GSF72 banner01-650

3540063-marian_coman_rosf          Bună, Marian, și mulțumesc în numele echipei de la Gazeta SF pentru interviu și pentru cartea oferită ca premiu.

          Cu mare drag. Felicitări pentru ceea ce faceți la Gazeta SF.

         

          Vorbește-ne, te rugăm, mai întâi despre tine ca cititor. Ce lecturi l-au modelat pe scriitorul Marian Coman? Ce anume îți face plăcere să găsești printre paginile cărților pe care le citești? Dar ce-ți displace?

          Nu știu care e prima carte pe care am citit-o, însă am devenit cu adevărat conștient de miracolul lecturii abia pe la 12 ani, odată cu ”Insula misterioasă” a lui Jules Verne. Citesc orice, însă am o slăbiciune pentru Philip K. Dick, pentru Stephen King, îl ador pe Dickens, dar și pe Hesse, pe Kafka, pe Pascal Bruckner ori pe Alessandro Baricco. Nu știu exact ce îmi place mai cu seamă să găsesc într-o carte, dar știu ce mă fascinează la literatură: faptul că gândurile unui om, gândurile lui care construiesc imagini, sentimente, personaje și întâmplări traversează timpul și spațiul pentru a se reconstrui în mintea cititorului. Zile, ani ori secole mai târziu. Nu este ăsta un miracol?

         

          Iar acum te vom ruga să ne spui câteva vorbe despre tine ca autor. Ce încerci să transmiți prin propria scriitură, de la ”Testamentul de ciocolată” la ”Haiganu. Fluviul șoaptelor”?

          Eu cred că o poveste bună este un vehicul extraordinar pentru a lăsa ideile să zboare în ceilalți, dar și pentru a te lepăda de proprii demoni. De aceea, îmi doresc în primul rând să spun o poveste bună. Probabil că în textele mele sunt câteva teme comune fiindcă obsesiile, fricile, demonii mei își găsesc cumva loc în tot ceea ce scriu. Fragilitatea copilăriei, teama de moarte, zădărnicia zbaterii umane, dar și puterea prieteniei sunt patru dintre temele prezente în diferite forme în tot ceea ce scriu, alături de o alta: dificultatea de a alege între bine și rău, amestecul ăsta bizar dintre bun și ne-bun căruia noi îi spunem viață. Scriu, în fond, despre oameni și despre viață. Sunt atras să construiesc personaje aparent normale pe care să le arunc în lumi fantastice ori în situații extraodinare în care să injectez încetișor o doză de fantastic, așa încât trăsăturile umane, angoasele personajelor mele, lupta pentru supraviețuire, întrebările fără răspuns, toate să iasă la suprafață într-o lumină nouă. Asta îmi doresc, nu știu însă dacă reușesc de fiecare dată.

         

          Ești unul dintre foarte puținii scriitori profesioniști, sau care se întreține prin propria scriitură, dacă vrei. Spune-ne câte ceva despre contribuția ta la revista HAC!, respectiv despre provocările pe care procesul de creație de bandă desenată, din perspectiva scriitorului, diferă de cele pe care le întâmpină scriitorul de proză.

          Colaborarea mea cu editorul Mihai Ionașcu a început cu publicarea foiletonului ”Haiganu. Fluviul șoaptelor” care trebuia să fie o povestire ori o nuvelă în revista ”Harap Alb continuă”. S-a extins atunci când Mihai mi-a propus să scriu scenarii de bandă desenată și să spun mai departe povestea lui Harap Alb, de-acolo de unde a lăsat-o Ion Creangă. Pentru mine, ăsta era un lucru cu totul nou, iar diferențele dintre proză și banda desenată sunt uriașe. Cuvântul scris pierde în fața imaginii, așa că preocuparea principală a autorului devine alegerea secvențelor cu adevărat importante din ”filmul” care îți rulează în cap atunci când îți propui să spui o poveste. Banda desenată este o colecție de clipe, însă abia când am înțeles faptul că dunga albă dintre două cadre trebuie să fie în centrul atenției scenaristului de comics, am reușit să-mi adaptez procesul creativ. Fiindcă în linia albă dintre două cadre se petrec toate celelalte zeci, mii ori zeci de mii de clipe din viața personajelor scrise și-apoi desenate. Scenaristul trebuie să găsească o cale pentru ca toate aceste clipe nescrise și nedesenate să se recompună cu ușurință în mintea cititorului. Dincolo de asta, în ceea ce mă privește, literatura și benzile desenate au început să meargă mână de mână, și să ofere personajelor și ideilor mele o scenă ceva mai largă pe care să evolueze. Mai trebuie să spun că banda desenată este rezultatul unei munci de echipă. Pe lângă viziunea scenaristului, ea se îmbogățește cu cea a editorului, a desenatorului și a coloristului. Sunt încântat că am posibilitatea să lucrez într-o echipă extraordinară din care fac parte, pe lângă editorul Mihai Ionașcu, desenatorii Andrei Moldovan, pentru proiectul ”Harap Alb continuă”, și Bogdan Chelaru, pentru „TFB”, alături de coloristul Daniel Rosa Duran. Este fascinant să vezi cum personajele descrise de tine capătă, în câteva zile, contur și culoare.

         

          Prezintă-ne volumul „Haiganu. Fluviul șoaptelor”, cartea pe care o oferi ca premiu. Care e istoria ei? Unde vrea să ajungă? De unde a venit inspirația, de unde personajele?Haiganu

          Îți spuneam că, în cazul meu, de la o vreme, literatura și benzile desenate merg mână în mână. În 2012, când mi s-a propus să scriu o povestire sau o nuvelă pentru revista de benzi desenate ”Harap Alb continuă”, personajele principale pentru proiectul HAC! erau deja schițate de Mihai Ionașcu și de Andrei Moldovan. Propunerea era aceea de a scrie o poveste pentru unul dintre companionii lui Harap Alb. L-am ales pe Haiganu zis și Ochilă fiindcă background-ul realizat de Mihai pentru el, plecând de la povestea lui Creangă, era fascinant. Un zeu aruncat pe pământ, osândit să audă toate vocile și gândurile oamenilor, capabil să vadă viitorul, dar fără putință de a i se opune, uite un generos punct de plecare pentru o poveste bună. Așa a apărut primul episod din Fluviul Șoaptelor în primul număr al revistei HAC!. A contat apoi interesul cititorilor, interes care a dus la creșterea dimensiunii fiecărui episod și, în final, la întrebarea: Nu ai vrea să fie un roman? Acțiunea din ”Haiganu. Fluviul șoaptelor” se petrece în același univers cu cea din banda desenată ”Harap Alb continuă”, însă cu vreo opt veacuri înainte de aceasta, iar scrierea în paralel a romanului și a scenariilor pentru HAC! ne-au permis dezvoltarea lumii și aprofundarea unor personaje, locuri și teme la un nivel la care nu puteam ajunge doar prin proză și cu atât mai puțin doar prin comics. Cred că banda desenată și romanul s-au hrănit unul pe celălalt, s-au susținut unul pe celălalt și s-au ajutat unul pe celălalt să ajungă la cititori. Cel mai probabil în luna mai, la Comic Con, va fi lansată cea de-a doua parte a seriei. Se numește ”Haiganu. Furia oarbă”, iar fragmente din ea au apărut deja în revista HAC!  Aș mai adăuga și faptul că acum există și o bandă desenată intitulată ”Fluviul șoaptelor”, o adaptare a romanului realizată de Benjamin Vasile.

         

TC1_          Dar despre „Testamentul de ciocolată”, cartea cu care cei mai mulți dintre cei tăcuți încă asociază numele Marian Coman, ce-ar mai fi de spus?

          Au trecut deja 10 ani, cred, de la publicarea primei ediții a ”Testamentului de ciocolată”. Cartea asta nu mi-a dat pace multă vreme. Am crezut că merita mai mult decât i-am putut eu oferi la vremea aia. Mai mulți cititori, acces la critică… nu știu… lucruri pe care unele cărți le merită. M-am învinovățit că nu a reușit să fie ceea ce eu am crezut că merită să fie, așa cum unii părinți se învinovățesc pentru eșecul copiilor. O vreme nu am scris din cauza ei. Mi-am zis că dacă ea nu a reușit, totul e zadarnic. Se pare însă că unor cărți le trebuie mai multă vreme pentru a se ”coace”, chiar și după ce sunt tipărite întâia oară, așa că e foarte probabil ca anul acesta să apară o nouă ediție a ”Testamentului de ciocolată”, dar și una a volumului meu de debut, ”Nopți albe, zile negre”. Ultimele exemplare din cea de-a doua ediție a Testamentului se mai găsesc pe Amazon și pe Supererou.ro

         

          La ce să ne așteptăm de la tine pe viitor? Ce planuri ai ca autor de proză? Dar ca scriitor al HAC!BD?

          Sper ca în luna mai să vă invit la lansarea romanului ”Haiganu. Furia oarbă”, fie în București, fie în celelalte orașe în care, alături de editorii mei, am plănuit să ajung în cadrul unui turneu de lansare. Tot anul acesta sper să ne revedem la o lansare a reeditărilor cărților mele mai vechi. În plus, am în pregătire un volum nou de proză scurtă și mi-am propus ca în scurt timp să mă apuc de cel de-al treilea volum din seria Haiganu, roman ce îmi doresc să apară anul viitor. Pentru revista HAC! o să scriu mai departe scenariile celor două povești, ”Harap Alb continuă” și ”TFB”, dar pregătim și alte surprize. Vă îndemn să ne rămâneți aproape și să ne urmăriți pe pagina de Facebook a editurii HAC!BD, pe www.harapalbcontinua.ro, pe www.supererou.ro și pe www.mariancoman.com.

         

          Deoarece te-ai aflat și în postura de dascăl, ținând cursuri de scriere creativă (sau de tehnici literare, pentru cine preferă), ce i-ai sfătui pe autorii Gazetei SF care-și doresc debutul în volum?

          Trebuie să spun că ceea ce am încercat să fac la cursurile de creative writing nu a fost să predau tehnici literare. Aveam o singură întâlnire cu tinerii scriitori implicați în proiect, așa că am ales să le ofer ceea ce puteam să fac cel mai bine în timpul acela foarte scurt: un plus de motivare, o perspectivă asupra industriei literare de la noi din unghiul unui autor de literatură oarecum marginală și marginalizată așa cum pare uneori a fi literatura F&SF, secvențe din experiența mea cu accent pe erorile dar și pe lucrurile bine făcute. Nu știu în ce măsură sunt bun de dat sfaturi, dar cred că recomandarea cu trei semne de exclamare pe care pot să o fac pentru cei care visează să-și publice prima carte este să nu cadă pradă ispitei self-publishing-ului. Apoi să-și scrie, să-și rescrie, să-și rafineze și perfecționeze volumul până va fi acceptat de o editură. De preferat o editură mare. Altfel, umbra unui debut nereușit îi va urmări și se va strădui să-i îngroape.

         

          În fine, câteva vorbe pentru câștigătorul concursului.

          Ah, sper tare mult să-i placă romanul meu.

         

          Mulțumim!

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), apărând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în antologia Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT, povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS, noua operă spațială (Eagle, 2016) și în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015). A debutat în volum cu miniromanul Sub steaua infraroșie (Tritonic, 2016). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website