gsf81 bn01-650

          Prin tradiție, editorialul din decembrie este cel în care aruncăm o privire retrospectivă asupra anului care stă să se încheie și punem în balanță lucrurile bune și lucrurile rele, ce-am câștigat, ce-am pierdut și ce mai avem, din perspectiva sffh-ului românesc. Nu-mi propun să emit judecăți de valoare, nu-mi propun să trag concluzii, vreau doar să fac o trecere în revistă, pe cât de rece cu putință.

          Așadar, dacă ne uităm la publicațiile online, vom vedea că cele care au început anul activ, încă mai activează și acum. Deși unele și-au redus serios motoarele, cum ar fi revista Fantastica sau Argos Magazine. Cu apariții regulate au rămas doar Gazeta SF și Helion online. Eventual putem considera și Revista de suspans ca făcând parte din branșă, și aceasta apărând regulat. Despre ele, cam atât.

          Două mari bucurii avem însă dacă ne uităm la revistele pe hârtie, deoarece, deși anii trecuți am pierdut revista Galileo, CPSF-ul și Almanahul Anticipația și nici anul acesta nu le-am recâștigat, două noi publicații pe hârtie au apărut: revista Paradox, a cenaclului timișorean H. G. Wells, respectiv revista ZIN. Le doresc viață lungă și fructuoasă! Și vă îndemn pe toți cei care sunteți „fani” ai genului să le cumpărați!

          Motive de bucurie avem și dacă ne uităm la festivalurile autohtone de gen. S-au desfășurat și anul acesta festivalul de la Râșnov și RomCon-ul, lor alăturându-se și AntareSFestul, manifestarea organizată în premieră de clubul brașovean Antares. O delegație românească a participat și la Eurocon, de unde s-a întors cu premiul de încurajare pentru Doina Roman și cu premiul pentru editură, acordat editurii Tracus Arte.

          La o cu totul altă scară de mărime, Sci+Fi Fest, evenimentul organizat de revista Știință și tehnică a marcat anul acesta a doua ediție, reunind din nou la Biblioteca Națională din București, timp de două zile, pasionați ai diverselor ramuri ale științei și iubitori de SF. Cred că nu încape îndoială că acesta din urmă este festivalul de cea mai mare amploare din SF-ul românesc, să-l susținem, așadar, cumpărând revista Știință și tehnică, de la orice chioșc de ziare. Să nu uităm că între paginile acestei reviste găsim și povestiri SF românești!

          Tot de la această publicație ne vine un nou motiv de bucurie, numărul din luna decembrie urmând să fie însoțit de o carte SF românească. De care? Veți afla cumpărând numărul lunii noiembrie. Apoi pe cel din decembrie, bineînțeles.

          Mai mare decât Sci+Fi Fest a fost doar ComicConul, convenția anuală de bandă desenată de la București.

          Și ajungem astfel la piața editorială. Aici, înafara editurii Millennium care a scos o singură carte în 2017 și care urmează să fie pusă „on hold” pe o perioadă nedeterminată (sperăm scurtă), toate celelalte edituri au continuat să publice SF românesc. Editurile Pavcon și Tritonic fiind cele care au avut cele mai multe titluri, însă se pare că și Nemira revine cu un număr crescut de apariții din zona SF-ului românesc. Iar editura Herg Benet, în premieră în acest an, a publicat cărți SF&F internaționale, pe lângă cele autohtone.

          Și nu pot încheia decât menționând succesul pe care din nou târgul Gaudeamus l-a avut, respectiv decernarea în acest an al premiilor trienale Colin.

          Cam asta s-a întâmplat în 2017, cam cu asta am rămas. Un an mai bun să avem!

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website