steampunkwp-3840-2352-wallpaper

          Până să încep volumul de față, am fost convins că termenul „reutilizate” se referă la faptul că respectivele povestiri mai fuseseră publicate, de-a lungul timpului, în diferite locuri, iar acum sunt strânse laolaltă și refolosite pentru întocmirea acestui volum. Nu e tocmai așa, majoritatea povestirilor sunt originale (cu excepții precum „Fermierul virtual”, apărută înaintea volumului într-o revistă, sau de „Moș Timp”, prezentă în antologia „Ferestrele Timpului”). De unde, atunci, numele de „9 istorii reutilizate”?

          Răspunsul simplu ar fi: de la subiecte. De fapt, volumul de față ar fi trebuit să se numească „8 istorii reutilizate, plus prefață explicativă”, deoarece în prima povestire, intitulată tocmai „Istorii reutilizate”, Eugen Lenghel face un foarte interesant exercițiu de rotație a criteriilor și propune prin intermediul prozei personajului său scriitor Isaac K. Herbert – vă sună cunoscut? – tocmai perspectiva dezideratului non-originalității, a pseudo-plagiatului. Dacă vom menționa că textul cu care autorul nostru virtual încearcă să bată la porțile celebrității se cheamă „Cavernele Dunei”, cred că avem o idee foarte clară asupra satirei implicite.

          Bineînțeles, povestirile care urmează nu încearcă să urmeze criteriile inversate menționate mai sus, singurele reutilizate fiind temele generale. Nimeni nu poate pune monopol pe acestea. Cum ar fi dacă nimeni n-ar mai putea scrie despre călătorii prin timp, deoarece a făcut-o, să zicem, Wells? Sau Edward Page Mitchell, înaintea lui? Dar dacă Space Opera ar fi fost patentată de Robert William Cole, orice abordare a călătoriei spațiale fiind considerată plagiat? Am mai fi avut noi parte de literatură SF în zilele noastre? Evident, nu.

          Acesta este genul de reutilizare la care se referă titlul volumului. Și ni se propune un tur de forță prin temele esențiale ale SF-ului și reinterpretarea lor în manieră proprie. Vorbim despre călătorii în timp, cucerirea spațiului, relația dintre real și virtual în era tehnologiei, inteligența artificială, etc. Așa stând lucrurile, nu e de mirare că volumul de față nu respectă o tematică relativ unitară, așa cum o fac, de obicei, colecțiile de proză scurtă, ci baleiază temele esențiale.

          Să vedem despre ce ar fi vorba în fiecare:

          După proza-introducere despre care am vorbit deja, urmează „Roseanu, sânge de dimineață”, un text polițist cu ușoare accente psi – parapsihologice pe care, la fel de bine, îl poți interpreta și cu cheie SF, și fără.

          „Optimism de împrumut” ne prezintă strădaniile unui arhitect de a-și apăra proiectul în plină desfășurare de stihiile naturii. Dacă e sau nu SF, n-aș putea spune. Ce-i drept, tehnologia descrisă nu e chiar la îndemână, însă există, într-o bună măsură. Iar prin altceva ideea de SF nu se insinuează. Problematica e ecologistă, susținută de atmosfera apăsătoare. O proză de citit când plouă.

          Ajungem apoi la „Ambasada roboților”, textul dominant prin volum și complexitate al volumului. Aici nu se mai pune problema dacă avem sau nu de-a face cu un text SF, lucrurile sunt foarte clare: umanitatea e pe cale să fie invadată. Prezentată din perspective diferite, unele paralele, altele intersectate la un moment dat, povestea – de fapt mănunchiul de povești – se desfășoară pe coordonate multiple, care variază de la simpla participare involuntară la o serie de evenimente de neînțeles și până la urzeala fină a celui care vede în viitor. Avem elemente de spionaj, conspirații, politică, paranormal, toate gravitând în jurul iminentei amenințări pe care diferite grupări o tratează în felurite moduri. Interesantă nu este atât abordarea imprevizibilă a problemei de către oameni, dar mai ales înțelegerea răspunsului omenirii de către așa-zișii invadatori.

          Probabil cea mai evidentă reutilizare a unei teme deja abordate, atât prin similitudinea intrigii cât și prin trăirile, motivațiile și acțiunile personajului principal, este „Moș Timp”. Mergând până la un anumit punct pe urmele ecranizării romanului „Mașina Timpului” (ecranizării, nu cărții lui H. G. Wells), ea ne pune în fața zbaterilor unui om de știință care nu poate accepta moartea accidentală a femeii iubite. Însă, dată fiind înclinația lui Eugen Lenghel către latura polițistă a literaturii, evenimentele urmează făgașe tumultuoase în lupta cu implacabilul. De menționat sunt și aluziile politice autohtone – prezente și în alte proze din acest volum, dar puțin mai accentuate aici.

          Despre timp și paradoxurile încălcării lui este vorba și în următoarea scriere, „Dacă timpul ar curge”. Alegând să-și plaseze acțiunea în spațiul cosmic și accelerându-și cadrul până la viteze din domeniul relativist, povestirea – de data aceasta un Space Opera pur, cu accente Hard SF – ne pune în fața descoperirii porții de acces prin scurtăturile spațio-temporale.

          Tot ca un Space Opera debutează și „Exo, carte de bucate”, însă acțiunea se schimbă rapid într-un „Robinson Crusoe” spațial, având în prim-pan un hacker experimentat, naufragiat pe o insulă-planetă. Cum prima grijă a celui care se regăsește singur într-o lume nouă este aceea de a-și satisface nevoile de bază, tot de acolo i se trag și primele necazuri. Alternând flash-back-urile cu acțiunea principală, cele două vieți ale protagonistului accentuează prin discrepanța lor starea de angoasă a celui căruia spațiul i-a răpit totul.

          Ne îndepărtăm de lumea spațiului și coborâm pe Pământ, chiar foarte aproape de pământ (de glie), căci despre el e vorba în următoarea povestire. „Fermierul virtual” ne pune față în față cu tehnologia unui viitor nu prea îndepărtat, în care virtualul și realul se întrepătrund până la confuzie, inteligența umană și cea artificială completându-se reciproc, uneori cu rezultate catastrofale. Ca cyber-punk ce se regăsește, textul nu poate să nu pună accent pe gadgeturi și pe felul în care ele ajung să influențeze viața și comportamentul uman. Nu lipsesc nici intrigile polițiste, idilele sau apropourile politice.

          Și iată-ne în fața ultimei povestiri, „O lume magică”, cea care ne surprinde printr-o schimbare bruscă de cadru și introducerea unei lumi de Fantasy autentic. Deși ancorată puternic în realul concret și familiar, desfășurându-se în Brașov, acțiunea ne descoperă gradual o țesătură de urzeli magice în plin conflict chiar sub ochii incapabili de a o vedea ai oamenilor. Avem creaturi magice, eroi, vrăjitori și gardieni, cu toții încercând să supraviețuiască și să rămână anonimi într-o societate care-i ignoră până la un moment dat, când o stângăcie produce un fenomen mult prea vizibil și care atrage atenția – cum altfel? – a oamenilor legii specializați pe paranormal și supranatural.

          Și iată că am trecut – de la coperta foarte reușită și demnă de menționat și până la ultima pagină – prin toate povestirile, fiecare cu personajele ei ferm și profund creionate, cu peisajele reale sau imaginare și cu conflictele mai mult sau mai puțin evidente. Per total un volum cu suspans, în care elementul neaoș apare la tot pasul, cititorul român putând în fiecare clipă relaționa la nivelul propriei experiențe cu textul.

          Volumul a avut parte de o re-lansare și la Final Frontier, alături de alte cărți de Eugen Lenghel, Liviu Surugiu și Lucian Dragoș Bogdan.

LSELLDB

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website