GSF56 banner01-650

          Acum vreo doi ani spuneam că e o carte care-mi va rămâne în minte. Senzația nu s-a schimbat nici la a doua lectură, după interviul acordat de autor în calitate de sponsor al concursului.

          Faptele istorisite nu se întâmplă într-un moment clar delimitat în timpul pe care îl cunoaștem. Pare că istoria e o împletire de fâșii de posibil trecut cu posibil prezent şi posibil viitor, iar acţiunea are loc acolo unde se întâlnesc fâşiile: câte două sau câte trei. Iar atunci posibilităţile devin nelimitate. Întreg volumul stă sub semnul lumilor alternative, nu ca simplu exerciţiu de gândire, ci ca unealtă de negare a unui regim opresiv: comunismul. Trimiterile la Evul Mediu ar putea fi interpretate ca nostalgia după o perioadă idilică prin simplitatea ei. Ori ca o dojană către cei ce întreţineau întunericul, încercând să le atragă atenţia că ei există numai pentru că, într-un anumit moment, „ce-ar fi fost dacă” s-a transformat în „a fost”.

          „Ubik, mon amour” – orbit de gândurile de promovare, un asistent la Catedra de Chimie, capătă darul de a vedea Adevărul. Trecut de partea cealaltă a baricadei, caută fosta realitate, devenită acum Iluzie. Bărbatul nu are nume, femeia e Eva: prima, cea dătătoare de viaţă.

          „A doua venire” – pe când la „Caru’ cu Bere” se plătea cu taleri, iar articolele din ziare se bazau pe informaţiile găsite pe site-ul guvernului unui regat românesc… ei bine, în acele vremuri, o delegaţie latină vine în Bucureşti tocmai de la Roma. Greu de ghicit scopul, într-o perioadă în care alchimiştii europeni obţin tot felul de metale preţioase ori produse finite, al căror schimburi par a asigura un trai idilic pe continent. Numai că implicaţiile sunt mult mai adânci decât teama că România şi-ar pierde aurul, iar doi oameni simpli, stăpâniți de instincte primare, pregătesc schimbări majore într-o societate profund religioasă.

          „Cumania 2010” – despre rolul educativ al literaturii de anticipaţie într-o Românie unde revoluţia din decembrie ’89 ar fi fost doar o lovitură de stat înăbuşită, dar şi despre calităţile unui autor aspirant, care pe lângă talent ar fi trebuit să dovedească şi cunoştinţe solide din învăţătura PCR. Orice mică slăbiciune a aceluiaşi autor i-ar reteza, însă, aripile pentru totdeauna.

          „Cu Gagarin pe Calea Victoriei” – aici sunt două if-uri imbricate: dacă naveta Vostok s-ar fi abătut de pe orbită și dacă ar fi aterizat în curtea unui țăran din alternativa unui trecut în care exista Rusia, dar nu și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Ceea ce ne duce cu gândul la faptul că abaterea nu s-a produs numai în spațiu, ci și în timp. Într-un moment în care electricitatea și telefonia sunt necunoscute, niște vorbe rostite de boieri pentru a amăgi mulțimea care să-i voteze în divanuri. Finalul mi se pare deschis, semn că ar putea urma o povestire în care Gagarin să onoreze invitația caimacamului domnesc.

          „Aevum Aeternum” – visul românului din perioada comunistă era o antenă pentru captarea posturilor bulgărești. Dar câtă satisfacție ar fi adus una care ar fi putut aduce în televizoarele alb-negru emisiuni grecești sau turcești? Cu câte sacrificii s-ar fi procurat piesele, ce ar fi însemnat pentru un radioamator provocarea de a construi un amplificator a cărui utilitate nu o poate nici bănui? Cum să privească o comunicare cu semeni dintr-un altfel de trecut? Cât de grea să fie alegerea care-l face răspunzător de venirea vremii ce găzduiește, laolaltă, autobuze pe pernă de aer, troleibuze și trăsuri? Cum să-și justifice alegerea?

          Ce a adus nou: Perspectiva din care e privit accidentul astronautului Gagarin. Naivitatea absolut naturală a țăranului care face speculații despre obiectul zburător care i-a dărâmat pătulul și oportunitatea afacerii cu mătasea căzută peste casă. Volumul e simetric. Dacă „Ubik, mon amour” e doar o introducere în lumile ce se vor dezvălui, „Aevum Aeternum” e o justificare a modului în care vremea poate urma orice curs, diferit de cel consemnat de istorici.

          Cu ce am rămas: „Suntem ceea ce ne vad ceilalţi.”

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook