GSF55 banner 01-650

          Pentru cine apreciază realismul magic, cartea lui Eugen Cadaru „A opta zi e-n fiecare noapte” nu poate fi decât un exercițiu interesant. Plecând, cu foarte mici excepții, de la banalul cotidian, fie că e vorba de cel rural sau urban, cele cincisprezece povești reușesc să găsească acel făgaș care le va conduce în fantastic și mai apoi înapoi în concret, într-un fel în care, dacă nu l-am fi însoțit pe protagonist, sinergia finală să funcționeze foarte bine și fără ieșirea din realul palpabil.

          Fie că e vorba de călătorii spontane în timp, de întâlnirea sinelui în alte ipostaze, de interacțiunea cu ființe supranaturale de sorginte mitologice, de premoniția inexplicabilă sau de apariția unor obiecte stranii, poveștile acestui volum conduc spre autocunoaștere și în același timp spre cunoașterea lumii. Și nu se tem să tragă concluzii moralizatoare.

          Citind poveștile, câteva teme dominante apar: a fratelui risipitor, a lui Diogene care caută oameni cu felinarul, a călătoriei inițiatice sau a neputinței de a vedea adevărul dacă el se ascunde într-o formă suficient de neașteptată pentru mințile deja angrenate într-un mod de gândire auto-limitat. Abordările însă sunt cele care dau sarea și piperul.

          Volumul debutează cu proza „În gară”, cea care, personal, mi s-a părut și cea mai bună, în care prezentul și trecutul își găsesc un punct de tangență pentru a explica unele lucruri rămase peste vremuri învăluite în mister. Abordarea, construcția detaliilor și referințele la personaje și evenimente istorice concrete reprezintă punctele forte ale acestei povestiri.

          Tot despre călătorii prin timp e vorba și în „Camera de la capătul culoarului”, diferența fiind că aici e vorba de înțelepciunea pe care omul o acumulează cu timpul și despre avantajele pe care le-ar putea avea dacă ar avea-o când are mai mare nevoie de ea, adică înainte de comiterea greșelilor inerente.

          În povestirile „Bazar” și „Comoara din camera de piatră” e abordată, în moduri foarte diferite, evidențiind momentele premergător și respectiv ulterior plecării, tema fiului care părăsește casa natală pentru a se realiza în „oraș”, precum și cea a naturii bogăției, a comorii pentru care merită să lupte. Dacă în cazul prozei „Bazar” frumusețea stă în detalii, introducerea puiului de bufniță fiind chiar un condiment inspirat, „Comoara din camera de piatră” se bazează mai mult pe poveștile din poveste și pe clădirea noțiunii de înțelepciune de grup, bazată pe experiență, pe moștenirea înțelepciunii – temă atinsă într-un mod ușor diferit și în proza „Moștenirea”.

          De o cu totul altă natură este povestirea „Ambasadorii”, povestire care apare și în CPSF, un text cu personaje mitologice și elemente ale naturii personificate. Factorul moralizator nu lipsește nici de aici, deoarece, dacă sintetizăm, povestea poate trece drept un manifest anti xenofobie îmbrăcat în hainele unei fabule.

          Și ajungem astfel la două povestiri asemănătoare prin temă dar diferite prin atmosferă și abordare. E vorba despre „Între oglinzi” și „A opta zi e-n fiecare noapte”, ambele tratând problema lui „ce am” față de „ce aș fi putut avea”, problema deciziilor vieții și a consecințelor lor. În ambele e vorba despre vise sacrificate pe altarul vieții responsabile, despre asumarea unor riscuri în detrimentul altora și despre viața fără regrete. Într-un cuvânt, despre introspecție. Dacă „Între oglinzi” se rezumă la un dialog magic între diferite ipostaze ale aceluiași personaj, fiecare fiind rezultatul unei alte decizii, „A opta zi e-n fiecare noapte” e o tratare SF(singura indubitabil SF a volumului) a evadării în oniric.

          Am putea considera și „Sfera” ca fiind SF, la fel de bine cum am putea-o considera ca fiind fantastică, diferențierea constând în originea, intenționat neexplicată, a porții către un „dincolo” de asemenea neexplicat. Ceea ce șochează aici este concluzia autorului, și anume că oamenii, în general, sunt nerăbdători să iasă din cotidian, visează la o lume mai bună și nu se dau înapoi de la asumarea riscurilor imense pe care aruncatul în necunoscut le presupune, deși nu au de partea lor decât speranța.

          În fine, dacă ar trebui să rezum volumul la câteva cuvinte, acelea ar fi două catrene ale melodiei „The Mundane And The Magic” (Dark Tranquillity), melodie la care am fost dus episodic cu gândul:

          …

          Apply layers to reality

          Things only you can see

          Add a beat to normality

          To tap the core of insanity

         

          I let my dreams cross over

          To days of endless gray

          If I could merge the mundane and the magic

          We’d forged a new unknown

          …

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website