gsf43 banner 610

AMM          Un scriitor continuă să trăiască după moarte nu prin opera sa, așa cum se vehiculează cel mai adesea (pentru că nici groparul nu continuă să trăiască prin groapa pe care-a săpat-o, zidarul prin casa pe care-a zidit-o ș.a.m.d.), ci prin persoanele care au intrat în legătură în primul rând cu el și abia apoi cu ea. Iar pentru cei care n-au avut privilegiul să-l cunoască îndeaproape rămâne doar a doua variantă, opera. Așteptând cuminte să o citim, așteptând să o deslușim și prin intermediul ei să cunoaștem ceva și din sufletul, năzuințele ori zbaterile celui care-au creat-o.

          Participând la cenaclul organizat săptămâna trecută de Societatea Română de Science Fiction și Fantasy am avut ocazia de a-l vedea pe Alexandru Ungureanu nu doar prin prisma povestirilor pe care le-am citit și pe care am să le amintesc în continuare, dar și prin ochii celor care l-au cunoscut personal. În modul acesta, imaginea pe care mi-o formasem despre Alexandru Ungureanu s-a întregit, conferindu-i scriitorului o prezență aproape palpabilă.

          Mărturisesc că nu am citit foarte multe dintre scrierile sale, însă cele pe care le-am parcurs mi-au rămas în minte mult după terminarea lecturii, Alexandru Ungureanu având capacitatea de-a reda cu naturalețe și vitalitate situații și dialoguri, creionând din câteva replici personajele. Scriitura sa emană forță și vigoare, iar personajele, pentru că tot am amintit de ele, par întotdeauna reale, indiferent că vorbim de oameni, roboți ori animale, personalitatea lor fiind în mai toate cazurile una puternică (spre deosebire, aș putea spune, de înfățișarea fizică, despre care arareori ajungem să cunoaștem câte ceva), fiecare dintre ele, chiar și cele antropomorfe, având aspirații și sentimente care ne sunt comune tuturor și cu care, în consecință, rezonăm. Bunăoară teama de-a rămâne singur, așa cum este cazul personajului principal din povestirea Ne vom întoarce pe Herbwue, nevoia de apartenență, pe care o întâlnim la animalul electronic de casă care dă numele prozei Sham-poo, ori prietenie, așa cum se întâmplă într-una dintre cele mai emoționante povești semnate de Alexandru Ungureanu, și anume Tudose contra calculator. Aș insista puțin asupra acesteia din urmă, nu doar datorită valenței sentimentale cu care-o încarcă autorul (strânsa prietenie dintre Tudose și Gândăcel, personaje cu care ne reîntâlnim și în Renașterea poetului și A murit Lișiță, fiind de-a dreptul emblematică), dar și a umorului sănătos și a dialogului spumos, pe trei paliere diferite (Tudose-Florica, Tudose-calculator și Tudose-Gândăcel), care fac din acest text un exemplu de cum se scrie proză scurtă. Scriitorul nu pare a lăsa la voia întâmplării nimic: expozițiunea este bine evidențiată, introducându-ne în atmosferă și familiarizându-ne cu personajele principale, conflictul este construit cu minuțiozitate, iar trama urmată îndeaproape. Toate, însă, sunt perfect camuflate de stilul la care recurge autorul, un stil cizelat cu atenție, fără să devină totuși minimalist, curățat până la esență de figurile de stil, fără a părea, însă, descărnat, și care rămâne actual și-n ziua de azi, scrierile sale citindu-se acum cu aceeași plăcere cu care au fost citite și la momentul apariției lor. Oralitatea și idiolectul personajelor înscriu prozele lui Alexandru Ungureanu, și-n special cele care-l au în centrul acțiunii pe Tudose, într-un univers profund românesc (până și Gândăcel este român până-n măduva oaselor sale metaforice, mai ales când i se adresează lui Tudose prin apelativul bădie, ca să nu mai vorbesc de Renașterea poetului, o proză de un umor sumbru, uneori aproape grotesc prin incultura și indiferența personajelor, care sunt, din păcate, atât de caracteristice românilor), chiar dacă unele dintre ele dau dovadă de vădite influențe orientale (așa cum se întâmplă în cele două nuvele care stau la baza volumului Artele marțiale moderne ori a povestirii Cei dintr-o lacrimă). Deși latura umană se îmbină de multe ori cu universul straniu al mașinilor inteligente, aceasta rămâne întotdeauna preponderentă (în Artele marțiale moderne, sentimentele personajului principal sunt cele care duc la propria lui decădere, în Norocosul, robotul care este înfrânt dă dovadă de reacții tipic umane, în Tudose contra calculator, calculatorul are personalitatea celei care l-a programat, în Blestemul, psihanalistul este un robot ș.a.m.d.). Un alt motiv important care revine recurent în scrierile lui Alexandru Ungureanu este acela al drumului, un drum care se confundă mai mult cu tema labirintului decât cu ideea inițiatului ori cea a destinului. Este vorba, într-adevăr, de un drum al devenirii, dar un drum întrupat de propriile noastre alegeri într-un labirint aproape infinit de posibilități. Cu acest motiv ne întâlnim în proze precum Laboratorul mental, Ne vom întoarce pe Herbwue ori Jocul politic. Universul povestirilor scrise de Alexandru Ungureanu este unul destul de cuprinzător, însă, în cadrul celor citite de mine, ne întâlnim într-o singură instanță cu o civilizație extraterestră și chiar și atunci aceasta nu-și face direct apariția în povestire, ci rămâne ca mai degrabă ca o prezență externă; amenințătoare, dar externă.

          Prin intermediul tuturor acestor povestiri putem descoperi, după cum spunem la început, câte ceva din personalitatea celui care a fost Alexandru Ungureanu. Putem intui frica sa de-a rămâne singur, umorul inteligent și nestăvilit, umanismul de care a fost condus, și deciziile pe care a fost, uneori, forțat să le ia. Astăzi, când se împlinesc 10 ani de la trecerea sa în neființă, Alexandru Ungureanu încă ne mai așteaptă cu brațele deschise să-l descoperim. 

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan DESPINA s-a născut pe 4 septembrie 1985, în Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. După debutul său literar în numărul 35 al revistei Nautilus, publică câteva zeci de povestiri scurte în cam tot atâtea reviste din țară și din străinătate (Vatra, Algoritm Literar, Apostrof, Egophobia, Zona Literară, Dunărea de Jos, Oglinda, Argos, Aphelion, Bewildering Stories etc), câștigă 13 premii și mențiuni la diferite concursuri de literatură naționale și internaționale (premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară”, septembrie 2012, premiul I la Concursul de Proză ”Mihail Sadoveanu”, octombrie 2013, premiul al III-lea la Concursul de Literatură “Ioan Slavici”, noiembrie 2013 etc) și apare în peste 10 antologii de proză scurtă (Conexiuni, Moștenirea Văcăreștilor, Ion Creangă, Eposs Meridiane, Mihail Sadoveanu, Aripi spre zbor etc). Colaboreazã în calitate de recenzent cu aproape toate revistele de SF&F românesti, având o rubrică permanentă în revista Nautilus. Este, de asemenea, redactor șef al revistei online Gazeta SF și coeditor al antologiei Bumerangul lui Zeeler. Blog personal.

More Posts - Website