GSF 75 banner01-650

          În ceea ce privește viața cărților pe plaiurile mioritice, am reușit să contorizez mai multe tipuri de evenimente. Există publicarea discretă, lansarea, promovarea, târgurile de carte, festivalurile și East European Comic Con. Teoretic, cel din urmă ar intra la categoria festivalurilor, dar experiența avută mă determină să-l plasez separat. Cam ca în cazul anecdotei cu maternitatea în care erau saloane pentru copii normali, copii prematuri, copii problemă și… salonul cu inscripția „Bulă”.

          Dar să le iau pe rând.

          Publicarea discretă a cărții reprezintă, după părerea mea, o simplă îndeplinire a dorinței de a ține în mâini un volum propriu. Perfect pentru a fi pus în propria bibliotecă, eventual de împărțit apropiaților, dar complet nesemnificativ pentru piață. Dacă, însă, autorul dorește să devină cunoscut în acest mod (eventual chiar este deranjat de faptul că nimeni nu-l remarcă), atunci dovedește o lipsă de realism.

          Organizarea unui eveniment pentru lansarea cărții reprezintă un demers firesc în cazul în care se dorește atragerea atenției. Firește, magnitudinea lui depinde de cât de cunoscut este autorul. La început, va atrage un public restrâns, format doar din apropiați. Cu timpul, acesta va crește, adunând și alte persoane pe care talentul autorului le-a determinat să-i urmărească ascensiunea. Vine apoi vremea formării unui nucleu de fani tot mai mare, care va aștepta cu nerăbdare orice nouă carte.

          Promovarea este următorul pas. Fie că este făcută prin intermediul extrem-de-ușor-accesibilelor tehnici online, fie că se referă la mijloacele mass-media, sau la turnee, ea asigură o vizibilitate crescută în fața unui public nou. Mediul virtual asigură, față de vremurile trecute, un instrument facil, cu cheltuieli reduse. Turneele sunt mari consumatoare de resurse, dar, cred, extrem de utile. Din acest punct de vedere, mi se pare lăudabilă inițiativa (și reușita) lui Marian Coman și a echipei de la HAC! BD, care demonstrează că se poate construi un brand local în materie de carte și bandă desenată. E un exemplu care merită urmat.

          Târgurile de carte au avantajul de a aduce laolaltă un număr mare de cititori. În acest context, lansarea, promovarea, vizibilitatea volumului propriu se face într-un mediu propice. Toate astea, însă, până la un punct. Orice carte este, în acel context, o mică picătură într-un ocean. Pentru ca vizitatorii să se oprească, trebuie, în majoritatea cazurilor, să fi auzit dinainte de ea sau de autor. Mai mult, vorbim despre un bazin relativ constant de vizitatori, dintre care nu toți sunt cumpărători. Sau, mai corect, un procent destul de mic își permite cheltuieli mari.

          Mai există apoi festivalurile – teoretic, modalitatea prin care autorii pot ajunge lângă un public dedicat. Cu alte cuvinte, pot crește popularitatea și vânzările. Din ce am văzut pe plan local, ele sunt evenimente de mică anvergură, în care se întâlnesc mai ales autori, editori și redactori, iar prezența cititorilor (fanilor?) este extrem de redusă. Asta se poate datora mai multor cauze, printre care am impresia că se numără: promovarea slabă a autorilor, oferta destul de săracă din punct de vedere a calității cărților, popularizarea deficitară a festivalurilor, incapacitatea de a ajunge la publicul țintă și de a-i stârni interesul, orgoliile nemăsurate ale unor actori ce operează pe o piață de câteva zeci sau sute de „inițiați”, dar se comportă de parcă ar avea audiențe mondiale de milioane de fani, programe de activități neadaptate cerințelor publicului actual. Am înțeles că evenimentul Sci+Fi Fest, organizat de Știință&Tehnică, a fost altceva. Din păcate, n-am reușit să particip, așa că vorbesc doar din auzite. De remarcat, însă, că nu ne referim la un festival tipic de carte, ci la unul în care aceasta a fost asociată părții științifice. Și, evident, cea din urmă a atras marea parte a publicului – un lucru bun, deoarece arată una dintre direcțiile în care se poate îndrepta atenția pentru a crește bazinul de cititori. Evident, dacă piața vrea să se adapteze, sau preferă să rămână ancorată într-o filozofie ce pune scrisul într-un turn de fildeș, ce nu trebuie „pervertit”.

          Și așa ajungem la East European Comic Con. Un eveniment dedicat fanilor filmelor, serialelor, jocurilor video, desenelor animate, benzilor desenate – mai corect, unei adevărate industrii extrem de vizibile, datorită promovării. Făcute peste hotare, firește – cu excepția, din nou, a lui HAC BD! Am fost prezent cu stand de autor, doi ani la rând și am avut ocazia să văd niște lucruri care contravin opiniilor întâlnite de atâtea ori până acum.

          Lumea nu are bani pentru cărți, sau acestea sunt prea scumpe. La EECC au fost foarte mulți vizitatori, asta în ciuda faptului că prețul de intrare era ridicat. Iar cei care au venit (unii dintre ei toate cele trei zile), au dat bani pe o sumedenie de lucruri. Inclusiv cărți. Bănuiesc că majoritatea au lăsat câteva sute de lei pe zi. Myth busted.

          Lumea, în general și tinerii, în particular, nu mai prea sunt interesați de cărți. Din ce am constatat la EECC, câtă vreme cartea rămâne un element izolat, ipoteza cu pricina pare să fie adevărată. Dar, când volumul devine parte a unui ansamblu complex, a unei povești întregi, lucrurile se schimbă. Ce înseamnă asta? Ceva-uri legate de acțiunea și personajele cărții – fie ele postere, jocuri, suveniruri, costume, benzi desenate și orice altă formă de artă asociată. Da, cartea citită seara înainte de culcare, ori descoperită în liniștea unei săli de lectură, a unei librării, are publicul ei. Dar mai există un public – mult mai numeros – care are nevoie de ceva mai complex, de un ansamblu, de un spectacol. De o poveste care să-l atragă spre povestea dintre coperte. Și atunci cumpără. Myth busted.

          Cea mai bună încheiere mi se pare discuția pe care am avut-o cu redactorul-șef al revistei, Alexandru Lamba. Tocmai mă întorsesem de la East European Comic Con, impresionat de lumea aceea care deschidea noi perspective și-mi oferise o mulțime de idei. În weekendul respectiv nu urmărisem știrile din fandom, așa încât am fost luat pe nepregătite de întrebarea lui Alex legată de discuțiile pe marginea nominalizărilor României la Eurocon. Am aruncat o privire, apoi i-am răspuns că, după ce am avut experiența EECC, scandalul cu pricina mi se părea ceva complet neinteresant. O ceartă între vecini, pe scara blocului, auzită pe când tocmai de întorci de la sărbătoarea ținută în centrul orașului.

 

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts