GSF66 ban01-650

          L-am cunoscut pe Daniel Timariu la Târgul de carte Final Frontier, anul acesta în aprilie. Am schimbat câteva vorbe între două lansări, mai mult despre un proiect comun, decât despre cele literare. În august, m-am bucurat să particip la dublul debut editorial de la Târgu Mureș, unde în cadrul festivalului Mystery & Thriller și-a lansat două volume de proză: „Amețeli postlumice” (povestiri SF) și „Fete în roșu și alte povestiri” (povestiri polițiste). Citind „Amețelile” am avut impresia că-l aud povestind, când serios, când pus pe glume.

ameteli-postlumice-daniel-timariu          Deși autorul a publicat proză scurtă în revistele online de gen, și ar fi trebuit să cunosc versatilitatea acestuia, volumul SF de debut a fost o surpriză plăcută nu atât prin tonurile diferite adoptate în narațiune, ci și prin trecerea cu ușurință de la SF la fantasy. Uneori textul pare sec, acordând greutate verbului și termenilor tehnici pentru a ilustra lumi îndepărtate în spațiu și timp sau interacțiunea omului obișnuit cu acestea („Din lift”, „Bucla finală”, „Amețeli postlumice”). Alteori abundă de descrieri plastice ale unor ținuturi imaginare („Palanca Mijlocie”) ori poetice ale întâlnirilor cu zâne sau animale vorbitoare („Poveste de seară”, „Umbra unei pisici negre”).

          Pentru a nu crea o nedreptate vreunui text, încerc să punctez câte o idee aparținând fiecăruia, insistând pe faptul că acest volum poate fi răsfoit atât de pasionații de SF, cât și de amatorii de fantasy.

          „Din lift” e o povestire în două părți despre portaluri spre alte lumi ce se pot deschide oricărui muritor. Începe cu șocul unui slujbaș care, nevoit să folosească foarte des liftul, găsește în el o poartă spre un ținut total necunoscut. Descoperă că există o întreagă rețea de astfel de lifturi și întocmește un algoritm al funcționării acesteia. Încheierea e dintr-o altă perspectivă, a unei civilizații extraterestre – martoră la călătoriile și mirarea oamenilor.

          „Delicatul sunet al foamei” Ei bine, dacă în popor se spune că dragostea trece prin stomac, Daniel Timariu ne demonstrează cu umor că și nevoia de cunoaștere sau de putere urmează aceleași reguli. Absolut savuroasă!

          „Alisee, o mașină cu toane” e doar un mecanism gândit și programat de om care supraveghează activitatea de pe o astronavă. Execută mecanic rutine, ia decizii conform instrucțiunilor înmagazinate. Pentru a nu-i deveni victime, astronauții trebuie să formuleze cererile sau constatările în așa fel încât propriile spuse să nu se întoarcă împotriva lor. Fericită alegerea plasării unui român, Eugen Mihalache, pe astronavă, deși soarta nu-i e prea fericită.

          „Bucla finală” poate fi, în același timp, sfârșitul carierei unui ciclist de pe o stație orbitală. Cursele au loc pe culoarele externe, ceea ce înseamnă că, fără antrenament și o strategie bine pusă la punct, cicliștii riscă să fie azvârliți în spațiu cu viteze de mii de km la oră. Finalul e deschis, promițând continuare.

          „Palanca Mijlocie” – Uneori, lucrurile bune sunt strivite de însăși inocența pe care o degajă, privită din afară ca o atitudine agresiv-intimidantă. Frumoasă și tristă!

          „Poveste de seară” și „Umbra unei pisici negre” trebuie citite împreună, nu numai pentru că se succed și în volum, ci pentru că, având același personaj principal, pe Cezar, sunt un fel de jurnal al nefericirii lui (ori așa le-am înțeles eu). În prima, întâlnește o zână captivă în perdeaua veche a proprietarului, în a doua – un șoricel cu ochi de chihlimbar. Comunică lesne cu cele două ființe, spre deosebire de soția Ana, zisă și Arțăgoasa. Texte tandre, cuminți, de citit într-o duminică ploioasă și reflectat la alegerile făcute de-a lungul vremii.

          „Un sărut pentru tine” nu e decât un strigăt de rămas bun al unui călător prin viață.

          „Amețeli postlumice” mi s-a părut o alegere potrivită pentru a da titlul volumului, fiind una dintre cele mai complexe povestiri. Are personaje (umane și nu numai) care poartă dialoguri firești, uneori extrem de spumoase, are decor (o navă spațială), umor, conflict (atât între tabere cât și în interiorul acestora), poveste de dragoste. Bună alegere!

          „Dumnezeu îmi e martor că sunt un tip fioros, sângeros, lacom, vanitos și cu o țeastă teribil de tare, dar ființa asta magică are un efect amețitor asupra mea. Îmi place și în același timp o detest. O iubesc la fel de mult pe cât o urăsc. Și aș vrea să-i privesc adâncul ochilor pe cât aș vrea să fim despărțiți de un milion de ani lumină. Ca în acest moment. Însă din nefericire sunt prins între muchiile ascuțite ale unui paralelipiped multidimensional, ce alunecă cuantic prin infinitatea de posibilități de materializare.”

          „Lou” e numele unui bar. Avem personaje pământene sau locuitoare ale unei nave spațiale care se implică în relații amoroase sau intră în bucluc atunci când  pun ochii pe aceeași femeie. Un alt text reușit ce împletește ironia cu sarcasmul.

          „Inventatorul” e o poveste extrem de amuzantă despre valorile omului simplu, despre căutarea continuă și reticența celor din jur față de cel ce pornește pe căi nebătătorite.

          „De cealaltă parte a realității” – O civilizație extraterestră intră în contact cu locuitorii unui sat, alegând forme cât mai atractive pentru a li se înfățișa. Un strain misterios poposit la târg creează rumoare printre săteni, dând de înțeles că n-ar fi fost prima vizită de acel fel și nici prea pământean nu părea a fi. Cu toate acestea, de fiecare dată își întâlnește un vechi prieten, rămas pe Terra.

          Un sorb apărut din senin în Câmpia Panoniei prefațează o „Poveste dintr-un alt univers”, o altă istorisire anacronică adaptată limbajului și tehnologiei moderne.

          Un lucrător pe excavator devine victima unui coșmar ieșit „Din pământ”, adică din sufletul pe care zi de zi, mașinăria îl mușca flămândă.

          „În ochiul schimbării” – O povestire postapocaliptică despre un Pământ pustiit, vegheat de câțiva ecologiști veghind din turnuri de control. Singurătatea ori pericolele ascunse în mijloacele de comunicare nasc monștri mult mai periculoși decât urgia ce pustiise planeta.

          În concluzie: felicitări pentru debut, Daniel Timariu!

          

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook