GSF55 banner 01-650

          Plănuisem de ceva vreme să mergem în vacanță. Ne-am gândit inițial la Grecia, apoi la alte insule exotice, dar într-un final am ales ca destinație tot stațiunea Mamaia. Drumul a fost scurt, am ajuns acolo în două ore și jumătate, apreciind astfel munca de ani a celor de la C.F.R. Hotelul ne-a primit zâmbitor și ne-am cazat mai devreme de ora 18, de cum prevedea, în mod normal, programul. Nici nu ne-am mai schimbat, ne-am lăsat bagajele la intrare și, fără întârziere, am început să facem dragoste. Săptămâna noastră de relaxare și împlinire necondiționată avea să fie minunată. Seara am petrecut-o la un recital de poezie și muzică folk împreună cu multă lume necunoscută, melancolică și băută. Magda era fericită, ghiceam în ochii săi un suflet inocent, iubitor iar asta era suficient să mă simt și eu împlinit.

          A doua zi am ajuns pe plajă. În luna septembrie, de obicei, nu mai este la fel de multă lume ca în lunile de vârf, dar chiar și așa ne-a fost destul de dificil să achiziționăm la un preț decent un șezlong; Magda a negociat la sânge prețul cu un individ chelios și burtos. Mi-a făcut plăcere să privesc de pe margine, deși eu sunt cel care lucrează în vânzări, și să o las pe ea să poarte securea ascuțită; a fost foarte amuzantă și dulce în seriozitatea dovedită. Nu îmi doream nimic altceva în acel moment. Să fim doar noi doi și marea, marea sau martorul atâtor povești fără sfârșit. Instinctul m-a făcut să-mi doresc să mă arunc în apa caldă așa cum orice ritual creștin o prevede: după o bere rece și două țigări fumate la repezeală. Am procedat întocmai. Mi-am sărutat iubita și, alergând nerăbdător, m-am aruncat între valuri. Magda mi-a promis că va intra și ea în apă, dar la cum o știam eu, eram sigur că vor mai trece eoni de rânduri de piele bronzată până ce Magda avea să ia contact cu sarea mării. Deh, așa sunt fetele, în schimb, băieții se bălăcesc până îi uită părinții și iubitele și au pielea încrețită ca o burtă de balenă. Întotdeauna m-am considerat un bun înotător. Fiindcă m-am născut la malul mării, am învățat de mic să dau din mâini și din picioare și să mă țin strașnic la suprafață. Desigur, nu pot să nu-mi amintesc  unele incidente mai puțin fericite în care am fost aproape de moarte, mai ales din perioada copilăriei, dar slavă cerului că am scăpat teafăr.

          Evadând din brațele moi ale preaiubitei mele, am început să mă îndepărtez încet de țărm alternând freestyle-ul cu înotul pe spate. Deasupra mea se auzeau pescărușii, în jurul meu marea era calmă, sunetul ei era precum o chemare într-o limbă nouă. Trecusem de mult de geamandură, dar nu îmi păsa, nu mă grăbeam să mă întorc, Magda fusese întotdeauna înțelegătoare cu capriciile mele, ciudate pierderi ale ființei asemănătoare capriciilor compuse de maestrul Paganini. Totuși, în mintea mea începuseră să încolțească, pe nevrute, gânduri care nu aparțineau timpului, corpuri străine care nu ar fi trebuit să pătrundă în oaza aceea de liniște și meditație, locul lor nu era acolo. Mă întrebam ușor întristat ce aș fi făcut dacă aș fi fost mai tânăr. Oare aș fi simțit aceleași presiuni ucigătoare: presiunea de fi iubitul perfect, tatăl perfect, soțul perfect, prietenul perfect,  presiunea de a reuși în tot ceea ce mi-am propus – toate acele nopți nedormite cu imagini ale zilei de mâine –,   presiunea de a deveni în câțiva ani un manager sau un team leader? Dacă aș fi fost mai tânăr, atunci aș fi retrăit totul făcându-mi liste cu obiective sau făcându-mi liste cu ceea ce nu ar fi trebuit să mai fac? Dacă aș fi fost mai tânăr, atunci aș fi petrecut mai mult timp acordând atenție celor mai importante lucruri din viața mea? În timp ce îmi puneam acele întrebări, ca un anticar cu degetele prinse în cel mai gros tom văzut vreodată de pământeni, aveam o dorință nedeslușită de a fi cu mult mai viu, de a prelungi toate săruturile de noapte bună pe care i le dădeam Magdei, de a prelungi toate acele cuvinte de alint în loc să mă plâng neîncetat că a doua zi începe o nouă zi de muncă. Aveam o dorință nedemonstrată de a avea din nou șansa de a mă juca cu băiatul meu, Ciprian, ore în șir, cât mai mult, până ce acesta avea să crească suficient de mare, băiat pe care nu știam să îl fi conceput, dar a cărui existență o simțeam cu toată ființa mea; ce n-aș fi dat pentru încă cinci minute pe ringul de dans știind că picioarele nu-mi vor obosi nici după o noapte întreagă! Toate întrebările pe care mi le adresam erau despre mine ca ființă, despre existența mea, despre verbul “a fi”. Mă simțeam rătăcit într-un moment, ca și cum aș fi mimat până atunci existența lui Dumnezeu, ca și cum aș fi fost până atunci un alt poet care a lipsit, pe parcursul scurtei sale sclipiri din acest univers, de lângă femeia lui. Aveam certitudinea că, dacă aș fi fost mai tânăr, atunci aș fi trăit în pace cu mine și cu toată lumea, că aș fi fost mai bun cu mine însumi și cu ceilalți, că aș fi fost în stare să renunț atunci când ar fi trebuit să renunț,  sau să lupt cu o inimă de aviator atunci când ar fi trebuit să lupt până la capăt. Dacă aș fi fost mai tânăr, aș fi…

          Soarele era atât de puternic încât aveam impresia că o să-mi curgă sânge din urechi de la atâta căldură. Ascultam din nou sunetele amețitoare ale pescărușilor încolăcindu-se ca o viață de o altă viață, ridicându-se în înalt, ca mai apoi să coboare sub marea adâncă și neagră. Respiram greoi, obosit. Acele gânduri stranii mă făcuseră să îmi pierd cunoștiința și busola o vreme. În nebunia tânguirilor mele fusesem mai mult ca sigur purtat de curent, în larg. Dar speranța mi-a revenit și inima a început să îmi bată necontrolat, căci, din zare se apropia o barcă. Avea o formă stranie, ovală, fără niciun punct de acces ori ușă, iar materialul din care era construită îi permitea să se scufunde, apoi să iasă din nou la suprafață. Acel material semăna perfect cu pielea unui mamifer marin! Dumnezeule, ce se întâmpla? Când a ajuns în apropierea mea, o bulă de aer suspendată printr-un soi de magnetism, o capsulă, m-a prins în mijlocul său și m-a strecurat în interiorul ambarcațiunii. Acolo, un bărbat într-un costum mulat, alb m-a privit mustrător câteva clipe, apoi a dat din cap:

          — Bunicule, ne-am făcut griji pentru tine! Ți-am mai spus să îți porți brățara de localizare când mai pleci să înoți, dar tu nu asculți niciodată… Nu am să te mai las să pleci singur, nu am vrea niciodată să te pierdem și pe tine așa cum am pierdut-o pe bunica!

          Din ecranul de bord, negru, mă priveau încețoșați doi ochi albaștri și mă fixa, speriată, reflexia unui chip încărunțit peste care anii au trecut cu urme apăsătoare ca degetele unui copil peste laturile unui cub Rubik prăfuit.

          

Cătălin Lupu

Cătălin Lupu

Născut la 16 martie 1987. Am publicat texte în revistele: Dincoace de pod, Observator Cultural, Opinia, Gazeta SF, Helion Online, Galileo Online. Apărut în volum de versuri cu: Adolescent de-a gata (2007); Antologia Romeo și Julieta la Mizil (2012, 2013), Când omul descoperă tăcerea și focul (2013), Antologia Conexiuni (2014). Premii: Mențiune la Festivalul Internațional de Poezie Romeo și Julieta la Mizil (2012, 2013), Premiul III la Concursul național de proză scurtă Helion (2014). La început de călătorie.

More Posts