GSF51 banner-650

          Faimosul artist plastic Andy Warhol (1928-1987) a fost o figură emblematică a spaţiului cultural american. El a transpus o serie de atribute definitorii ale erei industriale în creaţii artistice cu caracter conceptual. Spre deosebire de personalităţi precum Marshall McLuhan şi Alvin Toffler, care vedeau în producţia şi consumul în masă un fenomen anost şi dezumanizant, Warhol a ajuns să celebreze viaţa în această „Minunată lume nouă”, privind-o ca pe o imensă înscenare grotescă în care fiecare persoană fără excepţie devine o vedetă.

          Andy Warhol (variantă americanizată a numelui Warhola) s-a născut în Pittsburg, statul Pennsylvania, într-o familie de imigranţi slovaci. A fost un copil bolnăvicios, iar faptul că a petrecut perioade îndelungate în singurătate, având prilejul să se gândească la condiţia sa, avea să contribuie la formarea lui ca artist, la fel ca în multe alte cazuri similare.

          Demonstrând un talent precoce, a absolvit Şcoala de Arte Plastice de pe lângă Institutul de Tehnologie Carnegie din Pennsylvania, optând pentru specialitatea de design comercial. Apoi s-a mutat în New York, devenind în foarte scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi creatori de materiale publicitare şi un cunoscut ilustrator de reviste. Motiv pentru care a fost solicitat de către casa de discuri RCA să realizeze numeroase coperte pentru albume muzicale, acesta fiind pe atunci un domeniu emergent.

          În anii 50 a început să-şi prezinte lucrările grafice la diverse săli de expoziţii din New York, intenţionând să ia cu asalt lumea picturii tradiţionale şi să-şi consolideze statutul de artist plastic „serios”. Aceste curioase manifestări expoziţionale au bulversat critica de specialitate, care nu găsea în ele decât nişte obiecte banale, aparent lipsite de orice valenţe estetice: 50 de etichete identice de pe cutiile cu supă de roşii Campbell’s (mâncarea preferată a lui Andy Warhol), ambalaje ale săpunului Brillo confecţionate artizanal sau reproduceri de bancnote. Warhol a făcut un inventar exhaustiv al artefactelor prezente în viaţa americanilor, din care nu lipseau scaune electrice, poze cu câini de poliţie hărmuind militanţi pentru drepturile civile şi drapelul Statelor Unite, culminând cu proverbiala sticlă de Coca-Cola.

          Despre aceasta din urmă se zice că Warhol ar fi afirmat: „Minunat în această ţară este că America a pus începutul unei tradiţii prin care cei mai bogaţi consumatori cumpără de fapt aceleaşi produse ca şi cei mai săraci. …O sticlă de Coca-Cola rămâne o sticlă de Coca-Cola, indiferent de cât de mulţi bani ai da pe ea.”

          De la apariţia primelor modele de automobile Ford, disponibile pentru oricare client în aceeaşi culoare neagră, efectele producţiei pe bandă rulantă au pătruns în intimitatea fiecărui individ. Andy Warhol nu a făcut decât să exprime această realitate în creaţiile sale ce ţin de curentul pop art, care aveau să contureze aspectul hipermodern al imaginarului mediatic, vizibil în fenomene de mare rezonanţă precum canalul MTV sau superproducţiile hollywodiene de vară ale regizorului Steven Spielberg.

          Iniţial, establishment-ul cultural new-yorkez a întâmpinat cu rezerve creaţia lui Warhol, acuzându-l că ar fi „capitulat în faţa comercialului”. Această situaţie aminteşte cumva de faimosul proces intentat la începutul secolului XX, în care Academia Americană l-a înfruntat pe Constantin Brâncuşi în chestiunea dacă este sau nu sculptura acestuia „Pasăre în Zbor” o operă de artă, proces care se consideră că ar fi legitimat pentru prima dată arta de avangardă.

          Este ciudat că o naţiune atât de tânără precum America a jucat atunci rolul de avocat al valorilor clasice. Câteva decenii mai târziu, atunci când pictura americană adoptase deja principiile avangardei, abstracţionismului şi expresionismului, reprezentate de pictori precum Jackson Pollock, un alt artist originar din Europa de Est, Andy Warhol, avea să iniţieze, la rândul său, o schimbare de paradigmă, deschizând o direcţie neaşteptată pentru arta americană.

          Printre temele predilecte abordate în creaţia lui Warhol este şi cea a starurilor muzicale şi de cinema. Portretele unor nume notorii precum Marilyn Monroe, Elvis Presley sau Liz Taylor au ajuns astăzi să fie vândute la licitaţii, valorând milioane de dolari. În timpul apariţiilor publice, Warhol însuşi adopta adesea comportamentul unei vedete, răspunzând cu dezinvoltură la întrebările jurnaliştilor. De fapt, nu obişnuia să-şi explice lucrările, lăsându-le să vorbească de la sine.

          Cultul vedetismului promovat de Andy Warhol se regăseşte într-o butadă memorabilă lansată de acesta: „În viitor fiecare îşi va avea cele 15 minute de celebritate.” Expresia respectivă vizează un fenomen ce ia o amploare tot mai mare în societatea modernă, cel al demolării ierarhiilor. În contextul multitudinii de canale de promovare oferite de mass-media, al blogurilor şi reţelelor sociale, oricine are posibilitatea să devină pentru o perioadă limitată un „star”.

          Andy Warhol a fost un artist polivalent. În studioul său The Factory, devenit loc de întâlnire al boemei americane, obişnuia să organizeze serate de teatru şi film experimental, în timpul cărora actori în vogă precum Dennis Hopper îşi rosteau replicile pe fundalul unor proiecţii cinematografice. A colaborat şi cu o serie de muzicieni, printre care şi cu compozitorul minimalist LaMonte Young. Creaţia celui din urmă avea să-l inspire la realizarea unor filme conceptuale nonevolutive. A întreţinut o relaţie de prietenie cu formaţia punk rock Velvet Underground, a cărei piesă „All Tomorrow’s Parties” („Toate celebrările zilei de mâine”) a devenit un adevărat imn al perioadei respective. Piesa a surprins spiritul milenarist ce plutea atunci în aer şi a proiectat o viziune optimistă asupra viitorului.

          Însă viaţa lui Andy Warhol a fost marcată de un incident grav ce a avut loc pe data de 3 iunie 1968, cu câteva zile înainte de asasinarea lui Robert Kennedy. O colaboratoare dezechilibrată pe nume Valerie Solanas a întreprins o tentativă de omor asupra artistului american, împuşcându-l de câteva ori în piept. Solanas şi-ar fi motivat gestul prin „dorinţa de a ajunge faimoasă ca persoana care l-a împuşcat pe Andy Warhol.” El a supravieţuit ca prin miracol acestui atentat, care însă l-a lăsat cu traume fizice şi psihice, influenţându-i în mare măsură creaţia ulterioară. Warhol avea să mărturisească chiar că, în acea clipă de panică, violenţa din filmele cu cowboys i s-a părut mai reală decât suferinţa fizică adevărată.

          După o activitate artistică prolifică, Andy Warhol a plecat din viaţă în 1987, în urma unor complicaţii survenite după o intervenţie chirurgicală nereuşită. Prin testamentul lăsat de el, în New York a fost înfiinţată o Fundaţie Warhol, ce are ca misiune dezvoltarea continuă a artelor vizuale şi încurajarea noilor generaţii de creatori.

          

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube