GSF87ban01-650

          Netflix a intrat puternic pe genul SF și Fantasy, noile sale producții, cum ar fi Anon sau Tau, deși nu ating, încă, nivelul unor producții similare ale caselor de producție mai experimentate, reușind să genereze polemici și emoții. Anon, regizat de Andrew Niccol, prezintă povestea unui detectiv blazat, din genul noire-ului american, care trebuie să rezolve un caz care iese din tiparele obișnuitului. Societatea distopică este populată de persoane conectate tehnologic într-o mega rețea, ușor de urmărit de către poliție. Practic, nu mai există intimitate, ignoranță sau transparență. Întreaga viață este înregistrată și stocată, aflându-se astfel la îndemâna autorităților și nu numai.

          Andrew Niccol, regizor și scenarist, reia o parte din obsesiile sale, reliefate în filmele Gattaca (1997), In timp (2011) sau The Truman Show (1998), ale omului înconjurat de tehnologie, reguli, de o societate care strânge individualitatea fiecăruia, până nu mai rămâne nimic altceva decât o masă informă, aproape incapabilă de trăiri personale, controlată complet de guvernanți și, probabil, corporațiile agreate. Viitorul lui Andrew Niccol este întotdeauna o luptă între om, cu demonii săi, cum ar spune Socrate, și reguli. Indiferent dacă omul e bun sau rău, urmărește interese meschine sau, din contră, umanitare, lupta se poartă cu aceeași intensitate.

Anon

          Personajul principal, detectivul Sal Frieland (Clive Owen), încearcă din răsputeri să facă ceea ce e drept, ceea ce așteaptă societatea de la el, ca reprezentant al legii. Cazul la care lucrează îi duce însă într-o lume numai bănuită, aflată în afara legii și a percepției tehnologice. Anonimii devin nu doar paria acestei lumi, ci rebeli admirați. Adversarul său este Fata – the Girl (Amanda Seyfried – tânăra Cosette din muzicalul Mizerabilii), o ființă care pare a veni când dinspre trecut, când dinspre viitor, cu suficiente rezerve de compasiune și iubire, sentimente cât să ofere o culoare acestui film construit din umbre și lumini, în alb și negru. Owen se achită bine de rol, cine l-a îndrăgit în Copiii omului (2006) îl va aprecia și aici.

          Spre deosebire de majoritatea criticilor, consider că atmosfera limpede, lipsa muzicii, a emoțiilor sau a gesturilor bruște sunt consecințe ale felului în care oamenii și, implicit, societatea reacționează la noile tehnologii invazive. Cunoaștem din experiența contemporană cum ne influențează viața, ba chiar modul de gândire și de acțiune socială, noile unele online: rețelele de socializare, realitatea augmentată (aflată abia la începuturi) și, în general, accesul la o bogăție vastă de informații și date în timp real. Lumea sensibilă, a ideilor, în care trăim se schimbă cu o viteză nemaiîntâlnită, așa că nu e foarte greu de închipui o societate din viitorul apropiat în care realitate virtuală se va suprapune peste cea reală suficient de mult pentru a ne induce ideea că virtualul este mai adevărat decât realul. Percepție mincinoasă, indiferent cum se va numi, pericolul există iar acest film încearcă să ne facă atenți într-o formă meditativă.

         

Daniel Timariu

Daniel Timariu

Daniel Timariu (n. 1972) a absolvit Facultatea de Electrotehnică a Universității Politehnica Timișoara. Locuiește în Timișoara și lucrează web developer și manager IT. A debutat cu povestirea SF „Bucla finală” în revista Ficțiuni.ro, în 2014. A publicat articole și povestiri în revistele Helion, Gazeta SF, Nautilus, Revista de Suspans, Iocan, Știință & Tehnică și Argos. Volume: Amețeli postlumice (Eurostampa, 2016, Premiul RomCon 2017) – povestiri SF; Fete în roșu și alte povestiri polițiste (Tritonic, 2016); Tenebre. Cazul Laura (Tritonic, 2016) – roman; Tenebre. Labirintul (Tritonic, 2016); Domino (în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Anamaria Ionescu și Bogdan Hrib, Tritonic, 2017) – povestiri polițiste și altele.

More Posts