Trăiam un moment în care tehnologia ajunsese pe cele mai înalte culmi. Trăind şi bazându-ne pe tot felul de maşinării care preluaseră majoritatea activităţilor, viaţa oamenilor devenise prea uşoară, searbădă chiar. Clasa muncitoare pierise de multă vreme, robotizarea câştigase teren peste tot în lume, cu alte cuvinte şi pe insula noastră. Dezorganizarea şi confuzia generală care au survenit după Marele Haos au format un cadru propice pentru înfiinţarea Noii Coaliţii Mondiale, alianţă care avea să-şi extindă supremaţia până la dictatură. La început, oamenii i-au întâmpinat cu bucurie şi speranţă pe noii lor conducători, care au venit pregătiţi cu proiecte revoluţionare, ţinute în secret până atunci: tratamente pentru bolile incurabile, siguranţa în spaţiile publice şi la locul de muncă, pace şi prosperitate între naţiuni – într-un cuvânt, omenirea urma să ducă o viaţă aşa cum înaintaşii povestiseră nepoţilor lor că se va întâmpla într-un moment de răscruce şi totodată de mare biruinţă.

Treptat, omenirea a cunoscut un alt stadiu. Laboratoarele secrete produceau din ce în ce mai multe echipamente robotizate şi, în sfârşit, roboţii de care acum ne ciocnim şi pe care încercăm să-i ignorăm. Sunt peste tot, de toate felurile, mărimile şi procesele afective. Sunt aproape oameni. Folosesc un limbaj codificat, îndeplinesc exemplar sarcinile de lucru şi se supun Seniorilor, cei care supervizează unităţile teritoriale. La noi, pe insulă, lucrurile stăteau mult mai bine decât în alte părţi, unde auziserăm că grupuri mici de anarhişti organizau acţiuni simultane de anihilare a roboţilor din diferite structuri. Se pare că oamenii, încetul cu încetul, îşi vor înapoi vieţile ocupate. Această stare de lâncezeală – de ,,odihnă binemeritată”, cum o numeau Seniorii, după atâtea generaţii de truditori neobosiţi ai planetei, după războaiele crâncene care au zguduit omenirea, după lupta necontenită cu foametea şi lipsurile, după cataclismele naturale sau cele induse de oameni de-a lungul istoriei – nu se regăseşte în ADN-ul uman.

Umbla un zvon pe insulă despre noul sosit, domnul Wangawer sau ,,inventatorul”, cum i se mai spunea, căci era în prezent unul din cei mai mari oameni de ştiinţă şi părintele ultimei generaţii de roboţi umanoizi. Venirea lui coincidea cu deschiderea unei noi baze subpământene în Montapus, actuala denumire a foştilor Munţi Apuseni, ale căror peşteri sunt folosite în prezent pentru baze de cercetare. Cu toţii bănuiam că în aceste locuri ascunse nu se lucrează doar la conceperea unor noi tipuri de roboţi, aşteptam practic cu sufletul la gură ziua când avea să ni se comunice că ,,aleşii” se pot dispensa de noi, oamenii, că nu mai reprezentam decât o masă de fiinţe fragile şi muritoare. Echipa lui Wangawer era restrânsă şi unită, niciun locuitor nu reuşise să surprindă un cuvânt, o şoaptă măcar despre cele ce se petreceau sub munte, departe de iscoadele Coaliţiei.

Chiar când nimeni nu se mai gândea la grupul misterios, am fost martorii unui eveniment incredibil. Am aflat că Wangawer era  liderul anarhiştilor care acţionau în multe teritorii, fiind cel care coordona atacurile împotriva formaţiunilor robotizate şi asupra delegaţiilor de Seniori.

În mica noastră comunitate din Montapus, deşi lucra pentru actualele puteri la făurirea unei generaţii superdotate de roboţi, Wangawer îşi stabilise unul din sediile principale de unde a condus Marele Atac, ofensiva care a dus ulterior la anihilarea Coaliţiei. Inventatorul şi-a folosit propria invenţie pentru a-i zdrobi pe adversari, roboţii.

De curând, omenirea a votat, în unanimitate, ultima convenţie: distrugerea oricărei urme a tehnologiei şi reluarea vieţii pure, nealterate. Deveneam aproape oameni.

Acest text  a câştigat locul III la Concursul Judeţean de Proză SF – Suceava

 

Caldarariu Mihaela s-a născut pe 20.11.1995 în comuna Slatina, judeţul Suceava.

În prezent este elevă la Colegiul Tehnic Nicolae Băcescu – Fălticeni. Paricipă la diferite activităţi şcolare şi extraşcolare şi este implicată în activităţi de voluntariat.

A participat la Concursul Naţional Cangurul Lingvistic. A obţinut locul III la Concursul Judeţean de Proză SF adresat liceenilor organizat de Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Ştefan cel MareSuceava, în colaborare cu Centrul de Educaţie Nonformală Civitas SolisSocietatea Ştiinţifică Cygnus şi Palatul Copiilor Suceava