Personajele principale:

Yan-comandantul de tură, „un țăran, un agronom” așa cum se caracterizează el însuși, ”un biolog iscusit și, conform testelor, cel mai bun tactician din echipă”, dar timorat de importanța funcției pe care o ocupă;

Fleming-exobiologul și chimistul turei, „ascetic, plăpând” „dar un bulgăre de voință” personaj sanguin „strămoșii mei au cucerit vestul sălbatic” spre coleric „ronțăi scobitoarea până nu mai rămase decât franjuri. Se uită scârbit la ea și, aruncând-o cât acolo, luă o decizie” dar cu resurse ascunse „exobiologii au fost inițiați și pregătiți pentru eventualitatea întâlnirii cu un 007”;

Ana-medicul șef al navei,responsabila cu teraformarea biologică, personaj autoritar și inflexibil „Nu te mai uita la mine cu privirea aia, de parcă te-a înțepat o viespe-n cur”;

Ivan-șeful securității navei, bombastic și suficient „Nu uita că eu sunt șef cu securitatea navei și acum, că ți-ai terminat misiunea, îți sunt din nou superior ierarhic. La o adică, să știi că nu era nevoie de trei crucișătoare terrane, îl îmbuibam eu cu plutoniu de scuipa numa’ izotopi de stronțiu pe dos”

Vasile-microbiologul și zootehnistul turei „un oier din Transilvania”, personaj pitoresc „Chestia aia arată ca o balegă de-a Mariței” care, în spatele unei vulgarități uneori brutale „Vasile, masiv, păros, grobian, îmbrățișă un Fleming ascetic, plăpând, cu ochii încă febrili de la încercarea prin care tocmai trecuse și cei din jur putură să jure că au auzit niște oase trosnind. Puteai să ne spui, dobitocule!” ascunde un suflet mare „Eu sunt mândru de fiecare din voi! Îi cuprinse cu brațele lui de urangutan. Ne completăm de minune: unul altruist și idiot, altul legist și dobitoc, și eu, ăl mai tare din parcare”.

Personaje episodice:

Cora-patologul expediție;

Astrid-virusolog III la secția de Microbiologie;

Cloud Isvan-xenoarheolog;

Geoge Gligorios-delegat cu securitatea pe timpul asolarizărilor

și

Mim

 

Coada spiralei gama era rară în stele și totuși cartografierea atentă, făcută pe Terra, oferea câteva sisteme stelare compatibile cu o viață bazată pe oxidarea carbonului.

− Vasili, hai să-i sculăm pe nefericiți: e tura lor, ha! Acum peste ce-or să mai dea?

− Din coadă-noadă… Nu mă face să râd. Ha! Ha! Ha!

Yan făcu câțiva pași ezitanți pe puntea navei:

− Cum e?

− Ați cam pârâit-o. Încă nu pot realiza ce forțe au fost alea de-au smuls din îmbinări o grindă de oțel carbon de o sută de tone-forță. Aici s-a muncit serios. Am reparat și naveta 17, am compensat de la doi asteroizi deficitul de cadmiu, am întărit reacțiile ionice la scutul unu cu aproape 12 la sută, după specificațiile voastre, chestia cu teleportarea- fluturii tăi- e grele, ăia de pe pământ încă se crucesc, dar inginerul meu șef a mai scărchinat oleacă la ecuațiile alea. Le-am lăsat pentru Pavel. În rest… Îți las o navă la cheie. Ai grijă de ea.

Cele două ture sunt aliniate pe trei rânduri, față în față.

Spekerul grăiește:

Se predă comanda.

− Atențiune!

Șefii de servicii din tura 02 predau serviciul către tura 03. Un pas înainte! Se predau parolele și instrucțiunile tehnice. Atențiune! Un pas la dreapta.

− Atențiune!

Ofițerii de compartimente din tura 02 predau serviciul către tura 03. Ofițeri! Trei pași în față! Predați starea operativă și codurile. Un pas la dreapta.

− Atențiune!

Comandanții de sectoare să facă…

….

− Atențiune!

Domnul Fleming E. Mauel să facă un pas înainte.

Drept ca o scândură, firav de-l bătea vântul de la climatizoare, dar un bulgăre de voință, Fleming păși în afara rândului:

− Pentru merite deosebite și eroism, în semn de recunoaștere și exemplu peste ani pentru urmași, primești ordinul Virtute și bărbăție în grad de cavaler.

Flemig salută regulamentar apoi se turti de tot și după ce i se depuse medalia la gât, dispăru misterios.

− Atențiune!

Se va intona imnul:

Strălucește și se înalță…

− Atențiune!

Se va preda comanda navei Arca doi:

− Domnule Căpitan, virtute și curaj. Nava vă aparține.

− Domnule Căpitan! Accept comanda și onoarea! Să aveți vise frumoase!

Speaker-ul se retrase diplomatic, iar Yan glăsui:

− Atențiune!

Aici, Comandantul.

Tura doi- fuguța la somn. Tura trei- fuguța la posturi. Deblocați pe manual… preluăm comanda!

Vasile alergă după Fleming.

Îl găsi în cușetă.

− Ce faci boule? Plângi?

− Ce draci… Nici aici nu mai scap de tine? Plâng, și ce… De două ori eram să vă omor pe toți… și ăștia-mi dau medalii…

− Huo, dihanie! Că nu-i așa, ba-i chiar pe dos. Da’ când te învârteai ca titirezul cu rahatu’ ăla de navetă, în jurul drăcoveniei ăleia? Mai ții minte? Sau când te-ai pus de-a curmezișul, tu singur, când toți erau cu mințile rătăcite de cristalul ăla… de m-ai făcut să cunosc blocul de detenție pe dinăuntru, ha! Oi fi tu tâmpit da’… ciocu’ mic și nu mai boci ca soacră-mea. Fii bărbat!

*

Astrid depusese trei memorii la registratura navei și, în sfârșit, fusese chemat la interviu. Se suci pe scaun și privi chiorâș către bărbatul din fața sa:

− Dumneata nu ești cel care se ocupă cu sălile de sport? Eu am solicitat o întrevedere cu Șeful Securității navei.

− Eu sunt delegat cu securitatea navei pe timpul asolarizărilor. Numele…

− Dacă credeți că dintr-ăștia…adică teleportați cu dedicație ca să-mi stați cu sula-n coaste… Eu am semnalat, acum tot eu sunt de vină?

− Domnule… Astrid. Vă asigur că nu m-a teleportat nimeni în Arca doi. Doar eu… pe propriile picioare. Deci: Numele.

− Abia ce l-ai zis.

− Prefer să-l aud din gura Dumneavoastră.

− Astrid. Bucur Astrid. Virusolog III la secția de Microbiologie.

− Perfect. Ați afirmat că vom muri cu toții.

− Nuuu! Nu am afirmat asta. Am zis…

− O secundă. În public, cu glas tare, în cantina trei, confirmat de peste o sută de colegi, ați afirmat că: dacă coborâm pe acestă planetă vom muri cu toții, corect?

− Incorect. A fost desprins din context. Este clar că nu dețineți competențele suficient necesare acestei funcții. Solicit o audiență expresă la domnul Comandant. Este o chestiune de viață și de moarte.

− Puteți să ne spuneți în ce constă această amenințare?

− De trei zile vă bombardez cu memorii. Nici măcar nu le-ați citit. Din acest moment vorbesc doar în fața Comandantului.

− În situația asta nu am încotro și trebuie să vă plasez în detenție pentru a nu mai crea panică pe navă.  Făcu un gest către cei doi gealați care, până atunci păziseră tăcut ușa: Luați-l!

*

Yan se simțea suprasolicitat. Ducea dorul vremurilor când se frecau prin cosmos. Acolo evenimentele erau largi: ore, zile, aveai timp… Acum, chestiile deveniseră foarte terestre, parcă la fel ca la acea acasă de care fugise. Se scârpină în hălăciuga de păr și răspunse la apel:

− Da!

− Domnule Comandant.  Sunt Geoge Gligorios Delegat cu securitatea pe timpul asolarizărilor. Am amânat cât s-a putut dar…

− Gligorios, Yan se lăuda că-și cunoaște toți subordonații, dar nu erai responsabil cu sălile de antrenamente?

– Ba da, se auzi o tuse jenată, dar domnul Ivan a creat o echipă specială pe perioada asolarizării pentru că apar mai multe probleme, nu cine știe ce, dar oamenii sunt mai nervoși, se mai încaieră… apoi e mult de cărat, aparate, una alta… se fac utili acolo unde sunt ceruți. Dar acum a apărut un caz special…

− Spune!

− Un biolog vrea neapărat să discute cu Dumneavoastră. A refuzat calea ierarhică și a apelat la o măsură extremă: a vorbit în public despre o amenințare majoră la adresa securității navei.

− Grav. Unde-i?

− A fost foarte recalcitrant, Domnule Comandant. L-am pus în detenție. Îl aduc, dacă doriți. N-a vrut să zică mai mult.

− Adu-l!

Astrid se bâlbâia.

− Zi, omule, ce ai de zis, exasperă Yan. Ai vrut la Comandant, ești la comandant. Vorbește!

− Balega, Domnule Comandant…. Cum am scris și-n cele trei memorii: Balega e proaspătă.

Yan se tulbură. Era deja năucit de enșpe mii de cereri de la toate compartimentele, iar asta puse capac. Apăsă pe intercomunicație:

− Vasile! Hai încoa.

− Urgent?

− Urgent. Că ăsta-mi leașină pe aici.

Se uită la Astrid:

− Cum dracu’ de-ai avut tupeu să declanșezi o alarmă biologică pe o întreagă navă spațială și… acum, să te… te pe tine?

− Sunt empatic, domnule comandant, mă ia cu o fierbințeală…

− Vasile… Te rog să-l iei pe acest tânăr. Spune că a găsit balegă proaspătă Ai scăpat vreo vacă?

Vasile se încruntă:

− Ce spui, copil? Dacă mă traduci… muci la carceră.

− Fusăi trei zile, bade, da’ mă jur, proaspătă, pă sulf…

− Nu mă’nebuni? Unde?

− Le-a depistat Louis cu drona de la mineralogie. Erau  calde, la 18 grade, de-asta i-au sărit în ochi și el m-a anunțat pe mine și-am trimis pe prospector doi…

− Ce bâiguiți voi acolo?

− Domnule Comandant. Ordonați atenție mărită, planeta nu e chiar așa vidă cum pare. Se decelează prezenta unui , unei, chestii care se cacă. Dacă se cacă înseamnă că mănâncă, dacă mănâncă oare ce mănâncă…

Recomand ca până ce, eu cu copilu’… dihania asta, cum îți zice, mă?Astrid, Bucur, ești băiatul lui Mihaela? facem ceva muncă de laborator, toți cercetașii să fie retrași de pe teren.

Carol curăța, cu aplicație, o structură care răsărea din nisipul roșietic ce invadase întreaga planetă. I se păru că scrijileturile par a fi un fel de scriere, dar apoi alungă gândul. În cască se auzi comanda de rechemare. Ridică brațul. Mai avea aproape jumătate de oră. Nedumerit comută pe local:

− Cloud, cât îi ceasul la tine? Ăștia zic să revenim la bază… Cloud? Hei? Măăă, ce faci? Dormi pe tine? Am, aici, ceva ce seamănă cu un fel de scriere. Scanez.

Semnalul de întoarcere la bază reveni cu o nuanță ultimativă.

− I-auzi! Hai! Ne cheamă ăia! Cloud? Măăă…

Se răsuci de jur împrejur apoi începu o căutare printre stâncile roase de vreme:

− Cloud?

Încremeni în fața spectacolului macabru: din costumul sfâșiat cu sălbăticie se ițeau niște coaste însângerate. Cu capul dat pe spate, Cloud privea către cer, poate, către acea stea care fusese casa lui.

− Mayday, mayday! Răcni Carol din fundul plămânilor.

 

Ivan încremenise într-o poziție de drepți chinuită:

− Permiteți să raportez…

− Nu permit nimic.

Yan se plimba ca un taur în arenă. Ochi un scaun care nu era aliniat perfect la masa de consiliu, și-l spulberă cu un șut violent:

− De trei zile… trei zile! Un om a murit și asta pentru că tu, în loc să deschizi o anchetă, ai preferat să-l pui pe Astrid în detenție…

Ivan se îmbățoșă:

− Dar nu eu… nu-i chiar așa.

− Cu atât mai grav. Înseamnă că nu-ți stăpânești oamenii…

− Nu-s oamenii mei.

− Adică cum? Adică ai cui? Nu ești tu responsabil cu securitatea navei?

− Domnule Comandant, eu am în subordine servanții de la tunurile cu plasmă, de la torpile, scuturi și cinci tacticieni, iar sarcina mea este să apăr nava de orice amenințare externă atunci când suntem în spațiu. Nu am competențe de poliție locală și nici de pază atunci când se face prospectarea unei planete.

− Nu înțeleg…

− Nici eu n-am înțeles până ce am citit din scoarță-n scoarță regulamentul navei, ceea ce vă recomand și Dumneavoastră….

− Lasă șmecheriile astea… zi:

− După ce l-am citit de trei ori am ajuns la concluzia că cei de pe Terra ne considerau niște sfinți intangibili. Că ne vom organiza singuri. Scoase o hârtie din buzunar și citi: Șefii de sectoare vor delega prin rotație un număr suficient necesar de membri care să asigure desfășurarea în bune condițiuni, cursiv și eficient, a activităților de pe navă pe perioada când se face explorarea planetelor supuse teraformării. Acestă echipă va fi delegată pe lângă magazionerul șef care va decide ce membri să suplimenteze pentru a fi la dispoziția echipelor de pe teren. Oanea de la magazie a ridicat din umeri (ce-are sula cu prefectura) și mi-a plasat chestia mie. Eu ce era să fac… L-am pus pe Gligorios șef de echipă, că tot are centură neagră cu doi dan, să încropească echipele de teren. I-a distribuit pe acolo pe unde era nebunia mai mare, dar nu sunt profesioniști. Fiecare are o specializare de bază și nici o competență de poliție sau pază și protecție…

− E peste poate… un întreg lanț al slăbiciunilor. Suntem a 16-a tură de când s-a lansat nava și noi…

− Nu a fost nevoie. Oamenii sunt civilizați… Am discutat și cu O’Marly de la prospectări. Planeta a fost puricată la sânge, procedurile de decontaminare au fost draconice… Nimic care să prevadă nenorocirea asta…

− Doar un tânăr pe care voi l-ați băgat la carceră… Îmi încropești o echipă de profesioniști: trecut militar, oameni care să reacționeze nu să scoată lupa din buzunar. Te ocupi personal. Dacă este nevoie mai scoli de prin sarcofage…

− Am înțeles.

− Și de ceremonia de adio te ocupi personal. După ce avem rezultatele autopsiei, să-l trimitem în ultimul zbor…

*

Sala de consiliu era plină, căci se adunaseră majoritatea șefilor de sectoare, unii dintre ei însoțiți de asistenți.

Yan ridică privirea:

− Ne-am adunat aici în urma unui eveniment grav. Unul dintr colegii noștri, Cloud Isvan, un tânăr de doar 27 de ani, xenoarheolog, necăsătorit, și-a pierdut tragic viața, în mod violent, pe planta SPT oo12/03, ieri, în circumstanțe îngrijorătoare. Am recomandat retragerea tuturor echipelor de prospectori de pe planetă până la clarificarea acestui nefericit eveniment.

Am recomandat de asemenea o autopsie amănunțită.

Ana…

− O rog pe Cora, patologul nostru să prezinte concluziile autopsiei.

Cora își pipăi, involuntar, mărgelele de la piept, își instală atent ochelarii pe vârful nasului și începu profesional:

− La data stelară 03/ 07/ 5142 ora standard 14/ 04 am primit spre evaluare corpul unui bărbat…

− Domniță! Un rezumat. Da?

Cora își drese glasul, mai privi odată hârtiile, ridică abrupt bărbia și-l privi pe Yan direct în ochii lui cenușii:

− N-a avut nici o șansă, domnule comandant. A simțit ceva și s-a răsucit din tors. Atunci, cineva, sau ceva, pur și simplu i-a excavat cutia toracică, într-o singură lovitură, plecând cu plămânii și inima. Decesul a avut loc instantaneu. Nu am constatat alte urme de violență. Nici un fel de urme organice, s-a lucrat curat și după un tipar îndelung exersat: nu a existat nici o urmă de ezitare. Pur și simplu, a venit, a luat și a plecat. Dosarul complet este aici. Îl așeză încet pe masă și-l indică cu degetul arătător. Așteptăm concluziie de la biochimie dar… nu cred să adauge mai mult. Poate doar la nivel atomic.

− Mulțumesc. Deci… un prădător versat, ființă, sau mecanism, care a acționat foarte aplicat și fără ezitări, de parcă ar cunoaște foarte bine fiziologia umană… Nu vi se pare ceva straniu? Vasile!

− Categoric, balega lui Astrid nu poate să aparțină profilului descris aici. Ea pare să aparțină mai mult prăzii, a ființelor cu care acest, această… chestie se hrănește, căci e clar că mânca și înainte să venim noi. Din păcate… în ciuda tuturor investigațiilor aeriene, scanărilor în profunzime și a cercetării cu camere termice nu am putut să descoperim aceste ființe și… cu atât mai puțin, pe acest… prădător. Am recomandat desfășurarea senzorilor de distanță care, resetați, ar putea să facă o scanare în profunzimea solului planetei.

− Eu nu înțeleg de ce nu ne vedem de drum. Ivan părea scos din minți:

La dracu’ cu ea de planetă, ieșim de pe orbită și-o fac felii cu un snop de rachete de-o sparg în trei… și ne vedem de drum. Îi plin de stele…

− E și asta o opțiune, comentă Vasile. Hai să aruncăm cu rachete peste tot și să ne întoarcem acasă. Zicem că n-am găsit nimica pe aici și cerem pensii babane…

− Ce-ai făcut? Îl ignoră Yan pe Vasile.

− Avem o echipă formată din 18 tineri excelent pregătiți, dar fără experiență în focul luptei.

− Se vor căli… E un timp pentru toate. Nu pot lăsa neîmpăcat sufletul unui camarad de-al nostru. Îl vom găsi pe acest ucigaș și va plăti cu vârf și îndesat.

Fleming! Privi roată: Unde-i Fleming?

În sala de consiliu se simți o oarecare stânjeneală.

− Hei? Ce se întâmplă aici? Ce-i cu mutrele astea?

− Fleming este în hibernare, răspunse Ana.

– Cum? De când? Scoală-l imediat!

− Dar abia l-am băgat. Doar știți că a făcut cerere de schimbare de tură. Și-a luat medalia și direct la somn. Acum e pe cinci. De când cu fluturii și… știți dumneavoastră…

În sala de consiliu se făcu liniște. Unii rămaseră cu privirile în gol, alții încleștară pumnii, iar tensiunea deveni palpabilă.

− Ce să știu? A procedat foarte corect, așa cum am și stipulat în referatul prin care ceream să i se ofere o medalie de merit. Secretariatul, de ce nu am fost informat despre aceasta? Doar eu am dreptul de al elibera din serviciu.

− Domnul Fleming a înaintat o cerere de schimbare a turei invocând tensiuni inacceptabile pe care prezența sa le-ar crea în lumina evenimentelor catalogate drept „Atacul fluturilor” și documente justificative de la trei psihologi independenți. A cerut întrunirea Consiliului de Conducere al Comandanților. Fiind o cerere expresă și confidențială, dumneavoastră nu ați fost invitat, aceasta fiind aprobată cu majoritatea voturilor Consiliului care s-a întrunit în cvorum pe Tura unu. Tot la cererea expresă a domnului Fleming și cu acordul Comisiei, urma să vă fie înaintat documentul la o săptămână după intrarea în tură, adică urma să vi-l prezentăm mâine. În locul domnului Fleming a fost numită Doamna Gertrude Theodoric- exobiolog și genetician care urmează să-și prezinte acreditările tot mâine.

− Dar asta-i o adevărată conspirație, exclamă Yan. Dar ce-i făceam? Îl mâncam?

Toată lumea a conștientizat starea în care ne aflam și ar trebui să fie chiar recunoscătoare lui Fleming și modului cum a rezolvat această criză.

− Nu-i chiar așa, șopti Eillen, iar Fleming, ca întotdeauna, are dreptate. E bine să păstrăm distanța o vreme, până se mai uită lucrurile, altfel chiar numai simpla prezență a lui printre noi poate declanșa tulburări paroxistice, de la autoincriminare suicidală până la manii paranoice și schizofrenice compulsive…

− Să nu-mi spui că te numeri printre cei trei psihologi, se burzului Yan.

−Ba da, mă număr. Și am avut dreptate în privința recomandărilor. Priviți! Chiar numai simpla aducere în discuție a acestui subiect a inflamat spiritele. Priviți-vă! Eu știu bine ce spun: prezența lui aici ar fi ca un butoi de dinamită într-un laminor. Să lăsăm ca timpul să-și facă datoria. O cunosc pe doamna Gertrude, este o persoană bine calificată și un om excepțional.

– În cazul ăsta, dacă și nevastă-mea… eu unul capitulez fără să fi declarat vreun război. Să vină Sulița puterii. Chemați-o pe doamna Gertrude și să ne apucăm de treabă. O să ne descurcăm și fără Fleming. Ivan! Ia o echipă de 6 băieți și faceți o recunoaștere la fața locului. Vreau să fie cercetat fiecare fir de praf. Doar nu s-a volatizat… Trebuie să găsim o urmă. Stabilește o schemă tactică în care fiecare îl supraveghează pe celălalt. Nu vreau să aud nici măcar de-o julitură.

− Domnule Comandant, pe lângă specializarea de anatomie patologică am făcut și un curs de traseologie criminalistică și am o trusă completă… Poate aș putea fi de folos.

Yan se întoarse către Cora. Medită ceva timp apoi privi către Ivan:

− Un fir de păr… ai înțeles? Că te leg de-o rachetă de-a ta și te trimit direct pe Pământ.

− Înțeles, Domnule Comandant! Atențiune! La ora 20 tot personalul să se afle în cala navetelor. Ne vom lua adio de la colegul nostru Cloud Isvan.

*

Cora mai privi o dată fotografiile de la locul tragediei. Simțea că ceva îi scapă și nu reaușea să priceapă. Pe când era să le ia din nou la puricat fu chemată la ceremonia de adio.

În hangarul navetelor începură să se adune cei peste șase sute de cosmonauți de pe tura lui Yan. Se strângeau, cumva stingheri, pe bisericuțe, și discutau aproape în șoaptă:

− Nu poți crede ce feste îți poate juca un creier bulversat,  grăi un tânăr cu ecuson de tehnician mecanic. Continuă la întrebarea tăcută pe care i-o adresă o domnișoară minionă de la robiți: aș putea să jur că l-am văzut pe Cloud pe culoar acum vreo trei ore. A trecut pe lângă mine de parcă nu ne cunoșteam, și eu eram cam distrat… până ce m-am dumirit, dispăruse. Am alergat în urma lui, nimeni. Dispăruse. M-a luat cu frig, bârrr, weird! Și acum simt că mă ia cu transpirații.

Sună fluierul intendentului și se grăbiră fiecare către locul de adunare a compartimentul lui.

Cora se întoarse răvășită de la ceremonie. Nu putu să mănânce, așa că-și comandă un ceai și-l sorbea atentă să nu se frigă.

Brusc, puse cana pe marginea biroului, și se năpusti la fotografii: Desigur, cum de n-am realizat din prima? Se uită la ceas. Trecut de 10 seara. Mâine… Cumva mai liniștită se culcuși în cușetă și adormi un somn plin de vise tulburi.

Mim se simțea umilit. Se plimba prin această imensă navă spațială de mai bine de 4 ore și se părea că văzuse mai nimic.

Își blestemă strămoșii care nu fuseseră în stare de o asemenea realizare fără a ști că le-ar fi fost aproape imposibil. Micul buchet stelar se afla la marginea spiralei gama, iar distanțele până la următoarea concentrare stelală erau uriașe. Ar fi fost nevoie de un salt brusc în tehnologie pentru a se ajunge la călătorii interstelare, dar acesta nu venise iar strămoșii lui abandonaseră. Societatea devenise suficientă și se stinsese acum mai bine jumătate de mileniu. Doar câțiva reprezentanți sălbăticiți mai supraviețuiseră, iar egoismul necesar vieții îi îndepărtaseră și mai mult încât nu ar fi ezitat o secundă să-și omoare și să-și golească de energia vitală vreun imprudent tovarăș.

Un lift îl duse pe o estradă, iar de acolo văzu o priveliște ce aproape-l paraliză: o lume, o lume în miniatură se deschidea în fața ochilor. Puținele înformații smulse de la prima lui victimă îi spuseră că așa arată planeta de pe care veneau acești oameni. Scrâșni cu ciudă din măsele: ei aveau totul iar el nimic. Se îndreptă de spate și luă brusc o hotărâre.

Va cuceri această navă apoi îi va aduce cumva pe ultimii tovarăși și vor pleca să-și găsească și ei o casă. Mai frumoasă decât imitația asta.

Dar pentru asta trebuia mai întâi să ucidă.

Se întoarse pe vârfuri și intră, hotărât, în lift.

 

Dimineață, Cora se trezi cu niște presimțiri sumbre. Sună la secretariatul comandantului și-și programă o întrevedere pentru ora zece, apoi îl sună pe Ivan:

− Ivan… cred că am făcut o descoperire care ne întoarce toate concluziile pe dos. Am stabilit o întâlnire la domnul comandant și cred că trebuie să anulăm expediția de azi.

− De ce? Adică… domnișoarăăăă, nu-mi impui mie… adică de ce?

− Nu pot să vorbesc pe intercom, ne găsim la domnul comandant.

− Domnișoarăăă, nu pot admite așa ceva! Vă rog să vă clarificați poziția! Consider că acest mod de abordare…

Cora apăsă butonul care închise intercomul și se întoarse lent. Din ușă o privea Cloud Isvan.

Se priviră estimându-se reciproc. După secunda de tăcere, el vorbi:

− Inteligent, dar nu știi decât o câtime din posibilitățile mele. Uite!

Cora se apucă ce cap: miriade de imagini se înghesuiau să intre și simți că-i pocnește capul. Făcu pauza cortico-talamică și lăsă informația să se scurgă într-o zonă goală din creier pe care o ecrană imediat.

− Asta-i ceva nou. În acest trup nu am găsit o astfel de aplicație…

− Pentru că nu suntem la fel. Avem multe abilități și o tehnologie superioară celei a strămoșilor tăi. De ce nu te predai? Putem înțelege. A fost o eroare, un Close Encounters of the Third Kind ratată. Nu vei fi judecat dacă cooperezi…

− Cooperare… Să devin cobaiul vostru…

 

− De fapt ai venit la mine ca să negociezi, nu? Altfel eram moartă de mult și sosia mea se ducea la întâlnirea cu Comandantul, puteai să-l omori, puteai să preiei comanda navei așa cum văd în mintea ta că intenționai. Ce te oprește?

− Am intrat în dormitoarele voastre, am încercat să ucid cu sânge rece, dar gândurile, gândurile lor, gândurile voastre… Habar nu aveți! Nu știți nimic. Sunteți așa de neajutorați, atât de… moi, și totuși atâtea vise, idealuri, speranțe, dorinți care v-au împins la atâtea realizări remarcabile…  Apoi te-am auzit. Logica ta impecabilă, dar și o răceală a sufletului care-ți permite să fii detașată, să-ți diseci propriii semeni fără remușcări, doar în numele unei idei. Asta ne-a apropiat. Te-am căutat. Nu am venit aici ca să te omor. Am venit ca să implor milă

*

− Nu doresc decât ca planeta mea să renască… oooo, am avut o civilizație fabuloasă, pașnică… decadentă… doar atât vreau. Promite-mi! Spune că vei face tot ce poți… spuneeee.

Ușa se dădu de perete și Ivan năvăli înăuntru.

Fasciculul de plasmă atinse picioarele lui Cloud. Acesta se răsuci și transformarea începu: o gură imensă dantelată cu dinți mici care luă locul capului lui Cloud iar apoi… Ivan trase a doua oară.

Din fundul acelui gâtlej se auzi:

− Promite-mi!

− Promit ! zise Cora.

Ivan trase încă o dată și încă o dată, spasmotic. Cora își puse mâna pe brațul lui și-l aplecă:

− A murit, Ivan. A murit. L-ai omorât.

*

− Musai să aflăm cum reușesc reconfigurarea moleculară. Prioritate zero, am trimis informare și pe Pământ.

Cora se ridică în picioare:

− Poate nu ați citit atent raportul meu. Vă readuc la cunoștință că acum toți cetățenii acestei planete au cunoștiință de noi. Orice act împotriva lor este agresiune, pedepsită conform codului etic al Terrei.

− Ne-a omorât un om, sări Ivan

− Poate nu-ți mai aduci aminte ce ai făcut în cabina mea…

− Te apăram, se sufocă Ivan.

− Încetați! Fiecare are drept de viață și de moarte. Istoria trebuie să-și urmeze cursul. Am primit prin subeter o informare de pe Terra. Ana. Mi-l pui în formol și-l lași pe orbită. Vor veni alții…

− Dar i-am promis, se tângui Cora.

− Ce i-ai promis?

− I-am promis că o să-i facem o casă ca a noastră.

− Promisiunea rămâne valabilă, rânji Ana. Deja am lansat 14 containere cu pițigoi. Cam în 10 ani lucrurile se vor schimba pe aici…

− Vă jucați cu focul. Sunt inteligenți… aveau o societate înfloritoare încă de pe când noi abia ne ridicam pe două picioare… e o greșeală.

− Cora! Vrea cineva să o conducă pe domnișoara patolog? Ana!

 

Fleming avea o mutră de ornitorinc în putrefacție:

− Cine-n… spuma mării baltice m-a sculat iar?

− Eu, îi șopti fin la ureche Vasile. Iar când ai să citești dosărelul ăsta ai să mă pupi și-n cur.

− …

− Am aranjat cu Petre să mai stăm vreo două-trei săptămâni pe aici, tocmai ce i s-au înfundat niște jigloare la reactorul trei. Scoală, nu dormi pe tine, și ia legătura cu fetița asta, Cora!

*

− Unde-i Cora?

− Cora este consemnată la domiciliu. A suferit o traumă psihologică și este în recuperare.

− Unde-i intrusul?

− Domnule Fleming… văd pe fața dumneavoastră toate semnele unei treziri timpurii. Eu recomand…

− Nu te juca cu mine, doctorițo, că te bag într-un sarcofag și te scot peste cinci sute de ani! Unde-i ăla? Adu fata.

Era frig în sala de morgă. Ana se zgribuli. Se duse la unul din sertare și-l trase afară:

− Uite-ți alienul. Mulțumit?

Cora intră și ea escortată de doi băieți de-ai lui Ivan:

− Am venit! El… Oooo! El!

− Cum îți spuneam… a făcut un coup cu atacatorul.

− N-am făcut nici un coup, sunt … sunt o profesionistă!

− De ce ne-ai chemat aici?

− Ana. Nu știi nimic și nici nu vrei să înveți. Cum poți omorî o ființă capabilă de reconfigurare moleculară? Uită-te! Cora. Zi-i să se scoale… Gata! Vrăjeala s-a terminat.

Cora s-a îngălbenit:

− Adevărat? Daaaa.Te simt….

Mai întâi lent, apoi din ce în ce mai accelerat părți din cadavru păreau animate de o personalitate proprie. Începură să se închege într-o structură diformă, ezitantă:

− Cora! Mă ierți? Ăsta sunt eu cu adevărat.

Cora era aproape copleșită:

− Bine.

Un mic vârtej se produse deasupra tărgii și… o ființă compusă dintr-o gură imensă plină de dinți ascuțiți susținută de 12 tentacule își făcu apariția.

− Nu trageți! ridică Fleming mâna, apoi grăi către monstru: Acum discuți cu mine.

− Tuuuu…. M-ați înșelat, gâfâi gura, ați înșelat-o pe Cora. Văd în mintea ta. Înșelătorie, și se năpusti.

Dar Fleming nu mai era acolo.

− Ana? Domnișoara Cora? Băieți? Vreți să ne lăsați un minut singuri? Am o vorbă cu toarășu’. Închideți bine ușa, da?

Fleming privi către ființa cu aspect de omidă care acum se ridica pe picioarel dorsale dominându-l și-i zise:

− Hai, tăurașule! Arată-mi ce poți!

Yan împreună cu Vasile și cu restul echipei încropite de Ivan se adunară, strategic, în stânga și dreapta ușii de la morgă. Camera frigorifică a morgii era numai inox țeapăn, de 10 milimetri, așa că, atunci când un perete se bombă iar nava se zgudui, toți făcură un pas înapoi.

− Vasile, esti acuzat de omor din culpă, se pronunță Ivan. Eu zic să decuplăm cubul și să-l distrugem cu pa… O nouă bufnitură, de data asta jos.

Adică și cu secțiunea…

Se mai auzi o bufnitură și se făcu liniște.

Într-un târziu, pârâind din încheieturi, ușa de la congelator se deschise.

Fleming, în niște rămășițe din costumul elegant cu care se prezentase cu o mingiucă gri care pulsa încet în mâna dreaptă, aducea cu brațul stâng de subțioară un individ mai înalt ca el, aproape translucid, fără față, o parodie de om îmbrăcat într-un halat de spital.

− Vi-l prezint pe Mim! Noul nostru coleg. Vasile, ia-l că nu mai pot. Du-l la analize și îndoctrinează-l. Acum cât încă-i năuc. Bagă fără frică căci suge ca o sugativă.

Vasile îl preluă voinicește de umeri pe Mim și arătă întrebător către obiectul care pulsa în mîna lui Fleming:

− Altă jucărie? Ești inepuizabil…

− Asta e ceva ce-mi aparține. Vru să o ascundă într-un buzunar dar, cum descoperi că nu mai poseda așa ceva, o strânse în podul palmei.

Cora se apropie timidă de persoana susținută de Vasile:

− Ești tu?

Persoana alburie cu aspect de stafie întinse un braț ca din fum:

− Da. Eu sunt, iar omul ăsta… colegul vostru, este o persoană extrem de convingătoare.

*

Erau adunați cu toții în sala de consiliu. Într-un colț, stingher, și având în spate doi oameni înarmați, ședea Mim. Renunțase la halatul de spital și imaginea lui se îmbunătățise întrucâtva.  Corpul părea mereu a se stabiliza într-o formă definitivă pentru ca în secunda următoare să-și piardă din nou conturul ceea ce provoca o stare anguasantă.

Yan își smulse cu greu privirea de pe această apariție și-i făcu un semn lui Fleming.

Acesta se săltă cam greu din fotoliu. Pe fața smeadă, osoasă, niște tumefieri începeau să treacă dinspre albastru spre negru:

− Vi-l prezint pe Mim, noul nostru coleg și, de azi, șeful cu securitatea internă și cea a debarcărilor de pe Arca doi.

Ivan se foi în fotoliu mărunțind din buze.

Tu, Ivan, îți păstrezi portofoliul de… externe pentru care ești calificat și vreau o cooperare excelentă între voi. Îi predai corpul de voluntari pe care ai reușit să-i instruiești într-un timp atât de scurt și-i vei face o scurtă prezentare. Deja a fost la îndoctrinare așa că nu o să ai a-i zice prea multe.

Ana, retragi imediat pițigoii . Din câte am înțeles, încă n-au zburat, sunt încă în incubație. O să mergi cu Domnul Șef al Securității Interne la voi acolo la Teraformare și împreună veți stabili un nou protocol, care să țină seama de nevoile proprietarilor de drept ai acestei planete, iar apoi o punem în carantină.

Yan a trimis deja o informare detaliată pe Terra și, timp de 300 de ani standard, nu se va mai apropia nimeni, după care va veni o echipă de prim contact, specializată în astfel de operațiuni. Prucedeți!

Ana, un pic cam țâfnoasă împreună cu un Ivan care făcu un semn discret încât ce-i doi gealați ascunseră armele, plecară însoțiți de arătarea de fum ce imita o ființă omenească. Când ușa se închise Fleming o fixă pe Cora:

− Toate-s bune și frumoase dar, totuși, n-am priceput cum de l-ai mirosit. Ți-am citit dosarul, nu ai avut un antrenament psi, nu ești mai empatică decât media…

− Mulțumesc pentru că m-ați făcut mediocră, dar în dosarul ăla nu se spun chiar toate despre mine… Motivat! Dar Dumneavoastră vă pot spune cu condiția ca totul să rămână aici. Sunt o Percell.

− Ce este o Percell? se agită Ivan.

Vasile se agită:

− N-ai auzit de Vladimir Percell? Percel și copiii lui îmbunătățiți genetic…

– Vă rog! Dar ca să mă lămuresc ce-i cu Mim nu mi-au trebuit abilitățile genetice explicite. A fost suficient să mă uit pe niște poze.

− Ce poze? Care poze?

− Cele de la locul tragediei.

− Tot nu pricep…. Unde-s pozele alea?

Întoarse spre el un monitor și privi concentrat.

− Numărați stâncile…

− Fabulos. Brava, fătucă.

− Ce stânci?

Yan și cu Vasile se holbau și ei la propriile monitoare.

− Mă tot gândeam la ce tactică de vânătoare poate să dezvolte un prădător atunci când vânatul este extrem de rar și suspicios. Nici până acum n-ați reușit să capturați ierbivora aia cu care se hrănește… Ei bine, am ajuns la concluzia că și-a configurat aspectul unui fel de șarpe care se ascunde în nisip și așteaptă, așteaptă, integrându-se perfect în peisaj până când, cu vigilența slăbită, una din acele făpturi se apropie suficient. Atunci atacă violent și decisiv, căci are o singură șansă, după care intră într-un fel de hibernare. Numărați stâncile pe care le examinau Cloud și cu Carol…

− Într-o poză anterioară, făcută de Carol sunt șapte stânci. În cele făcute după atac sunt doar șase. Excelent spirit de observație. Bravă, fată! Situația cu care s-a confruntat a fost diferită, iar după ce a atacat și a reușit să ajungă la informația genetică a victimei a realizat ce posibilități noi i se deschideau în față. Prin reconfigurare moleculară a luat aspectul lui Cloud și a intrat în navă nedetectat de senzori, pe care, vorba vine, va trebui să-i îmbunătățim și apoi, în fața unei evidențe dureroase pentru el, ca specie, a clacat.

− Nu sunt de acord că a clacat. A dovedit, atunci când a realizat pe de-antregul condiția în care se află, o conștiință superioară. Putea să facă un rău imens navei, putea chiar să preia controlul acesteia, dar a preferat dialogul, negocierea. Știa că Ivan vine cu oameni înarmați…

− Abia atunci devenise cu adevărat periculos. Vasile, ai fost inspirat să mă scoli. Acum, însă, avem un aliat extraordinar și sunt sigur că pe viitor evenimentele îmi vor da dreptate. Iar tu… fătucă, ai stat cam prea mult în trena psihologică a acestei ființe. Mi-e că ai făcut un coup de foudre!

Cora roși și se foi în fotoliu.

− Daaa? schimbă diplomat vorba Vasile: cu biluța aia de-ai ieșit cu ea în mână… Cu aia ce-i că nu am mai văzut așa ceva.

− Nu-i de nasul tău, balaure! Tu vezi-ți de vacile tale…. să zicem că acolo adun sufletele păcătoșilor. Vezi să n-ajungi și tu…

− Deci… Yan se ridică în picioare. Când încep să aud asemenea discuții îi semn că situația revine sub control. Daaa, înseamnă că noi ne-am cam terminat treaba pe aici.

Vorbi în intercom:

− Geen? A terminat Pavel cu reparațiile?

− Care reparații? Asta a fost o manevră de-a lui Vasile ca să ne mai țină-n loc. Nava n’are nici pe dracu’.

Yan trimise o privire criminală către Vasile apoi grăi în microfon:

− Geen?

− Ordin!

− Engage!

Arca doi tremură o zecime de secundă apoi, grațioasă ca o libelulă, se avântă spre universul care o aștepta să-i descopere mistere.

***

Mihail Toma

Mihail Toma

Mihail Toma este pseudonimul literar al domnului Dincă Mihail, căpitan-inginer, în retragere. La insistențele medicilor a trecut la o viață în aer curat, fără noxe, într-o căsuță de lângă pădurea Bârladului, unde îmbină pasiunea de o viață pentru electronică cu cea de agronom amator și cea de scriitor. Autorul a fost și este publicat în multe reviste de gen din care amintim: Taifas literar-revistă tipărită de scrieri și opinii literare, Gazeta SF-revistă electronică de artă și literatură speculativă, Cronopedia-Club de scriere literar-artistică, Helion-Revista online și Revista Asociației Culturale Helion, Amprentele sufletului-Revistă de cultură și artă, Alchemia-Revistă postmodernistă Israel, Ciclul antologic Metamorfozele Naturii și a primit ca recunoaștere a străduințelor sale mai multe premii: Premiul de excelență pentru cele mai citite povestiri publicate în revista Amprentele sufletului, i-au fost premiate povestirile Foc dezlănțuit, Parcă-s fete și Meteor publicate în revista GazetaSF, Mențiune la Concursul Național de Proză Scurtă SF-2017-Helion, Premiul pentru întreaga activitate-Revista Amprentele sufletului, și altele... I s-au publicat cărțile: Câinele fără cap-povești fantastice 2015, Viață și moarte, două valuri gemene-povestiri SF 2016, Scrisoare de lux- povești la gura sobei 2017, se reeditează Viață și moarte, două valuri gemene, Ultima știre din mahala-schițe umoristice (2018) și este în lucru Vieți importante-vol I (2017-2018)-antologie de povestiri SF publicate în Revistele Helion și Gazeta SF, care va apărea în martie 2019.

More Posts