GSF85 banner02-650

 

          – Vă asigur, doamnă, că nu e nici un pericol. E doar o variantă modificată, simplă și cuminte, gândită special pentru cazurile mai speciale. Are treizeci și opt de referiri mitice și un schelet psihanalitic de ordin trei.

          * * *

          Transpirația mi se scurgea năclăit pe gât și pătrundea pe lângă interfață, spre joncțiunile neurale. Aerul mirosea a trupuri asudate și a alcool ieftin. Twin plutea în spatele meu. Nu-mi simțeam degetele, semn că-mi atenuase aferențele periferice. Probabil că una dintre lovituri fusese grozav de dureroasă.

          – N-ai să pleci să provoci pe nimeni! urlă taică-meu. Nu vreau ca miile de credite cheltuite pe implanturile tale să fie dejun pentru babele sifilitice de lângă Templu.

          Am pășit lateral, ocolindu-i mâna stângă, care pornise năprasnic spre pieptul meu. Am încercat să-l prind de încheietură, dar tija de plastoțel ce-i ținea loc de oase fusese făcută din carcasa unui crucișător spațial și era greu de oprit. Twin bâzâia înfundat undeva la limita conștienței, supărat că nu-i permit să-mi modifice echilibrul hormonal.

          – Nu am să continuu negoțul tău cu softuri, am rostit calm.

          – Rahat! Și ce-ai să mănânci atunci?

          – Și tu îți vei roade în curând de sub cur. Cu un stimul hormonal pe cinci canale, aplicat ca lumea, și statuia unui Împărat își poate da drumul dacă-i pui în față imaginea unei scorburi.

          Twin îmi transmise că terminalul lui taică-meu proiectează microunde în carcasa lui și că integratele sale mai aveau doar câteva grade până la temperatura maximă de funcționare.

          Îi vedeam mușchii rotunzi tresărind sub tricoul murdar. În palmă licărea filamentul electric, primul lui implant, făcut undeva în port, printre barkeri. Soră-mea își scoase tricoul, ațâțată. Pe sânul stâng, penisul miniatural ce-i ținea loc de sfârc era într-o erecție glorioasă.

          — Hai, tată, rupe-l!

          Am simțit fumul ușor de circuite arse imediat după bufnitura pe care o produsese Twin căzând pe podea. Contactele platinate din jurul ochilor începură să mi se încălzească, semn că încerca să mă prăjească și pe mine.

          – Am să-i fac maică-tii mărgele din boașele tale! 

          Pășea triumfător spre mine, rânjindu-și mut dinții de diamant sintetic. Lamele mi-au sărit de la brâu și s-au așezat cuminți în poziția de apărare învățată din manualul de tactică aviatică. Pluteau nemișcate. Le simțeam reci, crude. Mi-am proiectat gândurile asupra lui lăsându-l să vadă cât de ușor fusese provocat. Apoi s-a lipit de perete ca un tapet cinetic. L-am făcut să simtă beatitudinea cu care anticipam loviturile. Carnea i s-a deschis adânc, primind în ea oțelul lucitor, precum marea înghite fulgerările peștilor săi.

          Privind indiferent sângele, maică-mea îmi cuprinse obscen talia.

          – Ești stăpânul meu acum…

          Am plecat ținând în mână circuitele arse ale lui Twin.

          * * *

          Templul era ușor de recunoscut. Coloanele de sticlă verde izbucneau din trotuarul topit de căldură, moale și murdar ca o flegmă. Silueta lui domina barăcile scrijelite cu reclame, din pragul cărora negustorii de basme și târfele ieftine își agitau conectorii. Unii se repezeau la ceafa ta. „Gratis!”, strigau ei, dar nimeni nu-și închipuia că ar fi putut scăpa de orgiile din port fără să-și lase măcar o ureche drept plată. Nevăzută, dar de foarte aproape, marea își trimitea mirosul de larg și de sare, excitând nările marinarilor bătrâni, care visau posesiuni cu sirene și silfide în timp ce frământau tremurat țâțe fleșcăite de babe. Ascultau cuvinte mestecate de gingii foanfe și prăfuite, deslușind într-o cheie doar a lor ritmurile valurilor de odinioară în mișcările ritmice ale târfelor. În colțul străzii, un poponar lingea sângele ce se scurgea din tăietura ca un vagin ce brăzda pieptul scofâlcit al unui băiat. Muștele se adăpau și ele.

          Mă priveau frustrați. Mărimea interfeței mele îi ținea la distanță. Simțeam dinspre ei frică și violență și furie și un pântece fierbinte…

          Un ins mic și transpirat se apropie de mine privindu-mi circumspect lamele de la brâu.

          –Domnule, vreți să intrați în Templu?

          I-am confirmat scurt.

          – Atunci, domnule… ăăă… aș vrea să semnăm un contract… pentru ăăă… eventualitatea nefericită… în care…

          Gândindu-mă la taică-meu și la banii lui, am zâmbit. Știam ce voia.

          – O doamnă respectabilă ar vrea să cumpere gloriosul vostru mădular… poate ne înțelegem înainte de a provoca pe cineva…

          Am întins mâna după bani. De nicăieri, puștiul țâșni spre bancnote. Îi simțisem pânda și lamele mele l-au ajuns lângă negustor. Trupul a mai făcut câțiva pași, ca o pasăre ce se răzbună pe cel care a tăiat-o, murdărindu-i curtea de sânge. Am ridicat capul spre fața grăsanului. Avea ochii ca un amor de limacși.

          – Poți duce asta ca aconto, i-am zâmbit subțire. Asigură-ți doamna că va fi săturată.

          Am pășit spre Templu. Îndepărtându-mă, am urlat cât am putut de tare în mintea bondocului: „Să nu-l gătească în sos de vin!” Mulțimea se desfăcea în fața mea ca picioarele unei prostituate pe care o plătești prea mult, la beție.

          * * *

          Gol și Iat, paznicii, mă priveau plictisiți.

          – Fluturaș, nimeni nu vine să intre în Templu cu consola atârnându-i pe spate de parcă ar fi un bogătan ce se duce la curva lui! mi-a zis Gol, în timp ce celălalt examină cu atenție cutia în care fusese Twin.

          După ce s-a lămurit că nu e nimic funcțional în ea, îmi zise:

          – Ești cea mai lărgită găoază de pe-aici! Mai bine ia o plesnitoare și un soft de colo și simte-te bărbat!

          Îi simțeam mai speriați decât voiau să pară. Gândurile lor mă înconjurau ca niște urlete: foame, durere, răcnetul isteric al unei babe, o erecție aproape dureroasă, foame, iar foame, toate în oceane de adrenalină sintetică.

          –Ia conectează-te la interfața mea să vezi ce softuri am deja, am spus eu simțind că am un boa constrictor în loc de mațe.

          Gol izbi carcasa lui Twin de trepte. Circuitele arse apărură ca un creier sub scalpel. Se năpustiră amândoi asupra mea, dar lamele îmi roiau deja în jurul lor. Se loveau însă invariabil de implanturile osoase care le apărau pântecele și brațele. Au dibuit repede succesiunea mișcărilor mele de atac și au început să le respingă din ce în ce mai ușor. Gol îmi rupse două lame și se îndreptă spre mine. A trebuit să-l răpun cu toate celelalte. Scăpat din chinga roiul strălucitor al armelor mele, Iat porni cu tăișul imens al halebardei ridicat deasupra capului. N-am fost prea sportiv… Înfricoșat, i-am pătruns în gând și l-am făcut să-și zdrobească singur capul cu o piatră smulsă din caldarâm.

          Mulțimea izbucni în urale. Printre ele rătăceau șoapte „Mesia”.

          Și cât dorisem să fiu războinic!

          * * *

          – Ești un sfinx, te-am văzut într-un film.

          – Atunci știi ce vreau de la tine, călătorule!

          Am încercat să-mi scot lamele, dar gândurile mi-erau muște încleiate într-un borcan cu miere.

          – În Templu suntem egali. E o regulă la care Inxya ține mult. Dacă tu nu ai fi fost telepat, poate că nici eu n-aș fi putut să-ți transmit gândurile.

          M-am așezat lângă havuz. Încercam disperat să mișc picăturile de apă, dar ele se scurgeau nepăsător și lin, înfierându-mi degetele.

          – Dar nu e drept, am strigat… tu ești înțelept!

          – Mintea mea e și a ta… poți pătrunde în ea și poți căuta răspunsuri dacă crezi că ele se află acolo. Oricum, îmi vei răspunde la întrebări.

          Sfinxul se ridică încet. Lovite de marmură, ghearele lui imense sunau ciudat, cumva înfundat, a moarte. Gândurile mi se striveau de mintea lui ca picăturile de ploaie ce mor pe vitralii.

          – De ce-ai venit aici?

          – Vreau să știu motivul pentru care vorbesc acum cu tine, am încercat eu un răspuns.

          – Nu, nu e așa, dar vei putea să mai încerci cât timp ne luptăm. Îmi întinse o sabie lungă și încovoiată. Știa oare cât de bun eram? Deși nu mă atingea, îi simțeam ghearele cum îmi brăzdează pântecele. Ațâțat, sfinxul se repezi pe neașteptate.

          – Nu mai vreau să fiu altfel decât ceilalți! am urlat înfricoșat.

          – Numai eu te-aș putea înțelege, dar ți-am spus că răspunsurile nu sunt în mintea mea.

          Picioarele sfinxului schițau acum un dans ucigaș. Se apropia de colțul în care mă retrăsesem după ce atacase prima dată.

          – Am vrut să știu cum e să fii om.

          Am simțit cum sfinxul îmi scapă mintea de sub control. A fost doar o clipă, dar am sărit imediat până aproape de tavanul sălii. De acolo, grumazul lui părea ireal de mare.

          Câteva secunde mai târziu, privindu-i lumina ochilor cruzi cum se stinge în ape sângerii, l-am consolat după cât m-a dus capul:

          – Am bănuit mereu răspunsul. Sunt aici pentru că, atunci când ești ca mine, nimeni nu-ți poate fi egal. Nici măcar tu însuți. Iar tu voiai mai mult decât mine să fii om. Poate vei afla de ce acolo unde te duci acum.

          * * *

          Plângând, fetița se repezi să mângâie trupul fiarei, care tresărea însă spasmodic. Era scundă, iar părul negru îi atârna până la genunchi. Ochii îi erau ca niște muguri grași, mari și verzi, iar în loc de degete avea flori de crin întredeschise. Dinăuntru se strecurau stamine pline de polen galben, șerpuind și stârnind volburi delicate. Păși spre mine. Dincolo de minte, gândeam că e frumoasă.

          – M-ai învins! Ce vrei?

          Apa îmi limpezea mâna de sângele sfinxului care înroșise deja havuzul. Fetița și-a desfăcut veșmântul simplu, prins într-un șnur la gât. În loc de sâni, doi hulubi se zbăteau albi, cu picioarele afundate în pieptul ei firav. Avea ochi de mărgele negre. Între coapse, un roi de fluturi galbeni își mișca aripile ca într-o împreunare de flori de lămâi.

          – Ia-mă, sunt a ta acum!

          O simțeam temătoare. Pântecele îi era crud, așa că i l-am umplut cu nisip ca să fie ca o clepsidră. Obrajii i se pârguiră până cedintr-unul căzu un măr micuț, pe care îl mușcă o dată și mi-l aruncă la picioare. Am mângâiat fructul cu gingășia cu care petalele de crin îmi dezmierdau buzele.

          Am plecat cu umerii căzuți. În timp ce stinsesem lacrimile de licurici, îi pătrunsesem și mintea. Era plină de amintiri în care sfinxul o poseda sălbatic.

          Afară, gloata mă aștepta. Lamele au cântat prin carnea multora, dar m-au copleșit până la urmă.

          – Mesia… Mesia…

          M-au ridicat pe cruce. De acolo vedeam toată piața, dar și în Templu de unde fetița mă privea hain. Au început să arunce cu pietre dar senzația care le domina pe toate celelalte era căldura solară a cuielor cu care îmi prinseseră mâinile și picioarele.

          Înălțându-mă, mi-am privit trupul. Părul mi se transformase într-un ghem de spini. Izvora din mintea mea și-mi înconjura capul. Doamne, cât de frumos înfloriseră spinii ăia!

          * * *

          – Gata? Ai terminat jocul.

          Sora Maria mi-a luat mâna și m-am ridicat anevoie din fața cabinei. Era frumos colorată și, pe ea, semne despre care îmi spuseseră că sunt bucăți de vorbă clipeau roșu, cum bate și inima mea. ARCADE.

          Cureaua de la proteza pentru picior se lărgise ca atunci când visam noaptea săruturi de fete. Mergeam mai anevoie așa. O femeie cu pieptul mai umflat decât al meu mi-a dat o bomboană. Era dulce și bună. Sora Maria i-a mulțumit și apoi s-a supărat fiindcă am scăpat-o din gură și mi-am murdărit hainele. Asta nu se face. Mi-a spus că n-o să mă mai aducă la jocuri.

          Afară, soarele era încă galben și în gură aveam un gust prăfos, ca în ziua aceea în care am crezut că florile de mănâncă. Sub frunte îmi creștea o mâncărime chinuitoare. Nu înțeleg cum m-aș putea scărpina când mă mănâncă ceva pe dinăuntrul capului.

         

Dan Doboș

Dan Doboș

1987 – 1989 • După cîteva premii şi menţiuni la concursuri literare şcolare, am devenit un participant activ al Matineului de Proză, condus de criticul Val Condurache şi desfăşurat bilunar la Casa memorială Mihail Sadoveanu din Iaşi. Am participat la concursul naţional de proză, organizat anual în acest cadru şi, în 1989, am obţinut premiul al doilea cu schiţa “Stelea”. 1988 – am devenit membru al cenaclului de anticipaţie Quasar din Iaşi, de atunci şi pînă în prezent, publicînd numeroase schiţe şi povestiri în fanzinele şi revistele editate de Quasar. 1994 – după absolvirea facultăţii, am devenit redactor-colaborator al cotidianului Evenimentul din Iaşi şi, după şase luni, şeful secţiei “suplimente” a acestui ziar. În această calitate am preluat coordonarea celui mai longeviv supliment science fiction din România, SuperNova, care a apărut din 1992 pînă în 2001. În cei 17 ani de activitate jurnalistică am publicat peste 1000 de editoriale, reportaje şi interviuri şi am coordonat apariţia a peste 4000 de numere ale ziarului. Am fost colaborator, invitat permanent și realizator la numeroase emisiuni radio și TV. 1994 – am cîştigat două premii, pentru schiţă şi nuvelă, în cadrul Consfătuirii Naţionale SF, Atlantykron. 1994 – 1997 – am publicat în paginile ziarului Evenimentul un foileton poliţist săptămînal, întitulat “Inspectorul Rogers”. 1996 – 1998 – am publicat în paginile ziarului Evenimentul un foileton science fiction, Aventurile lui Bimbilonius. 1996 – selecţiuni din ambele foiletoane au fost publicate în almanahul “Evenimentul” şi în almanahul “Evenimentul estival”. 1999 – A fost publicat la editura Media-Tech romanul de debut: Elefantul in bostănărie (ISBN – 973-98976-5-7); 2001 – În cadrul antologiei Quasar 001 (ISBN: 973-85088-9-4), mi-a fost publicată povestirea Scrînciobul. În cadrul Nautilus – antologie almanah (973-569-504-9), mi-a fost publicată povestirea Gambitul lui Carly, care a obţinut ulterior şi premiul Quasar 2001 pentru cea mai bună schiţă a anului. 2002 – În luna octombrie apare la editura Nemira Trilogia nomilor, în trei volume, (ISBN 973-569-564-2), de Terry Pratchett, pe care am tradus-o din limba engleză. În luna noiembrie apare romanul SF Abaţia (ISBN: 973-569-560-x), la editura Nemira, în cadrul colecţiei Nautilus. 2003 – Participanţii la Convenţia Naţională de science fiction, RomCom, votează Abaţia ca fiind cel mai bun roman SF românesc al anului precedent. În luna noiembrie apare tot la editura Nemira, romanul Blestemul Abaţiei (ISBN 973-569-625-8). 2004 – Blestemul Abaţiei obţine premiul Conferinţei Naţionale de SF, Romcon, ca fiind cel mai bun roman SF românesc al anuluiprecedent. 2005 – Apare la editura Media-Tech Iaşi romanul Abaţia infinită, (ISBN 973-8364-17-5).

More Posts - Website