GSF84 banner01-650          

         

          2017, editura Pavcon, colecția Science-Fiction #40, 336 pag., ISBN 978-606-8879-31-4

         

          Când am aflat că Anamaria Borlan urma să lanseze o carte, am fost curios să văd despre ce va fi vorba și, mai ales, cum scrie. Când am aflat însă că Aripile Albastre Dragon era primul volum dintr-o serie de zece cărți căreia urma să i se mai adauge una, la fel de consistentă, recunosc că am fost un pic debusolat. Îmi plac seriile, dar sunt reticent când ele vin din partea unor autori despre care n-am nici cea mai mică idee cum scriu. Totuși, la viața mea am început și serii mult-lăudate ale unor autori cunoscuți, pe care le-am abandonat pentru că nu m-au convins. Prin urmare, puteam testa apele și în situația de față, mai ales că dădusem peste o momeală căreia era greu să-i rezist.

          Există anumite culturi față de care simt o atracție deosebită, iar cea japoneză este una dintre ele. Sunt conștient că multe dintre lucrurile care-mi plac în legătură cu ea sunt stereotipuri care reflectă doar parțial realitatea, dar îmi plac și, prin urmare, sunt ușor de vrăjit cu asta.

Blank white book w/path          Kitakuro Keitarō este un adolescent japonez pasionat de muzica rock. El descoperă în podul casei un jurnal din secolul al XIX-lea, scris de o tânără aristocrată britanică plecată alături de fratele ei într-o expediție îndelungată și periculoasă spre Țara Soarelui Răsare.

          Nesigur pe abilitățile sale de traducător și pe capacitatea de a înțelege o cultură diferită atât spațial, cât și temporal, Kei apelează, prin intermediul unei prietene, la ajutorul unui profesor și a colaboratorilor acestuia. Împreună cu ei începe să deslușească misterul manuscrisului vechi de un secol și jumătate, dar află și lucruri legate de trecutul familiei sale. Și mai există niște creaturi stranii ale căror voci le tot aude și despre care nu știe ce să creadă… Pentru că e vorba despre o pisică, un câine, o vulpe, un dragon, o țestoasă și tot soiul de alte animale.

          Anamaria Borlan are foarte mare grijă la detaliile privitoare la cultura și civilizația niponă. Aerul de poveste al vechiului îmbinat cu tehnologiile de ultimă generație fac din Japonia un ținut straniu pentru privitorul occidental. În cazul meu, această stranietate se traduce prin fascinație. Dar aceeași țară este tributară unui formalism rafinat până la formele sale extreme, greu de digerat de către noi. Iar autoarea profită de ocazie pentru a explora cum afectează acest formalism sufletul și mintea unui adolescent care este prin definiția vârstei un rebel.

          În abordarea menționată mai sus mi s-a părut că ar consta unul dintre elementele de originalitate ale cărții. Un altul cred că-l reprezintă tema. De obicei, în operele fantastice aduse la viață prin tehnica redescoperirii unui jurnal/obiect din trecut, se face referire la filonul tradițional al țării unde se petrece acțiunea. Când vorbim de Japonia, ne-am aștepta ca asta să fie cu atât mai evident. Anamaria Borlan alege însă altă cale. Aduce tradiția niponă prin intermediul animalelor fantastice, dar leagă povestea de o istorie aparținând unor vizitatori europeni din secolul al XIX-lea. Dacă unora nu li se pare asta un act extrem de îndrăzneț, inedit, e de ajuns să le atrag atenția că străinii au fost foarte rău văzuți, multă vreme, în Japonia fiind mai curând tolerați în anumite zone, restrânse, dar tratați ca niște ființe inferioare de care era nevoie pentru anumite probleme. Nu, nu este deloc ca și cum americanii ar apela la filonul imigranților irlandezi sau scandinavi un trecut asumat, un element care a dus la crearea națiunii lor. Dimpotrivă, demersul autoarei este la limita impietății, ca să zic așa. Iar asta îl face cu atât mai incitant.

          Desigur, la toate astea se adaugă fascinația mea pentru cultura japoneză, pe care am avut ocazia să mi-o hrănesc din plin pe parcursul unei cărți ce nu face rabat de la abundența informațiilor de gen oferite. Pe de altă parte, cred că acesta reprezintă și un punct slab al romanului. Pentru că, dacă în cazul meu s-a mulat pe o pasiune, tind să cred că cititorul obișnuit riscă să se simtă sufocat de folosirea exagerată a elementelor de cultură și civilizație niponă, multe dintre ele explicate în cele mai mici detalii. Dacă nu-ți place domeniul, sutele de termeni nefamiliari, explicați în zeci de note de subsol, au mari șanse să te descurajeze.

          Un alt minus pe care i l-am găsit cărții a fost ritmul extrem de lent, chiar și pentru gustul unui cititor ca mine, care preferă lentoarea și descrierile unui text de acțiune. Am întâlnit un manierism care descrie fiecare gest, fiecare gând ba chiar, pe cele din urmă, le repetă la fiecare 5-10 pagini, într-o redundanță descurajantă. Unei singure zile îi ia mai bine de o sută de pagini ca să treacă, asta în situația în care acțiunea ei se rezumă la a descrie cum doi adolescenți și trei adulți citesc câteva pagini dintr-un jurnal și le analizează. Foarte greu de păstrat treaz interesul cititorului astfel.

          Aripile Albastre Dragon mi s-a părut o carte foarte interesantă ca premise. Anamaria Borlan are talent, iar scriitura ei curge frumos, muzical. Din păcate, ritmul de desfășurare a acțiunii contrabalansează hotărâtor aceste aspecte, până aproape de punctul de a mă determina să abandonez lectura. Mi-a stârnit suficient de mult curiozitatea încât să încerc și volumul al doilea, dar riscul de a mă opri după el, în cazul în care ritmul și redundanța rămân aceleași, este foarte mare.

         

         

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts