În urmă cu o mie de ani, în Insulele Katai, principele era încă dorit de mii de femei, era încă pizmuit de baronii de sticlă care conspirau împotriva împărăţiilor şi era încă ascultat cu evlavie de savanţii de pe muntele Asahor, acolo unde s-a arătat pentru prima oară chipul Mântuitorului.

Acum însă, odihnindu-se pe o piatră căzută din cer la sfârşitul toamnei, nu departe de ţărmul mării, principele trăgea să moară.

Singur.

Aerul e greu. Cerul parcă-i de fontă. Rar trece căte o lumină rătăcită care-şi caută un corp pe măsură, tânjind să fie şi ea, pentru o clipă, fie o antilopă, fie zâmbetul unei femei, fie dangătul clopotelor franciscane din Balkoon.

Trece un călugăr care se îndreaptă către Insulele Katai. Nici nu se uită la principe, nu-i pasă. Are obrajii bine înroşiţi şi tocmai a ieşit din iatacul iubovnicelor dezmăţate care ar fi trebui să-i aştepte neprihănite pe cavalerii porniţi către Soare-Apune, are burdihanul plin cu vin de Madella, rubiniu şi cu buchet ameţitor.

— Fii bun, o picătură de apă, cerşeşte principele târându-se în urma călugărului.

Colbul drumului se ridică de sub sandalele mânăstireşti şi umple barba princepelui înnecându-l.

Călugărul se pierde în scânteierea unei raze de soare bolnavă şi nebună.

Trece un armurier grăbit să ducă o comandă unui vajnic mănuitor de lance, apoi trec nişte fete zburdalnice, trec nişte ghicitori în stele, trec nişte curveturi sulemenite foarte şi foarte gălăgioase.

Principele se sprijină în toiag adulmecându-le, dorindu-şi coapsele lor fragede, închipuindu-se adormit în poala lor, mângâiat de sfârcurile mari, zemoase.

Trece un cronicar şi-l loveşte cu ură. Trece un fântânar de stele din Copa, oraşul mincinoşilor, şi-l loveşte şi el pe principe cu ură. Trece un trompetist şi-l loveşte şi el hohotind dispreţuitor.

Principele descoperă încet, încet că dincolo de programele pe care le instrucţionase cândva în Reţeaua clădită de supuşii lui, se rostuiau şi alte instrucţiuni pe care, iată, nu le aflase vreodată în registrul său de navigaţie. Îşi imaginase că lumile sunt construite numai pentru navigatori ambiţioşi, gata oricând să înfrunte stihiile vârtejurilor virtuale.

O lacrimă i se prelinse pe bărbie.

De unde veneau oare toate aceste fiinţe atât de nepăsătoare, atât de rele, de unde veneau aceste construcţii hidoase?

De dincolo de stânci îşi făcură apariţia cinci beţivi hăhălind şi aruncând cu structuri organice în păsările mării. Structurile se ancorau de aripile luminoase, pătrundeau adânc în trupurile păsărilor. Văzduhul se umple de sânge iar timpul se vălureşte amestecând momentele trecute, prezente şi viitoare.

Principele îşi resetă programele.

Beţivii se apropie de el. Gata să-l calce în picioare.

Vruuuum!

Corpurile beţivilor explodează în jerbe multicolore, nisipul se umple de fluide sărate şi liliachii. Undeva, în vâltoarea de evenimente izbite de viruşii principelui, călugărul cade în genunchi. Limba i se umflă. Pielea-i plezneşte.

Mulţimile din Katai se vânzolesc pe plajă aclamându-şi princepele. Principele le îmbrăţişează cu privirea, maiestuos.

Halebardierii strâng resturile programelor, toarnă sângele rămas în nişte cupe de argint care zumzăie bântuite de curenţi electrici.

Principele face un semn august. Mulţimile îngenunchează. Femeile plâng zgâriindu-se pe sâni. Savanţii se mansturbează speriaţi într-un colţ, pe sub arcadele de platină şi sticlă de Caraba, oraşul pustiirilor.

Principele rearanjează evenimentele din Reţea şi, plin de înţelepciune, îi ucide pe toţi rătăciţii care, în neştire, preamăriseră domnia vulgului şi lipsirea de principii, aşteptând să găsească armele zeilor în propria lor rătăcire.

 

Ovidiu BufnilaOvidiu Bufnilă este un eseist şi prozator român de science-fiction. S-a născut pe 15 august 1957 la Târgu Ocna, judeţul Bacău. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galaţi, promoţia 1991.

Debut SF in 1980, in Luceafarul, cu povestirea Masini in miscare. Este membru fondator al cenaclurilor Orientari, Galati, 1980; Univers, Bistrita, 1981; Fahrenheit 451, Bacau, 1982.

Publicatii editate: Univers, 1981; Fahrenheit 451, 1982 (pagina SF); Ultima Ora, 1995 (numar special SF); Sinteze, 1994 (pagina SF); Impartial, 1999 etc.

In 1994, TVR a produs primul film SF, Bariera, dupa proza cu acelasi nume de Ovidiu Bufnila, regizor Liviu Pojoni.

Mai multe despre autor aici.

Ovidiu Bufnila

Ovidiu Bufnila

Ovidiu Bufnilă este un scriitor de ficţiuni magice pe care adeseori le pune în practică fiind Iniţiat în Magia Imaginii din vremuri imemoriabile, chiar inainte anul straniu 1957 cand a luat cumva o formă umană. Publica de mai bine de un sfert de secol in mai toate publicatiile de hartie din Romania de la reviste literare ochioase gen Luceafărul sau România Literara la fanzine SF sau reviste de SF gen Nautilius, ed.Nemira sau Anticipaţia şi Jurnalul SF. A scris o mulţime de ficţiuni de toate felurile de la povestiri suprarealiste la ficţiuni SF construind o lume magice în care sensurile şi personajele sunt interschimbabile într-o manieră ameţitoare. Este publicat digital din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie în Brazilia şi Australia, din Olanda şi Danemarca în Italia şi Argentina. De-a lungul a peste un sfert de secol de căutări magice în corporalitatea ficţională a universului plin de universuri, Ovidiu Bufnilă a fost onorat cu o mulţime de premii pentru eseistică magică şi pentru ficţiuni absurde dar pline de omenesc. A fost premiat de reviste din USA, a fost premiat pentru forţa lui decodificatoare la Concursul Internaţional de Decriptare, Marea Britanie, 2003 şi pentru eseistică asupra conflictului modern de cititori-navigatori din USA. Publică şi pe hârtie în USA şi India dar se orientează plin de curaj către lumea mirifică a revistelor virtuale. Romanele sale: JAZZONIA şi CRUCIADA LUI MOREAGARIN s-au bucurat de premii şi aprecieri unanime. Întreaga lui opera ficţională are Mari Chei de Cod de la VĂLURIRE la CÂMPURI MAGNETICE, acesta fiind şi titlul unui roman straniu publicat la editura Liternet: www.liternet.ro. Ovidiu Bufnilă a fost adoptat rapid de revistele din lumea largă, editorii de la Kvala considerându-l un soi de Joyce în timp ce editorii de la DoubleDarePress cred că Bufnilă ar fi un Hraval român. Dincolo de aceste opinii care pot fi reale sau nu, stă o operă ficţională neostoită de lâncezeală, insurgentă, stranie şi plină de dragoste.

More Posts