gsf43 banner 610

AMM          Arte marțiale = tehnici de luptă și sporturi (judo, karate etc.) originare din Japonia și China.

          Aceasta e definiția din dicționar, aplicabilă timpurilor noastre. Dar dacă am vizita alte planete și am aduce de acolo arme noi și tehnici de luptă? Dacă am reuși să nu ne supunem corpul și mintea luptelor, ci să creăm videoplasme? Ei bine, atunci definiția nu s-ar mai aplica. Acel cod al onoarei ascuns în spatele ei ar fi ușor încălcat.

          Ce sunt videoplasmele? Sunt luptători virtuali, ce iau forma aspirantului la un titlu de Maestru sau a Maestrului însuși. Doar forma? Aparent, nu. Se pare că trec prin subconștientul personajelor și, odată cu trecerea timpului și îmbunătățirea tehnicii, iau și minte și suflet. Videoplasmele pot constitui clone temporare ale unui individ, cu reacții total diferite de ale acestuia. Când lucrurile sunt împinse prea departe, transferul de conștiință e atât de profund încât realul și virtualul se confundă.

          Am fost mai aproape de cea de-a doua parte a povestirii. Recunosc că am o slăbiciune pentru jadul verde, iar comparația dintre piatra semiprețioasă și culoarea lichidului din cești mi-a înmuiat inima. Ceremonia ceaiului și confruntarea din timpul ei apropie mai mult acțiunea de teritoriile de unde provin artele marțiale. Un Maestru se poate dedubla și poate intra în trupul șoimului trimis spre recunoaștere și atac.

          Trecând de originea și istoria lor, artele marțiale moderne ar putea însemna lupta omului cu sine însuși, videoplasmele nefiind decât fațete ale aceluiași individ – ascunse de dogme, legi, ori conștiință.

          Ce a adus nou: dedublarea trecând de pragul fizic. Cine e Maestrul: cel ce învinge în lupte prin orice mijloace, sau cel ce demască luptătorii incorecți? Cât de mare e sacrificiul, pe plan personal, pentru un aspirant la titlu?

          Cu ce am rămas: “În fața mea, singura lumină mai vine din interiorul unei cești albastre de ceai, pe fundul căreia văd florile albe de prun scuturându-se în vântul rece al iernii, apoi geamul pe care sunt pictate este spart de enorme motociclete Paziwa, o singură lumină albă care mă cheamă, o singură speranță: poate că nici el nu era ORIGINALUL! Poate că era tot o videoplasmă, iar cel mai adevărat dintre noi încă mai gustă nesfârșita pace de jad a ceaiului, peste care poate începe orice.”

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook