GSF50 banner 01-650

          A scrie despre un roman ca „Atavic” de Liviu Surugiu nu este deloc un demers facil. Pe de o parte, bazându-se foarte mult pe acțiune și pe abundența de idei, este imposibil să nu le amintești. Pe de altă parte, amintind prea multe, riști să strici plăcerea lecturii cititorilor care încă nu au parcurs-o. Cum să vorbești în asemenea circumstanțe stârnind interesul pentru acțiune, dar fără a o dezvălui?

atavic          Cred că am să încep prin a explica termenul de „Atavism”, concept laitmotiv al acestei cărți. Și anume, acesta desemnează apariție la un descendent animal sau vegetal a unor particularități (fizice sau psihice) proprii ascendenților îndepărtați și care nu s-au manifestat în generațiile intermediare. Ei, deja parcă premizele sunt puse pentru o carte SF interesantă, nu-i așa? Dacă la acestea adăugăm și puternica ancorare în misticism și religie, deja avem rețeta pentru o combinație explozivă din toate punctele de vedere.

          Căci, scris concis și lapidar, în manieră apropiată unui scenariu de film de acțiune (mai că poți citi printre rânduri indicațiile regizorale în unele cadre), Atavic-ul asta oferă: o acțiune explozivă și total imprevizibilă – chiar greu de urmărit în unele momente – aditivată din plin cu concepte la limita științei și speculației deopotrivă, cu sinergii încâlcite clădite de personaje profunde și cu flash-back-uri surprinzătoare. Este țesută o pânză care se întinde din preistorie – prin intermediul relicvelor –, trece prin antichitate, ia de-acolo mituri și legende și răzbate în zilele noastre, aducând cu sine ecourile profetice care se cer împlinite, tălmăcite, răstălmăcite sau demolate.

          Se spune adesea că a devenit imposibil să mai scrii SF de inspirație religioasă, că evenimentele biblice cu explicații științifice și-au cam secat izvorul de scenarii. Atavic tinde să contrazică această afirmație, oferind un buchet de explicații în ambele sensuri: religie – știință și invers.

          Cred că nu dezvălui prea mult dacă spun că în joc sunt destinele lumii, iar artizanii conducerii din umbră sunt societăți pseudo-religioase care încearcă o manipulare fină, la nivel genetic, dorindu-și un singur și legitim Domn, unanim-acceptat de toate popoarele și religiile ca stăpân al lumii. Pentru acest deziderat, energiile a zeci de mituri biblice sunt puse în mișcare, fiecare aducând cu sine piste, unele false, împletindu-se între ele și formând căi imprevizibile. Artefacte de mult uitate sunt scoase la lumină, iar diverse organizații și le dispută de-a lungul timpului, de la Roma antică la societatea Thule sau la misterioasele cercuri închipuite le Liviu Surugiu.

          Deși uneori tratează cu destulă larghețe anatomia umană, fenomenele magnetice sau gravitaționale, maniera în care acțiunea se sprijină pe știința speculativă destul de permisivă nu este neplăcut. Iar referirile la tot pasul la diferite obiective turistice, cu precădere din Spania, este chiar fascinantă. La un moment dat, periplul lui Rus Vil te va duce cu gândul la un „Codul lui Da Vinci” mutat în Spania (și n-am să bat monedă mai mult asupra acestui aspect, deoarece nu este trăsătura dominantă a romanului), apoi întorsătura situației te va face să-ți amintești scene din filme precum Matrix, Terminator sat The One, personajul principal părând că posedă pe lângă un intelect strălucit și o agilitate ieșită din comun.

          Iar toate aceste însușiri ale sale își vor releva, către final, originile atavice, odată cu introducerea „conflictului” final, care nu este altul decât apocalipsa, în cele mai clasice și totuși moderne forme ale ei.

          Mă voi opri aici, în primul rând pentru că mă tem că interpretarea proprie este doar una dintre multele posibile, iar în al doilea rând deoarece, cum spuneam, nu vreau să dau prea mult în vileag. Nu vreau să spun cum tratează romanul problema apocalipsei, a învierii morților sau a nelipsitei cruci celești de la sfârșitul lumii, voi spune doar că toate elementele sunt la locul lor, cu grijă așezate și puse în valoare.

          Și vă voi invita la lectură!

          

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website