Redactor sef: Alexandru LAMBA
Redactor sef-adj.: Alexandru Ioan DESPINA
Redactia: Marcel GHERMAN, Teodora MATEI, Bogdan S. POPESCU, Sorin Catalin TRASCU
Contributii grafice: John DOBRO
Editor / Director: George SAUCIUC
Author Archive

Raza de întuneric (V)

          Lewitt discutase o singură dată cu Petreanu, în urmă cu patru zile, imediat ce sosise în Bucureşti, învinuindu-l pentru încercarea prostească ce dusese la amânarea tranzacţiei. Pe un ton dur, care nu lăsa loc de interpretare, îl avertizase că banii pentru cumpărarea invenţiei trebuiesc folosiţi în scopul în care-i fuseseră trimişi....

Raza de întuneric (IV)

          Victor Măerean era speriat şi nervos, sau, mai bine spus, era când speriat, când nervos, de trei ore nereuşind să se decidă care dintre stările astea două ar trebui să primeze. După-amiază, pregătindu-se să iasă din casă, şi-a verificat din obişnuinţă portofelul şi a constatat că-l buzunărise cineva. Nu părea să...

Raza de întuneric (III)

          A doua zi, Victor a venit ceva mai târziu, după ce-şi pierduse toată dimineaţa prin magazine în căutarea unui aparat de radio cât mai mic şi mai apropiat de mărimea unui telefon mobil. A adus în final două radiouri, amândouă mici, doar puţin mai lungi decât un pachet de ţigări. A...

Raza de întuneric (II)

          Ajuns acasă, Victor a pus ibricul de cafea pe aragaz, a ieşit în balcon, şi-a aprins o ţigară şi s-a aşezat pe şezlongul care ocupa jumătate din suprafaţa rămasă liberă, lângă grămada de lucruri inutile pe care amâna de multă vreme să le arunce. Avea întotdeauna un şezlong instalat în balcon,...

Raza de întuneric (I)

          Victor Măerean se întorcea spre hotel, păşind încordat pe caldarâmul unei străduţe înguste din Bizerte şi privind neliniştit în jur. Era în Tunisia de două săptămâni, dar până-n urmă cu două zile stătuse în Tunis, unde fugise după incidentul de la Londra, sperând că o ţară francofonă va fi un...

Bolovanul

                    Gândesc! Din nefericire, asta-i tot ce mai pot face: să gândesc. Şi nu sunt nici două ceasuri de când puteam face orice altceva. Două ceasuri care m-au transformat, m-au reconstruit, separând pe vecie tot ce-am fost de orice-aş mai putea fi vreodată. Deşi îmi păstrez neştirbită memoria, oricât m-aş strădui...

Visul unui „little brother”

            Îngândurat, conduc strângând volanul cu ambele mâini. E ora la care ştiu că voi prinde toate semafoarele. Merg încet, fiindcă prin geamurile maşinii din faţă văd deja o coloană de stopuri înaintea următoarei intersecţii. Îmi scot pachetul de ţigări din buzunar şi, cu o mişcare frântă, încerc să extrag o ţigară. Mişcarea prea...

Zidul și poarta

            Pe masa de sub teiul mare poposeau din când în când frunze galbene, pe care le alunga apoi câte-o pală de vânt, cuibărindu-le pe toate lângă gardul cu vopseaua scorojită de la soarele verii isprăvite. Arareori, câte-o frunză roluită reuşea să pătrundă printre ulucile rărite, zburând până se înţepenea...

Sesiunea

              Împărţind subiectele, privirea acvilină a profesorului urmărea feţele studenţilor împrăştiaţi uniform prin amfiteatrul aulei în care se desfăşura examenul. Expresiile întipărite pe figurile lor, speriate sau relaxate, timorate sau îndrăzneţe, îl ajutau să-şi facă o primă impresie despre nivelul de cunoştinţe al fiecăruia.             Ştia că are o reputaţie ce-i ţinea la respect...

Duşmanul indispensabil

(Unui Gigi-contra, fără de care ne-am vedea mai frumoşi decât suntem) 34E110AF2BB rămăsese singurul umanoid de pe terra. De fapt, umanoid era un termen neadecvat, depăşit. Evoluţia rasei umane în ultimul mileniu făcea ca titulatura să fie complet nejustificată; constituţia şi psihologia umană se schimbaseră radical. 34E110AF2BB acumulase, în cei treizeci şi doi de ani...

Durerea, drama, apocalipsa

Se îndrepta spre casă cu paşi mari, mânat de durerea de măsea ce devenise insuportabilă. Afară era cald şi plăcut, iar începutul înserării adunase pe străzi o mulţime de oameni ce se bucurau de vremea frumoasă, căreia îi simţiseră lipsa toată iarna. El nu vedea nici vremea frumoasă, nici oamenii fericiţi pe lângă care trecea,...

Secretul samuraiului

Doar o clipită. Atât a durat scoaterea sabiei din teacă şi rotirea ei într-un arc de cerc scurt, care i-a descăpăţânat tatăl. Ichiro a rămas împietrit în spatele uşii glisante, unde se ascunsese după ce se întorsese acasă. Toţi ai casei ştiau că în noaptea asta seniorul Toyotomi Yoshiakira era sortit morţii, moarte ce va...