Masa lui Jelly Fish era încărcată cu o mulţime de bunătăţi marine care, toate, se întreceau să-şi sumeţească nebuna de Pax 6 în fel şi chip.

Pax 6, gagiilor, e gena văzului şi toata tevatura despre care vă vorbesc are o oarecare tangenţă cu teleologia.

Poanta e ca Jelly Fish era privit de întreaga sa masă de bucate. Gongorzolla de la Arsenalul Lunar i-a atras atenţia asupra acestui lucru. Pentru Jelly Fish care fusese serios încercat în Războaiele de Imagine de la sfârşitul Mileniului, toată povestea căpătă dintr-odată greutatea unui miracol. Defazându-se în pliurile temporale ale evenimentului-prânz, Jelly Fish încercă să-şi modifice imaginea vălurind-o.

Gongorzolla s-a plâns câţiva ani mai încolo unui vânător de balene de sticlă din Kamceaikan că încercarea lui Jelly Fish i-a produs o serie de neajunsuri, simultaneităţile sale având serios de suferit.

Prânzul la care bunătăţile marine l-au privit pe Jelly Fish ca o totalitate respectabilă, ca o singură fiinţă, a devenit celebru în toate galaxille vălurite ale universului plin de universuri. Mulţi colecţionari s-au înghesuit la târgurile verii de pe asteroidul Mandha să cumpere momentul digital pe care nişte maeştrii ai licitaţiilor l-au numit sugestiv Marele Prânz al Întregii Privirii .

Nişte filozofi din arhipelagurile Purpurii şi-au manifestat serioase îndoieli încercând să demonstreze că fiinţele sincrone, născute sub presiunea câmpurilor magnetice aidoma unor structuri vii exemplare, sunt doar invenţia unor rătăciţi.

— Nu voi încerca să demosntrez contrariul, i-a scris Jelly Fish unei femei necunoscute care se virtualiza din când în când în siajul său. Pur şi simplu nu am chef, nu am deloc chef. Când vei primi acest mesaj, eu mă voi fi vălurit înspre momentele digitale nordice iar tu probabil că-ţi vei fi schimbat epiderma. Mi-ar plăcea să facem un pic de sex în manieră tradiţională fără să ne fugărim prin momente digitale păcălitoare şi pline de vârtejuri virtuale. În sfârşit, pur şi simplu îmi pregăteam un prânz pe cinste când m-am simţit privit. Nu era, aş vrea să ştii, o privire obişnuită, ci un întreg concert Pax 6! Mă întreb cum au reuşit toate genele Pax ale bunătăţilor marine să se sincronizeze pentru a mă focaliza şi mai ales aş vrea să ştiu de ce au făcut-o. Intenţia nu mai trebuie demonstrată.

— Crezi că e în mod clar o intenţie? întrebă femeia virtuală luând diverse forme pentru a-l amuza pe Jelly Fish. Poate că regimul tău de navigaţie îţi joacă feste. Poate că o furtună magnetică ţi-a bulversat momentul digital. Sau poate că proximitatea mea a făcut ca totul să devină haotic în existenţa ta. Ar fi interesant ca, valurindu-ne unul într-altul, să descoperim mai multe scenarii. Poate că acest faimos prânz la care l-ai invitat pe preotul Gongorzolla nici n-a avut loc în realitate şi poate că e doar în imaginarul cuiva, al unui tridimensional, de exemplu. De ce l-ai invitat pe Gongorzolla? Ce ai sperat?

Jelly Fish nu se aştepta la o asemenea îndrăzneală. De obicei, femeile virtuale care se unduiau fantomatic în siajul său erau discrete în privinţa existenţei sale văluritoare. Dialogurile cu ele se învârteau în jurul sexului şi atât.

— Aş vrea să-ţi dau un nume, şopti Jelly Fish încercând să stabilizeze momentul digital şi construind pe loc o realitate adiacentă. O faleză. O terasă. Un ocean. Un chelner. O masă în doi. Şampanie.

— Elsatra e numele meu, spuse femeia virtuală acceptând să ia o formă oarecare dintr-un pliu pe care Jellz Fish îl localizase deja în periferiile sale magnetice. Elsatra!

— Elsatra, începu Jelly Fish cuprins de emoţie, l-am invitat pe Gongorzolla pentru că aveam de gând să-i pun câteva întrebări despre Dumnezeu.

— Ah, făcu Elsatra lăsându-şi buclele aurii să se reverse printre picioarele mesei. Ce pasionant, Dumnezeu! O să-ţi spun un mic secret, am inventat un Dumnezeu pentru bărbaţii din constelaţiile primare. Oh, nu, nu protesta! strigă Elsatra ridicând cupa de şampanie. Recunosc, m-am jucat într-un mod periculos. Am fost curioasă însă să văd până unde pot împinge lucrurile. Am înţeles astfel că din motive stranii, credinţa se vălureşte şi că în anumite bifurcaţii, valurile de credinţă vin unele peste altele născând o mulţime de mituri dar şi confuzii de sens.

— Elsatra, sunt lucruri diferite şi…

O orechestră de dixieland îşi făcu apariţia dintr-un moment anterior acestui ficţional şi, pus pe şotii, umplu întreaga faleză de ritmuri îndrăcite. Dirijorul îşi smulse pe rând cele şapte măşti, se transformă din girafă în pian electric, apoi luă înfăţişări hazlii pentru ca lumea să se destindă. Jelly Fish încercă să modifice momentul digital dar nu reuşi pentru că orchestra de dixieland părea să fie o construcţie virtuală autonomă generată de prezenţa unor atractori pe care el încă nu-i identificase. Hei, hei, strigă el uşor enervat, tocmai vorbeam despre Dumnezeu, vă rog să luaţi o pauză. Numai că trombonistul îl luă peste picior şi slobozi o notă gravă în bătaie de joc, mititelule, suntem într-o zonă neutră, nu ne pasă de prânzul tău fabulos, nu ne pasă de femeia ta digitală şi nici de poveştile tale siropoase despre Dumnezeu!

Jelly Fish se lăsă păgubaş. În fond, preotul Gongorzolla se pierduse în imensitatea oceanului digital fiind luat de un SMS trimis la întâmplare de un şmecher de haecker din Oraşul Sticlelor şi Vibraţiilor.

— Chiar aşa!? strigă dirijorul proţăpindu-se în faţa mesei ale cărei unghiuri se înmuiaseră deja sub presiunea câmpurilor magnetice. Îţi citesc gândurile, Jelly Fish, te scanez periferie cu periferie! Să ştii că şi noi ne-am întâlnit cu acest Gongorzolla! Ştii ce ne-a cerut să-i cântăm?

— Ce? Ce? strigă Elsatra bătând veselă din palme şi făcând să sară scântei în toate părţile. Vreau să ştiu! Vreau să ştiu!

— Nu te grăbi, cucoană! Nu e de joacă! Gongorzolla ne-a cerut să-i cântăm Big Bang Boo! Înţelegeţi?

— Şi?

— Păi nu ştiţi?

— Ce să ştim?! strigă Jelly Fish blestemându-se că nu se înrolase în Serviciile Speciale pe vremea când încă mai căutau multiplicanţi aidoma lui şi că toată viaţa se ocupase de studiul sistemelor disipative într-un amărât de institut de cercetări specializat în domeniilor imagologiilor.

— Big Bang Boo e o parolă. O melodie-parolă care schimbă codurile universului plin de universuri. Începe cam aşa…..

Jelly Fish nu avut timp să reacţioneze. Elsatra se topi prin văzduh. Periferiile lui se volatilizară. cerul se crăpă. Jelly Fish încercă să-şi încheie exietnţa într-o cheie anecdotică dar trombonistul îl dezactivă cu un Si bemol.

— Hei, şefu’, pe ăsta l-am ras. Am stabilizat câmpurile magnetice. Nu mai avem fluctuaţii. Şi acum ce facem?

Dumnezeu se întoarse spre trombonist şi-l dezactivă. Apoi se strecură în corporalitatea unei gene Pax 6 şi începu să privească plin de curiozitate, de pe o masă încărcată cu fructe exotice şi aflată nu departe de loja arbitrilor, cursa de cai din Nottigham.

Această povestire a fost publicată în revista Titania, Nr. 1 – 2008, editor Mădălina Maziliu

Ovidiu BufnilaOvidiu Bufnilă este un eseist şi prozator român de science-fiction. S-a născut pe 15 august 1957 la Târgu Ocna, judeţul Bacău. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galaţi, promoţia 1991.

Debut SF in 1980, in Luceafarul, cu povestirea Masini in miscare. Este membru fondator al cenaclurilor Orientari, Galati, 1980; Univers, Bistrita, 1981; Fahrenheit 451, Bacau, 1982.

Publicatii editate: Univers, 1981; Fahrenheit 451, 1982 (pagina SF); Ultima Ora, 1995 (numar special SF); Sinteze, 1994 (pagina SF); Impartial, 1999 etc.

In 1994, TVR a produs primul film SF, Bariera, dupa proza cu acelasi nume de Ovidiu Bufnila, regizor Liviu Pojoni.

Mai multe despre autor aici.

Ovidiu Bufnila

Ovidiu Bufnila

Ovidiu Bufnilă este un scriitor de ficţiuni magice pe care adeseori le pune în practică fiind Iniţiat în Magia Imaginii din vremuri imemoriabile, chiar inainte anul straniu 1957 cand a luat cumva o formă umană. Publica de mai bine de un sfert de secol in mai toate publicatiile de hartie din Romania de la reviste literare ochioase gen Luceafărul sau România Literara la fanzine SF sau reviste de SF gen Nautilius, ed.Nemira sau Anticipaţia şi Jurnalul SF. A scris o mulţime de ficţiuni de toate felurile de la povestiri suprarealiste la ficţiuni SF construind o lume magice în care sensurile şi personajele sunt interschimbabile într-o manieră ameţitoare. Este publicat digital din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie în Brazilia şi Australia, din Olanda şi Danemarca în Italia şi Argentina. De-a lungul a peste un sfert de secol de căutări magice în corporalitatea ficţională a universului plin de universuri, Ovidiu Bufnilă a fost onorat cu o mulţime de premii pentru eseistică magică şi pentru ficţiuni absurde dar pline de omenesc. A fost premiat de reviste din USA, a fost premiat pentru forţa lui decodificatoare la Concursul Internaţional de Decriptare, Marea Britanie, 2003 şi pentru eseistică asupra conflictului modern de cititori-navigatori din USA. Publică şi pe hârtie în USA şi India dar se orientează plin de curaj către lumea mirifică a revistelor virtuale. Romanele sale: JAZZONIA şi CRUCIADA LUI MOREAGARIN s-au bucurat de premii şi aprecieri unanime. Întreaga lui opera ficţională are Mari Chei de Cod de la VĂLURIRE la CÂMPURI MAGNETICE, acesta fiind şi titlul unui roman straniu publicat la editura Liternet: www.liternet.ro. Ovidiu Bufnilă a fost adoptat rapid de revistele din lumea largă, editorii de la Kvala considerându-l un soi de Joyce în timp ce editorii de la DoubleDarePress cred că Bufnilă ar fi un Hraval român. Dincolo de aceste opinii care pot fi reale sau nu, stă o operă ficţională neostoită de lâncezeală, insurgentă, stranie şi plină de dragoste.

More Posts