Povestirile de tipul coming of age story sunt o formă arhicunoscută de narațiune, prezentă încă din basme și populară până în prezent, deseori un motiv în operele de tip fantasy (cum ar fi seria Eragon sau Harry Potter). Relativ recent apărut, serialul Netflix Original, Big Mouth s-a făcut remarcat printre seriile de animație pentru adulți, prezentând un nou șablon pentru perioada pubertății și schimbările aferente acesteia. Tranziția de la copilărie spre adolescență este personificată prin figura unui monstru hormonal, care își asumă o poziție ce se vrea a fi de dascăl pentru tinerii protagoniști.

Deși intenția autorilor de a-și prezenta propiile experiențe într-un mod prin care publicul va putea empatiza pare relativ inofensivă, umorul folosit și reprezentarea copiilor duce neintenționat către problema sexualizării copiilor. Deși frecventează școala gimnazială, protagoniștii Nick, Andrew, Jessi și Jay par în mod evident mult mai tineri, fiind foarte scunzi și având corpurile considerabil nedezvoltate. Acest fapt în sine reprezintă o problemă, având în vedere situațiile hipersexualizate în care aceștia se află deseori. Fie că este vorba de masturbare excesivă, imaginea explicită a organelor genitale sau discuții despre actul sexual și sarcină, monstrul hormonal este deseori cel care încurajează acțiunile protagoniștilor. Deși vârsta acestuia nu este menționată sau sugerată, monstrul hormonal este animat precum un adult, având înălțimea părinților și păr facial. Imaginea unui pseudo-adult forțând copiii să se atingă (câteodată și în spații publice) este cel puțin zis supărătoare.

Iar acest fapt reprezintă unul dintre punctele slabe ale narațiunii. Deși ar trebui să urmărească schimbările pubertății, serialul se concentrază în principal pe sex. Masturbarea este un motiv supralicitat, fiind arhiprezent printre personajele masculine. Falocentrismul este miza tratată exhaustiv, Jay și Andrew făcând abuz de actul masturbării, în timp ce Nick este vizibil îngrijorat că se dezvoltă mai lent și compensează fiind cel mai curajos și mai norocos când vine vorba de sexul opus. Bineînțeles, umorul este inevitabil vulgar și încearcă să mizeze pe shock value. Totodată, direcția neclară a tendinței umoristice se face simțită, iar glumele devin repede repetitive și banale. Fie că vorbim de aluzii sexuale, jocuri de cuvinte, umor negru, umor pueril sau glume autoreferențiale, serialul încearcă lamentabil să le încorporeze într-un ritm alert și succesiv , ajungând repede la suprasaturație și previzibilitate.

Încercând să contrasteze cu o vulgaritate predominantă, serialul își asumă și o doză puternică de corectitudine politică. Mediul este multicultural și echilibrat din punct de vedere al reprenzentării sexelor. Jessi este de asemenea o feministă convinsă și își exprimă deseori opiniile în ceea ce privește sexualizarea femeii. Glumele rasiste sunt contracarate de către personaje și desemnate ca fiind ofensive. Și, deși scurte, majoritatea relațiilor adolescentine sunt interrasiale. Departe de a avea un rol moralizator, acest motiv se pierde însă repede și este înlocuit cu glume obscene, ceea ce îl face să își piardă din veridicitate, perpetuând informații false (de exemplu, insinuarea că femeiile sunt plătite mai puțin decât bărbații).

De asemenea, Jessi are propia ei versiune feminină de monstru hormonal. Contrastând cu băieții care devin fixați pe plăcerea carnală, Jessi este încurajată să devină victimă a propriei irascibilități. În mod ironic, stereotipul femeii isterice contrazice toată premiza corectitudinii politice a serialului. Tot monstrul hormonal feminin, Connie, este cea care finalizează sezonul al doilea, învățându-l pe Nick să se masturbeze, deși a eșuat complet ca mentor a lui Jessi, lăsând-o pradă depresiei.

Pe cât de ingenioasă e ideea de a prezenta pubertatea printr-o figură mitologică, pe atât de prost definiți și slab caracterizați sunt monștrii hormonali. Deși par inițial vizibili doar copiilor pe care au datoria să-i învețe, antrenorul Steve, deși adult, are propriul monstru. Contraargumentul ar putea fi reprenzentat de faptul că este virgin, ceea ce e și deseori un pretext pentru un umor ieftin. Monstrul de asemenea are prieteni adulți cu care poate conversa, fiindu-le vizibil. Sunt multe instanțe în care Nick e conștient de monstrul lui Andrew, dar nu de cel al lui Jessi. La fel este valabil și pentru fantoma lui Duke Ellington și în, sezonul doi, Vrăjitorul Rușinii, un personaj la fel de inconsecvent și fără o miză asumată. În finalul sezonului al doilea, firul narativ reușește să își distrugă propria miză, portretizând monștrii precum o rasă extraterestră, care doar își asumă jobul de a îndruma copiii în tranziția lor spre adolescență.

Deși serialul a prezentat tematici mai mature precum divorțul, delicvența juvenilă, disfuncționalitatea în familie sau experimentarea cu droguri, acestea sunt tratate superficial în defavoarea unui umor falocentric, ceea ce reduce personajele la un nivel caricatural. Miza aproape exclusiv sexuală a serialului dăunează structurii narative, pe care o transformă într-un clișeu lipsit de gust și vulgar.

Problema morală principală a serialului o reprezintă într-adevăr sexualizarea copiilor, motiv pentru care serialul este animație, după cum este explicat chiar de către personaje. Emergența show-urilor precum Honey Boo Boo, Toddlers in Tiaras și mai nou Big Mouth trădează o direcție unde copiii devin ținta unui shock value ieftin. Făcând excepție de impactul acestor imagini asupra copiilor înșiși, tendința devine cu atât mai îngrijorătoare cu cât se observă și popularizarea comunităților ce se autointitulează drept “pedofili virtuoși” (virtuous pedophiles). Încercând să promoveze pedofilia ca o sexualitate și nu ca și o boală mintală, aceste comunități încearcă să normalizeze ideea de sexualitate a unui minor într-un mod nu foarte diferit față de Big Mouth. Citând curiozitatea micuților față de propriul corp și asumându-și un termen menit să nu lezeze sensibilitatea publică, MAP (Minor attracted person), indivizii în cauză își cer dreptul de a fi acceptați precum o comunitate ostracizată. Pericolul ce îl presupune o asemenea metalitate poate fi exarcebat de normalizarea sexualizării copiilor, care devine un motiv din ce în ce mai des întâlnit sub auspiciul inovativului și a conceptului de shock value. Deși adulții în deplinătatea facultăților mintale sunt capabili de a procesa acest tip de informații fără repercursiuni asupra altora, problema constă în normalizarea acestor comportamente și desenzibilizarea publicului față de un subiect atât de tabu.

Adina Ailoaiei

Adina Ailoaiei

Născută pe 6 august 1993, în Suceava. Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, specializarea germană-japoneză. Excursie de studii în Bad Kissingen (Rolul Germaniei în Europa de astăzi şi Literatura cehă), participantă la workshop de Sumie la Facultatea de litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Workshop de frazeologie la secţia germană în cadrul Facultăţii de litere, Universitatea Babeş-Bolyai. Activităţi de voluntariat în cadrul CNPRSV, Suceava, ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă România) Cluj-Napoca. A publicat în revista şcolii Unsere ZEITschrift din Suceava şi participă la şedinţele Clubului de lectură NEPOTU' LUI THOREAU, Cluj-Napoca.

More Posts

Follow Me:
Facebook