coper          În decembrie s-au împlinit 3 ani de când Gazeta SF a publicat primul ei număr, iar o antologie care să reunească cele mai bune povestiri apărute de-a lungul timpului în ea devenise un lucru necesar. Și, după îndelungate așteptări, iată că astăzi acea antologie vede astăzi lumina internetului. Meritul aparține în mare măsură redactorilor de dinaintea mea − care au izbutit să adune lună de lună (deși nu întotdeauna cu o regularitate metronomică) proze care au fermecat cititorii și au stârnit discuții aprinse, făcând din Gazeta SF una dintre cele mai răftoite reviste de gen din România − și, bineînțeles, semnatarilor acestor proze minunate, care au creat lumi fabuloase și au continuat să scrie în pofida tuturor obstacolelor întâlnite-n cale. Acesta este și scopul antologiei de față, să vă facă pe voi, cititorii, să uitați de grijile de zi cu zi și să vă pierdeți printre cele 32 de universuri care și-au dat întâlnire în această carte. Lectură plăcută!

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan DESPINA s-a născut pe 4 septembrie 1985, în Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. După debutul său literar în numărul 35 al revistei Nautilus, publică câteva zeci de povestiri scurte în cam tot atâtea reviste din țară și din străinătate (Vatra, Algoritm Literar, Apostrof, Egophobia, Zona Literară, Dunărea de Jos, Oglinda, Argos, Aphelion, Bewildering Stories etc), câștigă 13 premii și mențiuni la diferite concursuri de literatură naționale și internaționale (premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară”, septembrie 2012, premiul I la Concursul de Proză ”Mihail Sadoveanu”, octombrie 2013, premiul al III-lea la Concursul de Literatură “Ioan Slavici”, noiembrie 2013 etc) și apare în peste 10 antologii de proză scurtă (Conexiuni, Moștenirea Văcăreștilor, Ion Creangă, Eposs Meridiane, Mihail Sadoveanu, Aripi spre zbor etc). Colaboreazã în calitate de recenzent cu aproape toate revistele de SF&F românesti, având o rubrică permanentă în revista Nautilus. Este, de asemenea, redactor șef al revistei online Gazeta SF și coeditor al antologiei Bumerangul lui Zeeler. Blog personal.

More Posts - Website