GSF53 banner1

         

          În primul articol am vorbit despre două reviste tipărite. Una dintre ele – Galileo – a revenit pe piaţă după o îndelungată absenţă, cealaltă – CPSF Anticipaţia – apare deja de o bună perioadă cu o constanţă remarcabilă. Lor li s-a adăugat în al doilea articol revista Helion. Luna aceasta nu intră în scenă şi o a patra ci, dimpotrivă, voi vorbi despre una singură.

          Asta nu înseamnă un pas înapoi al publicaţiilor SF tipărite. Este doar consecinţa periodicităţii lor (şi, uneori, a modului în care reuşesc să mi le procur). Dacă CPSF Anticipaţia are o apariţie lunară, Galileo este trimestrială, iar Helion… ei bine, în cazul acestei reviste nu-mi este clară periodicitatea. Anul trecut au apărut doar două numere duble, la fel cât au ieşit de sub tipar şi în prima jumătate a acestui an. Probabil că or mai fi şi alte publicaţii de sine stătătoare sau suplimente, cu apariţii mai mult sau mai puţin regulate. În măsura în care voi afla de existenţa lor şi voi reuşi să le şi achiziţionez, le voi prezenta aici indiferent cât de mari sau de mici sunt.

          După părerea mea, fenomenul SF funcţionează atât cu ajutorul profesioniştilor, cât şi al amatorilor. Distincţia pe care o fac între aceşti doi termeni nu vrea să fie una peiorativă. Prin profesionist înţeleg omul sau echipa care face lucrurile la un standard cât mai înalt, luând de asemenea în calcul  aspectele financiare şi de distribuţie. Amatorul este cel care, conştient că nu-şi permite să lupte de la egal la egal în cadrul criteriilor sus-menţionate, scoate o publicaţie doar din pasiunea pe care o are şi din dorinţa de a contribui şi el cu ceva la mişcarea SF, fără să-l intereseze magnitudinea aportului său. Eu cred că ambele categorii merită respectate şi lăudate pentru efortul făcut.

          Precum spuneam, periodicitatea (fixă sau relativă) a publicaţiilor SF tipărite se va reflecta în lungimea articolelor. Vor fi luni cu trei (sau – cine ştie? – mai multe) reviste prezentate, la fel cum vor fi şi cu două, sau chiar una singură. Sau, dacă CPSF Anticipaţia scoate un număr dublu, e posibil să iasă şi combinaţia cu zero. Mă gândesc că ar trebui să iau în calcul în această rubrică şi Almanahul Anticipaţia, deoarece un almanah este, principial, construit pe structura unei reviste. Voi vedea la momentul potrivit.

          Aşadar, în articolul de faţă mă voi concentra doar asupra revistei CPSF Anticipaţia, mai precis asupra numărului 31. Mă bucur să văd că, la fel ca în precedentul număr, prozele străine sunt însoţite de numele traducătorului – aceeaşi Antuza Genescu, a cărei muncă merită lăudată pentru calitate.

          Revista se deschide cu povestirea „Dezertorul”, de Steve Rzasa, care creionează o space opera dintr-un viitor dominat de inteligenţe artificiale, conştiinţe postumane şi nanotehnologii aflate într-un permanent conflict. Combinaţia dintre stilul cursiv, îngrijit şi informaţia tehnică densă îl ajută şi, în acelaşi timp, îi cere cititorului multă atenţie pentru a înţelege conceptele enunţate. Asta cu atât mai mult cu cât, în viziunea scriitorului american, inteligenţele artificiale par a fi mai umane decât oamenii acelui viitor.

          Vine la rând „Povestea fratelui Jacopo”, un text fantastic care prezintă o lume ghidată de necesitatea păstrării echilibrului dintre noroc şi ghinion în viaţa oamenilor. Deoarece îmi aparţine, comentariile mele legate de el se opresc aici.

          Mircea Opriţă oferă un preambul pentru povestirea „De ce e cerul albastru”, prezentând viaţa şi opera lui Ovid S. Crohmălniceanu, pseudonimul cu care şi-a semnat textele Moise Cahn (sau Cohn, după unele surse).

          Povestirea în sine se doreşte o prezentare literară a unui expozeu ştiinţific sugerat chiar de titlu. Deşi poate părea plicticos la prima vedere, autorul reuşeşte să folosească un stil atractiv, colocvial, iar abordarea ştiinţifică este făcută în maniera specifică textelor de popularizare a ştiinţei, fără a neglija deloc tenta anecdotică.

          „Jocul de-a supravieţuirea”, de Anthony Allan Chester este un cyberpunk care apelează la recuzita genului – implanturi electronice procurate ilegal, infractori cibernetici, suburbii infecte, atmosferă sumbră, poliţişti decupaţi parcă din serialele americane ale anilor ’70-’80. Intriga mizează pe scenariul clasic al vânătorului de recompense angajat de autorităţi pentru a anihila un grup infracţional. Deşi nu m-a impresionat, am apreciat totuşi originalitatea care şi-a făcut loc în partea finală.

          Ca de obicei, revistei se închide cu câteva pagini din banda desenată „Zona de est”, realizată de Viorel Pîrligras. Episodul prezintă sosirea călătorilor în aşezarea care domina regiunea cu aspect medieval şi atacul robotului asupra acesteia. Calitatea grafică deosebită cu care ne-a obişnuit artistul craiovean se adaugă ilustraţiilor cu care Tudor Popa a înfrumuseţat coperta şi unele pagini ale publicaţiei.

           

          

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts