GSF51 banner-650

         

          În era publicaţiilor online, a scrie despre reviste tipărite poate părea anacronic. Şi totuşi…

          Deşi mediul online permite o vizibilitate net superioară, produsul tipărit are, încă, anumite plusuri. S-a bătut monedă pe perisabilitatea hârtiei în comparaţie cu datele stocate electronic, dar realitatea ne arată că revistele şi cărţile se păstrează zeci de ani de la publicare, în timp ce site-urile dispar fără urmă după câţiva ani de neutilizare. Într-adevăr, situaţia s-ar putea schimba odată cu avântul tot mai mare pe care-l iau cărţile electronice. Există apoi problema spaţiului de stocare, care este şi nu este o problemă. Da, publicaţiile tipărite ocupă loc. Dar, aşa cum spunea altcineva de curând, îţi oferă un produs pe care să-l atingi şi să-l poţi arăta.

          Un lucru este cert: la ora actuală, o publicaţie tipărită încă este considerată un lucru mult mai serios decât una online. „Publici pe net? Bravo!”; „A, ai apărut pe hârtie? O, înseamnă că eşti bun!” De ce această percepţie? Poate suntem încă tributari educaţiei primite într-o vreme în care exista doar produsul tipărit. E posibil ca nepoţii noştri să nu mai aibă asemenea idei preconcepute. Tind însă să cred că e mai mult decât atât: o carte sau o revistă pe hârtie presupun un efort şi un cost mai mare decât echivalentul electronic, ceea ce le creşte valoarea. În mod normal, asta ar însemna şi că în ele vor fi incluse texte care trec peste o anumită ştachetă a calităţii.

          Aşadar, revistele tipărite încă ţin stindardul sus. Mai mult, în era în care totul e disponibil într-un mod care tinde să nu mai pună preţ pe munca omului, ele promovează ideea normalităţii: omul trebuie plătit pentru ceea ce face. Adică scriitorul, redactorul, graficianul, tehnoredactorul, traducătorul.

          Sper că acest preambul, poate un pic cam lung, dovedeşte cu prisosinţă de ce avem nevoie de reviste tipărite şi, în plus, de ce este firească o rubrică în care să se vorbească despre ele.

          Şi acum, deci, să începem…

          După o pauză îndelungată, iată că o revistă SF&F revine pe piaţa publicaţiilor tipărite – Galileo, al cărei număr 6 a fost lansat cu ocazia ediţiei a IV-a a târgului de carte SF şi fantasy Final Frontier. Chiar dacă între timp a apărut şi numărul 7, voi începe această serie de articole cu numărul care marchează renaşterea acestei publicaţii trimestriale.

          Apărută la editura Millennium Books din Satu Mare, revista debutează cu un editorial semnat de Michael Haulică, în care ni se prezintă argumentele care au determinat readucerea acestei publicaţii în atenţia publicului.

          Secţiunea ficţiunilor se deschide cu o biografie fictivă a lui H. P Lovecraft, care nu ar fi murit în 1937, ci abia în 1991. Semnată de Roland C. Wagner, „H.P.L (1890-1991)” reprezintă o lucrare inedită, bine realizată – cu referinţe, note de subsol şi anecdote legate de viaţa autorului, ca orice lucrare care ar avea în spate o documentare temeinică. Nefiind fan Lovecraft, pot doar să apreciez ideea şi realizarea, pe care le consider lăudabile. Textul în sine nu m-a atras, dar bănuiesc că el va constitui deliciul amatorilor literaturii lovecraftiene.

          A doua povestire îi aparţine lui Ciprian Mitoceanu şi se intitulează „Complet accesorizat”. Protagonistul ei, Peter, se pregăteşte să meargă la întâlnirea de douăzeci de ani. Pentru a-şi impresiona foştii colegi (mai ales pe unul dintre ei, genul de tip-care-are-succes-în-toate) este dispus să cheltuiască oricât este necesar – îşi închiriază o maşină deosebită şi chiar o soţie de ocazie. Dar lucrurile nu merg aşa cum le-a plănuit şi este nevoit să improvizeze din mers. Spre marea lui surprindere, improvizaţia pare a fi mai bună decât planul iniţial, cel puţin până când încep să iasă la lumină unele detalii. Povestea are nerv şi mi s-a părut foarte apropiată ca atmosferă de orice scenariu clasic de hollywood – acel slipstream care realizează din nimic un film captivant, pe care stai să-l urmăreşti până la capăt. Minusul textului este dat, în ceea ce mă priveşte, de limbajului prea „murdar”, pe care nu-l agreez.

          „Fum şi abur” a lui Alexandru Lamba consituie o combinaţie superbă de ucronie şi clockpunk. Ea prezintă un Ev Mediu în care există roboţi şi cai mecanici, rolul Inchiziţiei fiind acela de a feri oamenii de partea diavolească a invenţiilor. În acest context, doi inchizitori participă la prezentarea realizărilor savanţilor Huygens şi de Ayanz y Beaumont, pentru a decide care sunt de inspiraţie divină, meritând a fi păstrate, şi care sunt lucrarea Satanei. Este dificil în ziua de azi să aduci ceva nou, dar Alexandru Lamba o face. Lumea imaginată de el are viaţă, coerenţă şi umor. Un text excelent în urma căruia rămân cu un singur regret: mi-aş dori ca acest univers să fie extins la dimensiunea unei nuvele, sau – de ce nu? – a unui roman.

          Andrei Duduman, absolvent al Atelierului SF&F organizat în 2014 de Revista de povestiri şi Bookblog, debutează în această revistă cu textul „Eroi fără voie”. El descrie o lume desprinsă parcă din cărţile de istorie sau legendele omenirii, în care diferite popoare se luptă pentru supremaţie sau supravieţuire. Oameni mărunţi devin eroi fără voie şi adevărate personalităţi pot cădea de pe piedestalele lor într-o singură noapte. Regate şi imperii se formează în înaintarea flotelor cărora vântul le suflă în pânze, sau se destramă în tropotul copitelor. Este un text greu, deoarece autorul nu se mulţumeşte să oglindească istoria omenirii. El crează popoare, personalităţi şi obiceiuri pentru care foloseşte denumiri complet străine cititorului. Acesta din urmă este obligat să asimileze în câteva zeci de pagini un bagaj imens de detalii şi termeni. O întreprindere riscantă, care poate descuraja un cititor mai reticent, dar care demonstrează – pe de altă parte – că autorul nu este dispus să facă un compromis doar de dragul facilului. Iar lumea evocată de el e extrem de veridică, de bine legată, încât cine se lasă purtat până la final pe aripile ei să fie recompensat pe măsură.

          Mi-au plăcut mereu textele scrise de oameni care au pregătire ştiinţifică. Astfel, povestirea „Oroarea din Oort” a lui Mihai Alexandru Dincă – alt absolvent al atelierului sus-menţionat – prezintă o intrigă sumbră, ţesută peste structura ritmică oferită de informaţiile ştiinţifice. În ea, o mână de răufăcători pleacă într-o expediţie spaţială pentru a exploata resursele unei comete. Un accident pune în pericol misiunea şi participanţii la ea, dar partea mai înfricoşătoare apare sub forma unui artefact straniu, care are legătură cu istoria omenirii. O povestire agreabilă şi uşor de lecturat în ciuda atmosferei dense, căreia informaţiile ştiinţifice îi dau o aură de veridicitate.

          Ficţiunile se încheie cu „Odihna cea lungă” a Laurei Sorin. Dincolo de ruinele unui şantier în care părinţii le interzic să meargă, patru fete descoperă lumi fantastice. Însă, la fel ca orice ţine de copilărie, naivitatea şi extazul în faţa frumuseţii se îmbină cu teama de necunoscut. Căci lumile acestea ascund pericole cărora fetele trebuie să înveţe să le facă faţă. Autoarea reuşeşte să prezinte foarte bine lumea copilăriei, fără a cădea în pueril. Ştie să scrie şi să se joace în acelaşi timp, atrăgând cititorul în demersul ei. Mi-a plăcut foarte mult faptul că a mers continuu pe graniţa aceea care m-a făcut să mă întreb dacă evenimentele relatate sunt „reale” (în fantasticul lor), sau reprezentau doar modul în care lumea înconjurătoare se vede prin ochii unor copii.

          A treia rubrică a revistei Galileo o constituie cronicile de carte. În cadrul ei, cititorii pot lua un prim contact cu volumele „Vegetal” de Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, „Fântânile Paradisului” de Arthur C. Clarke, „Nuanţe de întuneric” de Roxana Brînceanu, „Vraciul de pe norul interior” a subsemnatului şi „City of Stairs” de Robert Jackson Bennett, prin intermediul articolelor semnate de Laura Sorin, Oliviu Crâznic, Iulia Dromereschi şi Tudor Ciocârlie.

          Revista CPSF Anticipaţia îşi continuă cu regularitate apariţia lunară la editura Nemira. Întrucât decalajul dintre lansarea revistei şi sosirea ei pe rafturile librăriilor din Alba Iulia este de trei până la patru săptămâni, voi păstra şi eu un decalaj de o lună în prezentarea ei. Prin urmare, voi vorbi despre numărul 29, apărut în luna aprilie.

          Prima povestire îi aparţine lui Kim Stanley Robinson şi se numeşte „Înainte de trezire”. Un fenomen cosmic afectează omenirea, care ajunge să trăiască simultan într-o stare de vis amestecată cu realitatea. Situaţia riscă să capete o turnură gravă, întrucât nimeni nu mai poate fi sigur ce se întâmplă cu adevărat, evenimentele desfăşurându-se în acea succesiune binecunoscută de vis în vis în vis. Mai mult, se pare că starea de visare duce realitatea spre un alt curs. Nu este o lectură facilă, din cauza permanentei alternanţe realitate-vis, dar premisele povestirii sunt interesante şi stilul plăcut.

          Alexandru Lamba ne oferă în „Reculul praştiei” un hard-SF clasic. La jumătatea călătoriei spre Centura Kuiper, un astronaut este trezit din somnul criogenic. El încearcă să descopere motivul pentru care computerul de bord a decis să facă acest gest, precum şi misterul dispariţiei colegului de zbor. Un text profund, cu implicaţii filozofice privitoare la modul în care tehnologiile vor schimba viitorul omenirii şi în care informaţiile ştiinţifice stau la loc de cinste.

          Oliviu Crâznic prefaţează „Ziua dimensiunii zero” a lui Liviu Radu printr-o prezentare a autorului şi a operei sale. Povestirea prezintă inventatorul unui dispozitiv prin intermediul căruia poate face comparaţia între înălţimea sa fizică şi cea eterică. Spre groaza sa, diferenţa dintre cele două creşte progresiv de la o zi la alta, în defavoarea celei dintâi. O povestire cu un deznodământ interesant, dar care nu vine în urma unui demers ştiinţific, ca în precedentul text.

          În „Mâinile reci şi mirosul de sare”, Ji Yang ne vorbeşte despre văduva unui pescar și despre vizita soţului decedat. Deoarece femeia duce o viaţă grea, acesta se oferă s-o ajute. Femeia este sfâşiată între dorinţa pentru el şi spaima faţă de fenomenul anormal, care pare a avea rădăcini profunde în subconştientul ei. Un text echilibrat, interesant, dar care mi se pare că se opreşte la o miză mult prea mică faţă de potenţialul pe care-l avea.

          Povestirea „Masca” de Miron Scorobete este prefaţată de o prezentare a autorului, realizată de Mircea Opriţă. Viscolul şi zăpada o obligă pe o tânără să-şi petreacă Revelionul alături de familia care ocupă un canton. Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, cei trei sunt vizitaţi de colindători, dintre care unul este costumat în cerb. Acesta se dovedeşte a fi un savant care poate vorbi cu animalele, lucru pentru care a trebuit să plătească un preţ pe măsură. Un demers pseudo-ştiinţific (mai mult fantastic) într-un decor specific SF-ului românesc de dinainte de 1989, dar o lectură plăcută per total.

          Revista se încheie cu primul episod al benzii desenate „Zona de Est” a lui Viorel Pîrligras, realizată în acelaşi stil îngrijit cu care ne-a obişnuit artistul craiovean. Spaţiul alocat ei fiind prea mic, după părerea mea, nu am reuşit încă să-mi dau seama suficient de bine care este acţiunea, pentru a o comenta. Prin urmare, las acest demers pentru articolul viitor.

 

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts