GSF52 banner-650 

          Înainte de căderea regimului comunist, tehnica şi logistica permiteau o răspândire mai greoaie a informaţiei. Cu toate acestea, prin intermediul centrelor de difuzare a presei şi a cunoştinţelor reuşeam să intru în posesia (puţinelor) reviste SF ale vremii. Îmi amintesc Orionul craiovean, Helionul timişorean, mai era şi o publicaţie ieşeană, parcă, al cărei nume îmi scapă pe moment… Nostalgice vremuri!

          A urmat apoi perioada post-decembristă, cu reviste apărute şi dispărute după câteva numere, în posesia cărora intram prin aceleaşi metode descrise anterior, plus cea a abonamentului (îmi revin în amintire 467, Anticipaţia, o revistă din care au apărut parcă două numere intitulată Povestiri insolite, apoi String, Paradox, Jurnalul SF, Nautilus, Ficţiunile sătmărene, etc.) Vremurile unei nebunii frumoase!

          Am ajuns şi în zilele noastre, în era în care totul este accesibil (aproape) instantaneu. Şi în care mă bucur să constat că există (după ştiinţa mea), trei publicaţii tipărite dedicate SF-ului, care se doresc a fi mai mult decât pete episodice de culoare. Nemira a readus la viaţă Colecţia de Povestiri Știinţifico-Fantastice şi îi dă tot mai multă vigoare şi consistenţă cu fiecare număr, dovedind că e mai mult decât un simplu capriciu nostalgic. Editura Millennium a reluat apariţia pe hârtie a revistei Galileo, iar Helion tipărit îşi continuă neabătut drumul, cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. Dar…

          În Alba Iulia, acolo unde-mi duc eu veacul, CPSF Anticipaţia e singura care ajunge în librării, dar o face la trei-patru săptămâni de la apariţie. Galileo se poate comanda doar online, sau se găseşte la târgurile de carte. Helion nu se comercializează în niciun fel, ci se poate obţine numai luând legătura cu cenaclul timişorean. Desigur, procurarea lor nu reprezintă, totuşi, o problemă. Dar observ că revistele SF tipărite nu au devenit mai accesibile acum decât erau pe vremuri. Asta în condiţiile în care timpurile, teoretic, s-au schimbat.

          Ştiu că răspândirea lor este direct proporţională cu interesul cumpărătorilor şi cu costurile, iar vina nu trebuie aruncată doar pe umerii editorilor, ci împărţită egal cu aceea a librăriilor şi a cumpărătorilor (de ce nu, chiar şi cu a scriitorilor, de a căror texte depinde în mod crucial calitatea publicaţiei). Nu pot decât să sper că, în câţiva ani, revistele SF tipărite vor deveni o prezenţă obişnuită în spaţiul public, cu răspândire naţională.

          Acestea fiind zise, să trecem în revistă ultimele apariţii. Încep cu numărul 7 al revistei Galileo, lansat cu ocazia târgului de carte Bookfest. În spatele unei coperte pe care o consider superbă, se regăsesc aceleaşi trei secţiuni ca şi în numărul precedent. Editorialul lui Michael Haulică ne propune o discuţie pe tema exportului de literatură românească, punând, cred eu, degetul pe rană.

          Secţiunea ficţiunilor se deschide cu povestirea „Întâlnire cu destinul” de Jack McDevitt, în traducerea lui Liviu Szöke. Un american este răpit de o grupare islamistă al cărei lider este considerat a fi unul dintre cei mai mari terorişti ai omenirii. Asemănarea cu acesta îl pune pe protagonist în situaţia de a juca rolul sosiei într-o confruntare cu forţele armate americane de care depinde viitorul fictivului stat arab. O scriitură frumoasă, o traducere cursivă şi un final interesant au făcut din această povestire o lectură plăcută.

          „Stalker” reprezintă debutul literar al Iuliei Albota, absolventă a Atelierului SF&F organizat în 2014 de Revista de povestiri şi Bookblog. Acţiunea se petrece într-un campus universitar bucureştean, care a devenit locul preferat de experimentare a gadgeturilor IT ilegale. De la dispozitive microscopice care pot urmări clipă de clipă o persoană, transmiţând la distanţă o imagine holografică a ei, până la reţele care alterează percepţia realităţii prin intermediul proiecţiilor virtuale, autoarea ne poartă în crescendo printr-o acţiune bine închegată, care nu suferă deloc la capitolul credibilitate. Nu este neapărat un text de top, ci e genul acela de povestire bine gândită şi scrisă care se poate bate de la egal la egal cu textele scrise în străinătate (singurul minus reprezentându-l, conform gusturilor mele, predilecţia pentru un anumit gen de limbaj pe care nu-l agreez).

          Al treilea text din revistă îmi aparţine şi se intitluează „Tablou: sakura”. El descrie o călătorie temporală efectuată în Japonia secolului al XX-lea cu scopul de a rezolva problema unui paradox apărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care ameninţă viitorul. Nu voi insista asupra acestui text din motive lesne de înţeles.

          Flavius Ardelean ne propune în „Scârba sfântului cu sfoară roşie sau despre ce se poate găsi într-un cal” un periplu într-o lume bizaro-fantasy, desfăşurat sub stindardul esteticii urâtului. Sosirea unui circ în apropierea unei localităţi cu iz medieval declanşează o serie de evenimente inexplicabile, care evoluează inexorabil către un final sumbru. Textele care abundă în relatări ale unor evenimente greţoase prin intermediul unui limbaj scabros îmi displac profund. Cu toate acestea, autorul are atâta har încât m-a adus la stadiul în care, detestând textul din motivele expuse mai sus, să-l admir pentru calitatea lui.

          Un alt absolvent al Atelierului SF&F, Adrian Poenaru, este prezent în revistă cu povestirea „Ohrainic”. Într-un viitor distopic, omenirea a primit prima vizită extraterestră. Din păcate, contactul cu fiinţele violete care vor să coopereze cu pământenii este urmat de sosirea unor specii ostile, împotriva cărora începe un război de uzură. Textul surprinde un episod al acestei înfruntări îndelungate, într-o alternare a planurilor care vizează trecutul şi prezentul, trecând de la un protagonist la altul într-un mod menit să sporească tensiunea şi dramatismul.

          Ultimul text, „Pangul albastru”, este scris de Ana-Maria Negrilă şi a apărut pentru prima dată în 1994 în Jurnalul SF. Mostră elocventă a curentului cyberpunk aflat în plină vogă la ora aceea în ţara noastră, povestirea descrie o frântură de viaţă dintr-o realitate post-umană. Complexitatea tabloului prezentat cu o imaginaţie suprarealistă dă o valoare aparte textului.

Prin intermediul cronicilor de carte, Oliviu Crâznic, Iulia Dromereschi, Laura Sorin şi Tudor Ciocârlie supun atenţiei cititorilor volumele „Sharia” de Roxana Brînceanu, „Iovik” de Sebastian A. Corn, „Ceasul fantasmelor” de Oliviu Crâznic, „Oraşul ambasadei” de China Miéville şi „The Touch” de Claire North.

          M-a bucurat să observ în numărul 30 din CPSF Anticipaţia că în dreptul textelor străine este menţionat traducătorul (Antuza Genescu, în cazul de faţă). Prima povestire se numeşte „Îngerul” şi este semnată de Pat Cadigan. Un pământean este contactat de o fiinţă extraterestră pe care o denumeşte Înger şi cu care comunică telepatic. Datorită ei, percepţia asupra vieţii de pe Pământ i se schimbă treptat, până la stadiul unei revelaţii finale de-a dreptul surprinzătoare. Un text scris şi tradus cursiv, care prinde cititorul, îl poartă către sfârşit şi care, deşi pare fantastic la prima vedere, stă bine ancorat pe graniţa cu SF-ul.

          Liviu Radu prefaţează povestirea „O floare pentru căpitan” a lui Mircea Opriţă, apărută în anii ’80 în volumul „Semnul licornului”. De un lirism tulburător, textul prezintă întâlnirea cosmică dintre membrii unei expediţii spaţiale şi singurul supravieţuitor al unui accident petrecut cu mult timp în urmă. Prima dată am citit textul atunci, în vremurile de demult. L-am recitit după includerea lui în volumul „Figurine de ceară”, apărut în 2004. Acum la a treia lectură, rămân la părerea că tensiunea atent mânuită, dozajul SF bine calculat şi substratul emoţional fac din el o adevărată capodoperă.

          În traducerea îngrijită a aceleiaşi Antuza Genescu, povestirea „Mina gravitaţională” a lui Stephen Baxter descrie un viitor îndepărtat, în care omenirea a atins un stadiu de dezvoltare la scară galactică. Capabili să opereze cu găuri negre şi cu ţesătura spaţio-temporală, urmaşii noştri nu mai au nimic în comun cu ceea ce ne defineşte pe noi ca oameni. O viziune fascinantă, abstractă şi greu de conceput pentru mintea umană.

          „Ultimul vis al lui Mart Senson” reprezintă o versiune revizuită a povestirii cu care Liviu Surugiu debuta în anii ’90 în Jurnalul SF. Protagonistul observă cum visele altor persoane interferează cu viaţa lui, modificându-i aspectul pielii sub forma chipurilor visătorilor. Îngrozit, el încearcă să găsească metoda prin care poate opri această adevărată tumoare care ajunge să-i ia trupul în stăpânire. O idee extrem de interesantă, căreia cred că stilul expeditiv, cinematografic, cu episoade scurte şi lipsite de detalii, îi răpeşte o parte din impactul pe care l-ar fi putut avea ca text thriller/horror.

          Revista se încheie cu al doilea episod al benzii desenate semnate de Viorel Pîrligras, „Zona de Est”. Aflaţi în voia valurilor pe o plută improvizată, trei călători umani şi unul non-uman naufragiază într-un teritoriu ciudat, în mijlocul unei societăţi umane medievale terorizate de roboţi uriaşi care omoară tot ce mişcă.

          Mi s-a părut firesc să includ printre revistele tipărite şi Helionul timişorean, în ciuda faptului că nu se comercializeaz şi nu are distribuţie naţională. Consider că, fiind o revistă SF tipărită îşi găseşte locul în această rubrică. Deocamdată, rămâne totuşi o problemă importantă procurarea ei atât de către mine, cât şi de către cei care ar dori s-o citească.

          Numărul 3-4 se deschide cu un editorial în care Cornel Secu vorbeşte despre evenimentele care vor marca Helionul în 2015, an care pare special pentru gruparea timişoreană. De altfel, numărul acesta al revistei a fost lansat în cadrul Sesiunii Helion din luna mai.

          Laboratorul SF, o secţiune de texte apărute iniţial în ediţia online a revistei, începe cu „Sfârşitul inocenţei” de Cristian Vicol. Într-o familie tipică din America anului 1962, o tânără de liceu încearcă să facă faţă pretenţiilor sociale ale familiei, căutând în acelaşi timp să-şi vadă de distracţiile specifice vârstei. Rutina cotidiană este întreruptă într-o dimineaţă de octombrie de o serie de evenimente care-i vor da viaţa peste cap. Stilul narativ este foarte plăcut, acaparând cititorul şi, deşi povestirea are un final foarte clar, dă impresia că ar putea fi preludiul unui text de mult mai mare întindere. La fel ca şi în alte situaţii, nu am agreat folosirea înjurăturilor, dar asta ţine de gusturile mele.

          Urmează o serie de texte care au fost premiate în cadrul Concursului naţional de proză scurtă Helion 2014. Ocupant al locului doi, Daniel Timariu ne propune în povestirea „Din lift” o incursiune într-o realitate paralelă, la care protagonistul ajunge prin intermediul unor uşi secrete ascunse în lifturi. Naturaleţea cu care autorul alternează planurile acţiunii, precum şi schimbarea de perspectivă din a doua parte a textului realizează un amestec care, în acelaşi timp, nedumereşte şi atrage cititorul.

          „Liniştea” lui Cătălin Lupu s-a clasat pe poziţia a treia şi prezintă viaţa tipică a vieţii satului românesc, cu implicaţiile pe care le aduce în acea comunitate decesul unei persoane. Liniştea este însă întreruptă de o serie de întâmplări fantastice, tragice. Un text scris cu talent, care surprinde bine atmosfera dorită, al cărui minus îl constituie, după părerea mea, finalul explicativ „lipit”.

          Distinsă tot cu premiul al treilea, povestirea „Firul de şansă” a lui Mircea Băduţ descrie urmările unei conflagraţii mondiale care a ajuns să se concentreze tocmai împotriva pacifiştilor. Lăsaţi să trăiască într-o stare abulică, oamenii par a fi pierdut tot, de la curiozitate până la sentimente. O distopie care îndeamnă la meditaţii profunde privitoare la rolul gadgeturilor din ziua de astăzi, redată într-un stil un pic prea simbolist pentru gustul meu.

          La egalitate cu cele două texte prezentate anterior, povestirea mea „Fantoma din maşinărie” aduce în atenţie un viitor în care omenirea s-a retras în lumea virtuală, lăsând inteligenţele artificiale să se ocupe de terraformarea sistemului solar şi de refacerea ecosistemului terestru. Fireşte, acesta este un text asupra căruia nu voi insista.

          Florin Purlucă ne supune în „Sabotaj” un alt gen de viitor, în care dezastrul ecologic a determinat bogătaşii lumii să se retragă pe fundul oceanelor, într-un mediu controlat. Rămaşi să se descurce cum pot pe suprafaţa otrăvită a planetei, săracii caută să se organizeze şi să-şi facă dreptate. Distinsă cu premiul doi, ex aequo, la acelaşi concurs, povestirea este scrisă cu mult talent, dozând perfect tensiunea şi pigmentând textul cu suficiente explicaţii ştiinţifice încât să nu fie o simplă poveste post-apocaliptică.

          „Captivi în Kremator” de Dragoş Mateescu este tot o lucrare distinsă cu premiul al III-lea şi prezintă situaţia unui grup de oameni capturat de o specie extraterestră dornică să facă experimente pe toate formele de viaţă întâlnite în univers. Un text tragic, scris bine, care încearcă să strecoare o rază de speranţă… disperată printre premisele distopice bine ancorate.

          În secţiunea Alternative, Ştefan Buzărnescu vorbeşte într-un eseu despre SF ca ipostază a transculturalului, Cristian Koncz prezintă o serie de date privitoare la posibila colonizare a planetei Marte, iar Mariano Martín Rodríguez analizează modul în care teologia devine o ştiinţă a naturii în unele opere ale SF-ul contemporan. Rubrica Contrapunct oferă o prezentare a volumelor „Ne vom întoarce în Muribecca” de Sebastian A. Corn şi „Varianta balcanică îmbunătăţită” de Gheorghe Săsărman, sub ochiul critic al lui Mircea Opriţă.

          Meridian SF include traduceri din SFFH-ul mondial. În „Gândacii mor pe spate” de António de Macedo, traducere Claudia E. Stoian, omenirea secolului al XXI-lea se confruntă cu răspândirea unei boli teribile, ale cărei ravagii pot fi comparate cu cele făcute de SIDA sau sifilis în secolele precedente. Îmbinând demersul ştiinţific cu teologia, autorul oferă o premisă credibilă a situaţiei, afectată din păcate de un final care aruncă miza textului în derizoriu.

          Celelalte două texte, „Casa duhurilor” şi „Ceilalţi locatari” îi aparţin lui Ambrose Bierce şi au fost traduse de Lucian-Vasile Szabo. Ele conţin, tipic pentru scriitorul american a cărui moarte este învăluită în mister, simple relatări ale unor experienţe punctuale fantastice, terifiante, trăite de doi protagonişti în nişte locuri şi împrejurări ciudate. Nu vreau să bagatelizez importanţa operei lui Bierce în literatura universală de sfârşit de secol XIX – început de secol XX, nici să neg talentul său literar, dar nu consider că e cazul să insist pe o operă care nu oferă prea multe cititorului modern, în afara unor pasionaţi.

          După un interviu cu Sorin Antohi, Cristian Vicol vorbeşte despre câteva proze scurte apărute în revistele de gen, Anca Merce prezintă două filme SF recente, „Predestination” (2014) şi „Coherence” (2013), iar Marian Mirescu readuce în atenţie cele întâmplate la Charlie Hebdo printr-o pagină de bandă desenată.

          Revista se încheie cu depănarea câtorva amintiri despre Helion, venite din partea lui Radu Pavel Gheo, Duşan Baiszki şi Costel Baboş, cu câteva fotografii de la şedinţele cenaclului Helion şi cu o serie de ştiri reunite în rubrica Zig zag.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts