GSF banner01-650          

          Există de ceva vreme o dezbatere pe tema publicării clasice vs. publicarea în format electronic. Am auzit opinia cum că viitorul este al celui din urmă, care-l va înlocui pe primul, la fel cum am întâlnit şi afirmaţia că dragostea pentru răsfoirea unei cărţi tipărite, pentru mirosul hârtiei, nu va dispărea niciodată.

helion1-2_2016          Deşi prefer volumele clasice, tind să cred că prima teorie are şanse mai mari să se dovedească adevărată. În primul rând pentru că e extrem de probabil ca generaţiile născute odată cu explozia calculatoarelor şi a internetului să nu facă o diferenţă semnificativă între a citi pe hârtie şi a citi pe un dispozitiv – aşa cum este cazul celor ale căror deprinderi în ale lecturii s-au format în modul clasic, celălalt fiind o adaptare ulterioară, mai mult sau mai puţin agreată.  În al doilea rând este vorba despre raţiuni pragmatice care ţin de spaţiu, uşurinţa indexării şi alte lucruri similare. În al treilea rând, chiar şi pentru nostalgici se vor putea construi dispozitive care să imite prin efecte virtuale mirosul hârtiei, întoarcerea unei pagini, foşnetul ei, ba chiar şi textura. În era în care experienţa cinematografică şi a jocurilor tinde să devină tot mai asemănătoare realităţii palpabile, cele enunţate anterior nu mai reprezintă ceva de domeniul SF-ului.

          Totuşi, avem exemplul muzicii, în care există o dorinţă de revenire la origini, arhaicele discuri de vinyl recâştigând terenul pierdut. Că este o nevoie reală, că este o simplă modă, ori o găselniţă de marketing – rămâne faptul că ea există. Implicit, cartea poate trece printr-un proces similar.

          După această proiecţie în viitor, să revenim la prezent. În România ponderea o deţine, la ora actuală, cartea tipărită. Trecerea spre e-book se face lent şi nu ştiu dacă se va produce curând o schimbare drastică. Aparent surprinzător, în domeniul revistelor curentul este contrar. Publicaţiile SF online adună număr după număr – uneori cu mici sincope – iar cele tipărite se află în impas. După ce a ţinut câţiva ani capul de afiş, CPSF Anticipaţia a intrat într-un proces de reorganizare cu final nedeterminat. Revenită în forţă anul trecut, Galileo s-a oprit după doar două numere. Singura revistă care-şi continuă apariţia pe hârtie este Helion – dar aici avem de-a face cu o publicaţie care nu se comercializează, susţinută de proiecte locale.

          Din păcate, probabil că problema se află în latura financiară, în raportul venituri-cheltuieli. Până se vor găsi soluţii pentru rentabilizarea sectorului, nu ne rămâne decât să ne concentrăm pe singura publicaţie pe hârtie care merge mai departe, chiar dacă accesibilitatea ei este redusă – şi anume Helion.

          În principiu, această revistă îşi propune ca, în versiunea tipărită, să ofere o oglindă a celor mai bune materiale publicate anterior în mediul online. Numărul 1-2 din 2016 se doreşte a fi un număr aniversar – clubul timişorean sărbătorind 35 de ani de existenţă. Evenimentul îi oferă lui Cornel Secu ocazia de a face o scurtă trecere în revistă a perioadei scurse, alături de o pleiadă de invitaţi.

          Rubrica Laborator S.F. este împărţită în două secţiuni. Prima conţine lucrări premiate la concursul Naţional de Proză Scurtă Helion 2015. Deoarece povestirea care a fost recompensată cu premiul I – “Doar atât: scriu” – îmi aparţine, nu voi vorbi despre ea. “Buclă de histerezis” a lui Sergiu Someşan a primit premiul al II-lea şi prezintă un război în care una dintre tabere beneficiază de serviciile unor persoane capabile să prevadă atacurile viitoare. Pornind de la conceptul enunţat de Ilia Varşavski în povestirea omonimă, autorul construieşte cu dibăcie o intrigă menită să conducă spre un impas. Finalul oferă o surpriză extrem de plăcută.

          Recompensată cu premiul al III-lea, “Regele spărgătorilor” de Liviu Surugiu încearcă să creioneze un posibil trecut al misteriosului personaj din Bucureştiul interbelic, Ludwig Gemming. Acţiunea curge în ritmul alert cu care ne-a obişnuit deja autorul, dar finalul nu se ridică la înălţimea eşafodajului creionat anterior.

          Tot premiul al III-lea l-a primit şi povestirea “Veşnic, regrete!” a lui Florin Purluca – un autor care a oferit an de an texte premiate. Într-un viitor în care oamenii ajung cu uşurinţă la vârste înaintate, 100 de ani reprezintă un prag. Privilegiaţii vor merge mai departe, adunând secole, în timp ce nefericiţii vor deveni premii pentru vânătorii versaţi. Mi-am putut imagina foarte uşor acţiunea în decorul unui Blade Runner, de exemplu. Ca de obicei, autorul ne oferă un text bun, echilibrat, de atmosferă.

          “Lumea întreagă şi două portocale” a Teodorei Gheorghe a fost distinsă cu menţiune şi prezintă viziunea suprarealistă a unui boschetar-zeu care începe să soarbă în interiorul său realitatea înconjurătoare. Interesantă ca premise şi scrisă într-un mod plăcut, povestirea îşi păstrează coerenţa atâta timp cât nu se încearcă o interpretare în cheie realistă, oferind teme de reflecţie.

          A doua secţiune debutează cu povestirea “Culoarea roşie parţială” a lui Adrian Chifu – o satiră extrem de amuzantă despre sosirea într-o localitate românească tipică, sufocată de birocraţie şi incompetenţă, a unei delegaţii extraterestre care doreşte să avertizeze omenirea despre un pericol iminent.

          Lucian-Vasile Szabo descrie în “Imperiul din sârmă” viaţa unui fugar dintr-o realitate alternativă, în care cititorul regăseşte repere familiare. Cu accentul pus pe literalitate şi trăirile personajelor, povestirea păstrează o combinaţie de nostalgie şi tonuri sumbre, fataliste.

          “În ochiul schimbării” de Daniel Timariu prezintă un viitor în care extratereştrii au infestat Pământul, ducând la mutaţii care s-au răspândit cu repeziciune. Grupurile supravieţuitoare se luptă cu invadatorii şi încearcă să protejeze puţinele teritorii rămase curate. O povestire densă, dură, în care autorul construieşte cu mare atenţie cadrul, prinzându-l pe cititor într-o plasă în care acesta nu mai poate fi sigur cine sunt “cei buni” şi “cei răi”. Un text de calitate, care permite dezvoltarea la stadiul unei serii sau a unui roman.

          Despre “Claustrophobie verde” a lui Ildikó Gábos-Foarţă îmi cer scuze că nu pot spune nimic, dar este un text pe care nu l-am înţeles. “Vânătorul de freli” a Rodicăi Bretin cochetează cu genul fantasy, vorbind despre o lume în care vânătorii unor fiinţe ciudate, frelii, ajung să fie atinşi de o maladie necunoscută. O poveste plină de simţire, relatată cu har, cu o curgere previzibilă.

          După Fototeca în care sunt prezentate instantanee de la diferite evenimente ale clubului Helion, rubrica Meridian S.F. propune câteva traduceri. “Conştiinţă” de Lőrinczy Judit este un text straniu, despre un proiect de inginerie genetică defectuos, care duce la manifestarea unor stări aparent imposibil de înţeles de către savanţi. “În curtea dragonului” de Robert W. Chambers se încadrează perfect în goticul secolului al XIX-lea. Într-o localitate neprecizată, o partitură de orgă deschide porţi către lumi de coşmar, amestecând visul cu realitatea. “Stăpânul lui Moxon” şi “O luptă crâncenă” se înscriu în tipicul prozelor lui Ambrose Bierce. Prima prezintă o invenţie mecanică – un fel de replică a monstrului lui Frankenstein – care se revoltă împotriva creatorului său, în timp ce a doua relatează un fapt fantastic – confruntarea unui ofiţer cu un cadavru, în timpul Războiului Civil American – fără a oferi vreo explicaţie pentru fenomenele relatate.

          Schiţa “La poarta raiului” de Victor Anestin se dovedeşte a fi o pastilă amuzantă, în doza potrivită, după textele sumbre anterioare şi relatează – evident! – experienţa unui spirit în momentele care succed moartea.

          După studiile “Fantastika în  vâltoarea lumii” de John Clute şi “Elemente postumaniste în science fiction” de Lucian-Vasile Szabo, urmează două rubrici de recenzii. Mircea Opriţă vorbeşte despre “Vegetal” de Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă şi despre “Vraciul de pe norul interior” a subsemnatului, Ştefan Buzărnescu despre “Dracula şi reprezentarea ficţională a spaţiului românesc” de Marius-Mircea Crişan, Cornel Secu despre “Caroline Project” de Marcel Luca, iar Cornel Seracin despre “Drumul spre casă” a lui Adrian Chifu. După un articol omagial la adresa lui Florin Manolescu, revista se încheie cu rubrica BD şi cu cea de ştiri de pe mapamond, Zig Zag.

          Să sperăm că această publicaţie – din care, între timp, a apărut şi numărul 3-4 – nu va rămâne pentru multă vreme singurul reper în lumea revistelor pe hârtie.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts