2017, editura Tritonic, colecția Fantasy, 144 pag., ISBN 978-606-749-228-6
Îmi amintesc cum, cu puțini ani în urmă, am lăsat deoparte lipsa mea de atracție față de gothic și am decis să citesc romanul lui Oliviu Crâznic …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul. La baza gestului au stat impresiile despre carte citite ici și colo – toate de bine, câteva povestiri care mi-au ajuns sub ochi – impresionându-mă prin stil și, nu în ultimul rând, felul de a fi al autorului. Cartea mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă n-a reușit să mă atragă către genul acesta sumbru, cu tușe întunecate și spaime.
Citind revistele online de pe la noi, am dat peste multe texte care cochetau cu genul – unele cu un oarecare succes, altele fără a trece dincolo de o repovestire mai mult sau mai puțin anostă a acelorași teme. Poate tocmai de aceea am ajuns să apreciez textele cu adevărată valoare literară.
Până la urmă, unul dintre atuurile genului gothic îl constituie crearea atmosferei, cu ajutorul căreia scriitorul poate scurtcircuita interacțiunea rațională cititor-text, trecând-o în registrul senzațiilor, al emoțiilor, unde manipularea se face mult mai ușor. Dacă, pornind de la calea astfel deschisă, scriitorul reușește să spună o poveste cu miez, a dobândit deja puncte. Iar dacă mai adaugă și o aromă de realism, realizat printr-un minimum de documentare despre evenimente istorice, rețeta unui text solid este gata.
Asta a făcut Oliviu Crâznic în romanul sus-menționat și același lucru îl face Cătălina Fometici în volumul Câinii Diavolului. Acţiunea se petrece în Franţa, probabil în perioada în care populaţia era terorizată de fiara din Gévaudan, sau folosind această legendă drept sursă de inspiraţie. Cele trei povestiri din cadrul volumului relatează încercările de a pune capăt masacrelor comise de un lup uriaş, aparent imun la gloanţe – în afara celor de argint, firește, ceea ce duce problematica spre vârcolaci.
Cătălina Fometici dovedeşte ingeniozitate şi talent. Atmosfera perioadei este descrisă extrem de realist, oferind de multe ori impresia că citești un roman de Dumas, căruia autoarea i-a oferit o tușă sumbră, necesară subiectului tratat. Oamenii de rând sunt speriați, neștiutori, terorizați de ideea unui monstru ce străbate distanțe uriașe și e capabil să curme viețile cu o singură lovitură. Aristocrația încearcă să se informeze în legătură cu subiectul – întâi cu reticența de a nu avea de-a face cu o nouă superstiție irațională a celor săraci, apoi cu îngrijorare și dorința de a rezolva problema.
Foarte frumos apar țesute pe acest fundal cele trei povești. Cu imagini desprinse parcă din poveștile Fraților Grimm (nu versiunea parfumată pentru a apărea frumos, ci cu tușele sinistre specifice perioadei în care au fost scrise), cu amoruri imposibile ce duc la dezastru, cu vânători pe care orgoliul îi împinge să-și dorească singuri trofeul, confruntarea cu monstrul, chiar știind că asta îi poate costa viața.
Primele două povestiri nu par a avea nicio legătură una cu alta, în afara referințelor la o fiară ce ucide tot ce prinde, în jurul căreia țes istorii diferite. Cea de-a treia aduce laolaltă firele primelor texte, conducându-le către un final ce dă impresia de tot unitar. Astfel, deși avem de-a face cu un volum de povestiri, autoarea reușește, cu dibăcie, să-i dea cărții un iz de roman-mozaic.
Câinii Diavolului conține toate ingredientele necesare pentru a fi pe gustul amatorilor genului gothic. Atmosfera e sumbră, stilul dens și cursiv, tensiunea plutește în aer, doza de realism este prezentă, dând impresia că evenimentele descrise chiar s-ar fi putut întâmpla în urmă cu câteva secole, personajele au poveștile lor, fantasticul e introdus cu grijă, doar pentru a spori farmecul poveștii, fără a-l sufoca. Autoarea nu se ferește să apeleze la clișeele genului, dar o face natural, fără a induce sentimentul de plictiseală.
Cătălina Fometici ne oferă un volum de debut robust, închegat, bine scris și cu o atmosferă frumos conturată. Singurele reproșuri pe care i le pot face țin de gusturile mele literare, pentru care trei povestiri despre o fiară ce terorizează sătenii francezi e prea mult. Am însă convingerea că el va fi pe placul iubitorilor genului. Semnul de întrebare care rămâne, din punctul meu de vedere, ține de ceea ce va alege autoarea să abordeze în continuare. Va merge pe același gen de texte? Dacă da, cred că există riscul de a epuiza, curând, interesul cititorilor. Până la urmă, oricât de bine ai scrie, a te rezuma la o temă restrânsă este un semn sigur de eșec. Va aborda alte genuri? Ar fi de preferat, dar rămâne de văzut în ce măsură talentul indiscutabil va reuși să ofere rezultate la fel de bune ca în cazul de față. Tind să cred că se va descurca bine, dar asta doar timpul ne-o va arăta.
8 comments
Mihail Toma says:
Sep 4, 2017
În tezele sale despre estetica romantismului Lipps teoretiza empatia artistică ca un proces perceptiv, intelectual, afectiv constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia, de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare. Ei bine, lui Cătălina, asta, îi iese. Te aruncă în atmosfera adâncă, misterioasă, uneori chiar terifiantă, pe care o țese cu dezinvoltură, și apoi te lasă captiv.
Ești obligat, fie să participi fără rezerve, fie să părăsești scena, și aici există un pericol pe care Cătălina Fometici îl minimizează cu abilitatea acelui care nu a absolvit o facultate de litere și un masterat, în joacă.
I-am mai citit câteva povești , ultima: Foșnet de mătase albă, într-o publicație de profil, și pot spune, cu mâna pe inimă (sic!), că „riscul de a epuiza, curând, interesul cititorilor.” … căci„ oricât de bine ai scrie, a te rezuma la o temă restrânsă este un semn sigur de eșec.” nu se profilează prea curând la orizont, dar totul va depinde de idee.
Dacă ideia va fi generoasă sunt încrezător în abilitățile artistice ale Cătălinei de a ne oferi noi fiori sublimați ai spaimelor noastre.
Lucian-Dragoș Bogdan says:
Sep 4, 2017
Deocamdată, suntem doi care avem încredere în ea. 😉
CBG says:
Sep 5, 2017
și eu n-oi fi având?! ego.ist.ule!
http://www.observatorcultural.ro/articol/sfada-cu-literatura-nuvelele-catalinei-fometici/
Mihail Toma says:
Sep 4, 2017
Doar din cei declarați! Mai sunt și timizi…
🙂
Mihail Toma says:
Sep 4, 2017
Apropo: e mai bună decât Crâznic. Cel puțin, câtărind ce am citit eu până acum de la amândoi(Sory, Ovidiu!). Dacă atmosfera este bine conturată la amândoi, Cătălina are o mai mare acuratețe a detaliului în timp ce Crâznic se cam rătăcește în descrieri fade, de umplutură, pe care dacă le scoți reduci povestea la jumătate.
La fel, Ovidiu are o limită peste care nu poate să treacă, în schimb Cătălina ne scaldă în sânge cu dezinvoltură… și culmea, deși ăsta curge șiroaie, nu pică în horror-uri de categoria „D”. … Captiv, cum spuneam!
„Ea îşi dezveli braţele palide, arătîndu-i tăieturile adînci şi rănile supurînde. Sîngele curgea în valuri din carnea ei sfîșiată, din venele ei retezate, iar zîmbetul i se stinse… trupul ei ceţos şi străveziu nu putea fi străpuns şi el trebuia să scape de priveliştea sinistră pe care ea îl silea mereu să o vadă, zi după zi, noapte de noapte. Faldurile lungi şi largi ale linţoliului ei îl învăluiră, moi şi răcoroase, în vreme ce sîngele lui întunecat se amesteca cu sîngele ei cald şi flacăra lumînării doborîte într-un ultim spasm mîngîia cu voluptate o draperie de brocart”
Ce să mai zici?!
Strângeri de mână!
Mihail Toma says:
Sep 4, 2017
Încă o vorbă și tac 🙂 Nu te simți obligată. Aici nu-i bandă rulantă. Nu-ți strica mâna și firma cu improvizații ( pentru că mi-a cerut nu mai știu cine… this is the road to hell)
Când vine muza, uiți de toate: atunci să aprinzi tastatură căci starea de grație se pierde ușor și chiar de ai, apoi, totul clar în minte, nimic nu se mai leagă! Nu te concentra pe detalii, feelingul este important, restul se completează după… ideia fată, ideia!
Pup la tine!
🙂
Catalina Fometici says:
Sep 5, 2017
Vă mulțumesc tuturor!
O singură obiecție am de făcut la cele spuse: nu mă consider a fi în competiție cu nimeni, pentru a se spune că sunt „mai bună decât… ”. Fiecare își spune povestea în felul său 🙂
O seară minunată!
George says:
Sep 7, 2017
Nu am citit volumul, ajung rar prin țară, doar ce ai publicat online, și mi-a plăcut mult! Felicitări! Am pus cartea ta în lista de cumpărături.