GSF78 banner-650

          2017, editura Tritonic, colecția Fantasy, 144 pag., ISBN 978-606-749-228-6

         

          Îmi amintesc cum, cu puțini ani în urmă, am lăsat deoparte lipsa mea de atracție față de gothic și am decis să citesc romanul lui Oliviu Crâznic …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul. La baza gestului au stat impresiile despre carte citite ici și colo – toate de bine, câteva povestiri care mi-au ajuns sub ochi – impresionându-mă prin stil și, nu în ultimul rând, felul de a fi al autorului. Cartea mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă n-a reușit să mă atragă către genul acesta sumbru, cu tușe întunecate și spaime.

          Citind revistele online de pe la noi, am dat peste multe texte care cochetau cu genul – unele cu un oarecare succes, altele fără a trece dincolo de o repovestire mai mult sau mai puțin anostă a acelorași teme. Poate tocmai de aceea am ajuns să apreciez textele cu adevărată valoare literară.

          Până la urmă, unul dintre atuurile genului gothic îl constituie crearea atmosferei, cu ajutorul căreia scriitorul poate scurtcircuita interacțiunea rațională cititor-text, trecând-o în registrul senzațiilor, al emoțiilor, unde manipularea se face mult mai ușor. Dacă, pornind de la calea astfel deschisă, scriitorul reușește să spună o poveste cu miez, a dobândit deja puncte. Iar dacă mai adaugă și o aromă de realism, realizat printr-un minimum de documentare despre evenimente istorice, rețeta unui text solid este gata.

catalina-fometici-cainii-diavolului          Asta a făcut Oliviu Crâznic în romanul sus-menționat și același lucru îl face Cătălina Fometici în volumul Câinii Diavolului. Acţiunea se petrece în Franţa, probabil în perioada în care populaţia era terorizată de fiara din Gévaudan, sau folosind această legendă drept sursă de inspiraţie. Cele trei povestiri din cadrul volumului relatează încercările de a pune capăt masacrelor comise de un lup uriaş, aparent imun la gloanţe – în afara celor de argint, firește, ceea ce duce problematica spre vârcolaci.

          Cătălina Fometici dovedeşte ingeniozitate şi talent. Atmosfera perioadei este descrisă extrem de realist, oferind de multe ori impresia că citești un roman de Dumas, căruia autoarea i-a oferit o tușă sumbră, necesară subiectului tratat. Oamenii de rând sunt speriați, neștiutori, terorizați de ideea unui monstru ce străbate distanțe uriașe și e capabil să curme viețile cu o singură lovitură. Aristocrația încearcă să se informeze în legătură cu subiectul – întâi cu reticența de a nu avea de-a face cu o nouă superstiție irațională a celor săraci, apoi cu îngrijorare și dorința de a rezolva problema.

          Foarte frumos apar țesute pe acest fundal cele trei povești. Cu imagini desprinse parcă din poveștile Fraților Grimm (nu versiunea parfumată pentru a apărea frumos, ci cu tușele sinistre specifice perioadei în care au fost scrise), cu amoruri imposibile ce duc la dezastru, cu vânători pe care orgoliul îi împinge să-și dorească singuri trofeul, confruntarea cu monstrul, chiar știind că asta îi poate costa viața.

          Primele două povestiri nu par a avea nicio legătură una cu alta, în afara referințelor la o fiară ce ucide tot ce prinde, în jurul căreia țes istorii diferite. Cea de-a treia aduce laolaltă firele primelor texte, conducându-le către un final ce dă impresia de tot unitar. Astfel, deși avem de-a face cu un volum de povestiri, autoarea reușește, cu dibăcie, să-i dea cărții un iz de roman-mozaic.

          Câinii Diavolului conține toate ingredientele necesare pentru a fi pe gustul amatorilor genului gothic. Atmosfera e sumbră, stilul dens și cursiv, tensiunea plutește în aer, doza de realism este prezentă, dând impresia că evenimentele descrise chiar s-ar fi putut întâmpla în urmă cu câteva secole, personajele au poveștile lor, fantasticul e introdus cu grijă, doar pentru a spori farmecul poveștii, fără a-l sufoca. Autoarea nu se ferește să apeleze la clișeele genului, dar o face natural, fără a induce sentimentul de plictiseală.

          Cătălina Fometici ne oferă un volum de debut robust, închegat, bine scris și cu o atmosferă frumos conturată. Singurele reproșuri pe care i le pot face țin de gusturile mele literare, pentru care trei povestiri despre o fiară ce terorizează sătenii francezi e prea mult. Am însă convingerea că el va fi pe placul iubitorilor genului. Semnul de întrebare care rămâne, din punctul meu de vedere, ține de ceea ce va alege autoarea să abordeze în continuare. Va merge pe același gen de texte? Dacă da, cred că există riscul de a epuiza, curând, interesul cititorilor. Până la urmă, oricât de bine ai scrie, a te rezuma la o temă restrânsă este un semn sigur de eșec. Va aborda alte genuri? Ar fi de preferat, dar rămâne de văzut în ce măsură talentul indiscutabil va reuși să ofere rezultate la fel de bune ca în cazul de față. Tind să cred că se va descurca bine, dar asta doar timpul ne-o va arăta.

          

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts