Olaru Adrian

          Şcoala GimnazialăNr. 1

          Luduş, judeţul Mureş

          Specialitatea: Fizică/ Chimie/ Informatică

         

         „Singura modalitate de a descoperi limitele posibilului este să te aventurezi dincolo de ele, în zona imposibilului”(Sir Arthur C. Clarke)

          Considerată de exegeţii genului drept ce-a de-a doua temă ca importanţă în literatura science-fiction, călătoria în timp este un subiect care, de-a lungul anilor, a aprins deopotrivă şi imaginaţia oamenilor de ştiinţă.

         

          A. ŞTIINŢA

          Timpul este un concept fundamental, o noțiune primară corelată cu cea de eveniment. Percepția umană sesizează ordinea în timp a evenimentelor. Este o măsură a duratei evenimentelor și are diferite înțelesuri în funcție de contextul în care este definit.

          În jurul anului 400 d.Hr., Sfântul Augustin a scris pe larg despre natura paradoxală a timpului.  „Cum pot exista trecutul şi viitorul, când trecutul nu mai este, iar viitorul nu este încă. Cât despre prezent, dacă ar rămâne mereu prezent şi nu ar deveni niciodată trecut, n-ar mai fi timp, ci eternitate .

  •           În filosofie, timpul este definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcție. Este deci un continuu în care evenimentele se succed de la trecut, prin prezent spre viitor și în cadrul căruia se desfășoară toate procesele din natură.
  •           În mecanica clasică se consideră că simultaneitatea a două evenimente este o proprietate independentă de observator și că ordinea cronologică și duratele fenomenelor sunt independente de observator sau experimentator. În acest fel, mulțimea momentelor de timp este izomorfă cu mulțimea punctelor de pe o dreaptă.
  •           În teoria relativității depind de observator simultaneitatea, duratele și ordinea cronologică a evenimentelor. Transformările Lorentz stabilesc (în teoria relativității restrânse) relația dintre duratele fenomenelor așa cum sunt percepute de observatori diferiți, în funcție de viteza cu care se deplasează aceștia față de fenomenele studiate. Ca urmare, timpul nu mai există independent de observator. În schimb, se poate construi un model matematic de spațiu cvadridimensional, numit „spațiu-timp”, astfel că fiecărui eveniment i se poate asocia un punct din spațiu-timp. Pentru un observator dat, fiecare punct din spațiu-timp este văzut ca un punct având o anumită poziție în spațiu față de sistemul de referință al observatorului și un anumit moment în timpul observatorului. În teoria relativității restrânse, spațiu-timpul este modelat ca spațiu Minkowski. Un punct din spațiul Minkowski se numește eveniment; deoarece cele patru coordonate nu au aceeași dimensiune, direcțiile spațiului Minkowski nu sunt echivalente, adică acesta este anizotrop.

 

          Călătoria în timp este conceptul de mișcare între diferite momente de timp într-un mod analog cu mișcarea unui corp între diferite puncte în spațiu, din prezent spre trecut sau spre viitor, fără a fi nevoie de trăirea experienței în intervalul de timp care survine (cel puțin nu într-un ritm normal).

          Considerată cândva a fi un domeniu de frontieră al ştiinţei, călătoria în timp a devenit dintr-odată un teren de joacă pentru fizicienii teoreticieni. Fizicianul Kip Thorne de la Cal Tech scria: „Călătoria în timp a fost cândva doar domeniul scriitorilor de science-fiction. Oamenii de ştiinţă serioşi s-au ferit de ea ca de ciumă, chiar când au scris ficţiune sub pseudonim sau au citit astfel de literatură în intimitate. Cum s-au schimbat vremurile! Acum poţi găsi analize pline de erudiţie ale călătoriei în timp în reviste ştiinţifice serioase, scrise de către fizicieni teoreticieni eminenţi… Cum s-a produs aceasta schimbare? Pentru că noi, fizicienii, ne-am dat seama că natura timpului este o problemă prea importantă ca să fie lăsată doar pe mâinile scriitorilor de science-fiction”.

 

          Cum ar putea fi realizată călătoria în timp?

          Nu există nicio lege a fizicii care împiedică călătoria în timp. Metodele propuse de oamenii de ştiinţă ar fi:

 

          Atingerea unor viteze foarte mari.

          În celebra sa lucrare despre relativitatea restrânsă din 1905, Albert Einstein a prezis că dacă două ceasuri sunt puse împreună și sincronizate, iar ulterior unul este îndepărtat și apoi adus înapoi, atunci ceasul care a călătorit va rămâne în urma celui care a stat pe loc. Einstein considera aceasta ca o consecință naturală a relativității restrânse, nu un paradox aşa cum se sugera, iar în 1911 a re-enunțat acest rezultat sub forma: „Dacă punem o ființă vie într-o cutie… se poate aranja ca ființa, după un zbor de durată arbitrară să poată fi adusă în locul original într-o condiție puțin modificată, în vreme ce organismele corespunzătoare rămase în pozițiile lor originale vor fi dat naștere de mult timp la noi generații. Pentru ființa în mișcare, durata călătoriei a fost doar o clipă, dacă mișcarea a fost făcută cu viteză apropiată de cea a luminii”.

          În 1911, Paul Langevin a făcut acest concept mai ușor de înțeles cu al său exemplu cu gemenii, din care unul e astronaut iar celălalt trăiește doar pe Pământ. Astronautul pleacă într-o călătorie spațială cu o navă care merge cu viteză apropiată de cea a luminii, pe când celălalt rămâne pe Pământ. Când fratele călător se întoarce acasă, el descoperă că este mai tânăr decât fratele lui, cu alte cuvinte, dacă frații ar fi avut fiecare un ceas, cel al astronautului ar fi rămas în urma celui al fratelui de pe Pământ, ceea ce înseamnă că pentru astronaut a trecut mai puțin timp decât pentru celălalt. Langevin a explicat vitezele diferite de îmbătrânire astfel: „Doar călătorul a suferit o accelerație care i-a schimbat direcția vitezei”. Conform lui Langevin, accelerația este aici „absolută”, în sensul că ea este cauza asimetriei.

          Acest rezultat pare neașteptat, deoarece situația pare simetrică, întrucât fratele rămas pe Pământ poate fi considerat ca fiind și el în mișcare în raport cu celălalt. De aceea se numește „paradox”. Contradicția aparentă este explicată în cadrul teoriei relativității. Semnificația „paradoxului gemenilor” se bazează pe acest detaliu crucial al asimetriei dintre frați. Trebuie spus că nici Einstein, nici Langevin nu au considerat aceste rezultate ca fiind literalmente paradoxale: Einstein l-a considerat doar „ciudat” iar Langevin l-a prezentat ca dovadă a mișcării absolute. Un paradox în utilizarea logică și științifică se referă la rezultate inerent contradictorii, adică logic imposibile, și ambii au susținut că diferența de timp ilustrată de această poveste a gemenilor este un fenomen natural și explicabil.

          Într-un faimos experiment din 1971, doi fizicieni au instalat într-un satelit care urma să se învârtăîn jurul Pământului două ceasuri atomice. Ele au înregistrat o diferenţă de 59 de nanosecunde faţă de ceasurile de pe Pământ – exact cum prezicea teoria lui Einstein.

          Sateliţii GPS dovedesc că timpul curge mai repede în spaţiu decât o face pe Pământ. În interiorul fiecărui satelit există un ceas foarte precis. În ciuda preciziei, toate ceasurile aflate în spaţiu câştigă aproximativ o treime de miliard de secundă în fiecare zi. Sistemul îşi corectează automat deviaţia pentru că micile diferenţe ar putea deranja întregul sistem.

          De fapt, astronauţii fac câte o scurtă călătorie în viitor ori de câte ori ies în spaţiul cosmic. Când se deplasează cu 29000 de kilometri la oră deasupra Pământului, ceasurile lor bat ceva mai rar decât ceasurile de pe Pământ. Prin urmare, după un interval de un an petrecut pe nava spaţială, ei vor fi călătorit, de fapt, o fracţiune de secundă în viitor, în momentul când vor fi aterizat din nou pe Pământ. Recordul mondial pentru călătoria în viitor este în prezent deţinut de cosmonautul rus Serghei Avdeiev, care a rămas pe orbită timp de 748 de zile şi, în consecinţă, a fost „aruncat” 0,02 secunde în viitor. 

 

          Utilizarea gravitaţiei

          „Timpul curge ca un râu şi se pare că fiecare dintre noi este luat de curent. Dar timpul curent este un altfel de râu: acesta curge cu viteze diferite în locuri diferite, reprezentând cheia călătoriilor în viitor. Aceasta idee a fost propusă pentru prima dată deAlbert Einsteincu peste 100 de ani în urmă. El a realizat că ar trebui să existe locuri unde timpul încetineşte şi altele în care viteza sa creşte. Dovada că el a avut dreptate este chiar deasupra capetelor noastre, sus în spaţiu” (Stephen Hawking).

          Chiar în centrul Căii Lactee, la 26000 de ani-lumină distanţă de noi, există obiectul cu cea mai mare masă din galaxie. Este o gaură neagră supermasivă, Sagittarius A, în care masa a patru milioane de sori există ca un singur punct, infinit de dens, cunoscut drept singularitate. Forţa gravitaţiei este foarte mare, pe măsură ce te apropii. Dacă eşti prea aproape, nici măcar lumina nu poate scăpa. O gaură neagră ca aceasta are un efect dramatic în timp, încetinindu-l mai mult decât orice altceva în galaxie. Astfel ia naştere o maşina a timpului naturală.

          O posibilitate este să trimitem o navă spaţială rapidă în jurul unei găuri negre sau să creăm artificial o gaură neagră,cu condiţia ca structura să se rotească foarte repede.  „Dacă ar merge în jurul unei găuri negre, atunci nava ar consuma doar jumătate din timpul pe care îl trăieşte lumea care se află departe de gaura neagră”,spunea Stephen Hawking în 2010.

          Acest efect se numeşte dilatare temporală gravitaţională. Conform teoriei lui Einstein a relativităţii generale, gravitaţia este o curbă în spaţiu-timp şi astronomii observă în mod regulat acest fenomen atunci când studiază lumina care se deplasează în apropierea unui obiect suficient de masiv. Sori deosebit de mari, de exemplu, pot curba un fascicul drept de lumină în ceea ce se numeşte efectul de lentilă gravitaţională. Întrucât orice eveniment care are loc în univers trebuie să implice atât spaţiul cât şi timpul, gravitaţia afectează timpul.

 

          Universul rotativ

          În 1948 Kurt Gödel a găsit o soluție particulară pentru ecuațiile lui Einstein de câmp gravitațional privind rotația Universului. Călătorind prin spațiul unui astfel de univers, un astronaut poate ajunge în trecut. Într-un astfel de univers, lumina (și, în consecință, prin relația de cauzalitate, și obiectele) vor fi implicate în mișcarea de rotație, care va permite obiectelor materiale să parcurgă o traiectorie închisă nu numai în spațiu, dar și în timp. Nu există nici o dovadă științifică că universul nostru se află într-o stare de rotație. Cu toate acestea, rezultatul obținut de Gödel a arătat că teoria relativității nu exclude o mișcare înapoi în timp. Într-adevăr, Einstein însuși a fost nedumerit de acest rezultat.

          Un univers rotativ este o idee care amintește de astrologia antică, care a imaginat observatori grupați pe pământ și sfera celestă rotindu-se în jurul lor. Dar, în concepția lui Gödel, galaxiile nu sunt singurele lucruri aflate în mișcare de rotație. Orice altceva aparținând Universului participă la această mișcare. Galaxiile se rotesc, și odată cu ele, spațiul și timpul. La fel cum un univers aflat în expansiune generează spațiu și timp, un univers în rotație întoarce spațiul și timpul în jurul lui în spirală. Este aceeași idee despre cum funcționează universul, dar cu un efect diferit. Într-un univers aflat în rotație, de exemplu, călătoria în timp devine posibilă. Prin deplasarea într-un cerc destul de mare în jurul unei axe, la o viteză apropiată de viteza luminii, un observator şi-ar putea „prinde coada” temporală, revenind la punctul său de plecare la un moment dat anterior plecării. Căile necesare sunt cunoscute sub numele de curbe de timp închis (bucle temporale).

 

          Cilindrul Tipler

          Willem Jacob van Stockum a imaginat în 1936 un cilindru extrem de lung ce se roteşte în jurul axei, pentru a găsi unele soluţii la ecuațiile relativității generale. El nu a recunoscut acest cilindruca o curbă temporală închisă, permiţând deci călătoria în timp. O analiză realizată de Frank Tipler în 1974 și publicată în lucrarea „Rotating Cylinders and the Possibility of Global Causality Violation” relevă că cilindrul Tipler (mașina timpului Tipler) este un obiect ipotetic care face posibilă călătoria în timp: el ar răsuci spaţiu-timpul ca într-un vortex, permiţând astfel aparatului spaţio-temporal ce navighează în cilin­dru să se întoarcă în trecut. Rezultatele de mai târziu au arătat că un cilindru Tipler ar putea permite călătoria în timp numai dacă lungimea lui este infinită.

 

          Stringurile cosmice

          O altă metodă implică aşa-zisele stringuri cosmice. Se presupune că aceste legături subţiri de energie sunt un fel de urme îndepărtate ale Big Bang-ului. Ele ar avea o greutate enormă şi ar produce efecte gravitaţionale puternice. Matema­ticianul american J. Richard Gott al III-lea a făcut următorul calcul: o pereche de stringuri cosmice drepte mişcându-se una lângă cealaltă cu o viteză foarte mare, pe căi paralele, ar permite scurte salturi in timp. Un astronaut care „înfăşoară“ stringurile pe o traiectorie selectată s-ar putea întoarce în timp. Calculul lui Gott este însă unul ideal, întrucât presupune că stringurile au o lungime infinităşi sunt perfect drepte. 

 

          Găurile de vierme

          Majoritatea oamenilor de ştiinţă sunt de acord că o gaură neagră ne-ar strivi; există însă un anumit tip de gaură neagră care ar putea fi traversată-Inelul Kerr.În 1963, un matematician din Noua Zeelandă, Roy Kerr,a propus prima teorie realistă pentru o gaură neagră rotativă. Conceptul depinde de stelele neutronice. Dacă postulatul lui Kerr este adevărat, oamenii de ştiinţă speculează că am putea trece printr-o gaură neagră şi am ieşi printr-o gaură albă.

          O gaură albă este o ipotetică inversiune temporală a unei găuri negre. Dacă lumina şi materia sunt atrase într-o gaură neagră de unde nu mai pot scapa, găurile albe emit lumină şi materie şi nimic nu poate intra. O gaură albă elimină materie din orizontul evenimentului sau.

          Einstein a presupus că de cealaltă parte a unei găuri albe ar trebui să se afle un univers în oglindă. Dacă ne imaginăm o gaură neagră ca o pâlnie cu gât lung pe care o unim cu o a doua pâlnie poziţionată invers (o gaură albă), se ajunge la o formă care seamănă cu o clepsidră cu cele două capete unite de un filament foarte subţire. Podul Einstein-Rosen este prima ipoteză teoretică ce implică o gaură albă.

          Până acum nu a fost identificată nicio gaură albă. Potrivit ecuaţiilor relativităţii generale, găurile albe sunt matematic posibile, însă asta nu înseamnă că acestea există în natură. Ipotetic vorbind, se spune ca gaura albă ar fi ieşirea găurii negre, rezultatul lor fiind o gaură de vierme prin care s-ar putea călători în timp.

          Potrivit lui Stephen Hawking, „Fizicienii s-au gândit la tuneluri în timp; ne întrebăm dacă portalurile spre trecut sau viitor ar putea fi posibile din punct de vedere natural. S-a dovedit că ele există şi se numesc găuri de vierme. Adevărul este că găurile de vierme sunt peste tot în jurul nostru, dar sunt prea mici pentru a le vedea. Găurile de vierme sunt foarte mici, ele pot apărea în colţuri şi crăpături de spaţiu şi timpNimic nu este perfect plan sau solid. Acesta este un principiu de bază în fizică şi se aplică chiar şi timpului”.

          „O gaură de vierme este o călătorie cu metroul prin spaţiu şi timp. Einstein a fost cel care a propus în 1935 posibilitatea găurilor de vierme, iar acum descoperim că ecuaţiile lui Einstein sunt practic pline de găuri de vierme, către viitor şi către trecut”, explică Dr. Michio Kaku.

          „Ideea de gaură de vierme înseamnă că intri în ea din universul nostru şi temporar părăseşti continuumul spaţiu-timp, te întorci înapoi în acest continuum şi ajungi în altă locaţie în spaţiu şi în timp”, explică astro-fizicianul Charles Liu. Timpul este o dimensiune, dar este neuzuală în sensul că noi ne putem mişca doar în direcţia înainte, atâta timp cât suntem în universul nostru.

          Există multe soluţii la ecuaţiile lui Einstein care leagă două puncte îndepărtate din spaţiu. Dar dat fiind că spaţiul şi timpul sunt intim interconectate în teoria lui Einstein, aceeaşi gaură de vierme poate să lege totodată şi două puncte din timp. Coborând printr-o gaură de vierme, am putea călători (cel puţin din punct de vedere matematic) în trecut. Se poate presupune că am putea apoi călători până la punctul de pornire iniţial, ca să ne întâlnim cu noi înşine înainte de a fi plecat. Dar, după cum am menţionat, traversarea unei găuri de vierme în centrul unei găuri negre este o călătorie cu sens unic. Aşa cum spunea fizicianul Richard Gott: „Nu cred că se pune problema dacă o persoană ar putea călători înapoi în timp aflându-se într-o gaură neagră. Întrebarea e dacă va putea vreodată să iasă de-acolo ca să se laude cu asta”.

 

          Probleme ridicate de călătoria în timp

          Cauzalitatea

          Încercăm să găsim moduri de a călători înapoi în timp, însă prin aceasta afectăm o foarte importantă partea universului nostru fizic numită cauzalitate. Un eveniment se întâmplă în universul nostru şi el duce la încă unul şi încă unul într-un şir nesfârşit de evenimente cu un singur sens. În fiecare caz, cauza apare înaintea efectului. Dacă vrem să călătorim înapoi în timp trebuie să găsim metode de a preveni violarea cauzalităţii. Un caz extrem al principiului cauzalităţii este „efectul fluturelui”: bătaia aripilor unui fluture poate determina declanşarea unui uragan într-o altă parte a Pământului!

          În încercarea de a descoperi noi căi de a călători, oamenii de ştiinţă au încercat să reproducă eventuale părţi componente ale activităţii de călătorie în timp începând cu elemente la nivel (sub)atomic. Cauzalitatea inversată a fost unul din cele mai comune rezultate ale acestor experimente. Experimentul lui Lijun Wang (2000) este unul din cele mai concludente pentru că, prin intermediul acestuia, pachete întregi de unde au fost trimise printr-un bec de gaz cu cesiu rece şi au părut să iasă din respectivul „recipient” la 62 de nanosecunde înainte de a intra. 

          Paradoxul bunicului este un paradox ipotetic al călătoriei în timp, fiind prima dată descris de către scriitorul de ficțiune René Barjavel în cartea sa din 1943, Le Voyageur Imprudent. Paradoxul presupune ipostaza în care un om călătorește înapoi în timp și își ucide bunicul biologic, înainte ca acesta din urmă să o întâlnească pe bunica călătorului. Ca rezultat, unul din părinții călătorului (și prin extensie, călătorul însuși) nu va fi niciodată conceput. Acest fapt implică imposibilitatea ca el să poată călători înapoi în timp, ceea ce la rândul său implică bunicul fiind încă în viață, iar călătorul reușind a fi conceput, permițându-i să se întoarcă în timp ca să își ucidă bunicul. Astfel, fiecare posibilitate pare să implice propria sa negare, un tip de paradox logic.

          Principiul auto-consistenței al lui Novikov presupune un mod de călătorie în timp fără pericolul paradoxurilor. Conform acestei ipoteze, singurele cronologii posibile sunt cele care sunt în întregime auto-consistente, astfel încât orice lucru făcut de călător în trecut trebuie să fi fost parte din istorie în tot acest timp, iar călătorul nu poate face nimic pentru a preveni înfăptuirea plecării sale înapoi prin timp, din moment ce acest lucru ar reprezenta o inconsistență. Acest fapt este considerat deseori a fi destinul, dar termenul este contestat deoarece contrazice noțiunea de psihologie populară care afirmă că oamenii își aleg singuri soarta.

          Există posibilitatea unui ansamblu de universuri paralele, de exemplu atunci când călătorul își ucide bunicul, fapta a luat loc într-un (sau a rezultat în urma creării unui) univers paralel în care corespondentul călătorului nu va fi conceput niciodată, ca și consecință. Totuși, existența sa precedentă în universul original nu este alterată.

 

          Energia

          O altă problemă greu de rezolvat este găsirea unei cantităţi de energie suficient de mari pentru a face o gaură în timp sau pentru a modela atât de tare spaţiul, încât să ne putem întoarce în trecut. Ne putem gândi la evoluţia spaţio-temporală a Pământului: acesta se roteşte în jurul Soarelui, care se roteşte în jurul centrului galaxiei, iar aceasta se îndepărtează de centrul Big Bang-ului. Pământul descrie o traiectorie spirală. Pentru a ajunge într-un anume moment în trecut, nu este suficient să parcurgem înapoi axa timpului, deoarece vom ajunge într-un punct gol în spaţiu, unde s-a aflat Pământul la momentul respectiv.

         

          B. FICŢIUNEA

          “SF-ul de azi e de multe ori ştiinţa de mâine.” (Stephen Hawking)

         „Atunci când un om de ştiinţă de prestigiu consideră că ceva este imposibil, cel mai probabil el se înşeală”. (Sir Arthur C. Clarke) Şi o mulţime de oameni de ştiinţă de prestigiu cred că a călători în timp este absolut imposibil“.(Stephen Hawking)

         

          Călătoriile în timp descrise în literatura SF ar putea fi clasificate astfel:

  •           Călătorii involuntare / voluntare
  •           Călătorii în care nu se utilizează / se utilizează o maşină a timpului

          Nu există un acord general cu privire la care scriere ar trebui să fie recunoscută ca cel mai vechi exemplu al unei povestiri despre călătoria în timp, deoarece o serie de lucrări timpurii conțin elemente ambigue care sugerează călătoria în timp. Prima lucrare cunoscută în care apare noţiunea de maşină a timpului a fost El Acronopete, scrisă de Enrique Gaspar y Rimbau ca „zarzuela” în 1881 şi apărută ca roman în 1887.

 

          Perioada preclasică

          Folclorul antic și unele mituri conțin uneori ceva asemănător cu deplasarea înainte în timp; de exemplu, în mitologia hindusă, Mahabharata menționează povestea regelui Revaita, care călătorește în cer pentru a se întâlni cu creatorul Brahma și este șocat să afle că mulți ani au trecut la întoarcerea sa pe Pământ. O altă povestire veche cunoscută despre călătoria înainte în timp, într-un viitor îndepărtat, este o poveste japoneză denumită Urashima Tarō, descrisă pentru prima oară în Nihongi (720). Este vorba despre un pescar tânăr pe nume Urashima Tarō, care vizitează un palat subacvatic și rămâne acolo timp de trei zile. Când se întoarce acasă în satul său, el ajunge de fapt cu trei sute de ani în viitor, amintirea lui este uitată, casa lui în ruine și familia sa demult moartă.

          O serie de alte lucrări apărute înainte de 1887 ilustrează călătorii în timp. Astfel, în Memoirs of the Twentieth Century (1733), Samuel Madden povesteşte călătoria în anul 1728 a unui înger păzitor din 1998, care duce o serie de scrisori ale unor ambasadori către oficiali britanici din trecut; în 1838 apărea în „Dublin University Magazine” lucrarea anonimă Missing One’s Coach: An Anachronism, în care un călător ce aştepta o diligenţă este transportat înapoi în timp peste un mileniu, iar revenit în timpul său constată că diligenţa tocmai a trecut; Charles Dickens, în Colind de Crăciun (1843), îl transportă pe Scrooge în trecut şi în viitor pentru a-i arăta cum a trăit şi consecinţele cruzimii sale. Mai pot fi amintite lucrări ca Paris avant les hommes (Pierre Boiterd, 1861), în care magia unui demon şchiop îi permite personajului principal să interacţioneze cu viaţa preistorică, sau The Clock that Went Backward (Edward Page Mitchell, 1881), în care un ceas are puterea de a transporta oamenii înapoi în timp.

          Personajul lui Louis Boussenard din nuvela Zece mii de ani într-un bloc de gheaţă, sau Rip van Winkle al lui Washington Irving sunt călători involuntari ce ajung în viitor prin hibernare; eroii din Anul 2440 al lui Sebastien Mercier sau din romanul Când se va trezi Cel-care-doarme scris de H.G. Wells sar în viitor în somn normal sau cataleptic; Mark Twain îşi duce eroul în trecut cu ajutorul unui fulger în A Connecticut Yankee in King Arthur’s Court (1889).

 

          Perioada clasică

          Epoca clasică a scrierilor despre călătoria în timp începe odată cu H.G. Wells. După The Chronic Argonauts (1888) în care apare o maşină a timpului, Wells publică în 1895 The Time Machine, în care inventatorul creează o mașină a timpului și călătorește în anul 82701 AD, unde descoperă că omenirea a evoluat în două rase diferite,Morlocks și Eloi.

          Lucrări remarcabile din această perioadă sunt Tourmalin’s Time Cheques (Thomas A Guthrie, 1891), Enoch Soames (Max Beerbohm, 1919), Armaggedon 2149 AD (Philip Francis Nowlan, 1929), By His Bootstarps (Robert A Heinlein, 1941), That Hideous Strenght (C.S. Lewis, 1945), Vintage Season (C.L. Moore, 1946), Experiment (Frederic Brown, 1954), sau povestiri apărute în deceniile ’40-’50 în All Star Comics.

 

          Perioada modernă

          Această perioadă este caracterizată de o rigurozitate logică şi ştiinţifică remarcabilă. Mulţi dintre monştrii sacri ai SF-uluisunt şi respectabili oameni de ştiinţă.

          În The End of Eternity (1955), Isaac Asimov propune utilizarea călătoriei în timp pentru transportul unor bunuri; în Pawley’s Peepholes (John Wyndham, 1956), călători în timp din viitor perturbă viața unui oraș mic,folosindu-l ca obiectiv turistic; Harlan Ellison povesteşte despre un soldat din viitor venit să avertizeze despre un conflict global în The Soldier from Tomorrow (1957); Robert A Heinlein exploatează tema paradoxului circular în All You Zombies (1959), în care eroul îşi este atât mamă cât și tată şi, în plus, îşi manipulează eul mai tânăr folosind o mașină a timpului pentru permite propria naștere!

          În Hawskbill Station (1968), Robert Silverberg povesteşte despre un guvern opresiv care utilizează o maşină a timpului pentru a-şi deporta oponenţii politici în Precambrian; eroul se îndrăgosteşte de propria mamă în Time Enough for Love (1973, Robert A Heinlein); în Bid Time Return (1975), eroul lui Richard Matheson călătoreşte din 1980 în 1912 prin hipnoză; remarcabilul fizician şi scriitor Gregory Benford propune utilizarea tahionilor pentru a-i avertiza pe cei din trecut despre un dezastru ce va să vină în Timescape (1980).

          Lista poate continua cu scrierile lui Larry Niven, Douglas Adams, Octavia Butler, Michael Moorcock, Karl Jetter, Orson Scott Card, John Varley, Tim Powers, Gordon R. Dickson, Dan Simmons, Harry Turtledove, Connie Willis, Michael Crichton, Terry Pratchett, Gregory Benford…

 

          Regulile călătoriei în timp

          Primele reguli cu privire la călătoria în timp şi efectele sale au fost create chiar de scriitorii de SF. Prima regulă a călătoriei în timp spune că există o singură istorie fixă, care nu poate fi schimbată şi care este auto-suficientă. Totul se întâmplă în cadrul unei singure linii temporale care nu se contrazice singurăşi care nu poate interacţiona cu nimic din afara ei. O scriere în care se aplică această regulă este A Traveler in Time de Alison Uttley (1939), în care un copil e transportat în Derbyshire în anul 1586; el asistă la complotul de la Babbington, care a adus-o pe tron pe regina Mary Stuart a Scoţiei.

          Cea de-a doua regulă a călătoriei în timp o contrazice pe prima şi spune că istoria este flexibilă şi se poate supune schimbării. Această regulă nu este susţinută de ştiinţă ca şi prima, însă are propriile sub-reguli printre care posibilitatea schimbării totale a evenimentelor minore, însa imposibilitatea schimbării evenimentelor majore în totalitate, sau schimbările istoriei pot afecta atât lumea cât şi călătorul. Regula a 2-a e exploatată de Poul Anderson în cele 11 povestiri ce alcătuiesc volumul Time Patrol. Autorul presupune că modificările aduse trecutului îşi pierd din intensitate în timp până la anulare, fiind nevoie de o intervenţie extrem de energică şi bine gândită pentru a modifica prezentul. Patrula temporală e alcătuită din membri recrutaţi din toate epocile istorice, care supraveghează trecutul şi intervin acolo unde este nevoie. Ward Moore, în Bring the Jubilee (1953), ilustrează aceeaşi regulă prin povestea unui călător în timp dintr-o realitate alternativă care intervine în timpul bătăliei de la Gettysburg şi transformă realitatea sa în cea cunoscută de noi.

          Cea de-a treia regulă a călătoriei în timp şi spaţiu susţine existenţa liniilor temporale alternative. În această versiune a călătoriilor în timp, istoria existăîn mod alternativ în mai multe lumi şi coexistă cu acestea, ceea ce înseamnă ca subiectul care călătoreşte în timp ajunge de fapt într-o linie temporală nouă,în care evenimentele pe care el le ştie s-ar fi întâmplat în mod diferit faţă de cum le cunoaşte acesta din timpul său. O ilustrare superbă a celei de-a 3-a reguli e făcută de Ray Bradbury în A Sound of Thunder. În viitor, într-o vreme în care călătoriile în timp sunt comune, acestea sunt utilizate pentru divertisment – mai precis pentru vânătoare în Jurassic. La momentul acţiunii, pe Pământ aveau loc alegeri în care candidaţii erau un democrat şi un reacţionar, acesta din urmă fiind creditat cu un număr infim de voturi. Partidele de vânătoare erau organizate foarte atent, pentru a minimiza intervenţia în trecut: dinozaurii ce urmau să fie ucişi ar fi murit oricum câteva minute mai târziu din diverse cauze, vânătorii se deplasau pe o bandă suspendată gravitaţional pentru a nu interacţiona cu mediul. În timpul vânătorii, un participant panicat a călcat în afara potecii, strivind un fluture; întorşi în prezent, vânătorii constată că alegerile au fost câştigate de candidatul fascist.

          Călătoria în timp prezintă diferenţe în funcţie de universurile care o guvernează, astfel că pot exista atât linii temporale imuabile, cât şi linii temporale ce se pot schimba în funcţie de acţiunile aceluia care călătoreşte în timp şi spaţiu. În conformitate cu regulile călătoriilor în timp şi modurile în care acestea afectează istoria, mai poate fi văzut şi şablonul istoriilor alternative în care călătorul ajunge de fapt de fiecare dată când trece prin timp într-o altă linie temporală.

         

BIBLIOGRAFIE

         

Michio Kaku – Fizica imposibilului, Editura Trei, 2009, ISBN 978-973-707-332-7

Resnick, Robert și Halliday, David (1992) – Basic Concepts in Relativi, Ed.Macmillan,New York

Randles, Jenny – Călătoria în timp,Editura Lucman, Bucureşti,ISBN 973-9439-02-0

Cărăşel, Aurel – Temele literaturii SF, Revista Nautilius, nr. 8/2012

         

http://mythologica.ro/calatoria-in-timp/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Timp

http://ro.wikipedia.org/wiki/Spa%C8%9Biu-timp

http://ro.wikipedia.org/wiki/Paradoxul_gemenilor

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ma%C8%99ina_timpului

 http://www.messagetoeagle.com/timetravelfourthdimendrwho.php#.USiClDdW9Wp

http://www.descopera.ro/fenomenele-paranormale/4685462-calatoria-in-timp

http://straniu.ro/calatoria-in-timp-fantezie-literara-sau-posibilitate-reala