gsf74 banner-650

          The Way of Kings (2010)

          2015, editura Paladin, colecţia Fantasy Masters, trad. Ana-Veronica Mircea, 2 vol., 656+800 pag., ISBN 978-606-93846-3-3 şi 978-606-8673-04-2

         

          Îmi place foarte mult un autor care ştie să spună o poveste. Care nu se grăbeşte, nu consideră că trebuie să asalteze cititorul din primele 10 pagini, că altfel îl pierde. Dimpotrivă, are încredere în el, în ceea ce aşterne în paginile cărţii sale şi lasă acţiunea să crească în ritmul ei, fără s-o grăbească.

calea-regilor-vol-1_1_fullsize          Fireşte, e nevoie har scriitoricesc pentru asta. Trebuie să te pricepi să istoriseşti. Pentru mine, Robin Hobb reprezintă un bun exemplu în acest sens – mă vrăjeşte cu ceea ce scrie pe sute de pagini şi nu mă deranjează când, la final, constat că, de fapt, nu s-au întâmplat prea multe lucruri în volum. Îi iert asta, pentru că povesteşte atât de frumos!

          Esenţial în cazul acesta este şi traducătorul. Pentru că, dacă tot ce face este să tălmăcească vorbe, farmecul dispare. În schimb, dacă ştie să surprindă esenţa şi să dea versiunii româneşti aceeaşi savoare ca a originalului, festinul e gata. Iar când vine vorba despre Ana-Veronica Mircea, pot fi sigur că plăcerea lecturii nu va fi deloc afectată. Dimpotrivă.

          De Brandon Sanderson auzisem de ceva vreme, dar n-am fost curios să-l citesc. Îmi place genul fantasy, dar nu sunt neapărat un fan al lui. Abia când l-am auzit pe Liviu Szoke lăudând prima carte a Arhivei Luminii de Furtună m-am decis să fac pasul şi să-l încerc. La puţină vreme după aceea, am primit şi confirmarea unui foarte bun prieten de-al meu, care-mi cunoaşte gusturile. Şi am trecut la fapte.

          De la început am fost fermecat de autor. Aşa cum am spus şi la începutul articolului, e genul care-şi acordă timp să spună povestea de la început, nu să o ia de la mijloc şi apoi să ofere flashback-uri. E drept că şi Sanderson face incursiuni în trecut, dar în general într-unul aflat în timpuri imemoriale, din care s-au născut legendele prezente în carte.

          Legendele vorbesc despre Cavalerii Radianţi, de pe vremea cărora au rămas Cristalsăbiile şi Cristalarmurile, care-i transformă în supraoameni pe cei ce le folosesc. Mai pomenesc despre un cod de conduită şi de conducere a regatului, consemnat într-o carte numită Calea regilor, ori despre cetăţi nemaivăzute. Şi despre Pustiitori.bookpic-5-calea-regilor-vol-2-65082

          Prezentul este unul relativ obişnuit pentru o carte fantasy. Există o lume, Roshar, împărţită în regate – unele dintre ele unite între ele şi luptând împotriva unui inamic comun, parshendii, pe Câmpiile Sfărâmate. Există regi, prinţi, servitori, armate, intrigi de curte, iubiri interzise, negustori, asasini plătiţi, puteri miraculoase, fiinţe stranii, obiecte ce pot modela realitatea, reguli de viaţă (conducătorii trebuie să fie „ochi-luminoşi”, femeile trebuie să-şi ţină mereu ascunsă „mâna interzisă”, consemnarea în scris a istoriei este îndeletnicire feminină, etc.), călătorii iniţiatice, ameninţarea unui viitor sumbru şi tot ce constituie recuzita unui fantasy. Dar ceea ce face acest roman deosebit este modul în care autorul amestecă ingredientele, pentru a crea o lume veridică, atrăgătoare pentru cititor, adăugând şi imagini (extrem de inspirate, după părerea mea, dând culoare cărţii).

          Există patru personaje principale. Kaladin, fiul unui chirurg, devenit soldat, un exemplu a ceea ce înseamnă perspective strălucite, decădere, ascensiune, trădare şi onoare. Dacă ar fi înghesuit toate acestea în 200 de pagini, Sanderson nu l-ar fi făcut credibil, nu mi-ar fi permis să empatizez cu el. Aşa însă, văzându-i evoluţia, m-am putut identifica cu povestea lui.

          Îl avem apoi pe Dalinar Kholin, un înalt prinţ fascinat de legendele trecutului, bun luptător, ghidat de un cod al onoarei extrem de strict, dornic să pună capăt războiului interminabil purtat de regele său împotriva duşmanilor de-o viaţă, atent ca acţiunile lui să nu dezbine regatul construit cu mare greutate, dar desconsiderat de cei din jur.

          Urmează Shallan, fata unui lider mărunt al regatului a cărui moarte trebuie ascunsă pentru ca familia sa să nu fie împrăştiată în cele patru vânturi, chinuită de moralitatea întrebării „cât de departe poţi merge pentru a-ţi face datoria?”

          Şi, în final, există Szeth, un asasin nevoit să se supună planului trasat de un stăpân misterios, plan ce pare menit să aducă haosul în lume. Lor li se adaugă o sumedenie de personaje secundare, fiecare cu istoria lui, cu obiceiurile comunităţii din care face parte, cu motivaţii plauzibile.

          Poate singurul lucru care m-a deranjat la carte a fost faptul că unele personaje dispar preţ de câteva sute de pagini şi, dacă lectura se întinde pe multe zile, apare riscul de a uita cine era unul sau altul. Dar aceasta este o problemă generală la cărţile de asemenea anvergură şi consider că e compensată cu vârf şi îndesat de conţinut. Tot ce pot spera este ca următoarele volume ale seriei să apară în limba română într-un ritm decent. Cel puţin, al doilea (publicat de Sanderson în 2014) şi al treilea (pe care-l va lansa anul acesta).

          Calea regilor conţine exact ceea ce trebuie pentru un fantasy de calitate, din prisma mea. Brandon Sanderson are imaginaţie, ştie să spună poveşti şi o face într-un mod admirabil, ţinând cititorul lipit de paginile cărţii. E o carte pe care o recomand fără ezitări.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts