GSF 57 banner02-650         

          Dragă Moș Crăciun,

          Anul acesta ne-am mutat într-o casă mai mare. Din păcate are un horn foarte mic așa că tu și ursul polar va trebui să intrați pe geam sau să găsiți altă metodă ca să-mi lăsați cadourile. În plus, are acoperișul foarte abrupt așa că va trebui să-ți lași sania altundeva. Bănuiesc că știi lucrurile acestea dar m-am gândit să le scriu pentru orice eventualitate.

          Nu știu ce prăjituri să-ți pregătesc de data aceasta. M-am gândit să-ți fac cornulețe cu nucă, însă anul trecut au ieșit destul de arse așa că acum s-ar putea să încercăm altceva. Oricum, vroiam să-ți spun că mi-ai greșit numele în scrisoarea trecută. Mă cheamă Oana, nu Ana. OANA. Am cumpărat o instalație nouă pentru brad și un set nou de becuri. Crăciunul acesta o să am un brad mai mare și o să-mi ia mai mult să îl decorez.

          De altfel, o să fie în sufragerie, nu în bucătărie. Ai grijă să nu greșești camera. Sper să te descurci cu casa nouă, cu hornul ei mic.

          Cu drag,

          Oana

         

          Dragă Ioana,

          Îmi pare rău că ți-am greșit numele. Am avut pe cineva pe nume Ana cu care țineam corespondența. Țineam mult la ea și uneori mi-o amintesc atunci când scriu altor copii. Ne-am scris unul altuia până ce ea a împlinit optzeci de ani; din păcate a trebuit să întrerupem corespondența atunci când a murit. Optzeci de ani! Și când te gândești că astăzi copiii uită de mine de îndată ce merg la școală. Au apărut niște obiceiuri tare ciudate în ultima vreme; norocul meu că nu trec pe la voi decât odată pe an! La Polul Nord nu prea se schimbă nimic și suntem la adăpost de toate nebuniile care apar pe la voi, câte una sau două pentru fiecare secol. În legătură cu asta, vreau să te lămuresc în legătură cu zvonul aburd care circulă la voi în ultima vreme, cum că existența mea a fost descoperită de-abia în secolul XIX și cu mii de ani înaintea de asta oamenii nu auziseră nici de sania mea, nici de reni și de urșii polari. Un nonsens. Pe atunci, mă întâlneam atât de des cu oamenii și puteam să stau de vorbă cu oricine, încât nici nu le-a trecut prin minte să mă pomenească în documente sau să mă deseneze pe pereții peșterilor sau în tăblițele antice.

          Ca să revin la scrisoarea ta: o să-ți las cadourile în sufragerie, nu în bucătărie, și de-abia aștept să-ți văd bradul cel nou și instalația de beculețe. Numai te rog, să nu umpli camera cu toate acele decorațiuni de Crăciun, figurine care încearcă să mă reprezinte și să nu pornești radioul pe vreun post de colinde. Am observat cu nemulțumire că Hollywood a început să mă reprezinte ca pe un bătrân hâtru și tolomac iar magazinele, școlile și grădinițele s-au umplut de persoane care se îmbracă la fel ca mine, mă impersonează și împart cadouri de proastă calitate. Încearcă să-i ignori.

          De-abia aștept să primesc scrisoarea ta Crăciunul viitor. Primesc atât de puține scrisori zilele acestea!

          Cu drag,

          Moș Crăciun

          Dragă Moș Crăciun,

          Mă cheamă Oana. Nu Ana, nu Ioana, ci OANA. În casa asta nu mai avem nici sobă, nici șemineu, doar un cămin cu lemne de plastic, în care se găsește un fel de foc artificial. Nici nu știu de ce mai avem horn. Cum mai poți să treci pe la toți copiii din lume, dacă în ziua de azi nici nu mai există hornuri?

          Oricum, voiam să-ți povestesc de Crăciunul acesta. A fost un Crăciun frumos, dar bunica mi-a cumpărat niște haine, două bluze și un pulover, destul de scumpe; nu i-au plăcut nici mamei, și nici mie. A zis că mergem la magazin să le schimbăm. Bunica a început să plângă din cauza asta. Le-am auzit prin ușa camerei cum discutau. Până la urmă, bunica a venit la mine și m-a convins să le port. Sunt groaznice.

          Cu drag,

          Oana

         

          Dragă Ana,

          Îmi pare rău că ți-am răspuns atât de greu la scrisoarea trecută. Poșta Polară funcționează foarte prost vara. Știu că a trecut Crăciunul de mult, dar pot să îți spun chiar și acum că a fost un Crăciun grozav. Dacă primeam scrisoarea ta mai demult aș fi putut să fac ceva ca să distrug hainele acelea, să înscenez un accident la sobă sau să pun unul din urșii polari să le sfâșie. Mă tot gândisem cum ai putut să îți cumperi așa ceva. Trebuia să știu că bunica ta era în spatele afacerii. Bunicii și bunicile tot timpul se cred mai buni decât mine.

          În altă ordine de idei: am constatat că iarăși circulă despre mine zvonuri absurde prin toată lumea, cum că aș fi o invenție a campaniei publicitare a Coca-Cola, sau că nu aș exista deoarece ar fi imposibil să treci într-o singură noapte prin toate hornurile din lume. În fiecare secol se inventează alte bazaconii! E adevărat că înainte de secolul XIX mă îmbrăcam în verde și nu în roșu cu alb, dar asta nu are nicio legătură cu Coca-Cola sau cu orice altă firmă. Cât despre povestea cu hornurile lumii, asta ar fi valabil pentru cei care există în același continuum spațiu-timp ca și voi, dar nu pentru mine. Nu te-ai întrebat niciodată cum de nu a reușit nimeni să mă găsească cu toată tehnologia modernă, cum de palatul meu de gheață nu apare în nicio poză de pe sateliți, deși ar trebui să fie văzut în tot Polul Nord, cu tot cu armatele mele de reni, urși polari și spiriduși? Am avut neplăcerea să constat că se promovează ideea că renii mei ar avea nasuri strălucitoare și roșii. Asta întrece orice ar fi putut inventa neghiobii de pe planeta aceasta, de când exist eu și Polul Nord!

         

          Cu drag,

          Moș Crăciun

         

          Dragă Moș Crăciun,

          Nu ți-am mai scris de vara trecută. Crăciunul acesta, oamenii au făcut un fel de târg în centrul orașului, precum cel din Viena; au ridicat o scenă pe care se dau tot timpul concerte de colinde și muzică populară, iar deasupra pieței au pus o plasă de beculețe verzi și roșii în formă de brad de Crăciun.

          Acum, de câte ori mă plimb cu mama prin centru, aud numai colinde. În parc sunt atâtea instalații de beculețe și brazi luminoși, încât aproape mă dor ochii când trec noaptea pe acolo. Mamei i-a venit ideea să împodobim în fiecare an bradul în altă culoare (ca să putem deosebi Crăciunurile între ele), iar anul acesta l-am făcut auriu și a ieșit atât de prost încât a trebuit să mai punem și câteva globuri roșii, ca să nu ni se facă rău când îl privim.

          În altă ordine de idei, am pus câte o instalație la fiecare geam al casei, ba în formă de sanie, ba în formă de brad, ba în formă de cadou; La mine în cameră este o instalație în formă de stea căzătoare și, când o aprind pe întuneric, toată camera se umple de o lumină aurie. E atât de frumos!

          Tata a pus beculețe până și în fundul curții, iar atunci când privesc pe geam, le văd cum strălucesc colorat în copaci. Apropo de asta, vezi că în curte este o râpă destul de adâncă. Tata nu a apucat să o umple cu pământ sau să pună deasupra niște rogojini, așa că ai grijă să nu cazi în ea. S-ar putea să te rănești.

          Iarăși mi-ai greșit numele. Mă cheamă Oana. Te rog să nu-l mai greșești. Încep să cred că o faci intenționat.

          Cu drag,

          Oana

         

          Dragă Ioana,

          Ce vești groaznice am să-ți dau Crăciunul acesta! nu-mi vine să cred că nu m-ai avertizat de râpa adâncă din fundul curții voastre! Anul acesta e plin de zăpadă, iar becurile din fundul curții nu erau nici pe departe destul de luminoase ca să o putem vedea și cred că unul dintre urșii polari a căzut în ea. Desigur, nu ne-am dat seama de asta decât după ce am plecat cu sania și a trebuit să ne întoarcem pe viscol ca să îl căutăm.

          Am găsit locul în care căzuse, căci era o groapă destul de mare. Se pare că adormise acolo și când s-a trezit a fost atât de buimac încât a pornit hai-hui. Știu sigur că a dormit acolo, pentru că ninsoarea se oprise atunci când ne-am întors și i-am putut vedea urma trupului în stratul de zăpadă de pe fundul gropii. Cred că s-a lovit la cap, pentru că altfel nu-mi pot închipui cum de nu s-a gândit să ne aștepte undeva unde să îl putem vedea de cum ne întoarcem. Noaptea de Crăciun de-abia a început, iar eu trebuie să trec pe la toate casele din lume și deja am rămas în urmă cu programul, deci vom fi foarte ocupați în noaptea aceasta. (În treacăt fie spus, bine că s-a oprit viscolul!). Desigur, vom încerca să terminăm mai repede ca să ne întoarcem după el, dar te implor!, între timp, caută-l peste tot unde crezi că s-ar putea să fie ascuns. Vreau să mă întorc la Polul Nord cu toți urșii întregi și sănătoși

          Cu drag,

          Moș Crăciun

         

         

          Dragă Moș Crăciun,

          Sper să primești scrisoarea aceasta chiar dacă s-a terminat sezonul de sărbători. A trebuit să mă gândesc destul de mult cum să o scriu, ca să pot să îți povestesc în toate detaliile cum ți-am găsit ursul. Desigur, la început l-am căutat în frigider, în pivniță, în dulap, dar în scurt timp m-am convins că nu era în casă, așa că mi-am luat ghetele, am căutat lanterna tatei și am ieșit pe ninsoare ca să îl caut afară.

          Am fost în fundul curții și am văzut râpa în care căzuse. Groapa din zăpadă începuse să se umple de la ninsoarea care începuse noaptea aceea, iar beculețele luminau de-a lungul copacilor ca niște plante agățătoare. Am căutat prin toată curtea și cred că ai văzut și tu cât e de mare!

          M-am uitat în fiecare tufiș înzăpezit, după fiecare copac, până când lumina lanternei a căzut pe o formă albă, înaltă, de ființă nemaivăzută. Ce m-am mai speriat! Am scăpat lanterna pe jos și era cât pe ce să fug, când mi-am amintit că acolo se găsea omul de zăpadă.

          Când l-am luminat din nou cu lanterna, am văzut că avea urme de gheare pe piept, nasul îi lipsea, iar mătura aproape îi căzuse. Se pare că ursul polar dăduse de el, se speriase și îl lovise cu laba. Mai târziu am găsit în zăpadă un morcov portocaliu, pe jumătate mâncat, și m-am gândit că tot ursul fusese cel care îi furase nasul omului de zăpadă.

          Din păcate, ningea foarte mult în noaptea aceea și urmele trebuie să îi fi fost acoperite, pentru că nu am găsit niciuna.

          După ce mi-am dat seama că nu are rost să îl caut în curte, mi-am luat fularul și am pornit pe stradă, să văd dacă nu ar fi putut fi prin oraș.

          Am trecut prin parc, care era alb ca în povești, iar luminile albastre și argintii sclipeau de pe toți copacii, de pe toate peluzele.

          Nu era nimeni în parc, iar poarta era pe jumătate închisă, iar deasupra ei erau acei țurțuri decorativi din sticlă, pe care lumina aluneca precum apa. Nu știu cine a inventat instalația asta, dar arată foarte interesant. Zona pentru copii, cu toboganele și leagănele de plastic, era închisă cu lacătul.

          M-am plimbat pe toate aleile, strigând ursul polar, dar nu îmi răspundea decât zgomotul viforului. Nu am dat de nimeni și mă însoțea doar scârțâitul pașilor mei. Am ieșit din parc și am început să îl caut pe malul Crișului, care aproape înghețase pe margini.

           Nu trecea nimeni pe acolo la ora aceea și mă simțeam parcă singură pe lume, dar la un moment dat am dat de un bețiv sau un boschetar și mi s-a făcut frică. Din fericire a trecut pe lângă mine fără să mă bage în seamă.

          În fine, după ce nu am dat de el nicăieri, am început să mă întorc supărată spre casă. Aprindeam și stingeam lanterna doar ca să mă joc, să văd cum apar și dispar fulgii de zăpadă în fața mea. Pe stradă treceau foarte puține mașini și de-abia dacă am dat de un trecător înfofolit, cu umbrela plină de zăpadă.

          Mă pregăteam să mă culc, gândindu-mă cum să îți scriu că nu am reușit să găsesc ursul, când mi-a trecut prin cap să merg să mă uit pentru ultima dată în grădină. Deoarece curtea se vede cel mai bine din sufragerie, m-am îndreptat într-acolo în pijamaua mea mov, ca să mă uit pe geam.

          Noaptea, mă duceam de multe ori acolo ca să mă uit la beculețele din curte. Gândește-te ce surpriză am avut când, cu toate caloriferele pornite în casă, atunci când trag ușa glisantă de la sufragerie, m-a lovit un val de aer rece ca în Antarctica!

          M-am dat înapoi, frecându-mă la ochi, apoi am încercat să împing ușa și mai mult, dar am reușit cu mare greutate, pentru că era înghețată. Când am intrat, era prea întuneric ca să văd destul și aerul din cameră era foarte rece, iar respirația mea forma nori groși de aburi. La început, când am încercat să fac câțiva pași, am alunecat și era să cad pe jos, pentru că podeaua se preschimbase într-un adevărat patinoar!

          În cele din urmă, am reușit să merg până la veioza cu abajurul înghețat, iar atunci când am aprins-o, în jurul ei s-a format un halou de lumină în toate culorile curcubeului.

          Camera s-a mai luminat și am văzut că era toată înghețată, zăpada se așternuse pe toată mobila, de peste tot atârnau sloiuri de gheață, iar geamul era acoperit de o brumă atât de groasă încât nici nu se vedea afară. Pe canapeaua de stofă era tolănit pe spate un urs, cu brațul pe piept, sforăind în timp ce respirația lui se ridica spre tavan și forma țurțuri dintre care unii erau atât de mari încât ajungeau aproape până la nasul lui. Canapeaua era atât de mică pentru el, încât jumătate din burta lui blănoasă atârna peste margine, iar unul din brațe îi zăcea pe jos.

          Am traversat podeaua strălucitoare și l-am privit câteva minute cum sforăia, făcând să se ridice nori glaciari. I-am pus mâna pe umărul alb, și a deschis niște ochi albaștrii, somnoroși, ca de safir. Avea blana atât de mătăsoasă! Tocmai mă gândeam ce să fac, când am auzit pași pe acoperiș. Am știut că ai aterizat pe casa mea.

          L-am luat de mână, iar acesta s-a ridicat cu greu de pe canapea, apoi l-am condus spre fereastră în timp ce ghearele lui scârțâiau pe podeaua înghețată. Am deschis geamul lăsând să intre o rafală de fulgi de nea.

          I-a luat ceva ca să se strecoare afară, mai ales că avea fundul acela uriaș și alb. După ce a ieșit, frigul din cameră s-a mai potolit, iar eu l-am privit cum se cațără pe perete până pe acoperiș. Aș fi vrut să ies și eu să te văd, chiar dacă prin ceață nu aș fi reușit decât să-ți discern silueta, dar afară era prea frig, așa că am rămas în casă.

          Am auzit urșii polari cum se urcă în sanie împreună cu spiridușii, apoi am auzit clopoțeii, și cred că te-ai ridicat în aer și ai dispărut, căci după aceea s-a așternut tăcerea.

          Zăpada și sloiurile de gheață din cameră au început să se topească în nori de aburi  albaștrii, iar eu am lăsat geamul deschis, ca să iasă toți aburii de gheață, iar apoi m-am dus să mă culc.

          De obicei, stingeam instalația de la geam când mă culcam, pentru că lumina nu mă lăsa să adorm, dar de data aceasta le-am lăsat aprinse și am tras draperiile galbene peste ea. Luminile aurii se vedeau prin draperii ca de la mare depărtare.

          La dimineață, toată gheața din sufragerie dispăruse, dar rămăsese un fel de răcoare și acel miros de blană albă.

          În fine, vreau să-ți spun de pe acum ce cadouri vreau de Crăciun anul viitor. Aș vrea niște haine normale, ca să pot să nu le mai port pe cele de la bunica, o cutie cu dulciuri din toate țările lumii, niște zăpadă de la Polul Nord care să nu se topească niciodată, și un animal de casă. Din totdeauna mi-am dorit un animal de casă.

          Ar fi frumos dacă mi-ai aduse un pui de urs polar. I-aș face un cuib în frigider, sau în pivniță, pe care aș umple-o tot anul cu gheață și zăpadă. Dacă nu se poate un urs polar, poți să-mi aduci un cal sau măcar un pui de cățel.

          Tot timpul am vrut să am un costum de astronaut. Oare e posibil să-mi aduci un costum de astronaut? Mă rog, salută-l pe urs din partea mea și spune-i că m-am bucurat de cunoștință. Sărbători fericite, Moșule!

         

          Cu drag,

          Oana

         

         

         

          

Remus Paul

Remus Paul s-a născut la Oradea, unde locuiește și astăzi. Scriitoarea lui preferată este Anne Rice.

More Posts