– Ce bine că e moale pământul, dar fără săpăliga asta a mea tot nimic nu făceam. Un gândac,uuu, ce mare e!

          – Vă mulțumesc pentru ajutor, acum lăsați-mă vă rog pe mine. Vreau să pun eu florile. Luați și banii ăștia. Și când mai puteți, adunați vă rog și buruienile. Ies repede după ce plouă.

          – Săru-mâna conașule, stai fără grijă, mă ocup eu. O să-ți placă când vii.

          – Uitați și stropitoarea asta, puneți și niște apă. Se prind mai repede.

          – Mulțumesc, mulțumesc.

          – Crucea, am mai îndreptat-o eu. S-a mai lăsat pământul după ce s-a dezghețat zăpada. N-a mai nins demult atâta. E de trei ani. La șapte se pune crucea de piatră.

          – Frumoase flori ați luat, cât mai sunt? Ochiu-boului, ăsta chiar că-i frumos. Se prinde sigur. Le-ați luat din fața pieții?

        

          Mai știi când, prin vară, am venit pe la tine pe la birou, cum mai veneam uneori să-ți frământ sânii și tu să mi-o freci, ne plăcea la amândoi și tocmai se mutase cineva cu tine în birou și n-am mai putut face nimic. M-ai condus afară și pe hol când să ne luăm la revedere, văzându-mă dezamăgit ai zis să încercăm la wc. Te-ai uitat tu înainte să nu fie nimeni și am intrat amândoi într-o cabină. Abuzam posesiv de sâni și deja gemeai ușor, am coborât cu o mână pe sub rochia ta subțire și am depășit atunci orice limită neatinsă încă. Ai început să-mi desfaci cureaua, am continuat eu, și mi-ai spus să ți-o trag bine. N-aveam poziție, loc puțin, era incomod, am reușit să intru în tine, dar destul de puțin, respirai cu zgomot, ne mișcam amândoi stingheriți de condiții. Totul s-a terminat repede, am fost cam dezamăgit de mine, nu știam că se va ajunge până aici, poate luam un Marathon, să mă ții minte, dar ai zis că ți-a plăcut. Poate doar politețe. În fond, cred că a fost onorant. Aveai 14 ani înaintea mea. Ne-am îmbrăcat tot în cabină și nu-ți găseai chiloții. I-am găsit agățați de o sanda a ta. Ai scos capul iar eu am mai rămas în tăcere. Rușine? Nu era nimeni, mi-ai dat un șervețel să mă șterg pe pantaloni și mi-ai zis să mă spăl, că stai tu afară de pază. Am auzit ceva și am intrat repede în cabină. Abia respiram, sperând să nu intre nimeni. Erai tu. Am plecat rapid, salutând zâmbind portarul, transpirat tot și oarecum satisfăcut. Măcar scăpasem de unele tensiuni.

        

          Întuneric. Ca într-un vis. S-a eliberat cu greu dintr-o strânsoare. Ceva anume îl făcea să miște întruna din picioarele subțiri și lungi, ajutându-se și de fălcile tari ca niște ferăstraie cu dinți știrbiți, încercând să prindă ceva care parcă se ridica tot mai sus. Ca o chemare. Uneori încerca să deschidă aripile chitinoase și să împingă cu ele în lateral, ca pentru a-și face încă puțin loc. Apoi să se sprijine și să mai urce puțin. Doar câțiva milimetri. Se oprea tot mai des, aproape epuizat. Și începea mereu după o scurtă odihnă. O zbatere oarbă și fără motivație.

          Tot mai lungi pauzele, tot mai puține zvâcniri. Începea să devină tot mai ușor, ca o iluzie înainte de ultimul final. Un ultim efort, și încearcă să mai deschidă o dată elitrele aurii. Cu picioarele dinapoi mai împinge o dată. Brusc, un zgomot puternic și o lumină orbitoare îl lasă nemișcat.

          După o scurtă buimăceală, făcu câțiva pași tocmai la timp, înainte de a se revărsa cu zgomot o avalanșă de pământ.

        

          26.9 13.01 duminica alerg maratonul de la Berlin ;-)

          26.9 13.14 fain, ma bucur pt tine! sa ai bafta si sa fii in forma! pupindu te in zone rusinoase. drept stimulent doar…

          ”zone rușinoase?!. Interesant, interesant, interesant.

          26.9 21.43 cum a fost alergatura?

          Scrisul pare al lui taică-miu.

          26.9 21.48 am facut 4h 20 min. A fost ok, un timp f bun cu soare cald am alergat in maieu m-am simtit bine mai ales primii 25 km dupa care am slabit ritmul uita-te pe situl lor acum sint in pat la refacere :)

          26.9 21.51 fain timp, felicitari mar! De la mare atitudine, sinaia, te pupam la mica atitudine. Prieteni stiu de ce…

          E clar că nu-i mama. Ea n-a alergat niciodată mai mult de zece metri, după autobuzul 104. Taică-miu a avut o amantă?! Are?…

          25.12 15.36 craciun fericit, mam! Te pup peste tot. Zi mi doar cind

          Ola! ”Peste tot”. Nu e rău.

          30.12 11.42  te pupam, te pupam. Si nu am renuntzat la visul cu acele dresuri albe fara nimic pe sub, si care intr un final nu vor fi date jos ci… sacrificate pe altare de placeri

          Ohohoho! Nu-i rău, bravo bătrâne! Sănt mândru de tine.

          30.12 18.13 n a zis nimic. De parca nu i ar placea…

          E fraieră. Scena sună bine.

          30.12 18.28 sint internata la neurochirurgie la Bagdasarar cica am tumoare la creier si trebuie operata ssta e cauza

          Ooo, urîtă treabă!

          30.12 18.37 nu mi vine sa cred. Ce pot face pt tine? Pot sa tzi trimit miine zece milioane pt doctori. Si cind vin in buc o mie de euro pe care nu i vreau inapoi. Totul doar sa fii bine. Da mi te rog un raspuns

          30.12 18.46 pur si simplu sint surprins si simt in suflet. Cum ajung in buc, vin pe la tine. Capul sus, mam”. Vreau din toata inuma sa fii bine. Vreau sa traiesti fir si doar pt mine. Stii cir imi esti de draga

          30.12 18.50 merci de sprijin mai vorbim sper

          30.12 19.11  am fost la manastirea cozia. Am povestit de tine n gind, te am scris pe hirtiutza si am lasat totzi banii de buzunar aici. Doar pt tine. Din toata inima. Va fi bine. Te rog sa nu tzii cont de bani, viatza i mai importanta. Am 200 de milioane doar ai mei. Tzii imprumut cu drag. si 1000 e fara ramburs. Doar pt mam. Zi mi doar

          31.12 09.49 am adormit si m am trezit cu tine, cu tot ce mi ai spus. Si cu amintiri. Trebuie sa fii bine. Capul sus, mam, martina!

          31.12 23.58 am sunat. Putzin sa nu deranjez in salon. mam, in primul rind sanatate! Dup aia vedem noi. Facem rev ul cînd zici tu. Dar sa nu faci prostii si sa ma superi. Capul sus. Sint cu tine n gind. Cu mult drag, baiatul tau incestuos…

          1.1 20.09 mam, azi ai fost cu mine la schitul iezer, pe linga olanesti, vilcea. Cu drag, mult drag. Tzin pumnii

          3.1. 14.22 deseara sau miine dimin ajung la spital

          Alaltăieri picat de la mare. N-a fost rău, dar s-a dus repede. Trei zile până începe tabăra și nu trec ușor. Prea cald. Cu tot aerul ăsta mergând pe 16 grade. Pe FB nu-i nimeni, mail-uri ioc. Or mai fi azi zone neacoperite?! La TV nimic fain, pe Prima câteva secvențe de final cu Podurile din Madison County, pachetul de la fotograf, cenușa ei, apoi nimic pe nicăieri.

          Poate o carte din biblioteca bătrânilor. Care să mă absoarbă și să uit de tot. Vitrina e deschisă. Ar merge Diplomația lui Kissinger, am mai început-o odată, dar parcă nu-i pentru acum. Cioroianu, Păunescu, Puzo, Tudoran. Cred că Ultimul Don.

          Cheia de la caseta secretă a lui tacă-miu?! Niciodată n-am dat de ea. Am căutat-o odată mult, când eram mic. S-a îmbrăcat în fugă vorbind la mobil. L-au chemat la servici. Poate în legătură cu ultima operație. Actorul ăla lovit la cap. O ocazie unică.

          Se deschide ușor. Weah! Un gândac într-o cutie. Și multe notițe. E cărăbuș. Ce mare! Trag cu grijă capacul cutiei transparente. Prind de ac și îl ridic ușor cu tot cu pătrățelul de polistiren. Dedesubt, pliat, un bilet scris caligrafic.

        

          O luă ușor peste pământul reavăn. Cu antenele filamentoase încearcă să simtă drumul înainte de vreun pericol ascuns. Corpul bondoc, cu aripile scorțoase, cu luciu metalic verde bătând spre galben, parcă e îmbrăcat cu o foiță de aur, care prin transparență pare uneori verzie. Doar capul negru, acoperit cu mici perișori albi contrastează puțin. Încearcă să-și deschidă pentru întâia oară aripile membranoase încă îndoite în falduri longitudinale și transversale pe sub elitrele tari. Primul zbor. Nu reușește decât să le depărteze puțin. Să le fi forțat prea mult pe întuneric? Mai încearcă odată. Doar un bâzâit și o rotire în cerc ca o morișcă vie.

          – Călcați repede pe gândacul ăla, șefule, a ieșit din pământ. O fi din aia care…

          – E un cărăbuș, și ce frumos lucește! Mulțumesc, te rog să mă lași câteva minute singur.

 

          „Vai sărmane cărăbuș

          Pe a cui mână încăpuși

          De acum oricât vei vrea

          De mâna mea nu vei scăpa…”

        

          Deodată s-a făcut iar aproape întuneric. Se mai văd doar mici raze de lumină și un roz frumos. Încearcă să se zbată, dă din picioare, vrea să muște, să deschidă aripile. Zănatec zboară în toate direcțiile în cușca dintre palme. Cade amorțit pe spate, își deschide aripile și încearcă din nou să scape.

          Ah, ce mă gâdilă. Sper să nu ciupească. Mai bine-l pun în pachetul de țigări. Mai am câteva. Le dau țigăncii.

          În buzunar, cutia de carton foșnește teribil. O să o acopăr cu mănușile. În metrou e gălăgie, nu cred că o să se audă.

          Deși a frecat întruna cartonul pachetului, n-a reușit să o găurească. Era acolo. O să am grijă de el. O să caut pe net ce mănâncă. O să-l hrănesc și o să-i fac cele mai bune condiții. Va fi cel mai fericit și bătrân cărăbuș din lume. Mar…

          La dracu! Nu pot să adorm. Prost vin au avut! Doar numele a rămas și din restaurantul ăsta. Păcat de el. M-am răsucit întruna. Să beau o gură de apă. Cărăbușul! Am uitat de el. În cuier. Sacoul. Pachetul de țigări. E gol! A ieșit. L-a găurit. Trebuie să-l găsesc. Lumina! Unde-i? Uhhhh!. Uite-l, e pe antreu, cu picioarele în aer. Urrra! Slavă cerului! N-ai ajuns departe, dragule. Nu mă puteai părăsi, tocmai acum, când te-am regăsit. Gândăcelul meu drag, Mar a mea. Hai mișcă picioarele, fă ceva…

        

          – Hei, pe unde ai fost până acum?

          – Ce mâncăm?

          – Nu mâncăm nimic, mergem în oraș. Dimineață m-am întâlnit cu Tinu, colegul meu de grupă, îl știi, am cântat împreună și în Song, l-ai văzut și în pozele alea din Durău, când am mers cu cortul. Ne-a invitat la o terasă. Săptămâna viitoare se prezintă la post, la Budapesta. Și nu prea mai are timp. Poate iese de vreo invitație spre sfârșitul anului. Știi cât vreau să văd Budapesta. Hai, te aștept de o oră.

          – Dar…

          – Te rog. Știi ce a însemnat pentru mine corul. Și nici nu l-am mai văzut de doi ani. Și vreau mult să mă plimb cu vaporul pe Dunăre. Tu n-ai fost în stare să mă duci în zece ani…

          – Ce mai cauți la calculatoru’ ăla? Nu auzi ce te-am rugat? 

           „Adultul, care măsoară 28-35 milimetri lungime, are corpul pe partea dorsală de culoare castaniu-roșcată, acoperit cu o pubescență fină, albă, iar pe partea ventrală este negru, se hrănește cu frunzele arborilor”. Frunze, deci. O să-i adun cele mai bune frunze. „după o perioadă larvară petrecută sub pământ de trei ani, ca adult trăiește 10-14 zile”. Numai atât?!… al meu, Mar, va trăi câțiva ani. O viață… „Sunt activi și zboară pe înserat și mai ales noaptea”.

          – Vin imediat

          – Uite, ai aici cu ce te îmbraci. Pantalonii albi de in, tricoul ăsta, îți iei și pălăria de paie. Te rog cât mai repede. Am sunat deja după taxi. Vreau să beau și eu ceva cu Tinu în amintirea studenției.

          – Hai încalță-te. Deja claxonează.

 

Cezar-Mihai Pârlog

Cezar-Mihai Pârlog

Cezar Pârlog (n.1970, Cluj-Napoca) a fost sudor, sergent în armata ţării la revoluţie, muncitor necalificat, comandant punct de lucru întreţinere la calea ferată, poliţist militar, lector universitar. A publicat în Dilema Veche, Historia, Revista de povestiri, Pro arme, Observatorul militar, Viaţa militară, Revista Forţelor Terestre. Premiul 3 la Festivalul-Concurs Naţional de literatură Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 2013, Menţiune la Festivalul-Concurs Naţional de proză Mihail Sadoveanu, Iaşi, 2013. Scrie pentru că îi place, pentru răsfăţul lui afectivo-moral, fiind primul şi de multe ori doar..., cel care râde de unul singur până aproape de a se prăpădi de trăsnăile aiuritoare pe care le poate măzgăli, se bucură de alăturările de cuvinte care la încă o citire şi apoi încă una, după o zi, o săptămână sau un an, răsfoind deseori în dezinteresat ajutor şi dicţionarul de sinonime – dacă o fi bine să recunoască asta - şlefuind, înlocuind, dar mai degrabă adăugând, devin de-a dreptul elucubraţii, care-i stârnesc cum spune şi se repetă supărător, chiar hohote de râs în intimitatea propriei persoane şi fără vreo nevoie de alţi „spectatori”, deh, hedonism, sau doar timiditate...

More Posts