Stăteam și priveam gânditor fereastra- hologramă care înfățișa un peisaj desprins din Câmpiile Marțiene. Sau cel puțin, îmi luasem mutra de gânditor la purtător, încercând să o impresionez pe Dara. Am activat telecomanda, am schimbat frecvența, iar fereastra mi-a revelat adevărul: peisajul citadin unde îmi duc existența plictisitoare. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, viața mea e destul de bună comparativ cu sclavia care domnește printre lucrătorii din minele plutine. Niște robi spațiali, legați de bucăți de rocă pierdute în sistemul solar, muncind din noapte în noapte, că nici măcar lumina astrului nu ajunge la ei.

Mi-am umflat pieptul păros, mi-am luat alura de șef de trib, plimbându-mă ca un curcan de-a lungul și de-a latul camerei, dar nevastă-mea e la fel de nemișcată ca mobila ascunsă în perete. Ah, își face unghiile! Totuși, nu pot să mă dau bătut așa ușor. Încerc să îmi sărut consoarta pe obraz, ca într-un fel de mângâiere casnică standard.

— Ce faci?! Stai locului, că voi greși modelul!

Arunc o privire de cunoscător, observând jetul luminos care îi colorează copitele, adică unghiile, dar nu sunt deloc impresionat.

— O să întârzii… Ies la un hidromel cu Oddo.

— Ca de obicei, mormăie ea nemulțumită.

Dau să-mi repet mișcarea celebră de om al peșterii, dar ea face un semn de respingere, ca și când ar alunga o insectă sâcâitoare, iar eu clocesc pe dată o răzbunare mentală, vizualizându-mă într-un club dezmățat, alături de două marțiene superbe. Însă glasul nesimțit al conștiinței îmi spulberă iluziile. Îmi amintesc de jurămintele noastre din spațiu, atunci când făceam pe  cosmonauții, și preotul acela gras plutea ca un balon meteorologic înaintea noastră, ruinând atmosfera romantică și stricând wallpaper-ul Căii Lactee.

Mental, mă pufnește râsul, dar cuvintele fatidice mi s-au impregnat în creier, în structura osoasă, mușchi și vene… chiar și în părul de pe piept! Că tot veni vorba, de când tânjesc să mă epilez definitiv, dar Dara nici nu vrea să audă. Îi place că sunt sălbatic, atât de diferit de leșinăturile pe care le întâlnea de obicei în înalta societate. Venusieni slăbuți, blonduți și enervanți, dar putrezi de bogați. N-am înțeles niciodată de ce le merg afacerile așa de bine, având în vedere faptul că zona lor de rezidență este planeta puturoasă. Poate că turiștii au fetișuri stranii cu mirosul de ouă clocite sau poate pământencele sărace au invadat planeta căutând milionari.

Mi-am tras pe mine hainele de lucru și am încheiat fermoarul cu un gest scurt, apoi am folosit mașinăria din fața oglinzii pentru a-mi aranja pleata brunetă. Acum încep să arăt ca șoferul care sunt. Țoalele albastru închis, decorate cu dungi portocalii pe grumaz, strigă de la ani lumină faptul că muncesc pentru cea mai mare companie de transporturi de pe planetă.

— Am plecat, dragă! strig demonstrativ din ușă, amintindu-i  încă o dată că deține una bucată soț responsabil și muncitor.

— Bine, bine… zice ea, fluturând din degete.

Am părăsit incinta, coborând scările alene. Aș putea folosi camera de teleportare, dar Dara se uită cam cruciș fiindcă am început să mă îngraș. Chiar dacă nu mă poate vedea, simt că are un ochi în ceafă ce mă veghează permanent. Ajung în fața clădirii cubice pe care o numesc casă și mă duc direct spre iubirea mea dintâi: mașina.

Îl zăresc pe Oddo ieșind din imobilul vecin, rânjindu-mi ca un prost. Dacă nu ar fi prietenul meu din copilărie, cred că l-aș bate crunt.

— Neața maestre… La muncă, la muncă?

— Ba nu, la întins mâna ca tine! Urcă odată!

Ne-am așezat brutal pe scaunele confortabile, am acționat maneta corespunzătoare și ne-am desprins ușor de sol. Am început a zbura printre sutele de vehicule, ocolind cu mare pricepere nodurile rutiere, până am ajuns într-o zonă mai slab circulată. Am mare baftă că nu locuiesc departe de scârbici!

— Ne îmbătăm diseară? întreabă Oddo pe un ton inocent.

Mă uit spre fața lui spălăcită, spre părul roșcat pieptănat peste cap și mă cuprinde mila. Oare când o să aibă de gând să se maturizeze?

— Nu uita că mâine conduc… Las-o mai moale cu tăria, măcar azi.

— Aoleo, tu o să mă faci de ras! Hai, nu fi bou, vin împreună cu două gagici, prietene bune de-ale mele… Și alea beau mai rău ca marțienele.

— Prietene bune… Adică le-ai tăvălit ieri noapte și acum mi le prezinți mie?

— Ce este, te supără că-ți las resturile de la masa regală?

— Ejecta-te-ar Calea Lactee! Mare idiot mai ești! plusez eu.

— Ce s-a întâmplat? Înainte erai un fel de guru în materie de femei. Acum zici că intri în fibrilații dacă îți arăt altă muiere ce nu-i Dara.

— Ce să se întâmple?… oftez cu amar. M-am însurat!

 

 

Zbor pe deasupra capitalei Pământului, unul dintre cele mai mari orașe de pe planetă, dar nu și cel mai populat. Cauza: trebuie să te descurci destul de bine ca să rămâi pe continent, având în vedere ce prețuri piperate a stabilit Guvernul pentru locuitori. Eu fac parte dintre cei care se descurcă, dar sunt mai mult la muncă decât acasă, iar asta a început să îmi afecteze serios căsnicia.

Ce ar trebui să fac? Să îi tai Darei de pe listă vacanțele exotice din vara asta? Cel mai probabil voi rămâne fără jugulară! Sau poate tratamentele scumpe pe care și le face ca să-și păstreze nealterat frumosul păr venusian? Îmi face vânt cu prima ocazie!

Atunci când am cerut-o de nevastă de la tată-su am urmat protocolul specific planetei puturoase, care prevede că bărbatul muncește până crapă, iar femeia rămâne întreținută, unica ei datorie fiind de a-și face soțul fericit. Nu pot să afirm că îmi displace mentalitatea lor, vreau doar să zic că Dara nu mă mai… fericește în ultima perioadă așa cum îi cere datoria și mie au început să-mi fugă ochii. Nu apuc să-mi plâng prea mult de milă, că observ o gagică semnalizându-mi cu acel cartonaș verde, ceea ce îmi arată că are prioritate în zona asta de oraș.

Ignor cartonașele galbene și violet și îmi duc vehiculul în apropierea trupului ei mlădios, apoi deschid geamul.

— Încotro, frumusețe?

—Ține-ți complimentele expirate pentru tine, șoferule!

Altă încrezută! De ce asteroidu’ mă-sii îmi fac de lucru cu ea? Credeam că părul dat peste cap și pieptul vânjos o să mă salveze. Puți a disperare, omule! Felul în care a insistat pe cuvântul „șofer” mă scoate din minți. Adică, dacă treaba mea e să mânuiesc maneta, asta înseamnă că sunt scursura societății? Scroafă emancipată!

Ca să mă insulte indirect, nu doar direct, se urcă în spate, să nu cumva să se contamineze cu viruși străini stând prea aproape de mine, iar eu o cercetez prin oglindă, admirându-i trăsăturile de snoabă. Pariez că lucra la seră ca ultimul ocnaș, a fost pescuită de cineva și adusă în capitală să facă trotuarul! Buzele ei groase, vopsite în roz, mă duc cu gândul la chestii păcătoase.

— Strada X2Z4, colț cu Aleea Spațială.

Scurt, sec și la obiect. Nu aud niciun „ te rog”, nimic. Scrâșnesc din dinți. Mai e puțin, foarte puțin, până o să îmi iau brevetul de pilot. Și atunci voi avea plăcerea să ejectez în spațiu pe toți călătorii care îmi displac. După care o să-mi ispășesc sentința pe Pluto, săpând șanțuri.

— Afaceri sau plăcere? arunc eu cu sarcasm spre blondă.

Ea tace, privind absentă pe geam. Are ochii verzi, cu pupile verticale, vocea pisicoasă și este la fel de nesuferită ca și felinele respective.

—  Niciuna.

A vorbit! Creatura poate să vorbească! Brusc, parcă nu-mi mai este așa antipatică. Își ațintește irișii stranii în oglinda ce o reflectă cu fidelitate.

— Om liber sau sclav?

— Căsătorit.

Mi-am făcut mutarea și ea zâmbește subtil, semn că și-a dat seama că nu sunt chiar idiot. Știu că se gândește la replica următoare și mi-e frică.

— Venusiană sau marțiană?

— Venusiană.

— În sfârșit! O alegere inspirată, aruncă ea.

Din nou, mi se reconfirmă ideea că singura mea valoare e reprezentată de faptul că sunt soțul Darei. Se întâmplă mult prea des în ultima perioadă și acest lucru trebuie să se schimbe!

— Mereu ești așa de înțepată?

— Mereu ești așa de plictisitor?

Jocul continuă iar eu sunt în pierdere. Legendele terestre afirmă că blondele sunt proaste. Sau aici nu erau incluși hibrizii reptilieni?

Ne apropiem de strada cu pricina și parchez lângă o clădire suspendată, la care au acces doar bogătașii: celebrul club de noapte Vega. Întâmplarea face ca pilele soției plus învârtelile lui Oddo să se afle pe aceeași orbită, ca atare, mi-am făcut demult intrarea printre celebrități.

Gagica îmi întinde un card subțire, îl țin în dreptul senzorului, aud piuitul și i-l înapoiez, cuprinzându-i degetele, cică fără să vreau. Concomitent, ea îmi lasă o amprentă fosforescentă pe încheietură, cu numărul ei de telefon. Ura, am dat lovitura!

Stabilizez mașina, opresc elegant, iar femeia iese cu mișcări șerpești, zâmbindu-mi suspect de generos. Să fi fost mulțumită de serviciile mele sau i-au plăcut tachinările?

Nu durează mult și misterul se dezleagă în fața ochilor mei căprui, cam însetați după formele ei. Ea pășește languros iar holograma ce o acoperea se șterge treptat, lăsând la vedere o dihanie verde, acoperită cu solzi, încadrată de o minunată coadă de reptilă. Nici urmă de hibrid, e una originală! Îmi rânjește diabolic iar eu rămân stană de piatră. Șah- mat!

 

 

S-a făcut noapte iar capitala nesomnului a revenit la viață după ce hibernase liniștită peste zi, dând aparența unui oraș ireal. Străzile sunt pline de cetățeni mai mult sau mai puțin turmentați, de dive îmbrăcate în rochii stridente și de autoturisme de lux parcate în proximitatea clubului Vega. Am coborât din mașina tigrată pe care o deține Oddo, ne-am aranjat frezele cu mâna, apoi ne-am dus spre intrarea pompoasă decorată cu holograme. Grație tatălui său, unul dintre cei mai versați politicieni ai Zeganului, avem acces aproape peste tot, exceptând firește, locațiile secrete ale Guvernului.

Atunci când întunericul se lasă peste pământenii de rând, planeta este invadată de marțieni și venusieni căutători de plăceri nocturne, dornici să se drogheze cu ultimele soluții inventate de măscăriciul Dedu. Un personaj fascinant pe care nu dau nici două parale, fiindcă știu că prețioasele lui licori sunt amestec de cerneală cu mescalină, care se pare că au un efect interesant asupra vizitatorilor. Din punctul meu de vedere, chiar dacă ai amesteca petrol cu gaz lampant ar fi aceeași chestie, pentru că extratereștrii oricum nu-și dau seama.

Rumegând mental toate aceste chestiuni, m-am simțit tras de umeri și m-am lăsat sedus de atmosfera nebunească care domnește mereu în clubul orgiilor. Brațul prietenului meu îmi înconjoară gâtul într-un fel dominant, vrând probabil să arate femeilor prezente cine este masculul Alfa. Gloria lui nu durează foarte mult, fiindcă reperăm de îndată masa rezervată mai devreme. Ne-am prăbușit cu aere de barosani pe canapeaua confortabilă, schițând semne unui sclav- adică chelner- ca să ne aducă băutura.

Fiind niște somități în domeniul alcoolului, robotul travestit în bărbat știe ceea ce pântecele noastre râvnesc și se întoarce plutind, cărând cu sine o minunată tavă cu de toate. Muzica bubuie ca o petardă, clubul este plin până la refuz de cuconeturi, iar ungherele sordide colcăie de cupluri mixte în călduri.

— Uite-o… Pe toți asteroizii Guvernului, ce bucată!

Roșcatul mă lovește în coaste, făcându-mă să mă uit spre intrarea- ieșire, acolo unde văd o creatură îmbrăcată în piele neagră, cu părul scurt și blond, însoțită de încă două femele provocatoare.

— Cine este? urlu ca urangutanul, încercând să acopăr muzica.

— Viitorul tău… În caz că te răzgândești și vrei să divorțezi de Dara.

Am pufnit ironic, fiindcă mă așteptam la altă glumă nesărată din partea lui, dar cuvintele îmi rămân imprimate în creier ca un exorcism. Venusiana cu forme voluptoase vine spre noi, făcând semne evidente de salut. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, fiind convins că trebuie să mai fie cineva prin zonă, dar nu. Idiotul chiar le-a convins pe gagicile astea să ne țină companie!

Îmi umflu pieptul cu aer, îmi crăcănez picioarele și îmi las capul pe spate instinctiv, ca să arăt cine este de fapt liderul. Blonda cu păr scurt vine și se așază direct în poala lui Oddo, șoptindu-i ceva la ureche, cu siguranță pervers, iar celelalte două mă înrămează de o parte și de alta, fără să-mi dea șansa să mă salvez. De abia acum observ faptul că sunt gemene. Sau poate văd dublu?

— Ce ne dai de băut? îmi susură ele în urechi.

— Tot ceea ce inima voastră dorește! strig eu fudul.

Dacă ar ști săracele, adica bogatele, cum îmi câștig existența, cel mai probabil m-ar scoate afară în șuturi. Dar, grație planului ticluit de roșcatul cu pistrui, cel mai probabil se gândesc că se află în compania unui milionar venit de pe cine știe ce asteroid. Evident, trebuie să fie unul situat cât mai departe de Terra, cu nume neidentificabil, ca nu cumva să mă cerceteze și să descopere că sunt doar un șofer pârlit. Le ofer băuturi albastre și verzi, fără să mă zgârcesc, fiindcă oricum nu plătesc eu pentru ele, apoi mă aplec spre Oddo.

— Ești nebun?! Fetele sunt puse pe fapte mari și chiar nu vreau să o fac de oaie…

— Distrează-te, nu fi bou! Doar pentru tine le-am adus!

— Dacă prestez jalnic, sunt în stare să mă dea în judecată. Sper că nu le-ai zis tâmpenii despre mine!

— Tâmpenii? Nici vorbă… Bine, poate că le-am spus așa în treacăt că ești un fel de armăsar…

— E clar, m-am fript. Nimfomanele astea o să îmi bată cuiele la sicriu!

— Ai idee cum este să fii cu două venusiene în pat?

Nu. Dar am o idee destul de bună despre ce înseamnă să fii cu una. Și dacă Dara ar ști că îmi trece prin minte să o înșel, această noapte petrecută cu ea ar fi și ultima.

Îmi duc paharul la gură încercând să îmi stăpânesc hormonii, rememorând jurămintele din spațiu, gândindu-mă la repertorii casnice și electrocasnice, evocând chiar memoria câinelui nostru mort, silindu-mă să-mi amintesc faptul că am tatuat pe braț însemnul căsniciei. Așa cum bine a spus-o Oddo nu demult, sunt marcat cu pecetea sclaviei și doar decesul mă va elibera.

Așa îmi trebuie, dacă am râvnit să stau într-un oraș de milionari! Știam prea bine care era prețul și totuși m-am lăsat sedus de banii și poziția socială a Darei, îndrăgostită lulea de un neica-nimeni. Nu pot să zic că nu mă atrage, fiindcă e greu să reziști unei venusiene, dar îmi lipsește fiorul. Uneori simt că parcă s-a săturat de mine…

Tot adunând probe în favoarea mea, nici n-am observat când gagica din stânga a început să mă cerceteze în pantaloni, estimând totodată cu ochiometrul dotările naturale. I-am tras gingaș mâna deoparte și m-am ridicat de pe canapea, vrând să ies afară ca să-mi revin în simțiri. Poate căsnicia mea e ratată, dar nu pot să comit încă adulter. Încă.

Gândindu-mă la toate tentațiile din ultima perioadă, mi-am dat seama că sunt un fel de erou. Am rezistat cu stoicism la toate încercările teribile la care am fost supus și am rămas devotat Darei. Și chiar nu cer mare lucru în schimb. Un monument în fața casei, pe care să scrie cu litere mari, vizibile pentru toți trecătorii: AICI LOCUIEȘTE BEN, CEL MAI FIDEL SOȚ DIN SISTEMUL SOLAR.

 

Mirela Moise

Mirela Moise

CINE ESTE MIRELA MOISE? ( Pseudonim literar format din prenumele real și numele de familie pe care mi-aș dori să îl am. Asta o scoatem din descriere). Îndrăgostită de Science fiction încă din copilărie, obsedată de deșert și mai ales de Dune, râvnind la rolul de Prințesă Marțiană, prizonieră deocamdată pe o rocă, O piatră pe cer, simțind câteodată că această Planetă ieftină nu mi se potrivește deloc și așteptând Căderea Nopții. Sunt bătrânul ce stă martor la Sfârșitul Copilăriei rasei umane. Dragostea pentru pictură mi-a purtat pașii spre Liceul de Artă din Sibiu, chiar dacă între timp am abandonat nava și am revenit la o pasiune mai veche: scrisul. Scriu despre trandafiri, mai ales dacă sunt în număr de Nouăsprezece, scriu despre negru și ascult cântecul corbului în Amurg. Atunci când se stârnește furtuna, cercetez melancolică tabloul elementelor, căutând Plumb. De meserie sunt visător și evadez destul de des în Edenuri interne. Și uneori îmi place să captez sclipiri efemere de viață într-o fotografie și să le salvez în cronica Akașha.

More Posts