Redactor sef: Alexandru LAMBA
Redactor sef-adj.: Teodora MATEI
Redactia: Marcel GHERMAN, Bogdan S. POPESCU, Sorin Catalin TRASCU
Contributii grafice: John DOBRO
Editor / Director: George SAUCIUC
Cavalerii fantasticului

Ciprian Mitoceanu, Amendamentul Dawson/Ispăşirea

Profesor de istorie, Ciprian Mitoceanu este considerat de către Mircea Pricăjan (expert recunoscut în domeniu) unul dintre cei mai buni trei scriitori de horror de la noi. Totuşi, în cele ce urmează, mă voi referi la alte două specii literare abordate de către autor, două specii literare înrudite însă cu horrorul prin faptul că fac...

Cavalerii fantasticului: Vladimir Colin – Babel

Considerat de către foarte mulţi admiratori ai literaturii fantastice drept cel mai de seamă reprezentant român al acesteia, Vladimir Colin nu mai are nevoie de nici o prezentare. Totuşi, cum în special cititorii mai tineri s-ar putea să nu cunoască opera pe care doresc să o iau în discuţie în rândurile care urmează, şi ţinând...

Dănuţ Ungureanu – “Aşteptând în Ghermana”

O carte care, din câte am înţeles, a făcut furori la vremea primei publicări şi care mi-a căzut în mâini de curând, recomandată călduros de către Florin Pîtea, Aşteptând în Ghermana îşi merită pe deplin reputaţia. Dănuţ Ungureanu lasă o pleiadă de personaje tipice romanului noir, excelent conturate, să acţioneze într-un spectaculos cadru cyberpunk. Acţiunea...

Cavalerii fantasticului: Mihai-Andrei Aldea – Drumul spre Vozia

Doctorand în folcloristică la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, pasionat de folclorul vechi românesc (acel folclor vechi românesc considerat deja dispărut de către specialişti cum ar fi Ernest Bernea), Mihai-Andrei Aldea reuşeşte în volumul I al seriei sale Drumul spre Vozia, intitulat Cei trei şi Pădurea cea Mare (volumul al II-lea, Coline...

Mircea Opriţă – Ştiinţă şi violoncel

În acest număr, vom avea la rubrica noastră o carte de non-ficţiune – cu toate că autorul, nimeni altul decât Mircea Opriţă, are suficiente cărţi de ficţiune despre care am fi putut vorbi (amintesc aici doar Povestiri de duminică, volumul de proză scurtă apărut la Millennium Books şi care conţine texte numai unul şi unul,...

Cavalerii fantasticului: Ona Frantz

Sfâşierea Iată, a sosit momentul să avem printre “cavaleri” şi o reprezentantă a sexului frumos (prima până acum, dar nu şi ultima, probabil, fiindcă se întâmplă să mai cunosc câteva colege într-ale scrisului care merită din plin un articol propriu). Ona Frantz însă nu este o scriitoare obişnuită, trebuie să menţionăm asta de la început....

Dan Doboş – “DemNet”

Alături de Ona Frantz (Sfâşierea, despre care voi scrie cât de curând la această rubrică) şi de Sebastian Corn (Imperiul Marelui Graal, despre care am scris deja), Dan Doboş este unul dintre acei scriitori români care au fost comparaţi, în numeroase rânduri şi de către foarte multă lume, cu Frank Herbert însuşi. Aceasta datorită seriei...

Costi Gurgu-“Reţetarium”/”Mlaştinile din Sud”

Scriitor român stabilit în Canada şi publicat, printre altele, în Ages Of Wonder, totodată creatorul vampirului Cotys (Hotelul Sfinţilor; Sămânţă pripită; personaj literar fascinant asupra căruia voi reveni, poate, cu altă ocazie), Costi Gurgu reuşeşte în două dintre operele sale (de fapt nu doar în două, dar mă voi concentra asupra acestora în articolul de...

Cavalerii fantasticului: Liviu Radu-“Ghicit de seară”

Poate că cititorii acestei rubrici îşi mai amintesc serialele cu subiect fantastic care făceau furori la noi în anii ’90 – gen Zona crepusculară, La limita imposibilului sau Povestiri din criptă. Acestea, ca şi multe altele, printre care şi un serial de gen foarte reuşit care din păcate nu a ajuns în România – vorbesc...

Cavalerii fantasticului: Florin Pîtea

An/Organic; Nostalgia revoluţiei; Vânătoarea de sfincşi   Florin Pîtea este un scriitor pe care l-am descoperit de curând – dar bine că l-am descoperit. În cele ce urmează am să încerc să vi-l prezint şi dvs., în cazul în care nu îl ştiţi deja – pentru că, fie că sunteţi iubitori de science-fiction, de cyberpunk,...

Cavalerii fantasticului: Michael Haulică

Cea mai recentă carte a lui Michael Haulică, …nici Torquemada, nu este o culegere de povestiri sau un roman care să ne poarte, aşa cum ne-a obişnuit scriitorul, prin minunate lumi imaginare din diferite timpuri şi spaţii geografice; este un metatext. Concret, între copertele lucrării, autorul – şi promotorul, şi editorul, şi criticul, şi câte...

Cavalerii fantasticului: Sebastian Corn

Imperiul Marelui Graal/A şaptea zi a vânătorului Sebastian Corn a fost primul scriitor român contemporan care m-a convins că avem autori care se pot compara oricând cu titanii literaturii universale. Citind Imperiul Marelui Graal, am înţeles că avem valori, şi că din păcate nu ştiu suficienţi oameni acest lucru. Romanul poate sta oricând alături de...