La o cafea cu preşedintele
M-am dus în bucătărie ca să mănânc ceva, că doar cireşele-alea pe care le mâncasem pe terasă n-aveau cum să-mi ţină de foame prea mult. Fată, şi, cum lăsasem toate alea-n bucătărie şi-n frigider, aşa le-am găsit. Ba, mint, că dispăruse cutia de cereale şi nu mai era lapte-n sticlă, semn că pe maică-mea o...
Atlantis I – Refulări
Refulări Pe măsură ce timpul trece, îmi vin în minte tot mai des şi mai pregnante o serie de amintiri legate de tatăl meu. Nu mai suport presiunea şi trebuie să încerc să scap de starea asta de apăsare scriind. Ceva putred este la mijloc şi nu reuşesc să-mi dau seama ce. Aveam patru ani...
Graviton
Mie nu-mi plac înmormântările. Nu-mi place circul care se face atunci când cineva dă colţul, de parcă prin ritualul ăsta va fi răposatul mai împăcat, la 2 metri sub pământ. Mare scofală! Cu toată aversiunea mea faţă de genul ăsta de manifestări, am fost nevoit să mă alătur lumii pestriţe ce făcea parte din alaiul...
Moartea Greucianului
Imediat ce se termină scanarea, uşa compartimentului carantină se deschise. De pe coridor o voce feminină îl indemnă: — Haide, ieşi de acolo! Te aşteaptă aici un combinezon… Curaj, am să stau cu spatele… Biograful înaintă timid. Nu fusese gol până acum în prezenţa unei femei şi, chiar de vocea îl anunţase că va sta...
2099
în blana câinelui doi purici făceau purici. destul de asemănător cu felul în care o fac de obicei puricii, însă la o privire mai atentă ai fi putut jura că modelul lor pare mai degrabă uman. și nu seamănă deloc cu poziția misionarului, despre care se vorbea destul de rar în vremurile acelea, de cele...
Sub semnul colţilor
Am deschis ochii și i-am închis la loc convins pentru a nu știu câta oară de faptul că îmi erau inutili în întunericul de nepătruns. Urechi să mai fi avut în plus m-aș fi bucurat, dar ochii trădau mișelește și nu puțini au fost cei care au sfârșit dureros, îmbrățișând mirajele pădurii. Un vânt la...
Te vei înălţa în adâncuri, te vei coborî în ceruri…
moto Dragii mei, îmi încep o scrisoare în gând, aici e curat, este bine, răcoare, lumina e blândă, vecinii tăcuţi, noi toţi ne gândim la acelaşi cuvânt: recuperare. Pe-aici nu sunt câini; până la gât în cearşafuri sunt fete plăcute, frumoase, în dreapta un fost alpinist ne spune în şoaptă o glumă: – hei, fii...
Amurg cu natură moartă
Strada alunecă veştedă pe una dintre colinele oraşului, rostogolind beţivii care ies din cârciumi şi castanele ce se prăbuşesc pe trotuar, dezvelind rânjete ţepoase. Departe, pe malul fluviului, sirena unui vas geme ca o fiară muribundă şi ecoul său se îngroapă în zidurile cenuşii ale clădirilor biciuite de ploaie. Ewa deschide cu genunchiul uşa de...
Olga
Tocmai terminasem de făcut o vizită prietenului meu în covalescenţă, cofetarul, care se refăcea după o boală lungă şi grea, aşa că am luat-o încetişor spre casă, pe drumuri ocolite umbrite de galbeni castani. Era o dimineaţă liniştită şi frumoasă de toamnă iar pe chipurile oamenilor pe care îi întâlneam şi pe care îi salutam...
Străinul din dormitor
Trezirea se produse cu o bruscheţe dureroasă. Inima îi zvâcnea de abia mai putea să răsufle şi-şi simţea gura plină de un gust indefinibil şi totuşi atât de cunoscut şi de necesar. Era ca şi cum visase acel gust, iar el persistase în mod straniu şi după trezire. Deschise ochii, dar nu văzu mai nimic,...
Atlantis (I)
Descoperirea …până şi indestructibilul robot biomecanic a fost învins… “Odată, demult, foarte demult, oamenii cunoscuseră pe Pământ o prosperitate nemaiîntâlnită în univers”. Aşa era scris pe un document tipărit pe o hârtie subţire, dar deosebit de rezistentă, venită cel mai probabil din spaţiu, având în vedere că o găsisem într-o capsulă făcută dintr-un...
Gânduri cenuşii
Primele raze ale dimineţii o determină să-şi deschidă în sfârşit ochii şi să privească în jurul său. În centrul încăperii se află un birou din lemn şi pe acesta stau aşezate câteva foi de hârtie. Doar atât. Astăzi n-are chef de nimic, cu toate că se prefigurează o zi extrem de aglomerată. În plus, se...
Neantul
În tăcere se înalţă spiritul nemuritor, Şi fără cuvinte bucuria vine. -Koan Zen Se trezi în vid şi se simţi cuprins de răceală. Era suspendat în neant, înconjurat de un monolit de întuneric şi tăcere absolute. Nu exista sus sau jos. Simţurile sale încercau în zadar să se agaţe de un punct de orientare. Nu...
Eli (I)
- Să zicem că lucrez pentru guvern, îmi spuse tipul scorțos din fața mea. - Zău? Și costumul negru unde e? îl ironizez eu. Sunt sigur că nu apari în niciun document oficial și noi nu purtăm această discuție, continui, fără să țin cont de privirea de gheață cu care mă fixa așa zisul agent....
Îngerii sărută cu ochii deschişi
Kareim îşi adânceşte sabia în umărul demonului, prăbuşindu-se amândoi printre stelele eterice ale Raiului. Îi vede ochii de-o întunecime sticloasă şi ghiceşte în ei furia lipsită de vitalitate a învinsului, resemnarea faţă de revolta mereu înăbuşită şi durerea confuză de dincolo de cuvinte. Orizonturile sclipesc tot mai rubiniu, tinzând spre materialitate. Trebuie să se grăbească,...
Eu sunt cosmic
I. O nucă îşi reneagă creanga, căzând pe un pământ răbdător. În urma impactului se dezbracă de coaja verde şi se rostogoleşte ameţită la picioarele mele. O ridic prin simpla încordare a privirii până-mi pluteşte deasupra degetelor şi gândesc: ”Ce lume ciudată! Pe aici toate fiinţele stau ascunse în haine multiple, ba chiar îşi construiesc...
Frânturi
Când mi-au revenit simţurile, mi-am dat seama că picioarele mele erau în aer. Totul în jurul meu era lipsit de formă. Nu puteam să văd nimic. Atunci mi-am dat seama ce se petrecuse de fapt… Vedeam în faţa ochilor camera. Era un exemplu minunat de arhitectură veneţiană. „Camera dogilor”, ne spusese recepţionerul în timp ce...
Începutul sfârşitului
Nu m-am priceput niciodata la începuturi, nereușind să duc ceva din punctul A în punctual B. Când am început ceva a fost de undeva din punctu A1 sau A secund. Şi după această introducere cam aridă în care povestesc despre o anumită incapacitate de a începe ceva, îmi dau un timp de...
Dincolo de umbre
Lui Sagy, care a vrut ca această poveste să trăiască … Îi distingea trupul alb lucind stins, în nuanţe de sidef, printre cutele aşternutului de culoare închisă. Părul ei lung se revărsa peste marginea patului ca o cascadă cu ape întunecate. Ținea buzele întredeschise într-un surâs şi ochii închişi. „Mă iubeşti, Bianca?” ...
2049
Unreal seeming yet more real than life, Truer than things true, If dreams these were or captured images, Dream’s truth made false earth’s vain realities. –Sri Aurobindo Ochii săi contemplau valurile învolburate ale Oceanului Indian în amurg. Fu cuprins de exaltare în faţa acestui prodigiu al naturii. O simfonie fără de început şi fără de...
Leacul
Sunt ecuaţii ce dau drept sigură existenţa vieţii în galaxia noastră. Universul e atât de mare, cu atât de multe stele, cu atât de multe planete, încât, matematic, pare imposibil să fim singuri. Oare cum ar arăta cei care ne sunt vecini? Mă rog, vecini foarte îndepărtaţi, cel puţin din punctul nostru de vedere. Am...
Uscăţivul
Spre un anumit punct al vieţii, pentru fiecare dintre noi, lumea devine normală şi nu o mai punem sub semnul întrebării, ca în anii tinereţii, ci acceptăm şi lăsăm lucrurile, oricare ar fi ele, pe seama destinului sau a naturii… singurele ce ne mai pun însă cu adevărat pe gânduri fiind, totuşi, coincidenţele. Tindem să...
Pentru lacrimile Liviei
“Diavolul joacă cinstit şi are grijă de ai lui.” W.Somerset Maugham Pe ruinele capelei construite acolo la începutul altui secol, fantomele cimitirului se adunau în noaptea de Anul Nou pentru a serba trecerea dintre ani aşa cum ştiau ei: povestind istorii care de care mai groteşti, mai dureroase, un clasor de amintiri care să...
Dacă Adam n-ar fi muşcat din măr…
– Partenogeneza Evei – Adam aleargă şi simte moliciunea pământului răcindu-i tălpile cu o prospeţime ca de zmeură. Cerurile pline de sori sticloşi împrăştie lumini aurii şi contururi spectrale. Iar ea îi pare atât de frumoasă în orizontul lor… Zâmbetul lui este ecoul râsului Evei. Animalele Edenului le urmăresc fuga, aprinzându-şi curioase fosforescenţa ochilor. Orice...
Vremuri tainice (V)
Greu de acceptat ca o persoană pe care abia o cunoscuse să îl determine a se îndoi de acţiunile lui, când nici propriii părinţi nu-i inspiraseră vreodată respectul şi ascultarea. Nu se simţea vinovat de denunţarea lui Sakis şi, totuşi, nu putea susţine privirea întristată a Jelenei. Vagonul în care urcaseră nu era aglomerat şi...
Poveste
- Citeşte-mi o poveste, se trezi într-o dimineaţă de iarnă Luciana rugându-mă. - Am scris câteva rânduri, într-adevăr, am spus îngăduitor. Câteva pagini, am mai adăugat, simţind nevoia unei lămuriri. În ultimul timp, nu prea mai reuşesc să duc ceva până la capăt. - E bine şi atât. Te ascult. Mi-am îndreptat spatele, tuşind didactic...
Însângerată, luna
Când noaptea fâlfâie greoaie pe codru şi strigile încep să vâneze şobolanii vâscoşi, mă trezesc ca din amorţeală şi ies la plimbare. Mă mişc greu sprijinindu-mă de copaci, şi deşi anii au trecut ca şi viaţa şi visul, îmi e totul proaspăt în amintire. Trec pe lângă heleşteul mâlos în care a intrat pentru ultima...
Şarpele din grădină (fragment “Casa Ceaiului”)
La câteva săptămâni distanţă, într-o dimineaţă însorită, Tatsuo, ceea ce aflasem ca în japoneză însemna Omul-Dragon, mi-a spus că trebuia să se prezinte la o ceremonie a ceaiului, organizată într-una din cele mai renumite Case ale Ceaiului din acea zonă, şi că şi-ar fi dorit să particip şi eu. Nu vedeam rostul pentru care mă...
Jertfă pentru marea liniştită
„… Aulis. Ziua a 9-a. Tot nimic. Marea e perfect calmă. Nici o încreţitură. Pe cer, nici un nor. Oamenii încep să se plictisească. Unii au avut neruşinarea să îmi spună mie, regele lor, că i-am adus aici degeaba. Că i-am luat de lângă familiile lor degeaba. Bieţi neştiutori. Ar fi trebuit să-i spânzur. Dar...
Tetragrammaton
Voi mă cunoaşteţi, nu? De când vă tot dezamăgesc sau plictisesc cu aberaţiile mele s-a format între noi o relaţie specială, cred eu. Încerc să vă debitez chestii deştepte dar, grăbiţi şi superficiali cum sunteţi majoritatea, am senzaţia că îmi răcesc gura de pomană. Toţi vreţi să auziţi povestiri pline de suspans şi neprevăzut, care...

Comentarii recente