M-am tot izbit de această întrebare în ultima vreme și de fiecare dată am refuzat să-i dau un răspuns, convins fiind că oricare ar fi fost acesta nu ar fi putut să fie decât unul pur subiectiv. Am întâlnit cazuri în care, după o povestire publicată la întâmplare într-o revistă, autorul ei ajunge să se intituleze pompos scriitor, după o compunere școlărească, eseist, o recenzie, critic. Sau două ori trei. Poate cinci. Dar de obicei, una. Pentru că, de regulă, cei lipsiți de modestie nu au nevoie de mai mult decât un prim indiciu, o primă și indubitabilă dovadă, ceva care să le gâdile orgoliul și să le mărească auditoriul, pentru a se considera și-n fața altora ceea ce, în sinea lor, știau că sunt deja din momentul în care se apucaseră să siluiască hârtia. Sau, mă rog, pixelii. Și, bineînțeles, cât timp opera lor se reduce la o singură mâzgăleală, se țin cu dinții de ea. O apară înverșunați, își terorizează cunoștințele cu recitaluri și citate, scot în evidență subtilitățile care au fost trecute cu vederea, se simt jigniți până-n măduva oaselor de orice opinie sinceră, deși tocmai o astfel de opinie se chinuiau să obțină. Acum nu trebuie să fim răi și să negăm, mâzgăleala aceea este cu siguranță și cea mai bună pe care respectivul a scris-o în întreaga sa viață. Asta până apare cu a doua, moment în care începe să se simtă jignit dacă rămânem la aceeași concluzie. Că prima ar fi fost mai bună.

          Mai sunt și alții, care susțin că o carte te-ar face scriitor, tot la fel cum și pe prim-ministrul României o lucrare de doctorat îl face doctor. Pentru că, vedeți voi, ei nu se referă la conținutul cărții, ci la prezența ei fizică, la copacul acela tăiat, stivuit, ciopârțit, tratat, presat, uscat, copertat pe care cu deosebită vanitate vor să-și vadă scrijelit numele, dând autografe prin piață, la birou, la masă ori în oricare alte instanțe în care-i cădeți pradă. Așa că se dau peste cap, strâng la ciorap, doboară un copac și plătesc un tipograf. Pare că lipsește, totuși, ceva. Deci se dau, strâng, doboară, plătesc. Cam asta ar fi… A, da, am uitat, ar mai fi și scrisul. Nu-i bai! Material e puțin, așa că spațiile devin duble, marginile triple, coperțile cartonate, prefețele în cvadruplu exemplar, fontul mărit și îngroșat, iar dacă tot nu ajung la cele 100 de pagini vizate, mai introduc și câteva coli albe, rețete de bucate, bucăți din rețete, poezii pentru copii, copii pentru poezii, și cine știe ce alte minunății. Numai bune de scos la vânzare, așa cum probabil și intenționau, pe cântar, la kilogram. Ajunge să-l/s-o întrebați ce mai face, că imediat, cu falsă modestie și vădită mândrie, o să vă răspundă, tărăgănat și timid, „ete scriu”. E prea târziu să mai dați înapoi (există totuși o soluție, pe care am să v-o dezvălui în rândurile care urmează), să schimbați subiectul, macazul, linia, respectiva/ul asigurându-se că o să aducă de fiecare dată pe calea cea dreaptă discuția. Și, vă asigur, nu mult o să dureze până când o să scoată o carte din geantă. O, la dracu, urmează să vă sune peste o săptămână să vă ceară opinia! Ca să scăpați nu este nevoie decât să-i răspundeți „apropo de asta”, și să vă deschideți dumneavoastră geanta.

          Mai există și o a treia categorie, a celor care sunt fără să fie. N-au publicat nimic, nici în vreo revistă electronică și cu atât mai puțin pe hârtie, dar au romanul în cap, personajele sunt gata schițate, creionate, vopsite, spoite (dacă sunteți prieten cu vreo astfel de persoană, îmi pare rău să vă spun, dar există mari șanse să vă numărați printre personaje. Și, din păcate, nu printre cele care ar putea să vă placă) și prin urmare, drept consecință, în concluzie, ajung și ei să se considere mari, tari, neînțeleși și pe nedrept ignorați scriitori. Și poate că și sunt, nu avem cum să știm din moment ce nu-i putem citi. Așa că nu-i de mirare că dintre toți, aceștia sunt și cei mai geniali (sunt conștient de faptul că substantivul cu pricina nu suportă superlativul relativ, însă și voi ar trebui să fiți conștienți de faptul că relativul lor este mai puțin relativ decât al altora). Bine, totuși, că nu toți oameni funcționează după aceleași principii. Imaginați-vă un ahtiat de jocurile pe calculator care ar ajunge să se creadă pilot, la fel crezându-se și un interlop pentru simplul fapt că a cumpărat un avion, un traficant cu pistol, John Wayne, un Ciomu, doctor ș.a.m.d. Bine că scrisul nu ucide, se întâmplă doar să promoveze uneori prostia, însă cum prostia ajută la perpetuarea speciei, avem câștig pe toată linia!

          Se pare că, fără voia mea, în loc să răspund la întrebarea din titlu, am răspuns la opusul ei. Cât o privește pe cea inițială, sper că ați înțeles care dintre aspectele avute în vizor anterior vă face scriitor. Dar dacă n-ați înțeles, nicio grijă, trebuie doar să vă asigurați că le bifați pe toate trei!

         

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan DESPINA s-a născut pe 4 septembrie 1985, în Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. După debutul său literar în numărul 35 al revistei Nautilus, publică câteva zeci de povestiri scurte în cam tot atâtea reviste din țară și din străinătate (Vatra, Algoritm Literar, Apostrof, Egophobia, Zona Literară, Dunărea de Jos, Oglinda, Argos, Aphelion, Bewildering Stories etc), câștigă 13 premii și mențiuni la diferite concursuri de literatură naționale și internaționale (premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară”, septembrie 2012, premiul I la Concursul de Proză ”Mihail Sadoveanu”, octombrie 2013, premiul al III-lea la Concursul de Literatură “Ioan Slavici”, noiembrie 2013 etc) și apare în peste 10 antologii de proză scurtă (Conexiuni, Moștenirea Văcăreștilor, Ion Creangă, Eposs Meridiane, Mihail Sadoveanu, Aripi spre zbor etc). Colaboreazã în calitate de recenzent cu aproape toate revistele de SF&F românesti, având o rubrică permanentă în revista Nautilus. Este, de asemenea, redactor șef al revistei online Gazeta SF și coeditor al antologiei Bumerangul lui Zeeler. Blog personal.

More Posts - Website