GSF 75 banner01-650

          În contemporaneitatea literară, când vorbim despre o producție en masse și consumerism, e dificil de a mai discuta despre debuturi insolite, care reușesc să impresioneze prin depășirea vechilor formule sau a unei influențe vizibile. În materie de SF/F, mulți autori tineri preferă să meargă la sigur cu o distopie, respectiv un urban fantasy, ușor digerabil.

cinedoarme          Cezarina Anghilac se remarcă în acest sens prin dorința ei de a-și imprima un stil aparte. Volumul de debut, Cine doarme și visează (Tritonic, 2017), se sustrage restrângerilor tematice, autoarea preferând să exploreze diverse sub-genuri. Problema nu o constituie însă lipsa unei unități tematice, cât constanța registrului stilistic pe parcursul cărții. Și, deși se poate aprecia intenția autoarei de a oferi cât mai multe fațete ale creației ei, se poate remarca cu ușurință că îi lipsește versatilitatea defunctului Liviu Radu sau fluctuanța discursivă a lui Lucian Dragoș Bodgan.

          Dintre cele șase povestiri, Lazării șoselelor suscitează de departe cel mai mare interes. Un horror fantastic bine închegat, care problematizează frica umană din perspectiva unei populații care și-a pierdut statutul de vârf al lanțului trofic. Prin proximitatea animalelor se pune accent pe limita dintre frumusețe și teroare, un contra-punct cu care se echilibrează suspansul inerent. Imaginarul este bine conturat, însă nu îl plasează prea departe de weltanschauungul contemporan, cel puțin în ceea ce privește tehnologia. Ceea ce nu scuză utilizarea cuvintelor vetuste, precum ”năstrușnică”, ”pricina”, ”hârbul”, ”aievea”, care sunt de înțeles în povestirea Un pește pentru Spuf, spre exemplu, având în vedere plasarea temporală.

          Fiară tratează o temă similară povestirii Lazării șoselelor, plasată însă într-un mediu fantasy. Prezența creaturilor fantastice reflectă mentalitatea tribală, ceea ce potențează și formarea unui background fictiv. Psihologia din spatele vânătorului este subminată de către instinctele materne, ceea ce constituie punctul forte al povestirii.

          Tot pe premiza deturnării principiilor merge și Doar vântul. Proza horror desemnează raportul dintre vină și căință dintr-o perspectivă catolică. Totodată, frica constituie principalul catalizator, atât prin prisma ei instinctuală, cât și cea psihică. Deși viziunea hamartiologică nu marchează o inovație în genul horror, construcția personajelor și atmosfera creată salvează proza de la formule clișeice.

          Pe prima pagină a ziarelor mizează mai mult pe cotidian, reinterpretat prin prisma unui cerșetor. Proza îmbină reprezentarea realității într-o manieră naturalistă cu motivul ciclicității transpus într-o formă rudimentară, fără a avea însă o intrigă sau o concluzie.

          Cine doarme și visează, proza care dă și titlul volumului, prezintă un univers banal inițial, în care fantasticul transgresează granițele realității. Simțurile naturale devin un simulacru în fața plenitudinii imaginației. Simbioza dintre vis și realitate epuizează limitele conștiinței într-un spațiu marcat de imposibilitatea discernământului de ”ne-real”, după cum îl numea Florin Manolescu.

          Temele tratate sunt cât se poate de diversificate de-a lungul volumului, însă dimensiunile restrânse ale prozelor aduc cu sine deseori o nerezolvare a subiectului. Multe elemente sunt abordate doar tangețial, dând impresia de superficialitate. Cezarina Anghilac dă dovadă de o imaginație bogată, fiind capabilă să se folosească de motive religioase, mitologice, dar și psihologice în poveștile sale, însă manifestă o rigiditate în stilul narativ, care îngreunează lectura și îi conferă o doză de neverosimilitate. Același registru stilic este folosit pe tot parcursul volumului, marcat puternic de cuvinte vetuste. Personajele își asumă mai mult sau mai puțin aceleași manierisme de vorbire. Autoarea preferă deseori o sintaxă greoaie, care fragmentează inutil frazele (”Aveam, dar, un martor, cam șubred și secătuit, ce-i drept, însă nu mai puțin folositor.” sau ”Tresar când, prin plasticul ieftin al telefonului mobil, se prelinge o voce feminină și, pentru o clipă, îmi pierd ritmul.”). Tot tendința aceasta fragmentaristă duce și la greșeli de punctuație, în principal prin folosirea incorectă a virgulelor (”[...] căci unde nu erau oameni nu, erau nici animale și nici hoherii nu aveau ce face.”).

          Atmosfera fantastică este deseori întreținută de un suprarealism supralicitat: ”Dacă vinul e sângele lui Iisus, nu l-ar fi mirat să afle că fumul de țigară este cel al Sfântului Duh.”, iar tehnicile narative moderniste (”O iau de la capăt. Un, doi. Pauză. Un, doi…”) á la Alfred Döblin dăunează structurii deja încărcate.

          Prozele au impact și fluiditate, când sunt luate separat. Însă înghesuirea temelor și tratarea diferitelor genuri într-o paradigmă stilistică monostratificată pot sustrage atenția de la imaginarul bogat, pe care autoarea este capabilă să îl ofere.

Adina Ailoaiei

Adina Ailoaiei

Născută pe 6 august 1993, în Suceava. Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, specializarea germană-japoneză. Excursie de studii în Bad Kissingen (Rolul Germaniei în Europa de astăzi şi Literatura cehă), participantă la workshop de Sumie la Facultatea de litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Workshop de frazeologie la secţia germană în cadrul Facultăţii de litere, Universitatea Babeş-Bolyai. Activităţi de voluntariat în cadrul CNPRSV, Suceava, ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă România) Cluj-Napoca. A publicat în revista şcolii Unsere ZEITschrift din Suceava şi participă la şedinţele Clubului de lectură NEPOTU' LUI THOREAU, Cluj-Napoca.

More Posts

Follow Me:
Facebook