GSF 73 banner1-650

          Voința mea se transformase într-un terci inform asemeni mâlului de unde dihania scosese capul apropiindu-se.

          Semăna oarecum cu un pește, cu botul alungit  pe care începea a se deschide o gură imensă fără dinți, dintr-o parte până în cealaltă a capului , ca la somn, cu vâscozitatea pielii de un alb bălbui și murdar, dar asemănarea se oprea aici căci eram fixat  de trei ochi, doi mari și expresivi ca ai unui om ce mă priveau oarecum badjocoritor și un al treilea deasupra , închizând un triunghi echilateral. Acesta, mai mic și cu o nuanță roșetică mă fixa diavolesc în nemișcarea lui, cu o răutate intrinsecă.

          – Chestia asta vrea să mă înghită, se strecoară o umbră de conștiință dintr-un fund de creier amorțit.

          Parcă spre aprobare cei doi ochi omenești clipiră cu două rânduri de pleoape iar mișcarea în mâl se accentuă. Restul corpului se ridica, era uriaș de peste trei metri, mă domina iar sfârșitul se anunță aproape.

         

          Este uimitor de ce acțiuni banale, absolut întâmplătoare, poate să atârne viața unui om.

          Telefonul mobil începe să sune. Cineva, fără să știe, fără să bănuiască că era salvatorul meu providențial, un prieten insomniac ce dorea să mă întrebe o chestie banală și care nu mai răbda până dimineață. O lipsă de bun simț care mi-a salvat viața.

          În fapt neliniștea ochiului roșietic începuse înainte ca telefonul, efectiv, să sune, cam pe când eram apelat și se purta negocierea  de deschidere.

          Puterea ochiului asupra mea slăbește, încep să mă simt, groaza și oroarea talamică își fac loc și scot un răcnet inuman, cel mai înfiorător sunet pe care l-am auzit vreodată.

          Oribilitatea parcă se strânge în ea, cei doi ochi imenși mă privesc cu o spaimă nesfârșită și întorcându-se pe jumătate dihania plonjează în mâl dispărând.

         

          Dinspre tufișuri două lanterne răscolesc smârcurile și-i aud pe Costică și don’ Profesor strigându-mă:

          – Aici! Sunt aici, hârâi din corzile vocale întoarse pe dos .

          – Ce dracu’ cauți în smârcuri la trei dimineața?

          – Am avut întâlnire cu „scaraoski”.

          – Aha… ăla a urlat de s-a încrețit carnea pe mine.

          – De fapt, el a fost mai discret…

          Eu am fost cu gălăgia.

Mihail Toma

Mihail Toma

Mihail Toma este pseudonimul literar al domnului Dincă Mihail, căpitan-inginer, în retragere. La insistențele medicilor a trecut la o viață în aer curat, fără noxe, într-o căsuță de lângă pădurea Bârladului, unde îmbină pasiunea de o viață pentru electronică cu cea de agronom amator și cea de scriitor. Autorul a fost și este publicat în multe reviste de gen din care amintim: Taifas literar-revistă tipărită de scrieri și opinii literare, Gazeta SF-revistă electronică de artă și literatură speculativă, Cronopedia-Club de scriere literar-artistică, Helion-Revista online și Revista Asociației Culturale Helion, Amprentele sufletului-Revistă de cultură și artă, Alchemia-Revistă postmodernistă Israel, Ciclul antologic Metamorfozele Naturii și a primit ca recunoaștere a străduințelor sale mai multe premii: Premiul de excelență pentru cele mai citite povestiri publicate în revista Amprentele sufletului, i-au fost premiate povestirile Foc dezlănțuit, Parcă-s fete și Meteor publicate în revista GazetaSF, Mențiune la Concursul Național de Proză Scurtă SF-2017-Helion, Premiul pentru întreaga activitate-Revista Amprentele sufletului, și altele... I s-au publicat cărțile: Câinele fără cap-povești fantastice 2015, Viață și moarte, două valuri gemene-povestiri SF 2016, Scrisoare de lux- povești la gura sobei 2017, se reeditează Viață și moarte, două valuri gemene, Ultima știre din mahala-schițe umoristice (2018) și este în lucru Vieți importante-vol I (2017-2018)-antologie de povestiri SF publicate în Revistele Helion și Gazeta SF, care va apărea în martie 2019.

More Posts