Beneficiind pe de o parte de scriitura caldă cu care Florin Giurcă ne-a obișnuit deja și pe de altă parte de un sistem de referințe topografice și istorice foarte atent cercetat, miniromanul „Confesiunile Omului-câine” propune o poveste fantastică spre horror, ancorată în folclorul locului, dar prezentând și elemente împrumutate.

În mare, avem în prim plan un profesor, Lazăr Andronic, ajuns, datorită unui soi de predestinări deasupra posibilităților sale de înțelegere, în Valea Râmnicului, într-un sat numit Dumitrești. Încă de la sosirea sa în sat, întâmplări ciudate încep să se petreacă, anticipând ororile care vor urma.

Personal, cartea m-a cucerit încă din prolog, pasaj de proză excelent scris, descriind un episod din viața unei familii de țărani înstăriți, în vremea comunismului. Având premisele puse de prolog și aflând auspiciile sub care relocarea lui Andronic are loc, nu e greu de intuit că vom avea înainte o carte cu un subiect horror clasic, plasată pe plaiurile noastre. Din acest punct de vedere, proza evoluează la pas, molcom, oferind puține surprize, exact în direcția în care promite.

Image result for „Confesiunile Omului-câine” de Florin Giurcă

Ca principale calități ale poveștii, aș remarca, din nou, scriitura foarte prietenoasă și descrierile peisajelor care te fac să le cauți, să privești tu însuți asupra locurilor, precum vârful Căpățânii, pârâul Motnăului, Podul Trestiei sau cotul Râmnicului, dacă nu chiar să cauți o ruină despre care să spui că aceea trebuie să fie „moara lui Păun”. Nici pasajele în versuri, reproducând diverse blesteme sau descântece nu stau mai prejos, nota de autenticitate adusă fiind foarte percutantă.

Povestea în sine se susține și te ține, ca cititor, atent, însă unele pasaje, să le zicem deconcentrate, supără. Mai ales pentru că ar fi putut fi relativ ușor evitate. Ca exemple, deși aștepta trei fete la meditații, profesorul nu e deloc surprins când primește doi băieți și o fată, iar câteva zeci de pagini mai încolo alt personaj se declară sceptic apoi credul în ceea ce privește blestemele, la nici două paragrafe distanță. Mai sunt apoi pasaje care supără prin lipsa de plauzibilitate. Cât de ciudat e ca, văzând pe geamul autobuzului cu care călătorești un cal, probabil domestic, care aleargă după vehicul, să ceri șoferului să oprească, pentru ca tu să-ți continui drumul călărind respectivul cal? Iar acel cal să știe și drumul, pentru că tu, de fapt, nu-l știai? Pe mine aceste aspecte m-au dezamăgit, mai ales pentru că povestea în sine chiar merită să fie citită. Iar personajele, altfel, au farmec și individualitate.

Un alt aspect care creează o oarecare confuzie e relatarea la persoana întâi fluctuantă, perspectiva sărind de la un narator la altul, ba chiar alternând cu pasaje relatate la persoana a treia, neclar delimitate, pe care, personal, le găsesc tot imperfecțiuni. Și acestea puteau fi ușor evitate.

Trecând însă peste aceste aspecte, nu pot să nu remarc gradualitatea cu care elementele horror sunt introduse, conform rigorilor genului, împreună cu indiciile care converg la soluționarea misterului. A misterelor, de fapt, pentru că sunt două povești care se întrepătrund. Însă deznodământul în sine nu m-a convins chiar în totalitate. Conflictul mi s-a părut dezarmat prematur și… parcă prea facil.

Nu pot totuși decât să conclud că, deși am avut nemulțumiri, privind retroactiv, lectura a fost una plăcută și sunt convins că îl voi urmări pe Florin Giurcă mai departe, cu așteptări din ce în ce mai mari. Mai ales că, undeva, am dat în această carte de următorul pasaj: „Am vrut să fac un salt în lături, dar parcă nu mă puteam mișca de nici un fel, și atunci m-am trezit, dar nu de tot, și încercam să modific ceva în vis ca să împiedic accidentul. Mă gândeam că nu-i valabil dacă modific visul în stare de trezire, el trebuie visat normal, ca un vis, nu povestit.” Și asemenea acestuia sunt și altele, mostre de măiestrie care te fac să-ți întrerupi lectura și să le savurezi, citindu-le încă o dată, ca să fii sigur că vor rămâne cu tine.

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website