GSF58ban02-650

         

          2 Makara, anul 413 al calendarului darian,

          vasul marțian de explorare Yossarian,

          orbită înaltă în jurul planetei Tau Ceti E (Genesis)

         

          „A. Examen extern (metodă vizuală și vizual-asistată)

          Cadavrul unui bărbat caucazian, vârstă între 40 și 45 de ani, constituție normală.

          1. Semnele morții reale: lipsa pulsului, lividități verzui și violacee, buze cianotice, rigiditate generalizată. Cauza morții pare să fie o excrescență craniană parazitară de natură fungică, înrădăcinată adânc în creierul subiectului. Structură asemănătoare stromelor, cu miceliu proeminent. Talul a asimilat țesutul gazdei în proporție de aproape 60%.

          a) cauza inițială: infecția cu o specie micotică necunoscută, nativă planetei Genesis (de la pătrunderea inițială a sporilor în sistemul respirator)

          b) cauza intermediară: reacție inflamatorie severă a cortexului cerebral

          c) cauza directă: sindrom de răspuns inflamator sistemic cu sepsis sever, șoc septic, stop cardio-respirator

          2. Semne de violență: tăieturi auto-induse preexistente aducerii la bordul navei, limbă sfâșiată

          3. Semne de tratament medical: apendice extirpat în adolescență”

         

          Căpitanul Fiodor Stavros citea raportul de autopsie al subiectului XH-0323, cum cerea procedura pentru luarea deciziei de a înlătura cadavrul de la bordul navei. Nu îl ajuta deloc faptul că îi putea auzi urletele descreierate rezonând înfundat prin pereții navei din celula de carantină în care fusese închis în urma inexplicabilei revitalizări. Astfel era situația la bordul navei de explorare Yossarian și niciunul din cei douăzeci și patru de membri ai echipajului nu mai putea dormi de când decedatul se trezise. Deși, atât din punct de vedere legal, cât și medical, era mort. Ergo, conform procedurilor operaționale, se recomanda să fie expulzat în vidul spațiului, preferabil pe un vector retrograd care să-l plaseze pe o orbită inferioară, pentru a proteja echipajul navei de pericolul infecțiilor. Dar cadavrul, animat la scurtă vreme după autopsie prin mijloace biologice singulare, dădea dovadă de un comportament extrem de violent și de o deteriorare avansată a calităților umane, atât fizice cât și psihice; și a fost nevoie de mai mulți bărbați în costume de protecție să-l imobilizeze și să-l închidă în celula de carantină.

          Deodată, urletele și gemetele de coșmar au scăzut în intensitate, semn că îi fusese administrată o nouă doză din gazul sedativ preparat de medicul-șef Zeus Leclerc după ce subiectul sfâșiase cămașa de forță. Urmau câteva minute de liniște – un balsam pentru minți supuse la solicitări extreme. Căpitanul Stavros a continuat macabra lectură, mușcându-și buza involuntar.

         

          „B. Examen intern (metodă bioscopică rezonatorie, aleasă în detrimentul celei invazive din motive de conținere a sporilor prezenți în corp)

          1. Capul: prezintă infiltrări hemoragice extinse în toată cutia craniană

          Oasele craniului: dislocate în zona de penetrare a calotei craniene de către parazitul fungiform, pe linia de ferăstruire a calotei

          Dura mater: alb-gălbuie, înnegrindu-se treptat spre zona afectată.

          Leptomeningele: gălbui, matificat, cu aspect purulent.

          Lichidul cefalorahidian: roșu, aspect de sânge, cheaguri prezente.

          Ochii: acoperiți de formațiune, asimilați de țesutul parazitar

          Cavitate bucală: buze tumefiate, excoriate, vinete, limba absentă (sfâșiată prin masticație și, cel mai probabil, înghițită).

          2. Torace, abdomen: edem pulmonar, spori prezenți

          Vasele sanguine și limfatice, sistemul nervos: prezintă pe tot parcursul filamente extinse provenite din corpul talofitic cranian, asemănătoare unor rădăcini. Structuri diferențiate, cu scop neural și nutritiv. Extirparea imposibilă în lipsa deteriorării severe, atât a parazitului, cât și a gazdei.

          Filamentele continuă mult în lungul măduvei spinării, ramificându-se pe fiecare dintre grupele de nervi spinali. Notă: se pare că organismul străin a infestat aproape complet sistemul nervos al gazdei.

          Sistemul muscular striat parțial înlocuit…”

         

          Deodată, urletele și zgomotele animalice s-au reluat, cu intensitate dublată, provocându-i fiori de repulsie căpitanului Stavros. Sudoarea i se aduna în broboane pe frunte iar mâna stângă îi ciupea involuntar lobul urechii, din ce în ce mai tare. Îi era greu să ia decizia, conștientizând că acesta era un caz medical fără precedent, meritând un studiu în profunzime, dar totodată și pentru că timpul era cât se poate de limitat. Gazul lui Leclerc avea să se termine mai devreme sau mai târziu, apoi singura protecție a echipajului rămânea plexiglasul celulei de carantină – care, oare, câte lovituri mai putea îndura din partea prizonierului? Armele deja își dovediseră ineficiența – o lecție crudă de biologie: talofitele nu au organe vitale.

          Ce putea face căpitanul? Dacă hotăra să arunce subiectul în ecluza navei și să-l largheze în spațiu cosmic, ar fi procedat corect conform instrucțiunilor de menținere a siguranței misiunii. Și poate că s-ar fi comportat cu decență față de ființa pe care o condamna, poate că ar fi fost calea umană. Dar ar fi ignorat alte instrucțiuni – acelea care prevăd o situație de interes științific, care de multe ori surclasează alte considerații. Odată ajuns înapoi pe Marte, risca un proces la curtea marțială pentru neglijarea lor, poate chiar pentru crimă, în cazul în care constatarea morții subiectului XH-0323 reieșea ca fiind eronată. Totuși, dacă reușeau să-l criogeneze cumva și să-l aducă acasă, aveau să fie decorați de împăratul marțian. Dar, procedând astfel, căpitanul ar fi riscat, din nou, siguranța misiunii și a echipajului. O veritabilă situație fără ieșire. Prins între datorie și mândrie, între ignorarea unor ordine sau ale altora, cu tot păienjenișul de implicații, căpitanul Stavros nu conștientiza că emoțiile pe care le simțea erau premergătoare derapajului psihic.

          A lăsat de o parte raportul de autopsie și a adus sub lumina lămpii de birou vraful de note medicale furnizate de Leclerc, atât din zilele de dinainte cât și de după moartea declarată. Deși le citise deja de mai multe ori și auzise relatări și de la restul personalului medical, căuta orice indiciu că subiectul ar putea fi conservat în condiții de siguranță până la Marte. Merita măcar să încerce. Oricum, se consola, era un cititor rapid, putea să mai tragă de timp. Cel puțin o vreme.

         

          „23 Capricornus, 24:31 TMU. Bărbatul salvat de pe planeta hiper-biotică Genesis în urma reperării emițătorului radio de urgență suferă de o infecție fungică pulmonară de origini necunoscute și de amnezie avansată, pe lângă plăgi multiple, auto-induse. Încă nu s-a conchis dacă există o corelare între simptome. Este singurul supraviețuitor al expediției genesiene din 411, din ce s-a mai găsit pe planetă. S-ar putea că ceilalți membrii ai expediției să fi murit de infecții asemănătoare, dar nu s-a găsit niciun cadavru. A fost pus imediat sub carantină și, din fericire, echipajul navei nu a fost infectat la rândul său. În lipsa furnizării unui nume, i s-a desemnat numele de cod XH-0323, din motive de înregistrare. I s-au prescris antibiotice, antifungice și imuno-stimulente. Se va menține sub observație atentă.

          26 Capricornus, 05:16 TMU. Simptomele subiectului XH-0323 s-au înrăutățit. Febră, tahicardie, tensiune arterială scăzută, incontinență, priapism. Prezintă o proeminență rigidă, de textura cauciucului, care a separat osul parietal de cel frontal și împinge meningele în afara craniului. Tomografia arată o netezire parțială a circumvoluțiunilor…

          26 Capricornus, 15:12 TMU. Nu se mai poate face nimic. Proeminența craniană a subiectului XH-0323 a trecut printr-un proces de creștere exponențială, luând forma unui miceliu aproape complet dezvoltat și acoperind mare parte din scalp și frunte, coborând peste ochi și contopindu-se cu țesutul gazdei. Orice tentativă de chirurgie rezultă în hemoragii abundente, care pun în pericol viața subiectului. În prezent, stroma are o lungime de aproape 20 de cm, măsurată de la nivelul creștetului. Este uluitor, în toată cariera mea nu am mai văzut așa ceva. Parazitul amintește vag de comportamentul anumitor specii de cordyceps de pe Terra, care infectează artropodele, deși, din punct de vedere genetic, organismul nu se aseamănă deloc cu nicio fungă terestră sau marțiană.

          27 Capricornus, 02:47 TMU. Constatarea decesului. În urma autopsiei, cadavrul subiectului XH-0323 a fost conservat într-o membrană sterilă și stocat în compartimentul frigorific din morgă, în așteptarea deciziei finale. La câteva ore, asistentul meu, Ares Calgar, a auzit zgomote în sectorul medical. Subiectul, cumva, s-a trezit la viață, și încerca în mod sălbatic să se elibereze din membrana protectoare și din sertarul compartimentului frigorific. A fost nevoie de aplicarea forței pentru a-l scoate din morgă și a-l închide în celula de carantină, așa ceva este…”

         

          – Căpitane, s-a terminat gazul sedativ, s-a auzit stins vocea lui Leclerc prin intercom. Mă tem că ne trebuie o decizie.

          Ceva s-a aprins în mintea căpitanului Stavros. O decizie? Știa deja că își doreau cu toții acea decizie – largarea! Dar la cariera lui se gândea, oare, vreunul din membrii echipajului? La faptul că ar putea fi condamnat pentru împiedicarea progresului științific al lui Marte? Și-a zis că erau cu toții niște ipocriți preocupați doar de propria bunăstare… Lași.

          – Mai dați-mi câteva ore, a zis căpitanul absent.

          Zgomotele răsunau în toată nava: urlete, gemete, bubuituri. Dar cele mai rele era șuierăturile ființei – note lungi, disonante, neomenești și totuși emise printr-un aparat care fusese cândva omenesc. Leclerc nu a răspuns imediat, întrerupt de dezlănțuirile ciupercii, dar după câteva secunde, medicul a zis:

          – Nu mai avem câteva ore la dispoziție, căpitane. Avem motive serioase să bănuim că plexiglasul celulei nu va ține atâta timp în lipsa sedativelor…

          – O oră, atunci, a spus căpitanul, încercând să pară autoritar. Țineți-l locului prin toate mijloacele, vă ordon. În caz de necesitate, aveți permisiunea mea de a izola complet sectorul medical. Și nu mă mai deranjați!

          – Dar…

          Căpitanul Stavros a lovit cu putere butonul de oprire a intercomului, apoi a răsturnat unul din teancurile de rapoarte de pe biroul său, împrăștiindu-le pe podea. Simțea cum îi pulsează tâmplele și părea că ochiul drept îi tremură.

          Nu mai suporta zgomotele. Mecanic, a întins mâna sub birou și a găsit cutia cu pistolul din dotare. A scos cheia din buzunar, a deschis cutia și a scos din patul său de catifea  un Charon 399 cu descărcare automată, cartuș plin. O armă minunată, bijuteria ingineriei companiei Thanatos. L-a pus pe birou, la îndemână, apoi s-a întors la citit notele post-deces, încercând să ignore vacarmul:

         

          1 Makara, 00:01 TMU. Nimeni nu a mai putut dormi în ultimii soli. Prescripțiile de somnifere și anxiolitice s-au triplat față de cerințele obișnuite ale echipajului, iar starea subiectului XH-0323 s-a agravat considerabil. Manifestările uluitoare descrise de subiect în urma decesului nu au precedență în istoria medicală, iar tehnica de care dispune spitalul vasului de explorare Yossarian nu permite investigarea lor dincolo de ce s-a făcut deja în acest sens. De asemenea, comportamentul extrem de violent și imprevizibil a făcut imposibilă orice tentativă de criogenare, inclusiv sub sedare puternică. Subiectul se trezește de fiecare dată la scurt timp după administrarea primei trepte a criogenizării. Rămâne posibilitatea, pe cât de dificilă, de a-l tranșa și stoca pe părți, sacrificând în acest sens unul din tuburile criogenice ale băncii de sânge – o întreprindere puțin spus morbidă.

          11:21 TMU. Cu ajutorul medicului-asistent Calgar, am reușit să sintetizez o mixtură puternic sedativă în formă gazoasă, spre a-i fi administrată subiectului în mod continuu, preferabil. Din păcate, materiile prime necesare sintezei acestui gaz sunt în cantități limitate la bordul navei Yossarian. Pretinsa criogenare, cu tot ce implică, trebuie efectuată cât mai repede, altfel, mă tem că va trebui să recomand ca subiectul XH-0323 să fie lăsat în seama stelelor…”

         

          Câtă ipocrizie din partea lui Leclerc! Atât de simplu îi era medicului, când singurul răspunzător în fața legii rămânea căpitanul, forțat de împrejurări să dea curs largării! Atât de simplu le era tuturor să se gândească doar la liniștea personală, la conservarea propriilor statute! Căpitanul Stavros simțea cum îi fierb gândurile, cum toată furia i se focalizează într-un singur fascicol al frustrării supreme. Devenit inconștient propriile acțiunile, s-a ridicat de pe scaun cu aplombul unei primate lunatice și a răsturnat biroul cu totul, apoi a luat scaunul de pe jos și l-a aruncat în perete, blestemând, simțind cum pierde controlul. Când, cu acea instantaneitate crudă a oricărei supreme realizări, a remarcat un singur și înfiorător aspect al prezentului său uitat: urletele încetaseră. Cândva, cumva, în timp ce el își desfășura criza nervoasă, se întâmplase ceea ce a refuzat cu încăpățânare să creadă posibil până în acel moment final.

          Cu gestica unui om nebun, căpitanul Stavros a îndesat butonul stației și aproape că a strigat în microfon:

          –Leclerc?

          Își auzea disperarea în voce. Nimic. Doar zgomotul de fundal al motoarelor îndepărtate ale navei.

          –Leclerc! Calgar? Căpitanul Stavros către echipaj, răspundeți. Repet, căpitanul Stavros către echipaj. Cineva?

          Liniște. Se holba stupefiat la difuzor și a rămas așa secunde întregi, care în percepția lui afectată au durat eternități de așteptare zadarnică. Apoi privirea i s-a mutat încet și fără voia lui către ușa mecanică a biroului. Nu era ermetizată, nu avea de ce să fie. Nu fusese declarată nicio situație de urgență și sistemele de siguranță nu reacționaseră în niciun fel.

          Tiptil, cu pași cât putea de calculați, căpitanul a ajuns în dreptul ușii și al hubloului mic de la nivelul ochilor. Culoarul era pustiu, doar neoanele fluctuau cu frecvența aceea aparte care le face lumina incomodă și totodată înnebunitoare.

          Când să se retragă de la hublou și să înceapă să învârtă roata pentru ermetizare manuală, a auzit pași pe coridor, rezonând prin podeaua metalică. Pași ciudați, târșâiți, inegali, cum ar fi de așteptat de la un organism adaptat doar parțial mersului. Apoi zumzetul. Vai, acel zumzet! Penetra atât de bine oțelul navei și șuiera în urechile căpitanului Stavros, îl înnebunea bâzâitul sfâșietor de timpane.

          Împotriva instinctului firesc de a-și acoperi urechile, căpitanul a acționat cu forță roata de ermetizare, rotind-o de unsprezece ori, conform protocolului de siguranță. Odată cu sigilarea ușii, bâzâitul satanic a scăzut considerabil și căpitanul a căzut la podea epuizat, unde a și zăcut. Știa că sistemele vor fi detectat acționarea manuală. A primit confirmarea că biroul său fusese izolat de restul navei în momentul în care a auzit ventilația oprindu-se. Apoi a leșinat. Avea câteva ore de oxigen în mica incintă a biroului, acum separată de rețeaua de reciclare a aerului.

          După un timp lipsă, în care bâzâitul i s-a șters din percepție, s-a ridicat de la podea și a privit spre micul hublou de pe ușă. O pudră gălbuie acoperea suprafața exterioară a sticlei, și peretele opus, și podeaua. Sporii ființei-ciupercă pluteau în aer, de asemenea, îmbolnăvind lumina sterilă a neoanelor. Apoi, căpitanul Stavros a văzut-o. Stătea în patru labe undeva în dreapta față de punctul lui de observație, o arătare suprem grotescă, o aberație a naturii cu doar cele mai vagi reminescențe ale formei umane. Pielea avea o nuanță sângerie și era incredibil de zbârcită, înecată în puroi, atârnând de corpul cocârjat și supt de nutrienți, iar postura pe care o căpătase ființa în urma reanimării trăda cumplitul dezacord în care se aflau cele două specii. Ciupercii îi era necunoscut modul uman de locomoție, astfel încât căpitanului i s-a făcut greață în timp ce ființa s-a ridicat în mâini de pe podea și a început să execute un fel de mers incompatibil cu anatomia disponibilă, cu miceliul ce îi protubera din craniu vibrând și expulzându-și sporii, pendulând penian între membre confundate între ele. Picioarele reale erau îndoite la genunchi și șolduri și atârnau flasce deasupra corpului răsturnat, balansându-se respingător în timp ce ființa se deplasa, țopăind înspre hublou.

          Ființa-ciupercă a ajuns în dreptul ușii și s-a răsucit astfel încât să ajungă cu capul la nivelul hubloului. Pe punctul de a regurgita, căpitanul i-a văzut fața diformă, pe jumătate acoperită de miceliul bulbos, galben-sângeriu, cu două puncte verzui de bioluminiscență în loc de ochi și o gură necrozată și încleștată din care emanau spori la intervale inegale, ca o tuse. Fire de păr cărunt încă marcau o barbă anterioară transformării, sporind repulsia căpitanului. Și cumva, împotriva oricărei normalități a vieții și a naturii, gura aceea moartă și înțepenită a produs sunet:

          –Ic’has-Zelotheid’goithei! Cog’hic’hepf hu’anif!

          Vocea era scârbă în acustic, un geamăt de morgă, un spasm cadaveric strunit a fi grai. Totuși, căpitanul a înțeles cacofonia orificiului lipsit de limbă. Și asta l-a nimicit. „XH zero trei doi trei! Cordyceps humanis!”.

          Căpitanul Fiodor Stavros s-a depărtat de ușă, profund tulburat, și s-a aplecat peste podea, căutând prin rămășițele biroului său devastat. Sub tăblia mesei a găsit pistolul Charon 399. A scos piedica, a încărcat, a dus pistolul la tâmplă și i-a zis neantului:

          –Îmi pare rău.

         

          

Mihai Alexandru Dincă

Mihai Alexandru Dincă

Mihai Alexandru Dincă s-a născut în București, în 1992. În prezent este student la Facultatea de Inginerie Aerospațială în cadrul Politehnicii. Este pasionat, printre altele, de muzică extremă și astronautică, iar în timpul liber scrie literatură SF, inspirat de coloși ca Arthur C. Clarke, H.P Lovecraft și Clarke Ashton Smith. A absolvit Atelierul SF organizat de Revista de povestiriîn 2014 și, în prezent, membru al grupului literar Secția 14, înființat după încheierea atelierului. A debutat cu povestirea „Viziuni ale Paleocosmosului” în revistaNautilus, nr. 81 (octombrie 2014), publicând apoi proză scurtă online și în revistele Ficțiuni.ro și ArgosMagazine, dar și pe hârtie, în Revista Galileo, Antologia Argos Doi, Antologia „Eroi fără voie” și revista Știință și Tehnică”.

More Posts