no40banner

 

Senzoriada         Citesc astfel de proze aşa cum citeam pe vremuri subiectele tezei la fizică. Cu emoţie că n-o să înţeleg cerințele şi n-o să iau notă de trecere. Buchiseam atentă enunț după enunț, descifram relaţiile şi… mă descurcam onorabil.

          Dacă n-aş fi văzut alte opinii referitoare la structura volumului, probabil că aş fi trecut peste faptul că adună patru povestiri, o nuvelă şi un roman. Era din categoria „aşa a vrut autorul”. Explicaţia pe care mi-am oferit-o a fost că performanţa nu poate fi atinsă fără antrenament. Cheile pentru lectura romanului se dobândesc în urma lecturii prozelor scurte.

          Am perceput „Alfabetul spre Venus” ca pe un omagiu adus feminităţii. E scris aşa cum ar gândi o femeie, aparent complicat, voit alambicat. Credeam că înţeleg momentul şi locul desfăşurării acţiunii, pentru ca următorul fragment să-mi demoleze convingerile. Motto-urile dedicate fiecărei litere din alfabet par un drum al cunoaşterii. E o plimbare printr-un labirint, al cărei scop nu e găsirea căii de ieşire, ci parcurgerea şi însuşirea întregului traseu. Pereţii sunt plini de oglinzi aproape paralele, înclinate sub diverse unghiuri. Reflectă aceeaşi imagine dintr-o mie de perspective.

          Fix la jumătatea volumului începe romanul. Împărţire aproape exactă a spaţiului de lucru. Nu ştiu de ce, dar l-am interpretat ca pe o fabulă urbană modernă. Nu i-aş amplasa acţiunea în viitor, mai degrabă într-un prezent paralel, al simțurilor.

          Cu ocazia lansării, autorul ne-a citit despre relația „mamă – fiică / fiu” ce se naște între un scriitor și creația sa. Ei bine, „mama” unei asemenea cărți n-ar trebui să fie decât mândră. Nu are un copil drăgălaș sau haios, are un urmaș cu o sclipire de geniu ce ar putea părea ciudățel printre semenii săi. Numai că el e conștient de propria valoare și își urmează drumul, sub zâmbetele sceptice ale celor din jur.

          Am redescoperit o peniță sensibilă, ce ascunde subtil ironia şi auto-ironia printre discuţiile ştiinţifice referitoare la universuri paralele, experimente şi relaţii aparent imposibile.

          Ce a adus nou? Am râs printre teorii despre realitate, proiecţia ei într-un spaţiu dual şi reflexia dualului în real.

          Cu ce am rămas: „Vi se pare că sunteţi eterne, flăcărilor, dar la un moment dat Moşul vă va lăsa să vă stingeţi şi se va duce la culcare în chilia lui sordidă. Iar mâine seară va aprinde un alt foc, într-o altă galaxie sau dimensiune.”

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook