2017_01banner

          2016, editura Tritonic, 152 pag., ISBN 978-606-749-196-8

         

          Dintre subgenurile SF-ului, military fictionul are un statut interesant în ceea ce mă priveşte. Nu sunt atras de el, dar am citit cu plăcere mai multe cărţi din această categorie. Am fost surprins, încercând să-mi dau seama ce anume a dus la acest aparent paradox. Îmi displac profund filmele şi cărţile despe al doilea război mondial – în afară de, de exemplu, spumoasele comedii franţuzeşti din anii ’60-’70, dar acolo accentul e pus pe altceva. Steven Spielberg a căzut de pe piedestalul pe care-l pusesem în momentul în care am văzut Lista lui Schindler. Şi să n-aud de Sven Hassel.

cum_fabrici_semizeu          Totuşi, dincolo de aceste ciudăţenii ale mele, am constatat că m-au prins Infanteria stelară a lui Heinlein, Războiul etern a lui Haldeman, Jocul lui Ender a lui Card, ori Războiul bătrânilor a lui Scalzi. Şi nu numai atât. Dacă ar fi să fac o listă a celor mai bune cărţi SFFH pe care le-am citit, toate patru s-ar afla destul de sus. M-am întrebat de ce. Fireşte, este vorba şi de talentul literar – dar acest lucru este prezent şi în cazul sus-menţionatului Hassel, iar modul în care Spielberg a conceput filmul despre care am vorbit este, analizând obiectiv, foarte bine gândit. Şi totuşi… de ce acelea nu, dar acestea da?

          N-am găsit până acum explicaţia. Structura acţiunii e simplă: unii se luptă cu alţii. Care sunt cei buni şi care cei răi, depinde de tabăra în care te afli. Personajele sunt, aproape mereu, schematizate, fără a trece dincolo de o anumită profunzime. Iar finalitatea e clară: una dintre tabere trebuie să câştige, iar rezultatul va duce la concluzii mai mult sau mai puţin filozofice şi la schimbări în ceea ce însemna viaţa până atunci.

          Cum să fabrici un semizeu, volumul de debut al lui Florin Purluca, se încadrează în tiparul prezentat mai sus. Protagonistul este angajat de locuitorii unei planete care se tem că libertatea şi viaţa lor este ameninţată de o organizaţie trans-spaţială ale cărei eventuale acţiuni beligerante ar putea fi uşor justificate ulterior prin intermediul hăţişului aparatului birocratic ce guvernează galaxia. Şi, cum învingătorii sunt cei care scriu legile, o lume mică precum e a lor va rămâne singură. Cam cum se întâmplă şi pe Pământ în ziua de azi, când valorile solidarităţii se regăsesc doar când vine vorba despre regiuni de interes strategic, dar se rezumă la empatizări sterile cu popoarele neimportante pentru marile puteri.

          Lumea lui Aslan are o populaţie stranie. Autorul amestecă două tipuri de civilizaţii aparent ireconciliabile – una bazată pe floră, cealaltă pe androizi. Din acest melanj rezultă o rasă aparte, cu caracteristici pasive specifice plantelor, dar cu o forţă ieşită din comun dată de augmentarea tehnologică. Tot ceea ce trebuie să facă protagonistul este să canalizeze potenţialul distructiv al părţii mecanice, făcându-l să primeze în faţa inacţiunii tipic florale.

          Evident, timpul curge în defavoarea lor – element esenţial în military fiction, menit să crească tensiunea – iar antremanentele trebuie să se desfăşoare departe de spionii de pe orbită, ce pregătesc debarcarea şi anihilarea localnicilor. Şi, când confruntarea are în sfârşit loc, nu există cale de întoarcere. Indigenii ori vor fi eliminaţi, ori vor reuşi să dea o lovitură-surpriză, îndemnându-i pe agresori să se retragă şi să reconsidere strategia – caz în care Lumea lui Aslan ar putea denunţa acţiunea lor, post factum, cu şanse de a-şi atrage simpatia şi, eventual, sprijinul structurilor galactice.

          În cazul în care, însă, ar da greş, viitorul este sumbru. Pregătită în pripă, apărarea nu are vreme să pună la punct planuri de rezervă, capcane, lupte de gherilă. Dimpotrivă, temerea este că, aţâţati de rezistenţa neaşteptată, agresorii i-ar distruge în întregime. Este o luptă de totul sau nimic – din nou, perfect pentru direcţia pe care şi-o doreşte fanul acestui gen.

          Florin Purluca respectă reţeta subgenului – ceea ce, probabil, va fi pe gustul fanilor şi mai puţin pe al iubitorilor de SF în general. Faptul de a se mula pe ceea ce se cere poate fi, de asemenea interpretat în două moduri: drept slăbiciune, ori drept abilitate de a face ceea ce trebuie. Personal, ştiind disponibilitatea şi abilitatea autorului de a-şi încerca puterile în diverse subgenuri, optez pentru a doua interpretare. Florin Purluca face ce trebuie pentru ca acest roman să arate aşa cum trebuie s-o facă un military fiction. Mai mult, are grijă să condimenteze textul cu filozofii, idei şi rezolvări de conflicte care să ofere substanţă, să dea un sens dincolo de acţiuea simplă, liniară, asumată.

          Cum să fabrici un semizeu este, cred eu, un debut fericit al unui autor care scrie mult şi scrie bine, pe care-l aşteptam de multă vreme cu un volum. Nu încearcă să rupă norii, riscând să-şi frângă gâtul. Scrie un text frumos, simplu, care se lecturează cu plăcere şi-i dă posibilitatea cititorului să-şi facă o idee despre ce poate autorul. E genul de carte care, chiar dacă nu eşti atras de military fiction, te poate determina să mai încerci şi un alt volum, pentru că scriitura e bună şi, implicit, ai şanse să găseşti la un moment dat ceva pe gustul tău. Cum am avut ocazia să mai citesc şi alte manuscrise ale lui Florin Purluca – mult mai pretenţioase ca miză – apreciez că a procedat înţelept luând-o pas cu pas. Astfel, are şanse ca, atunci când va scoate acele cărţi, să aibă impactul potrivit, după ce sosirea lor a fost pregătită, în prealabil, de romane precum cel de faţă.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts