Dacă ne uităm peste statisticile târgului de carte Gaudeamus 2014, cu siguranță vom fi impresionați. În cei paisprezece mii de metri pătrați puși la dispoziție de pavilionul central al Romexpo, se estimează că au pășit aproximativ o sută șaptesprezece mii de vizitatori, ceea ce înseamnă, de altfel, un nou record al evenimentului. Pe parcursul celor cinci zile de târg, au avut loc aproximativ șapte sute cincizeci de evenimente, în special lansări, relansări sau prezentări de carte, dar și conferinţe sau dezbateri. S-au prezentat peste trei sute douăzeci de expozanți, în marea lor majoritate edituri, care se mândresc cu vânzări de ordinul miilor de exemplare (unele dintre ele). Totuși, industria cărți se află la cel mai jos nivel de după 1990, conform Federației Editorilor din România. N-am să-ncerc să(-mi) explic acest paradox, la o adică nu foarte greu de explicat, dacă ne gândim că Gaudeamusul este un eveniment care durează cinci zile, într-un singur oraș, în timp ce editurile trebuie să funcționeze tot anul, în toată țara; am să încerc doar să analizez cititorul contemporan – atât cât se mai poate numi omul contemporan cititor – în mediul său natural și să găsesc câteva posibile șabloane care să ne dea un oarecare indiciu.
În primul rând, cred că ar trebui de la bun început să separăm industria cărții, în sensul clasic al cuvântului „carte” – care, datorită reticenței, pe care nu vreau să o mai discut, dar nu pot să nu o amintesc, editurilor față de formatele electronice, este încă definitorie pentru industrie, de piața cititorilor. Ar fi greșit să credem că dacă se vând puține cărți implicit se citește puțin. Nici vorbă de așa ceva. Cititorul actual, trăind în era informatică, are atât de multe opțiuni – de la cititul online, pe diferite site-uri, fanzine online, de ce nu? sau download-ul de cărți în format electronic și până la dualitatea kindle-amazon – încât cumpăratul de cărți tipărite nu mai este neapărat răspuns la necesitatea sa de lectură, ci doar un capriciu. Sigur, este foarte plăcut să dai pagini de hârtie, simțind miros de tuș proaspăt, sau să pui un semn de carte acolo unde ai rămas atunci când trebuie să întrerupi lectura, însă aceste tabieturi nu mai definesc cititorul actual, decât în mică măsură, tinzând să fie înlocuite (la fel ca multe alte activități din zilele noastre) de apăsatul pe butoane.
Însă e-cartea nu este singurul dușman al cărții. Dacă până acum am vorbit despre un altfel de lectură, dar totuși lectură, cred că e cazul să aducem în discuție și inamicii ei. Și vom începe, bineînțeles, cu artele vizuale. În condițiile în care mai toate cărțile de succes sunt urmate în cel mai scurt timp de ecranizări cu bugete ridicate, este oare de mirare că oamenii nu prea mai simt nevoia să citească? Adică, atâta vreme cât poți primi mare parte (nu tot, evident, dar mare parte) din ceea ce o carte dorește să transmită, uneori chiar și ceva în plus, prin intermediul viziunii unui regizor excepțional, stând comod în fața ecranului, mai are rost să te obosești să citești cartea? Mai are rost să pierzi zile-n șir parcurgând romane de sute de pagini pe care le poți vedea ecranizate în câteva zeci de minute? Desigur, unii dintre voi veți fi tentați să mă contraziceți, spunând că un film bun face reclamă cărții, că după ce-ai văzut și ți-a plăcut filmul vei vrea să citești și cartea. Poate că ați avea dreptate, exact așa se întâmplă cu unii oameni, dar aș fi tare curios să aflu cu câți. Pentru că bănuiesc că procentul e foarte mic. Lumea n-are timp! Hai, o oră și jumătate de film, treacă-meargă. Dar zeci de ore de lectură… păi când domnule?
Și asta, mai ales dacă ne referim la SF și Fantasy, e valabil și pentru industria jocurilor video. Poate veți râde, dar vă asigur că, cel puțin pentru generația tânără sau foarte tânără, principala sursă de divertisment este lumea virtuală. Beneficiind acum, odată cu explozia graficii 3D, de toate avantajele cinematografiei și adăugând fascinanta interactivitate și implicare directă a jucătorului, industria jocurilor pe calculator oferă cel mai spectaculos entertainment. Iarăși, de ce să citești ditamai cărțoaiele când un joc te poartă cum nu se poate mai comod în atmosferă și-ți face cunoștință cu personajele? (Nu trageți, vorbesc din perspectiva puștiului gamer pentru care argumentele voastre sunt invalide.)
Și chiar dacă ne-am face că nu vedem sursele mult mai comode de petrecere a timpului liber care rivalizează cu lectura și ne-am uita doar la carte, tot i-am găsi un inamic. Da, cartea e propriul ei inamic. Pentru că, am mai spus-o și-o repet, trăim într-o societate capitalistă, iar editurile trebuie să scoată profit, altfel nu supraviețuiesc. Nu e, deci, normal ca ele să-și restrângă portofoliul de cărți, să renunțe la diversitate, în favoarea tirajelor mari ale best-seller-urilor? Desigur, unele cărți, potențial foarte bune, vor avea de suferit. Și cu asta revenim la Gaudeamus și mai punctăm un paradox: deși a avut o prezență record, atât ca public cât și ca număr de expozanți, numărul cărților noi pe care editurile le-au scos special pentru eveniment a scăzut față de anul trecut. Nu e oare direcția suficient de clară?
Bun, destul cu frustrările, haideți să vedem măcar la final și partea pozitivă: oamenii încă citesc! Cu toate contraargumentele de mai sus, oamenii nu și-au abandonat complet obiceiul de a citi. De ce? păi… pentru că lectura nu poate fi realmente înlocuită. Filmele sau jocurile pe calculator pot încerca să o substituie, cam în același mod în care un ceai negru poate ține locul unei cafele. Și, deși pentru multă lume acest surogat e suficient, sunt încă mulți cei care știu că o cafea tare se bea de dimineață, iar un ceai negru la ora cinci.
de cãtre
2 comments
Cartea electronică – dușmanul cărții? » Cititor SF says:
Dec 12, 2014
[…] citit un articol scris de Alexandru Lamba în Gazeta SF intitulat „(de) ce (nu) se mai citește?”. Articolul este interesant, dar am mai multe probleme legate de ceea ce se spune în […]
Vlad says:
Dec 11, 2015
În legătură cu acest subiect, pot să vorbesc doar de felul în care văd eu lucrurile.
O carte va fi aproape întotdeauna mai bună decât un film sau un joc!
Sunt fost gamer şi, cu toată sinceritatea spun asta, foarte puţine jocuri au reuşit să mă ţină legat de scaun (iar ceea ce se produce în ziua de azi pe bandă rulantă nu ar avea nicio şansă să reuşească aşa ceva, tocmai din cauza faptului că se pune prea mult accent pe grafică şi prea puţin pe poveste şi personaje, sufletul unui joc, după părerea mea).
De câţiva ani am renunţat să mai urmăresc filme. Serialele de la televizor au devenit previzibile (cu câteva excepţii, poate), iar filmele nu mai reuşesc să-mi provoace aceleaşi emoţii ca o carte bună. Iar în cazul celor care au fost făcute după o carte, foarte puţine au reuşit să se ridice la standardul acesteia sau, încă şi mai puţine, să-l depăşească (şi aici vorbesc de cărţi bune, pentru că dacă e vorba de o carte slabă… atunci filmul probabil că a ieşit mai bun).
Acelaşi lucru este valabil şi de jocurile făcute după cărţi. Altă dezamăgire.
Recunosc, mediul virtual îmi este prieten şi am citit numeroase cărţi în format electronic. Totuşi, atunci când s-a ivit ocazia, le-am cumpărat, pentru că nimic nu se poate compara cu bucuria de a privi raftul de bibliotecă atunci când vrei să citeşti carte.