GFS46 banner 01-650 

          Dacă în episodul trecut adusesem în discuție cititul în sine, în diferitele lui forme, cred că ar fi cazul acum să vedem și cam ce anume se mai citește. În general, ca și pe felia noastră de SF, Fantasy și Horror, posibilitățile cititorului de proză se împart, în mare, în două: lungă sau scurtă – înțelegând prin „proză scurtă” schița, povestirea, nuveleta și (uneori) nuvela, iar prin „proză lungă” romanul, miniromanul și (alteori) nuvela mai extinsă. Sau, ca să simplificăm lucrurile, textul care stă singur într-un volum poate fi considerat proză lungă, iar cel care se înghesuie alături de altele asemenea lui sub coperțile aceleiași cărți, proză scurtă.

          Nu mă voi avânta în a estima proporțiile în care cititorul le consumă pe fiecare, nici nu prea ar avea sens atâta vreme cât gusturile diferă radical de la un cititor la altul, iar media nu e relevantă, voi încerca doar o scurtă trecere în revistă a avantajelor și dezavantajelor fiecăruia, mai precis a unui volum de proză scurtă față de un roman de aproximativ aceeași întindere.

          Și voi începe cu romanul și cu avantajul său evident: complexitatea. E clar că, pentru a construi cadre elaborate, personaje veridice și sinergii complicate, este nevoie de spațiu. Cu cât cele prezentate se ramifică pe tot mai multe planuri, cu atât și numărul paginilor crește. Însă, la fel crește și solicitarea cititorului. Pentru ceea ce oferă, romanul are pretenții pe măsură, Pretenții de timp și concentrare. Și în plus, singură, întinderea unui text nu-i garantează și valoarea. Deci, cu atât mai mare va fi dezamăgirea cititorului când va fi ajuns la final, iar explozia, climaxul, pe care-l anticipa și pentru care se pregătea, cel pentru care bănuia că tensiunea se acumulează, se dovedește slab, sau chiar inexistent. Bine, rar se întâmplă să nu-ți dai seama decât la sfârșit că nu-ți place cartea pe care o citești, dar se întâmplă uneori să mizezi pe un final-revelație, iar acesta să fie departe de așteptări. Atunci, pierderea ta ca cititor e cu atât mai mare cu cât timpul investit în lectură a fost mai mare.

          Și astfel ajungem la principalul avantaj al povestirilor scurte, și anume riscul mult mai mic. Sigur, într-un număr restrâns de pagini, nu se pot crea cine știe ce mecanisme, nu se poate introduce mintea cititorului gradual și subtil în evenimente, dar nici nu i se cere o investiție prea mare. Cu cât proza e mai scurtă, cu atât evenimentele trebuie să se succeadă mai brutal, ritmul trebuie să fie mai alert, introducerea mai abruptă, supunând astfel textul unui alt risc, acela de a nu reuși să-l prindă, efectiv, pe cititor. Însă și posibilitatea ca acesta să renunțe înainte de sfârșit e mai mică. Iar, dacă o povestire nu a avut succes, rămân celelalte. Una tot trebuie să-ți fie pe plac. Iar un scriitor experimentat știe să exprime multe în cuvinte puține, fiind foarte posibil ca, în esență, o povestire scurtă să transmită cam câte ar transmite un roman.

          Putem spune, reducând totul la impact, un roman e o pușcă cu lunetă, în vreme ce o colecție de povestiri scurte e un pistol automat. Cu ce preferi să intri în luptă? Depinde de felul războiului, bineînțeles.

          Judecând însă după numărul tot mai mare de antologii care apar la mai toate editurile, am putea concluziona că balanța tinde să se încline, încet-încet, spre cea de-a doua categorie. Dacă mai amintim și de avantajul enorm al posibilității includerii unui număr mare de autori între copertele aceleiași cărți, cu tot câștigul în diversitate aferent, sau de numărul mare de reviste (online sau tipărite) care promovează cu precădere proza scurtă, putem spune că aceasta se află într-o poziție privilegiată. Lucru pe care-l constatăm și dacă ne uităm peste portofoliile scriitorilor de proză în general.

          Iar eu voi încheia cu același îndemn spre lectură. Că vă plac romane sau povestirile, că citiți online sau offline, pe kindle sau pe hârtie, nu vă opriți din citit!

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website