Chiar dacă, de această dată, activitatea literară românească în domeniul fantasticului a fost mai slabă decât la alte târguri de carte, totuşi ea nu a lipsit – ba chiar putem bifa câteva realizări importante.
Astfel, celebra de-acum “editură din colţul hărţii”, Millennium Books, care face ce face şi publică scriitori români atunci când alte edituri se încăpăţânează să parieze exclusiv pe autori străini, a adunat un număr destul de mare de fani la lansările din program. Seria Abaţia, de Dan Doboş, rivala autohtonă a cunoscutei Dune, în variantă “omnibus”, integrală şi revizuită, a stârnit un val de entuziasm, ca şi proaspătul roman al aceluiaşi autor, DemNet, apărut la Ed. MediaTech dar lansat la standul Millennium odată cu Abaţia. Pentru cei interesaţi, Abaţia e disponibilă şi pe Amazon, în varianta engleză – The Abbey. Andrenergic!, de Sebastian Corn, şi Argonautica, de Mircea Opriţă (cavaler – la propriu, conform Monitorului Oficial – al literaturii române) au fost celelalte două vedete Millennium. Au prezentat Horia Nicola Ursu, Cătălin Badea-Gheracostea, Michael Haulica, iar autorii Dan Doboş şi Mircea Opriţă au fost prezenţi. În public, au putut fi identificate şi alte figuri cunoscute comunităţii SF, spre exemplu scriitorii Florin Pîtea, Ona Frantz şi Simona Şerbănescu.
Editura Eagle Publishing House, în colaborare cu Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, au organizat o pre-lansare pentru romanul lui Mircea Opriţă, Călătorie în Capricia.
Paralela 45 a avut două lansări interesante – prima a unor autori străini, fraţii Strugaţki şi Serge Brusollo, dar prezentată de două nume importante pentru science-fiction-ul românesc, Liviu Radu şi Michael Haulica; cea de a doua, la care au vorbit Ion Bogdan Lefter şi din nou Mike Haulica, a prilejuit publicului român ocazia de a face cunoştinţă cu Nina Munteanu, scriitoare canadiană (de origine română) de dark SF, venită special pentru eveniment – publicarea în România a unui Manual de scriere creativă. Scriitorul de ficţiune, în traducerea admiratului scriitor român Costi Gurgu.
În sfârşit, Editura Herg Benet a lansat o Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, antologie coordonată de Igor Ursenco şi în care putem regăsi şi nume cunoscute iubitorilor de fantastic: Marian Coman, Mircea Pricăjan, Ovidiu Bufnilă, Lucian Merişca, Ionuţ Caragea, şi la care am participat şi eu cu un text neogothic intitulat Ellen Lee.
În concluzie, poate că se putea mai bine – dar cu siguranţă nu a fost rău.

 


Oliviu Craznic
Oliviu Crâznic s-a născut pe 1 noiembrie 1978 înLupeni. Licenţiat în Drept, cu
lucrarea de diplomă la disciplina Criminalistică, şi absolvent al cursurilor de mediere
ProMedierea, este consilier juridic din 2002. Membru al Uniunii Colegiilor Consilierilor
Juridici, în prezent coordonează colecţia de legislaţie a editurii germane C.H.Beck.
A debutat în beletristică cu …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, roman gothic bazat pe cronici medievale (Ed. Vremea, 2010; Premiul I pentru Cel mai bun roman la Concursul Naţional de Literatură Visul 2010; Locul I în Topul cititorilor Agenţiei de carte, Secţiunea Proză românească – Vara 2010; Premiul Galileo pentru Cel mai bun volum de proză Science-Fiction/Fantasy/Horror publicat în 2010. Din septembrie 2010, este colaborator al Revistei Suspans, unde are o serie de articole despre misterele lumii precum şi confesiunea literară Două nopţi în Salem’s Lot. În 2011, a publicat povestirea steampunk Ultima clepsidră în
antologia Steampunk – A doua revoluţie (Ed. Millennium Books, întovărăşită de confesiunea literară The Making Of… Ultima clepsidră), povestirea
gothică Însângerată, luna în antologia Balaurul şi mioriţa (Ed. Eagle Publishing House), povestirea dark fantasy Mascarada învinşilor în cadrul
antologiei on-line Cele 1001 de scorneli ale Moshului SF, realizată de Ştefan
Ghidoveanu, povestirea dark fantasy Trecătoarea în Gazeta SF (mai) şi thriller-ul neogothic Ellen Lee în antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală (Ed. Herg Benet). Din luna iunie este colaborator al Gazetei SF, unde deţine rubrica intitulată Cavalerii fantasticului şi unde publică, ocazional, editoriale şi articole.