– Bună, Gigi, și mulțumesc pentru interviu !

– Bună, Alex, îți mulțumesc și eu, mă bucur să ne revedem!

– Vorbește-ne mai întâi despre tine ca pasionat al fenomenelor paranormale. Ce lecturi l-au “cioplit” pe OZN-istul Gheorghe Tănase ?

– Ca „cioplitori”, aș putea spune că erau o pleiadă de vis: Ion Hobana, Florin Gheorghiță, Alexandru Mironov, Doru Davidovici, Dan Apostol, iar ca autori traduși atunci, nu îi putem evita pe Frank Edwards cu a lui carte „OZN O CHESTIUNE SERIOASĂ” – Ed Stiințifică (!) 1969, iar ceva mai târziu, Allen Hynek cu „EXPERIENTA OZN” – Ed DACIA, 1978.

Asta ca să dau numai două importante repere. Pentru pasionați. Intenționat nu am menționat titluri de autori/cercetători din țară pentru că TOȚI merită citiți! O mică observație: toate aceste cărți aveau avantajul că erau deja valabile prin ele însele. OK, dar trecând și prin filtrul științific, literar și nu numai al editurilor de atunci, erau iarăși validate… Aveau deci o informație de calitate, într-un domeniu care solicită o mare seriozitate din partea cercetătorilor! Să nu uitam contextul: eram în anii cei mai liberali ai perioadei așa-zis comuniste… Nu mai pomenesc de aparițiile de OZN-uri deasupra României (ca să parafrazez un titlu recent de carte). Dau exemplu aici aparițiile OZN din pădurea Baciu, cu fotografiile remarcate pe plan mondial, făcute de Emil Barnea și lăsate chiar de cenzura vremii să fie publicate spre încântarea pasionaților de pretutindeni, dar și spre supărarea rușilor care se pare că traversau chiar atunci o perioadă de negare a fenomenului OZN…

Ca să revin la întrebare: lecturile pe această temă, și nu numai, au început mai devreme, inevitabil cu „CPSF”, cu „Știință si Tehnică”, cu „Racheta Cutezătorilor” chiar cu unele ziare, cum ar fi „România Liberă” (era o rubrică acolo unde se adunau o serie de curiozități… PE SCURT parcă îi zicea…) Se publicau uneori articole, mai ales traduceri, care mi-au trezit interesul asupra acestor fenomene. Sigur, vârsta conta iarăși. Și curiozitatea care a rămas și care cred că este resursa principală in a suporta asemenea grozăvii, ar zice unii

Sigur, după ‘89 sursele de informare au explodat și nu sunt semne de domolire. Foarte bine. Dar apare si o adevărată inflație; deci dau atenție la inerentele dezinformări care apar.

– De unde se trage înclinația ta spre partea obscură a lucrurilor și teoria conspirației ?

– Oarecum se leagă cu ceea ce spuneam adineauri: curiozitatea și acel ceva, nu știu, un al câtelea simț, care ne spune (unora?) că ceea ce vedem, auzim zilnic nu este totul, că trebuie să mai fie și altceva în spatele cotidianului. Aici, așa cum știi, a intervenit și o altă pasiune a mea: istoria. Mai ales cea a ultimilor două sute de ani. Istorie din care unii poate că disting că este dirijată, dictată, spune-i cum vrei, mai ales din culise de către „aceia” de care nu aflăm decât rareori. Răsturnarea de regimuri totalitare, de acum 30 de ani, ne mai poate apărea ca o realizare exclusivă a „maselor largi populare”? Nicidecum. Despre „teoria conspirației” (e și un film din 1997 cu acest titlu, regizat de Mel Gibson cu Julia Roberts, Patrick Stewart) pot spune că este o preluare populară un pic peiorativă a unui concept emis de CIA pentru a denigra pe cei care afirmau că președintele Kennedy a fost asasinat, dar nu de Oswald ci de o… conspirație! Idee care din noiembrie 1963 are mulți adepți. Și nu degeaba. Aici aș aminti un alt titlu de film : „JFK”, regizor Oliver Stone.

Sigur, nu sunt numai filmele. Mai ales după ’90, un fluviu de cărți pe teme conspirative, pro și contra, au apărut și la noi. Dar haide să oferim cititorilor GSF câteva mostre de conspirații care s-au dovedit, după ani și ani, adevărate: experimentul Tuskegee (1932-1972 recunoscut în… 1997!) – studiu asupra sifilisului netratat la bărbații negri; operațiunea Nothwoods (anii 60, descretizat la sfârșitul deceniului 9) – acțiuni teroriste puse la cale de Departamentul Apărării al SUA dar atribuite Cubei castriste; operațiunea Paperclip, mai cunoscuta de public – aducerea savanților germani în SUA, după 1945, proiectul MK-Ultra – controlul oamenilor cu ajutorul unor substanțe chimice și psihotrope, mesaje subliminale. Remarc aici că autorul cărții „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (Ken Kesey) a fost unul dintre voluntarii proiectului!

Totuși, rămâne până la urmă o opțiune la nivel individual ca să apelăm sau nu la genul acesta de informații pentru a ne crea o imagine mai mult sau mai puțin comodă asupra lumii. În finalul acestui răspuns: să nu uităm că acum, noua ideologie în Vest și SUA este „corectitudinea politică”. Alte puteri, ca Rusia, China, Turcia ne „oferă” un naționalism îngust și orb ca mască a dictaturii populiste. Suntem supuși continuu unor interferențe pe care nu cred că avem cum să le influențăm. Datoria fiecăruia dintre noi este să gândim, să judecăm în cunoștință de cauză! Și asta cred că trebuie să o facem cât mai mulți! Și mai repede.

– Dar pasiunea pentru Science-Fiction ? Vezi vreo legătură între explorarea misterelor lumii și literatura de gen ?

– Aici sunt două întrebări: despre SF, cred că am răspuns la prima ta întrebare, Alex, dar repet: „CPSF”-ul a dat un prim impuls. Că va reapărea acum, este un eveniment pe care vreau să îl remarc și aici! Felicitări editurii PAVCON! Revin: da, văd o legătură, cel puțin în faza incipientă și aici mă refer la mai ales la vârsta cititorului. Să explic: literatura SF (pentru copii) poate deveni – și devine! – un impuls spre o cunoaștere mai largă a lumii noastre prin ochii unui scriitor care o face atractivă cu elemente din recuzita specifica (Jules Verne e un exemplu clasic, nu?). Dar mai apoi? La maturitate poți rămâne cu lecturile în cadrul imaginativ al creatorului-scriitor-om sau poți „trece dincolo” de… literatură și explora lumea creatorilor-zei (să zic Dumnezeu?) adică lumea percepută de noi ca reală, cu multiplele ei variante, din ce în ce mai demonstrabile (matematic măcar). Chiar și scriitorii SF se inspiră din această realitate extinsă – păi de fapt, de unde ar putea să o facă? – iar realitatea are bunul simț să depășească în stranietate tot ce omul poate să inventeze, să extrapoleze… mă rog, să creeze: fiecare dintre noi vrea sa fie un mic demiurg. Poate aici e de fapt explicația. Cam așa văd eu relația SF-misterele realității: biunivocă, dar inegală, cu un plus la resurse pentru mistere, în detrimentul SF-ului, care prin scriitură se salvează numai devenind literatură. Cred că SF-ul are un dublu rol: ca literatură, poate pregăti generații de (tineri) cititori pentru alte experiențe ale cunoașterii inspirate de astă dată din stranietatea realității.

– Dar cu muzica? Ești un meloman convins, a avut muzica vreo influență asupra convingerilor tale ?

– Ha, ha, aici să înțeleg că ți-a plăcut „ALIEN ROCK”?!  Fără muzică aș fi putut trăi, dar nu cu bucurie. Este mai mult decât un hobby, este o preocupare constantă a mea, care are la bază oarece cunoștințe, și îmi permit să îți spun asta pentru că am exersat timp de patru ani la Școala de Muzică, secția vioară, aici, la Brașov. E drept, cu mult timp în urmă. Muzica pe care o ascultăm de plăcere ne creează acea stare de grație prin care putem fi oameni cu adevărat. Convingerile mele, da, au fost nuanțate în bine de către muzică. Desigur că există și o latură medicală, ezoterică, a muzicii. Aici îmi aduc aminte de o carte din 1984, „Introducere in sonologie” de Corneliu Cezar. Dar fără Pink Floyd, Metallica, Queen, Bowie, Deep Purple, Nazareth, Moody Blues, Joplin, Lenon si mulți alții, cum ar fi fost ?

– Ești interesat de istorie. Vorbește-ne despre intruziunile paranormalului în istorie, spune-ne care sunt enigmele ei nerezolvate care te atrag cel mai mult ?

– Oho, o temă vastă! Aici ar fi multe de spus. Oricum, istoria învățata la scoală este suficient de curățata: aproape 99,9% din toate misterele sunt nespuse, pentru a ne crea un confort intelectual pe care se bazează, de fapt, societatea noastră. Hai totuși să fac o scurtă enumerare a lucrurilor deranjante. Cine nu a auzit/citit despre: continentele Atlantida, Mu si Lemuria, Craniile de cristal, Giulgiul din Torino, Piramidele de la Giseh, Sfinxul, complexul megalitic de la Stonehenge, stigmatele, Fatima, urmele din lanurile de grâu, Templierii, Bestia din Bodmin, Bigfoot, Marele Om Gri, Monstrul din Loch Ness, Omul Molie, Ogopogo, Yeti, Nazca, Zona 51 si Zona S4, Tunguska, Harta lui Piri Peis, astronauții antici, MiB (Oamenii în negru), monstrul din Loch Ness, Vanga, fenomenul Valentina, Djuna, Manuscrisele de la Marea Moartă, aurele si fotografiile făcute de Kirlian, Teotihaucan, Machu Pichu,  sferele din minele din Africa de Sud, levitația, fenomenele poltergeist, reîncarnările, tabelul Oujia, combustiile umane spontane, misterul și memoria banalei ape (studiile lui Masaru Emoto) Discul Genetic, Nostradamus, Uri Geller, Chivotul Legii, Cavalerii Templieri, fenomenul Rods, tehnicile voodoo, Sfantul Graal, Scrierea de la Tărtăria, Talpa de aluminiu de la Aiud, sferele de piatra din Bosnia (dar nu numai de acolo), aeroportul din Denver, megaliții de lângă insula Yonaguni, piatra Inga, piramida egipteana neterminata de la Zawiyet el-Aryanși aș mai putea continua…

– Ce personalități, eventual chiar contemporane, românești, poate oameni pe care-i cunoști personal, te-au influențat ?

– Prin cărțile scrise, au fost mulți oameni de valoare pe care i-am apreciat atât ca inteligență, cât și ca scriitură. L-am cunoscut personal pe regretatul Dan Apostol, un scriitor și cercetător încă prea puțin cunoscut de către noi, și care merită reeditat, așa cum face acum PAVCOM (Felicitări donului Pavel Constantin!). L-am cunoscut pe Ștefan Ghidoveanu, desigur, și pe Doru Brana, pe Alexandru Mironov și Dorin Prunariu încă din anii `80, am ascultat prelegeri ale lui Ion Hobana, Ioan Mânzatu și multor altora. Mai recent, desigur, Dan Dezideriu Farcaș ne-a făcut onoarea de a ne vizita atât la ANTARES Brașov, cât și acum câțiva ani la Râșnov. Nu vreau să nedreptățesc pe nimeni, cerând scuze celor pe care nu i-am menționat.

Hai să ne jucăm un pic: îți voi pune întrebări fulger, iar tu îmi vei răspunde scurt, prezentând însă și argumentele care-ți întăresc convingerile :

– Există extratereștri ?

– În Univers, în mod sigur, DA. Aici, pe Terra, foarte probabil, așa cum aflăm și de la fostul ministru canadian al apărării, Paul Th. Hellyer, sau din declarațiile lui V. Medveedev, voit(?) scăpate pe un post TV rus acum vreo opt ani…

– Au luat ei contact cu oamenii ?

– Pe scurt: DA. Sunt mărturii credibile ale mii și mii de oameni de pe tot globul, care au fost contactați și aceste depoziții sunt documentate temeinic.

– E tehnologia actuală rodul întâlnirii cu ei, într-o oarecare măsură ?

Știi tu ceva… Dacă citești cartea „DUPĂ ROSWELL– autor Philip J. Corso – poți răspunde tot afirmativ. Desigur, există și alte păreri, ale unor oameni remarcabili, care susțin această idee. Vezi de exemplu declarațiile lui Robert Rich, fost director la Lockheed « Skunk Works » care prin ’90 spunea că noi, pământenii, „avem capacitatea de a-l duce pe ET înapoi acasă”. Prin „capacitate” se referea la tehnologia deținută de americani, la nivelul anilor ’90!

– Se poate călători în timp ?

– Prin Experimentul Philadelphia din octombrie 1943, se pare ca US Navy ar fi încercat acest lucru, iar seria năucitoare de cărți „MONTAUK” – autori, Preston B. Nichols și Peter Moon – te face să regândești nivelul de la care consideri SF-ul imaginație! Nu mai vorbesc că la Vatican ar fi existat la un moment dat un fel de « cronovizor » inventat de padre Pellegrino Ernetti prin care se puteau face fotografii în trecut! Pe net circulă chiar și o fotografie a lui Iisus!

– A făcut-o cineva vreodată ?

– Se pare că da… Există de exemplu mărturia a două englezoaice, Charlotte-Anne Moberly şi Eleanor Jourdain, care, făcând o excursie de la Paris la Micul Versailles în august 1901, au „alunecat” cumva în timp până pe vremea Mariei Antoaneta. Ele s-au întors să povestească. Mai sunt cazuri de „abductees”, care au lipsă ore sau zile din timpul nostru; vorbesc de cazuri dovedite, desigur… Ai zis pe scurt să răspund, așa că nu intru în amănunte.

– Ce se întâmplă în Triunghiul Bermudelor ?

– Greu de spus mai mult decât a scris Charles Berlitz, în clasica sa carte, pe această temă. Sigur, tu vrei un răspuns personal, așa că mă raliez părerilor care susțin că dispar în mod misterios nave maritime și avioane sau numai pasagerii unor nave maritime, găsite mai apoi intacte. Fenomenul continuă.

– Cum a apărut arma nucleară ?

– Din ce cunosc, inițial ca răspuns la posibila bombă nucleară nazistă, dar după 1944, politic și militar, o ultimă soluție în a salva viețile a sute de mii de soldați americani, care ar fi trebuit să debarce în principalele insule japoneze, să lupte și să moară acolo.

Proiectul MANHATTAN a fost un efort financiar și tehnologic colosal, pe care numai americanii  (ajutați substanțial de uraniul si specialiștii canadieni si englezi) îl puteau face, acum 80 de ani. De exemplu, prin august 1944, energia electrică consumată la Oak Ridge era cam 1/7 din totalul energiei pe care o producea pe atunci SUA! Savanții implicați – Bohr, Oppenheimer, Fermi, Einstein – au contribuit decisiv. Ultimul ar fi spus: Dacă aș fi știut la ce va duce descoperirea mea, m-as fi făcut ceasornicar”.

– Cum de am scăpat până acum, deși amenințarea războiului atomic a planat peste noi mai bine de trei sferturi de veac ?

– Cred că a fost, în timp, o înțelegere la vârf între SUA și URSS/Rusia. Din ce știu, sunt mărturii că și intruziunile non-umane (extraterestre) asupra silozurilor americane și rusești – blocaje sau, dimpotrivă, activări ale rachetelor nucleare depozitate acolo, prin anii `70-`80, au avut rolul lor în a ne descuraja să le folosim.

– Vom scăpa și în continuare ?

– Sper asta. Dar șansele sunt oarecum mai mici, datorită ambițiilor nucleare a Coreei de Nord după ce au pus la punct vectorii de lansare cu capabilitate de a lovi Japonia și SUA. Alte țări nucleare imprevizibile pot fi Iranul, Pakistanul și chiar Israelul.

– Vom ajunge la alte stele ?

– Numai dacă inventăm o altă propulsie, care să nu fie bazată pe combustibili chimici ci pe manevrarea câmpurilor gravitaționale, de exemplu. Cea mai apropiată exoplanetă potențial locuibilă este Wolf 1061c și se află la cca 14 ani lumină de noi. Poate o vom explora în 2119 dacă vom ști să depășim faza egoist-belicoasă a istoriei. Până atunci, să conștientizăm că suntem unici și valoroși în Univers. Să și dovedim asta. Mai ales nouă, și probabil și altora!

– Ne vom și întoarce ?

– Inițial, da. Apoi va depinde de ceea ce va mai oferi Pământul ca planeta și de cum vom arata noi, oamenii, atunci. Sau poate exploratorii vor fi un altfel de oameni special făcuți / crescuți / clonați… Bioroboți, cine stie…

– Acum, schimbând registrul, despre apariția clubului Antares pe scena brașoveană, ce ne poți spune ? Cum era activitatea clubului la începuturile sale față de cea e astăzi ?

– Ei, să mi-aduc aminte… La un moment dat, ne-am numit și NOVA! Eram în sediul Casei de Știință și Tehnică (acum e agenția de șomaj acolo). Rodica Bretin, Anamaria Borlan, Doru Brana, Leonard Oprea, erau piesele grele ale clubului. Îmi mai aduc aminte cu plăcere de Călin Giurgiu, Paul Tatomir, Ștefan Popovici, Anca Centea, Nelu Lungeanu… Uite și afișul ANTARES al epocii, pentru care îi mulțumesc Cameliei Onciu, o altă membră a ANTARES-ului anilor 80! Ah, da! Aveam și niște insigne grozave, ștanțate cu acel A special, care apare astăzi pe sigla; chiar, o mai avea cineva vreuna?

Activitatea pe atunci era de cenaclu literar mai ales, cu mulți invitați periodic din București. Îi menționez aici pe regretatul scriitor Ștefan Ghidoveanu, animatorul SF pe plan național Alexandru Mironov, dar și pe proaspătul pe-atunci cosmonaut Dorin Prunariu (aici împreuna cu mine și cu Anamaria Borlan). Oricum, erau dezbateri furtunoase, contradictorii, pe texte originale citite in premieră, vizionări de filme (aduse în role de la București), audiții de muzică – chiar am adus viniluri de acasă pentru a crea o atmosferă specifică SF. Plus punere în scenă de piese de teatru! Vremuri pe care aș fi vrut să le retrăiesc… Iar asta m-a și determinat să inițiez reînființarea, în iulie 2015, a ANTARES F&SF Club, în formula clasică BBT (Bretin-Borlan-Tanase) la care tu împreună cu Nic Dobre ați aderat cu entuziasm și vă mulțumesc pentru asta.

Dar ca să fiu corect, trebuie să spun și că C. Badea Gheracostea avea in Brasov prezentări de filme, la Librăria OKIAN, sub denumirea de „Clubul de literatură și Artă SF Antares”, probabil ca o amintire a frumoaselor momente trăite în anii 80 când venea și el la club. Am luat legătura cu el, pe moment nu s-a legat nimic, ca mai apoi… dar acum știi ce a urmat.

– Care este rolul tău în funcționarea clubului ?

– Fiind un club, și nu doar un cenaclu F&SF, mi-am asumat rolul de a prezenta cu mijloacele oferite de arsenalul audio-vizual o lume tot atât de interesantă, cred eu, precum cea pe care voi, scriitorii, o imaginați prin scris. Am la activ peste șaizeci de prezentări de acest gen, montaje, mixări, subtitrări, adaptări. Includ aici și prezentările a șapte-opt cărți (SF) mai ales ale membrilor clubului, care se pot viziona pe pagina mea de FB: GLOBAL-VORTEX. Desigur, popularizarea fenomenelor aflate la frontiera cunoașterii (ce demodat sună!) este una dintre principalele mele activități în club. Uneori vă mai provoc la o audiție de gen ALIEN-ROCK sau, legat de meseria mea (foarte SF, de fapt!), STAR-WELDS.

Invitați onoranți, pe teme ufologice, cum ar fi domnul Farcaș pe care doresc să îl salut cu această ocazie! – duc la o mai mare deschidere a membrilor clubului către necunoscut.

– Dar despre festivalul AntareSFest, ce ne poți spune din culise ?

– Fiindcă ai zis culise, nu pot să dezvălui prea multe, dar sigur va fi altceva decât în primele două ediții. La 50 de ani de la aselenizare ne punem întrebarea: ÎNCOTRO, HOMO COSMICUS? Iar primul nostru  răspuns este: La AntareSFest, Brașov! Acum, vorbind serios și la obiect, organizarea evenimentului este până la urmă o muncă de echipă în care eu mă implic la ceea ce mă pricep mai bine, așa că în 2019 vom beneficia de mai mult material audio și video, dar nu exclud și o prezentare clasică vis-a-vis de… aselenizare.

-La final, câteva gânduri pentru cititorii noștri

– Le doresc puterea de a suporta realitatea asta incredibilă, pentru că în lumea SF nu se pune problema să nu se descurce! Spor la citit, vizionat, gândit!

– Mulțumim!

– Și eu vă mulțumesc, ție, echipei și cititorilor GSF pentru această oportunitate de a mă adresa unui public de calitate!

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website