Acuma câtva timp în urmă am primit o carte lansată la o editură din Republica Moldova de către un colaborator al Gazetei. Acesta semnează în mod constant rubrica Cinema SF. Nu odată am văzut sau revăzut filme recenzate de către acesta şi le-am urmărit din perspectiva cheii oferite.

Recent, de pe un cotidioan basarabean (versiunea electronică a acesteia) am aflat că tânărul care-mi trimisese cartea, semnase trei proze apărute în paginile fanzinului Gazeta SF a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru debutul anului 2011. Am ţinut să-i cunosc aspiraţile, visurile şi opiniile. Este vorba de Marcel Gherman.

Marcel Gherman
Marcel Gherman s-a născut la 29 septembrie 1978 în Chişinău. Între 1994 şi 2003, a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. În prezent lucrează la revista Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectuluiMegatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectul60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge.

A obţinut recent Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2011 pentru volumul Cărtea viselor.

George Sauciuc: Salut Marcel şi mulţumesc că ai acceptat să-mi răspunzi întrebărilor.

Eşti o prezentă discretă în fandomul românesc. Practic îţi desfăşori activitatea în Republica Moldova. Care au fost publicaţiile româneşti unde ai publicat şi în ce mod te-au ajutat ele în portofoliu din Republica Moldova?

Marcel Gherman: Până în toamna anului 2010, când povestirea mea „Ar Riyad” a apărut în revista Helion, nu am mai colaborat niciodată cu o publicaţie din România. A fost un prilej de bucurie pentru mine, mai ales pentru că acea povestire a fost selectată din 150 de texte primite de redacţia Helion în acel an. Şi bineînţeles, trebuie să menţionez conlucrarea mea fructuoasă cu Gazeta SF, care a început cu un an şi jumătate în urmă. În Gazeta SF, unde susţin rubrica Cinema SF, au mai fost publicate şi alte trei povestiri de-ale mele. Întotdeauna am admirat mişcarea science-fiction românească. Faptul de a colabora cu reprezentanţi ai fandomului românesc este o plăcere pentru mine, dar şi o experienţă cognitivă importantă. Ar fi un truism să spun că science-fiction-ul românesc se situează la un nivel calitativ superior celui din alte ţări europene, şi chiar mainstream-ului american, contaminat de comercial şi de political correctness. În România există o asemenea concentrare de oameni talentaţi şi cultivaţi, încât nu aveţi nici un motiv să aveţi complexe faţă de o Jelinek sau de un Pamuc. Nu e cazul să vă complexaţi, ci să vă promovaţi valorile, fiindcă nici fiecare occidental nu e un Shakespeare sau un Dante, marea majoritate dintre ei sunt nişte inşi comozi, care doar profită de prosperitatea economică şi nu fac nimic deosebit în întreaga lor existenţă, în timp ce românii au căutat în cultură, şi implicit în literatura SF un refugiu de la problemele vieţii. De fapt, în Occident talentele sunt doar nişte excepţii de la regulă: să ne amintim, vorbind despre literatura de anticipaţie, de cazul lui Frank Herbert respins de majoritatea editurilor americane. Sau de destinul mizerabil al lui Philip K. Dick, care se plângea că America este o ţară profund antiintelectualistă, unde SF-ul este considerat o literatură pentru adolescenţi şi retardaţi. După cum spuneam, am început abia nu demult să colaborez cu publicaţii din România, dar revistele de cultură „Sud-Est Cultural” şi „Contrafort”, la care susţin de mulţi ani rubrici permanente, sunt cunoscute şi apreciate în cercurile literare de peste Prut, chiar şi de personalităţi precum Andrei Pleşu, Nicolae Breban, Alex Ştefănescu sau Dan C. Mihăilescu. Unele dintre aceste personalităţi au participat la colocviile organizate de revista „Sud-Est”. În cele două reviste, care apar atât în variantă tipărită cât şi pe Internet, publică atât cei mai valoroşi scriitori basarabeni, cât şi autori de pe celălalt mal al Prutului, şi din alte ţări. Vă invit să vizitaţi site-urile acestor reviste, pentru a vă forma o imagine asupra a ceea ce se întâmplă în cultura Republicii Moldova. Uneori în eseurile şi articolele mele am abordat şi tematici SF, în special în rubrica Trenduri din „Contrafort”, în care scriu despre noile tendinţe din artă şi cultură. Chiar în ultimul număr al „Contrafort”-ului, de exemplu, am publicat un material despre Jean Baudrillard şi despre modul în care ideile sale i-au inspirat pe producătorii filmului Matrix.

George Sauciuc:  Ai obţinut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2011. Ce înseamnă acest lucru. Cum se desfăşoară jurizarea şi care sunt criterile de a fi în cărţi pentru acest premiu?

Marcel Gherman: Evident, premiile USM sunt cele mai importante distincţii literare din Basarabia şi ar putea fi comparate, bineînţeles păstrând proporţiile, cu ceea ce înseamnă Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru literatura românească. Gala de decernare este larg mediatizată şi uneori se desfăşoară în prezenţa şi cu susţinerea unor reprezentanţi ai autorităţilor statului. Premiile sunt selectate dintr-o listă de nominalizări realizată de un juriu independent. După cum a afirmat preşedintele juriului, în acest an a fost punctată în mod special originalitatea cărţilor. Presupun că a fost apreciat faptul că am mizat pe fantastic. În Basarabia se practică mai mult realismul social. Probabil că a contat atenţia pentru stil şi pentru detalii: asupra primei povestiri din Cartea Viselor, 2049, care are 7 pagini, am lucrat continuu timp de două luni, zilnic, câteva ore pe zi. Am încercat să mă distanţez de aşa-numitul model minimalist, îndrăgit de unii autori tineri de la noi, de acest „cult al simplităţii”, şi să mă orientez într-o direcţie contrară, să adopt o temă şi să încerc să o dezvolt cât pot de departe. Este o metodă pe care am preluat-o din muzică, unde minimalismul s-a transformat în ultimul timp dintr-un principiu conceptual într-o nouă dogmă. De fapt, nici o carte nu poate fi minimalistă: elementar trebuie să umpli cu ceva măcar 100 de pagini.

George Sauciuc: Ce alte premii pentru activitatea artistică mai deţii în portofoliu?

Marcel Gherman: Până acum nici unul. Dar cred că activitatea artistică în sine este mai importantă decât orice trofeu. Premiul USM pe care am reuşit să-l obţin a venit după o activitate ziaristică de aproape două decenii: scriu în presă de la vârsta de 15 ani şi acum am 33. De asemenea, timp de 9 ani, săptămânal, am realizat emisiuni radiofonice, pentru care am scris de fiecare dată texte, inclusiv încercări de eseuri. Iar pentru o emisiune intitulată Zona de limită, obişnuiam să compun chiar şi nişte scenarii cu dialoguri pentru nişte înscenări radiofonice inspirate de filme SF ca Dune, Star Wars sau Star Trek. În ultimii ani am semnat mai multe articole şi eseuri pentru rubricile mele din „Sud-Est Cultural” şi „Contrafort”. Astfel încât proza mea a evoluat dintr-o experienţă jurnalistică şi eseistică de durată.

George Sauciuc: De cititorii revistei Gazeta SF eşti cunoscut ca recenzent de filme, în special filme sci-fi şi mai puţin ca şi scriitor. Care sunt lucrurile care te inspiră, în ce mod te ajută filmele pe care le recenzezi şi care este starea creaţiei de literatură din aria ficţiunii speculative în Republica Moldova?

Marcel Gherman: Îmi plac filmele şi chiar cred că ele oferă ceva ce nu poate da o carte. Cinematografia însumează toate artele, iar dimensiunea vizuală şi jocul actoricesc amplifică substanţial experienţa spectatorului. Este evident că atât cărţile, cât şi filmele, muzica, chiar şi jocurile de computer dezvoltă inteligenţa şi imaginaţia. Mă surprinde evoluţia jocurilor de computer, care preiau la rândul lor toate mijloacele cinematografiei şi se transformă într-o nouă formă de artă. Caracterul interactiv şi imersiv al jocurilor de computer oferă nişte posibilităţi extraordinare pentru dezvoltarea unor subiecte de ficţiune, exemple remarcabile fiind jocul Silent Hill 2 şi seria Mass Effect. Filmele şi jocurile SF atrag atenţia publicului pentru că scenariştii lor integrează în ele idei filosofice şi mitologice derivate din lecturi intense, ca de exemplu în cazul peliculelor Star Wars, Matrix şi Avatar. Încerc să urmez această metodă în prozele mele, în care îmi place să introduc, de exemplu, concepte din filosofia indiană Vedanta şi din şamanism, şi să explorez implicaţiile paradoxului cartezian. De asemenea, îmi place să-mi petrec timpul pur şi simplu gândindu-mă la tot felul de lucruri. În mod firesc un scriitor trebuie să gândească şi să citească mai mult decât scrie şi, de asemenea, pentru a avea ce scrie acesta trebuie mai întâi să-şi parcurgă propriul periplu iniţiatic. Ajungând la întrebarea despre starea SF-ului în Republica Moldova, aici nu se prea scrie ficţiune speculativă, dar există mulţi fani ai acestui gen. În librăriile basarabene pot fi găsite multe cărţi SF în română şi rusă, printre care chiar şi noile apariţii de la Editura Nemira.

George Sauciuc: Cum se vede SF-ul din România în Republica Moldova? Crezi că există puncte comune? Unde sunt părţile tari şi unde sunt părţile slabe dacă ar fi să faci o comparaţie?

Marcel Gherman: Generaţia mea a crescut cu emisiunile Ştiinţă şi Imaginaţie realizate la TVR, în anii 90, de către Alexandru Mironov. Serialul Star Trek prezentat în weekend-uri la acelaşi canal era tot ce poate oferi mai bun televiziunea. În Basarabia au scris SF Alexandru Gromov şi Ioan Mânăscurtă, nişte scriitori din generaţii mai în vârstă. De asemenea, e de remarcat romanul „Nekrotitanium. Cyberpunk moldovenesc” al mai tânărului autor Mitoş Micleuşanu. În Uniunea Sovietică, spre deosebire de România, literatura SF era în mare parte restricţionată, fiindcă nu se înscria în normele realismului materialist. Dacă autorii SF români erau bine informaţi şi aveau acces la cele mai valoroase cărţi SF din Occident, atunci în URSS Bradbury şi Asimov erau cei mai populari scriitori, în schimb despre Frank Herbert şi Philip K. Dick nu se ştia nimic. Creaţia lui Bradbury şi a lui Asimov era prezentată selectiv şi dintr-o perspectivă denaturată, doar pentru a demonstra „viciile capitalismului”. Mă surprinde cum cărţile lui Asimov, un fost emigrant din URSS, erau tolerate de cenzura sovietică. Astăzi în Rusia se scrie mult science-fiction. Romanele unor autori ruşi sunt editate în tiraje imense, dar calitatea acestor lucrări de ficţiune lasă de dorit. De regulă, ele prezintă o scriitură semiamatoristă, dominată de clişee perimate despre „fascişti şi partizani”. Uneori pe subiectele acestor romane, orientate mai mult spre publicul de supermarket decât spre librării, sunt realizate adaptări cinematografice costisitoare, şi chiar jocuri de computer, ca în cazul romanului „Metro 2033”.

George Sauciuc: Sunt fericitul posesor al unui volum a cărţii pentru care ai primit Premiul pentru Debut al USM, şi anume „Cărtea viselor”. Cum a apărut cartea?

Marcel Gherman: Aceasta a ieşit din tipografie în noiembrie 2011, la Editura Arc, una dintre cele mai bune edituri din Basarabia, care mi-a oferit nişte condiţii excelente. În mod ciudat, subiectele celor şapte povestiri din Cartea Viselor mi-au venit în minte în aceeaşi zi, cu trei ani în urmă, când mă aflam în concediu la ţară. Apoi, timp de o jumătate de an m-am pregătit pentru a le scrie, elaborându-le subectele în detaliu şi citind cărţi care să mă inspire. Iar apoi am scris cartea pe parcursul unui an şi jumătate. După experienţa mea eseistică mă pomenisem plin de idei, pe care am încercat să le transpun în prozele mele. Îmi place faptul că ideile exprimate într-o lucrare de ficţiune pot uneori să-şi dezvăluie noi semnificaţii, nebănuite de autor. Am ales tema viselor şi a călătoriilor vizionare pentru că astăzi această temă îi obsedează pe mulţi oameni, în contextul iluziilor mediatice care anulează orice delimitare dintre realitate şi vis. Cartea Viselor este rezultatul suprapunerii câtorva modele: proza fantastică a lui Borges, Poe şi Lovecraft, curentul postcyberpunk, literatura suprarealistă, poezia sacră indiană, tehnicile hinduse şi buddhiste de vizualizare şi meditaţie, şamanism, Castaneda, cărţile despre natură şi romanele lui Kerouac, chiar şi grafica de computer, realitatea virtuală şi jocurile. Am îndrăznit să mă delimitez de unele clişee ale prozei, precum realismul psihologic. Consider că identitatea unei persoane este determinată de ceva mai profund decât de înfăţişare, vestimentaţie, preferinţele gastronomice, de ticurile de comportament sau de nume: „Dacă pe un personaj îl cheamă „Carl”, înseamnă că e foarte deştept!”. Până la urmă, orice formă de literatură e fantastică, fiindcă spaţiul şi timpul ficţional este ireal prin definiţie şi funcţionează după alte legi. Astfel încât comportamentul eroilor de ficţiune nu poate fi niciodată „realist”. Să plăsmuieşti o iluzie care să pretindă la statutul de realitate absolută înseamnă să fii complicele unei minciuni, unei caricaturi a vieţii. Prefer ca în lumile mele iluzorii să se manifeste o anumită incertitudine, descifrată ca o formă de libertate necesară, fiindcă ordinea absolută, ca esenţă a doctrinei materialiste, este inevitabil malefică.  De asemenea, nu îmi place să-mi plasez intenţionat personajele în situaţii penibile, doar pentru a-i provoca cititorului un reflex emoţional, pentru a construi un conflict, o intrigă, ci prefer să las aceste personaje pur şi simplu să se bucure de viaţă. De fapt, am impresia că peisajul mediatic actual începe să semene cu un test Voight-Kampf din Blade Runner, prezentând doar istorioare iritante menite să provoace reacţii emoţionale previzibile.

George Sauciuc:  Care a fost prima carte SF citita? Dar prima carte SF romaneasca? Dar intr-o limba straina? Ce carte citesti acum?

Marcel Gherman: Îmi este greu să-mi amintesc, dar mi se pare că era un roman de Jules Verne, din preţioasa integrală editată în România în anii 70 şi 80. Mult mai târziu am găsit o variantă a Călătoriei spre centrul Pământului în franceză. M-a uimit cât de modernă şi de subtilă era scriitura lui Jules Verne. Printre lecturile mele preferate din copilărie sunt Hobbitul lui J.R. Tolkien, ediţia românească a cărţii Odiseea navei Space Beagle de Alfred Van Vogt, precum şi două romane ale scriitorului SF austriac Herbert Franke, Reţeaua gândurilor şi Capcana de cristal. Primul contact cu proza SF românească l-am avut din Almanahurile „Anticipaţia”, precum şi din revista „Anticipaţia” la care am fost un timp abonat. Una dintre cele mai preţioase lecturi ale mele într-o limbă străină a fost primul volum din seria Dune, tradus în ruseşte şi în variantă hardcover, de fapt prima ediţie apărută în Uniunea Sovietică, în perioada Perestroikăi. Era o traducere excelentă. În prefaţă se menţiona că această capodoperă SF fusese cenzurată pentru că nu se înscria în imaginea unui „viitor luminos”: peste milenii oamenii continuă să fure şi să omoare. M-a amuzat în schimb o altă ediţie rusească a cărţii Children of Dune, din timpuri mult mai recente, o versiune pentru aşa zişii „nouveaux riches”: pentru spice melange fusese găsit un cuvânt rusesc al cărui echivalent englez ar fi dope, iar de pe prima copertă, în loc de Paul Atreides, te priveşte un… „nene rus”. Prima mea lectură SF în engleză a venit mai târziu, mi se pare că era Neuromancer-ul lui William Gibson. Iar ultima mea lectură este Gods of Mars de Edgar Rice Burroughs, din seria despre John Carter.

George Sauciuc:  Eşti muzician, scriitor şi eseist. Cum se împacă Marcel Gherman cu fiecare dintre aceste apucături artistice? Care dintre ele au prioritate?

Marcel Gherman: Cred că muzica şi scrisul se completează reciproc. Îmi place această sinergie dintre simţ şi logică, experienţă şi cunoaştere raţională, philos şi sophia, Bhakti şi Jnana. Totuşi, pentru mine scrisul rămâne o ocupaţie profesionistă, iar muzica e doar un „hobby serios”, chiar dacă până la urmă compoziţia muzicală îmi aduce mai multă plăcere. În cazul meu cele două ocupaţii s-au intersectat şi în ambele am investit mult timp şi efort. Îmi plac şi eseurile şi cred că o succesiune de idei şi informaţii explicite poate să constituie un divertisment, în egală măsură ca şi un text de proză marcat de un stil manierist. În orice progresie logică există o anumită muzicalitate. Mi se pare în acelaşi timp fascinant, referindu-mă la proză, cum un singur om dotat cu stilou şi hârtie are puterea să construiască universuri întregi.

George Sauciuc: Ce colaborări, dintre toate pe care le-ai avut, te-au ajutat în mod deosebit şi ti-au marcat evoluţia ca şi artist?

Marcel Gherman: Rezumându-mă doar la activitatea muzicală, aceasta mi-a oferit o adevărată „călătorie virtuală în jurul lumii”. Piesele mele au fost lansate pe CD la case de discuri străine, difuzate la posturi de radio FM din diverse ţări şi ascultate de căteva sute de mii de persoane, din Kenya până în Venezuela şi din Australia până în insula Santa Lucia. Cu multe dintre aceste persoane am reuşit să comunic pe Internet. Am cunoscut mulţi muzicieni de la care am aflat de diverse genuri muzicale neobişnuite (noise experimental, industrial, breakcore, dark ambient, field recordings, muzică electroacustică, chiptune, nerdcore, muzică orchestrală de film), şi care au colaborat direct cu figuri legendare ca Iannis Xenakis, Karlheinz Stockhausen sau Conrad Schnitzler (unul dintre fondatorii formaţiilor Tangerine Dream şi Kraftwerk). În mod cert această experienţă mi-a schimbat viaţa şi mi-a influenţat în mare măsură lucrările muzicale şi literare. Aş dori să menţionez aici o colaborare interesantă pe care am avut-o cu scriitorul cyberpunk japonez Kenji Siratori, împreună cu care am realizat un album muzical. Noi am făcut schimb de fişiere audio pe Internet: Siratori mi-a trimis nişte imprimări ale vocii lui citind în japoneză texte scrise de el, precum şi fişiere txt cu traducerea acestor texte în engleză. La rândul meu, am compus şi am suprapus pe vocea lui Siratori nişte piese în stil industrial şi apoi i-am expediat înapoi rezultatul final. Kenji Siratori are o metodă scriitoricească foarte interesantă, inspirată de tehnicile suprarealiştilor şi de scriitura lui Antonin Artaud şi William Burroughs. Siratori aplică în cărţile sale, traduse în câteva limbi, inclusiv în ruseşte, tehnica automatismului şi a colajului suprarealist, astfel încât textele lui seamănă mai degrabă cu un cod de virus sau cu o instalaţie audiovizuală. Dar la o privire mai atentă aceste texte capătă sens, fiind „o istorie viscerală a lumii privită ca o metaforă digitală”, în care viaţa însăşi este un mecanism, o tehnologie şi o ecuaţie matematică.

George Sauciuc: La ce lucrezi acum şi ce planuri ai pentru viitor?

Marcel Gherman: Pe lângă rubricile din cele trei publicaţii la care colaborez, lucrez asupra unui manuscris eseistic intitulat Hypnos şi Morfeu, care este dedicat viselor şi experienţelor vizionare. În Hypnos şi Morfeu asociez experienţele şamaniste cu Teoria Gaia, concepţiile onirice din Upanişade, cu visele aborigenilor australieni, cu alchimia, doctrina Vedanta, filosofiile antirealiste, ismaeliţii, catarii şi ideile lui Descartes, pentru a ajunge la realitate virtuală şi ciberspaţiu. De asemenea, mă preocupă manuscrisul unei cărţi de proză pentru preadolescenţi, cu elemente de fantasy şi space opera şi sunt în cea mai pasionantă etapă a acestui proiect, când imaginez geografia unei întregi lumi necunoscute. Şi depun eforturi pentru a găsi un subiect care să mă reprezinte cu adevărat, pentru o viitoare carte de proză. În principiu, am senzaţia că intru într-o nouă etapă a vieţii mele, mult mai relaxată, în care voi continua să lucrez, să consolidez rezultatele eforturilor mele de până acum şi să mă ocup mai mult de ceea ce îmi aduce bucurie. Încerc să nu-mi fac griji pentru viitor. Nu-mi construiesc planuri, ci prefer ca acest viitor să-şi păstreze suprizele. Orice va aduce ziua de mâine, o voi privi cu încredere şi speranţă.

George Sauciuc: Cum se prezintă piaţa cărţii în Republica Moldova? Cum merg vânzările cărţii tale şi de unde o pot procura cititorii români?

Marcel Gherman: În ultima perioadă, în Basarabia, la fel ca în România şi în întreaga lume, vânzările de carte s-au diminuat, dar în pofida acestui fapt, aici mai rămâne un public cititor. Nu dispun de o statistică exactă a vânzărilor cărţii mele, dar ştiu că aceasta se vinde. Pentru cititorii din România care ar dori să cumpere cartea mea, cea mai bună soluţie este să contacteze direct Editura Arc de pe următorul site: http://www.edituraarc.md

George Sauciuc: Acum o întrebare mai ciudată, să-i spunem curiozitate personală.. În ce limbă scrii şi în care gândeşti?

Marcel Gherman: După cum observ, deseori mass-media românească îi înfăţişează pe basarabeni ca pe nişte „stupid idiots”, ca pe nişte extratereştri, sau nişte inşi afectaţi irecuperabil de un „patetism miorlăit”. Ceea ce în parte este adevărat: aici avem şi oameni mai puţin deştepţi, la fel ca oriunde în lume. Dar, în pofida acestor prejudecăţi, în Republica Moldova locuiesc tot homo sapienşi, creierul nostru are aceleaşi dimensiuni şi, până la urmă, suntem la fel de români ca oricare român. Sub aspect tehnic unii dintre noi chiar suntem neamuri. Astfel încât poziţiile de genul „rasa voastră ne poluează fromajul european” mi se par total deplasate şi demonstrează de fapt lipsa unui instinct de autoconservare. Există foarte multe exemple de artişti şi scriitori basarabeni care s-au integrat perfect în spaţiul cultural românesc şi chiar i-au adus contribuţii importante. Da, noi, cei de aici, vorbim, scriem şi gândim în limba română. Procesul de rusificare la care probabil vă referiţi nu ne-a afectat într-un asemenea grad şi nu pe toţi. Pe de altă parte, apropo de asimilare, odată cu invazia limbii engleze, s-ar putea ca peste un timp întreaga lume să ajungă să fie populată de nişte inşi care vorbesc Special English cu accentee ciudate, iar anglofonii înşişi să-şi piardă dramul de limbă şi cultură, din cauza programei „relaxate” şi „protecţioniste” din şcolile americane. Un remediu contra xenofobiei ar fi ca toţi elevii americani să fie puşi să dea examene la limba şi literatura spaniolă, precum şi la materia culturii pieilor roşii, nemaivorbind de noţiuni elementare de geografie. În mod similar, cunoaşterea celorlalte culturi ar fi benefică pentru cetăţenii unor ţări europene, dar şi pentru amicii noştri dinspre Est. Totodată, cunoaşterea obiectivă ar înlătura şi anumite prejudecăţi pe care le au românii faţă de basarabeni. Ar trebui să ne acceptaţi nu doar pentru presupusele noastre virtuţi, ci… măcar şi pentru că suntem „de-ai voştri”! 

George Sauciuc: Mulţumesc!

George Sauciuc s-a născut pe 1 decembrie 1982 în Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava.

A terminatul liceul în cadrul Colegiului Naţional Nicu Gane – Fălticeni şi a urmat cursurile universitare în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare SuceavaFacultatea de Mecanică, Mecatronică şi Management.

A publicat în volumele Ajută-ţi aproapele. Solidaritate umană în comunităţi de ieri şi azi. Tinerii cercetează istoria. Concursul ISTORIA  MEA – EUSTORY ediţia III, 2003-2004volum îngrijit de Mirela-Luminiţa Murgescu şi Silvana Rachieru, Bucureşti, Editura Dominor, 2005 (cercetare istorică),  în Antologia Zidul de Hârtie, volum îngrijit de Dan Cristian Iordache , Florin Dan Prodan, 2011 (proză mainstream) şi în Gazeta SF. A scris articole în diferite cotidiene şi reviste (Crai NouSuceava pe Net, Mixul de Cultură, Gazeta SF etc.)

Este editor al revistei de artă şi ficţiune speculativă Gazeta SF.

Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi FantasyCenaclul de Literatură şi Artă Tânără Zidul de Hârtie  SuceavaCenaclul Wolf’s Pack – Bucureşti, Clubul SF Cygnus-Quasar Suceava (membru fondator) şi Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

Blog personal: http://sagy.wordpress.com

George Sauciuc

George Sauciuc

S-a născut pe 1 decembrie 1982 în Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava. A terminatul liceul în cadrul Colegiului Naţional Nicu Gane – Fălticeni şi a urmat cursurile universitare în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, Facultatea de Mecanică, Mecatronică şi Management. Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy, Cenaclul de Literatură şi Artă Tânără Zidul de Hârtie Suceava, Cenaclul Wolf’s Pack – Bucureşti, Clubul SF Cygnus-Quasar Suceava (membru fondator) şi Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

More Posts - Website

Follow Me:
TwitterFacebookLinkedInGoogle PlusYouTube