GSF59 ban01-650

          Genul young adult are deja, la nivel mondial, autori consacraţi şi opere de referinţă. Unele dintre cărţi au fost ecranizate, de multe ori folosind reţete menite să asigure succesul din punct de vedere financiar.

ddmdpas          Printre temele cu mulţi fani se numără poveştile despre vampiri. Exponenţii răului din vremurile de demult au devenit acum personaje similare oamenilor, cu drame personale, oscilând între bine şi rău. Am întâlnit opinii care condamnă reinterpretarea în această cheie a apucăturilor unor fiinţe considerate sinistre, sau le cataloghează ca fiind o literatură slabă, facilă. Personal, nu sunt în mod deosebit atras de acest gen, dar consider că orice reinterpretare a unei teme deschide o cale prin care arta se reinventează, mergând mai departe, în loc să rămână împotmolită. Restul e chestie de gust şi, fireşte, subiectul este deschis dezbaterilor în ceea ce priveşte calitatea literară.

          Piaţa românească nu face excepţie în aprecierea artei de la direcţia în care merg lucrurile la nivel mondial. Cu toate acestea, deşi există cerere pentru genul young adult, ea nu reuşeşte să ţină pasul în ceea ce priveşte autorii autohtoni care-l abordează. Printre puţinii temerari care au păşit (sau au fost încurajaţi să păşească) pe această cale se numără Adina Speteanu.

          Recunosc că, iniţial, ceea ce mi-a stârnit curiozitatea faţă de opera ei a fost vârsta fragedă la care a început seria „Dincolo de moarte”. Imediat mi-am amintit de ciclul „Moştenirea” a lui Christopher Paolini, în care am fost fascinat de evoluţia protagonistului în paralel cu maturizarea autorului. Am fost curios să văd dacă şi în cazul de faţă procesul a urmat aceeaşi cale.

          Am apreciat faptul că Adina Speteanu nu a căutat să pastişeze creaţiile anglo-saxone, ci şi-a creat propriul cadru al unei lumi aflate „dincolo de moarte”. Din ea fac parte strigoii – oameni omorâţi, incapabili să-şi găsească liniştea până nu se răzbună pe criminal. Ei rămân prinşi într-un fel de purgatoriu. Uneori, nici măcar răzbunarea nu reuşeşte să-i împace, pentru a le permite o trecere liniştită în lumea drepţilor. Sau, dacă au avut ghinionul ca ucigaşul lor să-şi găsească sfârşitul înainte să ajungă la el, sufletul le rămâne neconsolat, iar ei sunt nevoiţi să se resemneze cu captivitatea în acea lume de tranziţie.

          Vampirii, pe de altă parte, sunt cei cu care ne-au obişnuit textele vechi: fiinţe malefice, care se hrănesc cu sângele unor victime umane inocente. Însă nu toţi cei muşcaţi devin vampiri la rândul lor. Majoritatea oamenilor sunt doar o sursă de hrană, fiind secaţi de sânge şi dezmembraţi, apoi lăsaţi pe mâna poliţiei, care să caute o explicaţie pentru acele crime oribile. Cei aleşi pentru a deveni vampiri sunt duşi în temniţe întunecoase, unde sunt supuşi unui proces chinuitor de otrăvire lentă, în cadrul căruia sângele din corp este transformat prin intermediul veninului secretat de vampiri.

          Dacă strigoii îşi amintesc viaţa de dinainte de transformare, vampirii sunt incapabili de asta. Şi, câtă vreme se confruntă în lumea oamenilor, puterile vampirilor le depăşesc pe cele ale strigoilor. Mai mult, veninul celor dintâi este toxic pentru cei din urmă.

          Cele două popoare au convieţuit în pace multă vreme, până când Dragoş – un vampir ahtiat după putere – le-a adus în pragul războiului. Renegat de ambele tabere, a dispărut pentru o vreme, dar –  după ce a suferit o decepţie în dragoste din cauza unei femei – a revenit în prim plan şi a început să terorizeze oamenii. Acesta este, de fapt, şi momentul în care începe acţiunea primului volum.

          Strigoii pornesc pe urmele vampirului, dorind să răzbune crimele săvârşite în rândul lor cu mult timp în urmă. Ei se infiltrează în rândul oamenilor, pe care încearcă în acelaşi timp să-i protejeze în faţa ucigaşului fără scrupule şi a servitorilor lui. Astfel, ei o cunosc pe Natalia – protagonista romanului şi a seriei – despre care ajung să bănuiască faptul că ar fi mai mult decât un simplu om. Şi, deşi fata refuză să creadă că ar fi altceva decât o fiinţă obişnuită, se poate dovedi un pion important în lupta în care sunt implicaţi vampirii şi strigoii.

          Ceea ce m-a impresionat la acest roman este profunzimea cu care autoarea a surprins  psihologia fiecărui personaj. Dramele adolescentine ale Nataliei nu sună pueril, iar episoadele prin care trece ea nu sunt doar nişte reproduceri după scene din filmele pentru adolescenţi. Dimpotrivă – curg firesc, se bazează pe legături atent creionate, cu o tensiune care creşte bine dozat folosindu-se de o pânză de reacţii naturale ale personajelor, dublate de o fină observaţie psihologică.

          Nici strigoii nu sunt ignoraţi. Adina Speteanu nu se repede să ne spună în câteva vorbe povestea fiecăruia în primele rânduri ale cărţii. Istoriile lor, dramele prin care au trecut se dezvăluie treptat – una ici, una mai încolo – aducându-le în prim plan personalitatea şi plasând totul în ţesătura de intrigi care zguduie Strygorra, cetatea lor.

          Deşi este păstrat într-o oarecare aură de mister, antagonistul – Dragoş – este viu, puternic, iar fiecare aducere a sa în cadru are impact. Mai mult, slujitorii săi nu sunt simple fantoşe, aşa cum deseori se întâmplă cu cei aflaţi în umbra „celui rău”.

          De ce am insistat aşa de mult cu aceste aspecte? Pentru că atenţia la detalii, abilitatea de a manevra atât de multe personaje conferindu-le personalitate este – în general – apanajul unor scriitori mai maturi (atât din punct de vedere a vârstei, cât şi a experienţei scriitoriceşti). Faptul că Adina Speteanu reuşeşte să facă asta încă de la o vârstă fragedă mi se pare o promisiune pentru un viitor care merită urmărit cu atenţie.

          Asta nu înseamnă că romanul nu are şi puncte slabe – însă acestea nu sunt flagrante, nu afectează cursivitatea lecturii. Scăpările nu afectează textul în ansamblul său. Nu apar – ca în atâtea creaţii adolescentine! – situaţii trase de păr, nu există acea naivitate în exprimare la care s-ar putea aştepta cititorul. Urmărirea firului narativ nu cere compromisuri din partea cititorului, care să „închidă ochii” la un derapaj sau altul. Poate ar fi fost de dorit un ritm un pic mai alert – dar, spusă de mine, asta sună a ipocrizie.

          În mod cert, acest roman – care ne aduce în faţa ochilor fiinţe rătăcite pe culoarele destinului – reprezintă o fundaţie solidă pentru o serie românească young adult pe care cititorii s-o îndrăgească şi s-o urmărească, aşteptând cu nerăbdare să treacă la volumul al doilea după ce l-au terminat pe primul.

          

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts