GSF60- banner01-650

          A scrie o continuare la o carte poate părea o întreprindere uşoară. Cadrul este deja creat, cititorii s-au identificat cu anumite personaje, stilul este familiar. Bineînţeles, în cazul în care primul roman al seriei a plăcut. Dacă n-ai reuşit să prinzi cititorul cât să-i stârneşti interesul pentru un al doilea volum, discuţia se opreşte aici.

ASJS          Din păcate, tocmai avantajele menţionate anterior se pot transforma în capcane. Există riscul de a copia reţeta primului succes, rezultând o ciorbă reîncălzită. Sau, dimpotrivă, să împingi limitele lumii tale dincolo de ceea ce ai stabilit în primul volum, ajungând la inconsecvenţe. De asemenea, dacă personajele rămân împietrite şi nu mai au secrete de dezvăluit, vor deveni neatrăgătoare. Dar nu e bine nici dacă scoţi la lumină lucruri care pun sub semnul întrebării acţiunile din volumul precedent.

          Există şi autori care au avut de la început în plan o serie. În cazul acestora, sunt şanse mari să fie evitate riscurile enunţate anterior, deoarece au avut în minte imaginea de ansamblu. În cazul lor, apar alte posibile probleme. Prima o constituie deschiderea de noi perspective pe măsură ce acţiunea volumului al doilea se dezvoltă. Astfel, eventuala trilogie de la care s-a pornit poate deveni o tetralogie (a se vedea cazul „Moştenirii” lui Paolini), sau o poveste fără sfârşit („Cântec de gheaţă şi foc” a lui Martin). A doua problemă se va reliefa în inegalitatea volumelor: primele vor fi mai subţiri, iar ultimele vor ajunge adevărate cărămizi („Harry Potter” a lui Rowling).

          Evident, aceste două aspecte nu înseamnă că opera în ansamblu e slabă. Calitatea ei va fi dată de valoarea individuală şi colectivă a volumelor. Doar că arată mult mai bine când autorul pare că a stăpânit de la început până la sfârşit seria, tratând cu abilitate toate problemele apărute pe parcurs.

          Adina Speteanu a avut de la început intenţia de a scrie o serie. Prin urmare, şi-a dozat acţiunea fiecărui volum în funcţie de etapa la care dorea să ajungă din povestea de ansamblu. „Destine pierdute” a familiarizat cititorul cu conceptele, cu personajele, le-a pus pe acestea în contact şi a prezentat ideea de bază: strigoii şi vampirii se află în pragul unui război devastator, din care cei dintâi au mici şanse să iasă victorioşi. Singura lor speranţă o reprezintă legenda celei numite Aleasa, pe care o descoperă în persoana Nataliei, o adolescentă a cărei viaţă e departe de perfecţiune.

          Această etapizare i-a permis să evite „ciorba reîncălzită”. Mai mult, dacă la primul volum acuzam un ritm cam lent al acţiunii, mi-am dat seama că acesta a fost determinat de creionarea cadrului. Acum autoarea a apăsat pe acceleraţie. Nu mult – Adina este genul de autor care pune mare preţ pe trăirile şi psihologia personajelor şi nu este dispusă să sacrifice asta de dragul unei acţiuni tumultuoase, lucru care mă bucură – dar suficient cât să ţină cititorul alert şi dornic să dea pagina.

          Cadrul şi personajele sunt tratate şi ele cu înţelepciune. Autoarea nu şi-a aruncat toţi aşii în prima carte, ci profită de al doilea volum pentru a îndepărta încă un strat. Aşa cum sugerează şi titlul, o serie de secrete ies la iveală şi, departe de a ajunge să contrazică evenimente din „Destine pierdute”, ele îi oferă cititorului revelaţii şi înţelegeri mai profunde ale acţiunii. Personajele se dezvoltă natural, la fel ca relaţiile dintre ele – lucru admirabil în cazul unei autoare aflate la o vârstă la care, în general, aceste aspecte sună de multe ori fals, forţat, ori plin de clişee – iar noile personaje intră în scenă firesc. Singurul lucru care m-a dezamăgit a fost prezentarea Strygorrei – lumea strigoilor – care mi-aş fi dorit să fie făcută într-un mod mai spectaculos, grandios.

          Creşterea ritmului şi a complexităţii intrigii a scos la lumină noi planuri şi direcţii în care acţiunea se putea dezvolta. Am urmărit cu mare atenţie acest detaliu crucial pentru carte şi am găsit atât lucruri demne de laudă, cât şi erori. Am admirat siguranţa cu care Adina Speteanu a ţinut în mână firele narative care se dezvoltau din trunchi, lăsându-le să crească doar atât cât era de folos intrigii, fără să le permită să ajungă la nivelul la care – deşi frumos scrise – să încarce inutil povestea. De asemenea, a ştiut foarte bine să ghideze acţiunea astfel încât deciziile protagonistei să fie naturale, generate de situaţie. Astfel, acceptarea de către ea a statutului de Aleasă şi problemele cu care se confruntă din acest motiv sună extrem de firesc.

          Precum am spus, am întâlnit şi lucruri cu care nu m-am împăcat uşor. Nu sunt erori per se, ci reprezintă, mai curând, perspective asupra anumitor evenimente care nu m-au convins în totalitate. Dar, corelându-le cu vârsta autoarei, le-am acceptat suficient cât să privesc imaginea de ansamblu, care este una bună.

          Se simte faptul că autoarea este mai matură şi am apreciat disponibilitatea ei de a-şi asuma riscuri – dacă ar fi rămas la un nivel al acţiunii care să evite apariţia erorilor despre care am vorbit, ar fi coborât miza cărţii. Iar asta ar fi dăunat. Pentru că, decât o carte cuminte, dar ternă, consider că este mult mai importantă una care riscă, chiar dacă mai comite câte o greşeală. Doar astfel poate un autor să devină mai bun şi să ofere cărţi tot mai solide. Iar Adina Speteanu tocmai asta face. „Jocul secretelor” reuşeşte nu numai să se ridice la înălţimea primului volum, ci chiar să-l depăşească.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts