GSF62 ban-650

          Ultima carte a unei serii poartă, întotdeauna o mare responsabilitate. Dacă au fost antrenante, cărţile anterioare sunt suficiente pentru a determina cititorul să meargă mai departe, dornic să afle finalul. Dacă acele volume au inclus unele inconsecvenţe – nu atât de mari încât să ducă la întreruperea lecturii, dar sesizabile – acelaşi cititor se aşteaptă ca ele să-şi găsească o compensaţie în încheiere. În cazul unui scriitor foarte bun, explicaţiile vor fi suficiente încât să demonstreze că minusurile sesizate în precedentele volume nu au fost, de fapt, minusuri. În caz contrar, ele trebuie cel puţin să placă suficient de mult încât să justifice timpul petrecut în compania sutelor (sau miilor) de pagini.

dm4          Personal, am întâlnit serii la care mi-am dorit ca autorul să se fi oprit după primul volum („Rama” lui Clarke, unde intervenţia lui Gentry Lee mi-a displăcut), ori al doilea („Lumea inelară” a lui Niven), sau la care mi-am pierdut interesul pe parcurs („Dune” a lui Herbert). Am dat şi peste serii care, după ce m-au ţinut cu sufletul la gură toate volumele, m-au dezamăgit în ultimele pagini printr-un Deux ex machina („Legendele clanului Otori” a lui Hearn), ori printr-o explicaţie care m-a făcut să mă întreb ce rost a mai avut întreaga intrigă de până atunci („Farseer” a lui Hobb). În contrapartidă aş menţiona „Stăpânul inelelor” a lui Tolkien, pe care am savurat-o în asemenea măsură, încât am fost dispus chiar s-o recitesc.

          Prin urmare, am fost foarte curios să văd cum se va achita de sarcină Adina Speteanu, mai ales ţinând cont de faptul că se află la începutul carierei scriitoriceşti. Spuneam despre al treilea volum al seriei, „Îngeri de gheaţă”, că abia acolo autoarea a început să dea cu adevărat măsura talentului său. Într-adevăr, schimbarea este vizibilă şi continuă în al patrulea volum. Pun asta atât pe ieşirea din perioada adolescentină, cât şi pe experienţa acumulată după patru cărţi.

          Personajele, deja bine creionate anterior, joacă aici natural, exprimându-şi toate laturile personalităţii lor. Pentru că, aşa cum am mai afirmat, Adina Speteanu reuşeşte să creeze personaje veridice, tridimensionale, care acţionează firesc şi complex. Noul grup care apare în acest volum reuşeşte să capete o identitate proprie. Eroii care, înainte, se situaseră în plan secund, primesc tuşele necesare pentru a se ridica la înălţimea celor care ţinuseră prim-planul până atunci. Relaţiile evoluează natural şi credibil, ţinând cont de desfăşurarea evenimentelor. Dacă ar fi să reproşez ceva din acest punct de vedere, ar fi doar reapariţia Amandei (într-un context pe care nu l-am găsit prea verosimil raportat la desfăşurarea anterioară a evenimentelor) şi faptul că mi-aş fi dorit ca accentul pus pe trasnformarea lui Armand să fie mai profund, mai plin de dramatism.

          Însă acestea sunt aspecte minore în andamblul cărţii şi al seriei. Ceea ce e cu adevărat important este reprezentat de înfruntarea finală, pentru care cititorul a fost pregătit în volumele precedente. De multe ori, eroul negativ este prezentat a fi atât de puternic, încât încercarea ulterioară a autorului de a-i găsi slăbiciuni cade în ridicol. Adina Speteanu a avut grijă ca Dragoş, eminenţa malefică, să aibă în spate o poveste suficient de solidă încât să-i permită găsirea unor puncte slabe credibile.

          Altă eroare comisă de unii autori este ascensiunea fulminantă a protagonistului, care devine, aproape peste noapte, un super-erou. Nu e cazul Nataliei. Ea rămâne o adolescentă prinsă într-un joc care-i depăşeşte cu mult posibilităţile. Chiar şi în a patra carte mai are încă multe de învăţat, multe trepte de urcat. Face tot ce-i stă în puteri, în măsura în care e capabilă şi se descurcă, fără a scoate iepuri din pălărie. Cu alte cuvinte, este cât se poate de umană – ceea ce m-a ajutat să empatizez cu ea pe tot parcursul seriei.

          Ultimele cincizeci de pagini m-au încântat, pur şi simplu. Adina Speteanu a oferit acolo cea mai bună literatură pe care am întâlnit-o până acum la ea. Firele importante se leagă, conflictele majore se rezolvă plauzibil, dar rămân şi întrebări despre ce se va întâmpla mai departe cu unele planuri secundare, lăsându-i cititorului posibilitatea să viseze.

          La fel ca în fiecare volum, am regretat şi aici lipsa scenelor grandioase. Bătălia finală este prezentată colateral, deşi – din punctul meu de vedere – cerea un episod cu atenţia focalizată doar asupra ei. Nu e un minus, este doar ceva ce mi-aş fi dorit pentru a putea considera că „Ultima privire” este o carte completă. Şi da, m-am amuzat un pic la scăparea privind folosirea celularelor într-o lume în care nu există companii de telefonie, relee, ori sateliţi.

          La final, am rămas cu o uşoară nostalgie şi cu sentimentul că am citit o serie bună, care a crescut de la o carte la alta. Una închegată, echilibrată. Dezamăgirea despre care vorbeam la începutul articolului n-a fost prezentă nicio clipă. Consider seria „Dincolo de moarte” un young adult românesc bun, care mă face să mă întreb cum va scrie Adina Speteanu când va mai acumula experienţă – de viaţă şi scriitoricească. Premisele sunt extrem de încurajatoare şi sper ca autoarea să le confirme în anii care vor urma.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts